Kapka Kassabova, To The Lake – A Balkan Journey to War and Peace, Granta Books, 2020

Kapka Kassabova le este cunoscută cititorilor români datorită volumului Frontiera. O călătorie spre marginea Europei, jurnal de călătorie și de reflecție asupra istoriei de la granița pe care Bulgaria, țara de origine a autoarei, o împarte cu Grecia și cu Turcia, apărut în anul 2021, la Editura Pandora M, în colecția Anansi. World Fiction, respectiv Anansi Mentor, în traducerea Onei Frantz.

Acest volum, publicat în original în anul 2017, la Graywolf Press, a fost urmat, în anul 2020, de jurnalul To the Lake – A Balkan Journey to War and Peace, apărut la Granta Books. Această nouă carte este dedicată spațiului geografic, spiritual, istoric și politic din jurul lacului Ohrid și al lacului Prespa, aflate atât pe partea a ceea ce se cheamă Macedonia de Nord, cât și pe partea Albaniei și a Greciei, dar constituind, în același timp, un univers aparte, dincolo de delimitările artificiale, motivate de diferite interese de putere.

Dedicația de pe prima pagină se adresează mamei scriitoarei și tuturor copiilor de exilați și de refugiați de pretutindeni, cu mențiunea că "cei morți le deschid ochii celor în viață" (trad. pers.), cu sensul că trecutul ar trebui să se constituie într-o lecție pentru prezent.

Alcătuit din două părți, Part One: Spring, Part Two: Autumn, cu o structură concentrică, volumul se poate citi pe mai multe paliere, în funcție de interesul lectorului. Autoarea pornește de la povestea familiei sale pe linie maternă, originară din zona geografică amintită, pentru a ajunge la istoria Macedoniei (de Nord), strâns legată de particularitățile sale geografice, la relațiile acesteia cu Albania, Bulgaria și Grecia, precum și la conturarea unui profil psihic specific al ohridienilor, în special al femeilor, modelat de amprenta pe care evenimentele din ultimul secol și jumătate de istorie a lăsat-o asupra lor.

Se remarcă profunda sensibilitate a reflecțiilor pe care autoarea le întreprinde asupra destinului acestui popor, conștientizarea motivelor pentru care Balcanii, în special ținutul lacurilor, au parte de un destin atât de zbuciumat, luciditatea amară în privința situației politice actuale (corupția, fundamentalismul religios, naționalismul extrem), apelul la orientarea perspectivei dinspre obstinația trecutului către speranța viitorului, prin acceptare și asumare, lirismul descrierilor, în ideea în care lacurile, atât pe partea macedoneană, cât și pe partea albaneză, determină anumite caracteristici ale locuitorilor.

Scriitoarea utilizează poveștile de familie pentru a pune în lucru o viziune mai largă asupra istoriei și asupra nevoii de a afla în trecut – personal și general – modalități de gestionare a prezentului. Cum însăși afirmă, Kassabova este a patra generație de femei pentru care exilul, plecarea de acasă reprezintă un mod de viață. Pe lângă aceasta, constatarea că de la mame la fiice se manifestă anume tipare comportamentale caracterizate prin standarde imposibil de ridicate care generează frustrări, printr-o teamă fără nume ce le afectează inclusiv fizic și prin neputința de a se despărți de trecut, o determină să întreprindă călătoria de descoperire spre lacuri și spre propria istorie pentru a înțelege felurile în care se manifestă prezentul.

Povestea care constituie punctul de plecare în dezlegarea întrebărilor pe care le are autoarea le aparține străbunicilor Ljiubitsa și Kostas și este dominată atât de conflictul dintre aspirațiile femeii și tradiția patriarhală care îi impune căsătoria, cât și de trecerea ținutului din jurul lacului Ohrid din stăpânirea bulgară sub monarhia sârbă, în urma războaielor balcanice de la începutul secolului XX. Fuga lui Kostas, despărțirea de familie, ce durează patru ani, viața marcată de sărăcie pe care familia o duce la Sofia în comunitatea de refugiați macedoneni, efortul de a păstra aparențele față de vecini și de cunoscuți, conștientizarea faptului că educația este singura modalitate de a depăși greutățile îi modelează caracterul Ljubitsei și instituie un model comportamental ale cărui manifestări sunt recunoscute de scriitoare până și în propriul fel de a fi. Dintre acestea, celebrul motto "Perfection or death!" ("Perfecțiune sau moarte!"), obsesia pentru curățenie și comportamentul de "mother-queen" ("regina-mamă") de care toți cei dragi trebuie să depindă și care le pretinde acestora să o facă fericită sunt cele mai distructive. Amărăciunea care îi guvernează viața este dominanta existenței tuturor femeilor care, victime ale istoriei, "întruchipează tirania unui sistem depășit, față de care familia, comunitatea și națiunea caută cu atâta disperare să se emancipeze. (…) este dimensiunea particularizată a contextului politic, patriarhalitatea internalizată" (p. 163, trad. pers.).

Aceleași legi, aceeași aspirație spre standarde imposibil de atins, același malaise (p.17) autodistructiv își fac simțită prezența și în viața Anastassiei, fiica Ljubitsei și bunica scriitoarei. În lipsa unei familii, ai cărei membri sunt răspândiți până în Australia, asupra căreia să-și exercite puterea, Anastassia se îmbolnăvește, cauza profundă a suferinței sale fiind singurătatea. Imortalizată în vremuri mai bune de către autoare drept o adevărată forță a naturii, "she was like Demeter the goddess of harvests, the source of all things bountiful and delicious" (p. 17), sursă de abundență și de savoare. Este o caracterizare ce amintește de alte bunici/femei înțelepte din literatura Estului, precum bunica Maniunei din cartea omonimă a Narinei Abgarian sau Besma din ultimul roman al lui Elif Shafak.

