Mașina capătă viteză, huruie și duduie, caroseria se lungește sub forța aerul pe care-l despică precum un glonț. Cauciucurile sunt late, au aderență bună, dar lasă impresia că se îngustează pe măsură ce viteza crește.

Zici că mașina înaintează pe niște benzi ascuțite, pe patine care scrijelesc asfaltul în goana lor. Într-o curbă, spatele fuge. Motorul, caroseria, mățăria de cabluri și conducte, toate devin ușoare precum un fulg. Mașina o să fie suflată, zburată, aruncată precum un șervețel mototolit. Dar patinele devin iar roți, motorul tușește, se încordează și trage toată greutatea în direcția potrivită.

Drumul e din nou drept în față, accelerația e o invitație, iar volanul tremură ușor, toarce precum o pisică. Buricele degetelor freamătă. Câtă putere în mâinile șoferului!

Dar piciorul se aruncă pe frână. Caroseria scârțâie, gata să se frângă. În față apare un camion. Stopurile lui devin ca niște felinare care se izbesc de parbriz. Goana nebună se domolește. Și mașina începe dansul acela împiedicat, stânga-dreapta. Când și unde e un loc liber, o bucată de drum pentru depășire?

Accelerația e zdrobită iar. Glonțul țâșnește pe lângă camion și timpul se dilată. Secundele capătă greutate. Jumătatea camionului. Cabina lui. Botul. Farurile. Gata! Mașina revine pe banda ei, cu drumul liber în față.

Însă frânele scârțâie iar. Trecere peste calea ferată. Trenul e undeva în dreapta. Mașina zvâcnește peste șine ca o broască sărind de pe un nufăr pe mal. Intersecția rămâne în urmă, se îngustează în oglinda retrovizoare. Un tablou în care culorile se sting și peisajul se schimbă, fix când farurile camionului ajung acolo. Și rămân înghețate într-un punct.

Oglinda le reflectă doar sclipirile gălbui, imobile. Camionul nu mai înaintează, asta e clar. E blocat pe șine. Mașina virează la dreapta, mușcă din pietrișul de pe margine, apoi întoarce pe mijlocul drumului. Goană în sens invers. Scârțâit de cauciucuri. Un camion și o mașina, față în față. Trenul șuieră, e tot mai aproape. Șinele trepidează. Și bara din față a mașinii se înfige în botul camionului. Motorul se împotrivește, trosnește, pare gata să explodeze. Caroseria parcă se încordează, se strânge. Turațiile cresc și camionul se mișcă. Câțiva centimetri, apoi un metru întreg. Coboară de pe șine.

Mașina dă cu spatele și bara cade cu un zgomot surd. Trenul e acolo, aproape, adică aici. Vâjâie cu un șuierat prelung printre mașină și camion. Pagube minore, ușor de reparat. Și goana reîncepe.

Mă ridic și genunchii îmi cârâie, spatele mă doare de la cât am stat aplecat. Sunt un șofer fricos și slab, ăsta e adevărul. Dar privesc circuitul pe care l-am construit în camera fiicei mele. Trenul pe șine, camionul din Lego, mașinile Hot Wheels. Pentru ea, pentru mine, pentru amândoi. Toate păpușile și plușurile privesc de pe margine și mă aplaudă.

Sunt mândru!