Ihsan Oktay Anar, Atlasul continentelor încețoșate, editura İletișim Yayınları, Istanbul, 2015

Într-o lume în care se scrie mai mult decât se citește, este de-a dreptul ciudat să te chinui să buchisești o carte în limba turcă, când în afară de baclava și sugiuc habar nu ai de alte cuvinte osmanlicești. Dacă ți-a plăcut însă foarte mult o altă carte numită "Atlasul continentelor încețoșate" semnată de Ihsan Oktay Anar – tradusă și publicată în română în anul 2009 – te dai și peste cap, adică te apuci să citești și în turcește de dragul aceluiași autor apreciat în țara lui, dar netradus aproape deloc, cu excepția celei amintite mai sus, care a văzut tiparul francez și german. Așadar, înarmat cu optimism și răbdare, am purces la lectura otomanicească a cărții "Amat", editura İletișim Yayınları, 2015.

Misie grea!

Considerat de criticii literari turci un scriitor postmodernist, după umila mea părere și "oniric", prin excelență, fraza literară a lui Ihsan Oktay Anar este de o sublimă încâlceală, cu lungi pasaje de reverie și un lexic burdușit cu arhaisme osmane, greu de tradus, dar de o muzicalitate sublimă.

Pe scurt, în anul 1670, o corabie pleacă din Constantinopol într-o misiune secretă cu un echipaj format din 247 de membri, o adunătură pestriță de tâlhari și... figuri mitologice, dintre care îl remarcăm pe Nuh (Noe), cel care a construit nava pentru căpitanul Diyavol Pașa. Acesta comandă tiranic dintr-o cabină plină de cărți și diverse obiecte misterioase, condamnând la moarte marinari nevinovați sau răsplătind cu aur ticăloși sadea. Marea misiune secretă este una de piraterie, girată cu bună-știință de Înalta Poartă, împotriva corăbiilor europene, care au scufundat două nave otomane în Marea Mediterană. Pregătirile de plecare se fac în mare grabă, pentru a porni în călătorie de luni, marțea fiind cu ghinion, cu necazuri bulucite în cale. Echipajul nu reușește să încheie pregătirile, ridicând ancora abia la al treilea cântat al cocoșului. Deci, într-o marți, cum ziceam, o zi de rău augur... În așteptarea dezastrelor, membrii echipajului vorbesc între ei, dezvăluind că fiecare dintre ei a comis o ticăloșie și speră ca măcar copilul, care cânta la trompetă, să fie nevinovat. Acesta doar își ucisese tatăl, completând lista celor vinovați de pe corabie. Tânărul ofițer Kırbaç Süleyman (Solomon), visând să acceadă în funcția de căpitan al corabiei, încearcă să dezlege secretele comandantului, în mod special cel al cărții negre, în care descifrează mesajul "Vindeți sufletului lui Diabolos", realizând că Diyavol Pașa nu este altcineva decât întruchiparea diavolului (destul de ușor de dedus!).

Reisul coboară steagul otoman al corabiei și ridică propriul steag negru, Amat fiind atacată de două nave. Marinarii își dau seama că sunt nave otomane și îi explică situația ingrată în care se aflau. Prin urmare, ei luptă sub steagul negru al Satanei și scufundă două nave otomane. Apoi, realizează că nava pe care o caută sunt ei înșiși. Cambuzierul Kurșunlu Hamamcı Musa Efendi le destăinuie marinarilor mai tineri povestea navei Amat și a cărții interzise, explicându-le că "amat" înseamnă "adevăr" în ebraică. "Cât de adevărată este această poveste?", au întrebat marinarii. "Această poveste este la fel de adevărată pe cât este și Amat".

Și lucrurile continuă pe aceiași tonalitate, autorul dând de-a dura tot felul de fantasmagorii, abordaje piraterești și întâmplări nemaivăzute, cu referiri la Coran, Divina Comedie sau călătoriile lui Evliya Çelebi, în zeci de pagini de istorie, religie și multă filozofie á la turka...

Cum am reușit deci să buchisesc o carte scrisă în limba turcă, fără să știu o "boabă" turcește, este o altă poveste, á la franka... pe care o povestim data viitoare.