Revistă print și online

Plăceanu

— Măi împielițaților, de ce aruncați în ograda omului cu pietre, cu bolovani?

— A intrat unu' la mamaie.

— A intrat? Și ce dacă?

— Ne-am uitat pe geam, o pusese pe spate cu picioarele în sus.

Sub soarele arzător, cele trei femei − două mai tinere, venite s-o ajute pe cea mai în vârstă la plivitul straturilor de legume − sunt în grădiniță. Dau din mâini, muncesc dar și gura le merge. Povestesc și râd.

— Uite, ca pensionară, zice Lucia, gazda, stau uneori și-mi amintesc. Eram în București de ani buni. Știam să mă îmbrac să arăt ca o doamnă chiar dacă eram vătmăniță și toată ziua pe traseu. Și câtă lume vedeam în fiecare zi, uneori și câte un artist. Îl recunoșteam imediat că aveam ochiul format. Odată, cine crezi că urcă în tramvaiul meu? Ion Plăceanu! Îl știți. Nu-l știți? Ăla care interpretează muzică populară la mai multe instrumente. Așa, ăla, ăla. L-am tot privit, am văzut că și el s-a uitat la mine într-un anume fel. S-a dat lângă alături și am vorbit puțin. Ne-am mai văzut și altădată și încet-încet am devenit prieteni. Dar doar prieteni, bineînțeles.

— Bravo mătușă! Ce mă bucur! spune cea mai tânără, dar ascultă-mă și pe mine un pic că demult vream să-ți zic... De ce nu treci pe la soacră-mea să pui și pentru mine o vorbă bună, că ți-e soră mai mică, că tare rău trăiesc în casa lor. Da...

Lucia se îndreaptă de mijloc, își șterge fruntea cu mâneca, se trage mai la o parte, se caută în sân, scoate și își aprinde o țigară. Se lasă pe vine și un timp fumează în tăcere. Brusc se ridică, aruncă și calcă țigara. "O să mă mă duc s-o ciufulesc pe capra aia", spune ca pentru sine.

— Îți face zile fripte, ai Cami? Pe seară trec pe acolo. Să-i spui să m-aștepte.

— Aoleu, nu! Să nu mă dai de gol, că am încurcat-o cu nebuna.

părinte

sfinția ta

ca femeie bătrână

ce sunt

cu frică de

Dumnezeu

mărturisesc

pe drumeagul

ce duce în sat

ne-am întâlnit

bărbatul

urca dealul

eu coboram

mergând încetișor

în toiegel

am schimbat

câteva cuvinte

era pe amurgite

a venit mai aproape

și

Este zi de târg. Pe șosea tot trece lume la deal, la vale. Unuʼ se oprește și privește peste gard la cele trei femei aplecate între răsaduri. Lucia trage cu coada ochiului.

— Ce, Mitică? Te uiți că m-ai lua pe la spate, nebunule!

— Ptiu, că gură spurcată mai ai! Nu ți-e rușine de fetele alea? Mă uit... Mă uit că muncești cu mânuși. Scoate dracu' alea și fă treabă ca lumea!

— Ba să taci, Mitică, să taci că nu știi. Noi suntem niște finuțe, și finuțele trebuie să se îngrijească.

Bărbatul dă din mâna a lehamite și își vede de drum.

Soarele a ajuns în dreptul burții și celor trei li s-a făcut foame. Gazda dă semnalul de încetare a lucrului.

La sfârșit de tot, la despărțire Lucia le mai zice o dată tinerelor femei.

— Așa, așa, să nu uitați să-mi faceți rost de o fotografie cu Ion Plăceanu că nu l-am mai văzut demult și tare mi-e dor de el. Vă rog din suflet. Fac cinste!

nu știu

ce-a dat să zică

și-a-ntins mâna

așa spre zare

că dintr-o dată

m-am culcușit toată

sub brațul lui tânăr

După un timp s-a întâmplat ca o vecină s-o găsească pe Lucia căzută în nesimțire în mijlocul casei. Goală. Ușile și ferestrele erau la perete. "A făcut atac cerebral", a zis medicul de pe ambulanță.

Cele două femei, prietenele ei, o află internată la Neurologie, la Spitalul Județean. Este ceva mai bine dar cu greu le recunoaște. Apoi cade din nou într-un fel de somn.

— Doamnă, cum te mai simți?

Lucia deschide ochii și oftează.

— Lasă-mă pe mine, se apropie și cealaltă femeie. Mătușă, îi șoptește la ureche, mătușă, ți-am adus poza cu Ion Plăceanu, zice și îi arată fotografia.

Bolnava ridică încet capul:

— Uite-l, mă, mânca-l-ar mama pe el. Dulcele lu' mama!

— Pe dracuʼ! Mai încet mătușă că ne aud ăștia și ne facem de râs.

— Și ce dacă ne aud, ia las-o-n pace, intervine prietena ei.

Lucia continuă cu glas stins:

— Venea săracu', m-aștepta la baracă când terminam tura. Într-o seară, târziu, l-a văzut bărbatu-meu ieșind de la mine: "Auzi, fugea unuʼ în întuneric... Nu era cântărețul ăla?" "Ei, era, ai văzut tu bine că era el? Și dacă era el, ce?".

m-a sărutat scurt

pe colțul gurii

Alexandru Drăgănoaia