Andrei Novac, 35. Povestea nespusă a unei revoluții, Vellant, 2024

O apariție inedită, care aduce în peisajul produselor culturale, un suflu proaspăt ce vorbește despre un subiect aparent epuizat, arid și în același timp ofertant. Nu vorbim despre o carte, pentru că este mai mult decât atât: o platformă plurimedia ce invită și stimulează nu doar lectorul, ci și ascultătorul sau fotograful. Este un caleidoscop prin care se recompune o lume apropiată, dar și îndepărtată, unul prin care poate privi oricine, indiferent de generația din care face parte. "35 poveste nespusă a unei revoluții" este un volum care îl plasează pe Andrei Novac printre cei care propun o experiență completă atunci când tratează o temă. Apărută la editura Vellant, spune o poveste pe mai multe voci: una a poeziei, însoțită de cea a audiobookului ce conține acordurile muzicale originale ale lui Ovidiu Lipan Țăndărică și lectura unor texte realizată de Ștefania Samfira, dar și ilustrațiile realizate de Flavia Lupu. Violenței pe care o descriu poemele, moartea celor uciși în evenimentele din 1989, i se adaugă durerea mută, eliberată prin faptul că cei dispăruți capătă, prin volumul lui Andrei Novac, un chip și un nume. Percutantă este nu doar poezia inspirată din freamătul vieților pierdute, ci însoțirea ei de poveștile reale ale celor plecați prea devreme și de fotografiile lor. Cei numiți sunt și văzuți, iar imaginile lor ating inevitabil profunzimile tristeții. În poemul numărul 3, viziunile concentrice ale lumii nasc ipostaze augmentând realitatea: "viața cu un puls multicolor/ totul se rotește în jurul nostru/ piețele pline de oameni descompun lumea/de la originile ei și până azi". Sunt fragmente de viață trăită, întreruptă într-un moment oarecare, ce desfac, rând pe rând viețile în piața publică, le amestecă în iureșul social și politic din decembrie 1989. A spune o poveste de acum 35 de ani echivalează cu a aduce în prezent amintirea vie a individului și a societății împreună. Poeziile nu au titluri, doar numere, identificând doar formal persoana. "11" vorbește, de exemplu, despre puterea celor mulți, căci "pe marile bulevarde oamenii se țin de mână/ timpul a fost închis/ să lăsăm spații libere (...) nimeni nu iubește adevărul". Simplitatea discursului liric este dublată de aspectul sapiențial pe care îl au versurile scurte. Sunt 35 de povești, cu 35 de fotografii, 35 de poeme și 35 de vieți pierdute în acel decembrie 1989, acum 35 de ani. Andrei Novac nu face un necrolog, nu pierde din vedere deloc puterea transfiguratoare a cuvântului scris și auzit, el adună cu migală de poet lacrimile și pustiul rămase în urma celor plecați violent. Discursul lui nu e unul omagial, nu transpare vreun sentimentalism necopt, ci construiește atent ipostazele a 35 de oameni, de vârste diferite, uciși în revoluție. Portretele lor sunt fărâme dintr-o poveste nespusă despre libertate, despre puterea de a se elibera și de a se răzvrăti alături de semeni în numele adevărului. Sensul și esența volumului sunt cuprinse în crezul rostit în ultimul poem: "așa putem să mergem mai departe/ nu uităm de gropi/ din ele conștiința răsare", un gest prin care îndemnul de a-i ține minte pe cei morți în numele unui adevăr absolut este asumat. "Golul uriaș", metonimie a gropii și visurilor pierdute, a mormintelor și a pierderilor sufletești este amintit perpetuu, o întoarcere în timp, unul al bilanțului și al rememorării. "35" este nu doar un volum despre revoluție, ci este unul despre un timp al binelui și al răului, al adevărului și al minciunii, al tăcerii și al țipătului; un volum manifest despre voința individului de libertate, despre sacrificiu și despre întâmplare. Acea întâmplare care ne face oameni, care ne aduce aproape unii de alții, care ne eliberează, dar ne și decide destinul. O formă de a privi și a ne privi noi înșine în oglinda multifațetată pe care ne-o arată cartea lui Andrei Novac.