Revistă print și online

Amintiri din secolul trecut sau memorii subiective în opt secvențe (1)

Din cartea în pregătire "ALTFEL DE POVEȘTI"

O introducere…

Poveștile "altfel" din această carte au avut mereu un ascultător incomod… El, actorul, a devenit un personaj în istoriile care urmează și a scris propria lui întâmplare, în așteptarea întâmplărilor mele…

și sună telefonul și aud

maestre hai mâine seară pe la șapte să bem o Țața Sofica

văd că ești liber n-ai spectacol


da

n-am spectacol și nici repetiție și mă duc

e acolo o masă sub un zarzăr îngustat din care zarzăre nu am gustat

și pe masă castravete roșie mizilic fructe-n salată

din vorbă-n vorbă cu news&fake news

trecem în balade folkărești și lăutărești și franțuzești

pariind pe felinare ce la ore fixe luminează

dezbătând miezuri de sâmburi și politici prea năroade

ne întoarcem în trecuturi ce-adineauri ne trecură

noi n-avem zi de întâlnire din nimic se fac

un final de semifinală fotbal snooker trambuline și ciclism de tour ori giro


cald maestre dar spre seară spuma din sifon e greier

ție-ți zic ce scriu eu luni

că mă-nfurii n-au rușine

și eu ascult vineri ce fi-va luni și mă-nfurii

că eu nu-s așa eu inspirație eu metaforă


Ionuț direct frust dintr-o bucată

mai că-mi vine să-njur delicat de invidie

dar el nu și nu

zice eu sunt de la Ungureni de la țară n-am eu rușini de-astea

oare mama lui îl mai citește

oare tatăl lui e și mai mândru


lunea e ziua aia-n care Norocica vine cu ziarul în gură

lunea e ziua în care se-mparte săptămâna în tablete editoriale poeme

lunea e orice zi a săptămânii în care plăcinta cu mere a Gabrielei a Cătălinei

străbate continentul până în Danemarca Mariei

și se-ntoarce până la mine

amintindu-ne de ce viitor am clădit împreună


m-a făcut vecin cu forța blândeții și cu puterea cărților devorate

cu neasemuirea teatrului tocat mărunt

cu prieteniile temeinice matematice aproape

noi doi ne suntem cei trei plus unu mușchetari

și peste noi trecură aproape douăzeci de ani

și sigur va urma și va urma

Stăm tot în curtea mea din spatele casei, înconjurați de șase pisici și o Norocică, șoricară plină de energie. Ea se supără des și le aleargă pe mâțele pleoștite de căldură, dar cu măsură. Dragul meu amic, zic, știi cum se spune, totul începe cu o poveste. Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea. Prietenul actor mă privește atent, ai mai spus asta… Păi, da, îi răspund eu, trăgând-o încet de urechi pe domnișoara Norocica, așa se pare… Amicul zâmbește, să nu uităm, hai, dă-i drumu…

Uite ce vreau să-și spun azi… Cu peste 40 de ani în urmă, am citit o poveste pe care n-am uitat-o niciodată și pe care mi-aș fi dorit să o scriu eu. Încerc să mi-o amintesc acum. Amicul trage obosit din țigară, aseară a jucat în "Sfârșit de partidă" și nu și-a revenit încă. E cam așa… Un bărbat pricăjit, de 62 de ani, era tot mai gelos. Avea o nevastă de o frumusețe impresionantă (așa scria în povestea aceea), de "abia" 45 de ani, era grațioasă, cu proporții ideale, voioasă etc. O splendidă pulpă de piersică, o femeie din care să tot mănânci. Tot în poveste scria așa… Unde? Într-un sat uitat de Dumnezeu, într-o prăpădită de pată albă de pe hartă... Autoritățile au avut ideea de a zăgăzui râul din dreptul satului, pentru a construi un lac de acumulare, dar puținii locuitori au protestat și s-a renunțat la idee. Și a apărut un mic industriaș, care a înființat o întreprindere pe bază de izocianați, la marginea cătunului, în care au găsit de lucru majoritatea bărbaților din apropiere. Se montase o instalație pentru fabricarea de spumă din poliuretan, un produs elastic, nedeformabil, folosit ca material de izolare în construcții.

M-ai pierdut, zice prietenul, izo cum? Păi, nu contează, stai să vezi… Eroul din poveste lucra și el tot în fabrică, era paznic de noapte, toată fabrica era a lui, de seara până dimineața. Oamenii îl tachinau adesea, în legătură cu nevasta lui mai tânără. E numai a ta? îl întrebau ei. Bărbatul se uita tot mai des noaptea, în tăcerea aceea stranie, la casele adormite din vale, acolo unde era și nevasta lui cea frumoasă, în dormitorul de la etaj. Într-o noapte, răpus de gelozie, s-a târât spre mica șură din spatele casei lor, s-a urcat pe o scară și a ajuns la fereastra dormitorului. Nevasta lui cea tânără, zicea prietene în poveste, avea deasupra un bărbat necunoscut.

Zâmbim amândoi, chiar și Norocica își mișcă urechile, ca atunci când așteaptă ceva bun, din cutia cu haleală maronie. Paznicul nostru a coborât greu de pe scară, trec eu mai departe, era ca un animal rănit de moarte, dar nehotărât. A ajuns la fabrică, s-a dus în camera de control, știa cum funcționează totul pe acolo. Materie primă era destulă, a târât spre exterior furtunurile uriașe, apoi a pus în funcțiune producția de spumă de poliuretan, iar stratul alb a devenit tot mai gros și mai lat, coborând spre casele din vale, s-a urcat peste geamuri, peste etaje, peste acoperișuri. Are să fie drăguț, și-a zis bărbatul, de la înălțimea fabricii pe care o păzea, uitându-se înduioșat (așa scria în poveste) la zăpada albă, care dăruia nopții întunecate o enigmatică aură luminoasă. Oarecum absent, s-a mai gândit și la nevasta lui și, mirat, a simțit în gură gustul amar al unei lacrimi.

Da, zâmbește amicul și se așterne tăcerea, doar pisicile se trezesc brusc interesate de cutia mare cu oase de pui, aduse de stăpâna casei din bucătărie. Mișto început de poveste, mai zice, îți golește paharul și așteaptă să trecem mai departe…

Ionuț CRISTACHE

Prozator, autorul mai multor romane, printre care Calendarul cu patimi (2002), Gândul lui (2005), Ingrid târfa (2007), Emo-kids și efectul de lac în America (2013), Rumegând între antilope ș.a. Cel mai recent roman, apărut în 2021, se numește A doua față. Colaborează la mai multe publicații și este senior-editor la Gazeta Dâmboviței.