Scriitoarea nu se poate împiedica să nu observe încercarea repetată a femeilor din familia sa de a îndrepta răul făcut celor dragi, lumii întregi, vieții înseși de necesitatea exilului, generând o durere ("The Pain", p. 96) ca un alt membru al familiei. Ea însăși a moștenit nevoia de rebeliune de la străbunicul Kostas și tristețea mândră și revendicativă a Ljubitsei: "I have carried these people all my life" (p. 95).

Femeile devin garantul supraviețuirii familiei, iar aceasta din urmă definește identitatea fiecărui individ. La întrebarea ce se transformă în titlu de capitol, Who’s are you? (A cui ești?), răspunsul nu constă numai în numele/porecla familiei, ci și în numele mamei. După cum observă unul dintre cei întâlniți de autoare, familia devine refugiu, dar și o legătură indestructibilă ce nu permite nimănui să se îndepărteze prea tare de casă: "Balkan fate. You can’t run away from family" (p. 56).

Și pentru că a fi din ținutul lacului Ohrid înseamnă a nu se limita la Macedonia (de Nord), ci a trece în Albania, Kassabova se oprește și asupra poveștilor celor care au fost nevoiți să-și vadă familiile divizate de granițe. Astfel, capitolul One Thousand Seven Hundred Years (p. 99) conține povestea părinților lui Tanas Spassé, despărțiți timp de aproape jumătate de secol din cauza regimului lui Enver Hoxha. Aceștia sunt originari din ținutul lacului Ohrid, dar de părți diferite ale graniței: mama, din Macedonia, tatăl, din Albania. El, Sandro, lucrează pentru Securitatea albaneză, dar începe să critice regimul lui Enver, motiv pentru care se refugiază în partea macedoneană a lacului, pe atunci aflată în componența Iugoslaviei, lăsându-i în urmă pe soția și pe cei doi copii ai săi. Angajat în Ministerul de Interne al lui Tito, Sandro își croiește o nouă viață, fără a-i uita pe cei din Albania. Aveau să treacă 42 de ani până să se revadă. Acasă, Zorka și cei doi fii, împreună cu soacra ei, sunt tratați ca inamici ai poporului și obligați să trăiască în sărăcie. Mama și copiii trăiesc despărțiți timp de doi ani, internați în lagăre, dintre care Lushnjë este cel mai dur, dar Spaç echivalează cu o condamnare la moarte – celor care organizează aici o revoltă li se dictează o sentință de 1700 de ani. Este o poveste care pune în evidență absurdul ce conduce viețile celor ce se află sub regimuri totalitare, discreționare și care este menită să sublinieze, după cum afirmă Tanas, suferința extremă prin care au trecut albanezii.

Scriitoarea nu-și fundamentează cartea numai pe propriile observații, ci caută de asemenea sprijinul mărturiilor altor călători prin această regiune, de-a lungul timpului, începând cu celebrul Evlya Celebi, cu trei secole în urmă. Cu ajutorul acestora, care se adaugă la informațiile primite de la rudele și locuitorii din jurul lacurilor, Kassabova creionează un specific local, caracterizat prin păstrarea vie cu obstinație a trecutului, ca singură garanție a identității în prezent, respectarea tradiției, a cutumelor sociale, întâietatea familiei, a clanului, a căror onoare trebuie apărată cu orice preț, și, pentru partea albaneză, prin importanța pe care o are "besa", promisiunea de onoare, a cărei încălcare poate să ducă la moarte, chiar și după mai multe generații. Deși trecutul și respectarea tradiției oferă siguranță, în condițiile în care viața obișnuită se află sub semnul precarității, al plecării iminente, al fugii și al exilului, ele ridică totuși o închisoare ale cărei ziduri împiedică fluxul natural al schimbării, respirația largă ce permite individului să capete perspective noi asupra vieții.

Pentru Kapka Kassabova, istoria unui popor este alcătuită din istoriile indivizilor care formează acel popor, după cum istoria mare se reflectă asupra vieților particulare ale oamenilor, concepție pe care o pune în lucru în această carte, la care se adaugă faptul că istoria și geografia unui loc se întrepătrund și se reflectă, împreună, în existența umană (asprimea reliefului muntos albanez se reflectă în caracterele mândre ale locuitorilor, consideră scriitoarea în capitolele referitoare la Prespa). Multitudinea de istorii de viață pe care le adună acest volum compun istoria zbuciumată a ținutului celor două lacuri, Ohrid și Prespa, la fel cum schimbările numeroase prin care acesta trece influențează viața locuitorilor de pe malurile apelor, indiferent de naționalitate. Istoria nu rămâne în trecut, ci este vie, iar cunoașterea și acceptarea sa conduc la luciditate în deciziile luate în prezent, la nivel individual și național, idee pe care Kassabova o anunță încă din Introducere:

"What finally propelled me was a concern that as time passed, something might happen insidiously. That unless I understood my maternal family’s existential landscape, I might repeat old patterns. That as we continue to witness in this century conflicts of a civil and fratricidal nature, divisive politics between and within nations, patriarchal autocracy and revisionism, mass emigration and displacement - as we witness this, unless we become aware of how we carry our own legacies, we too may become unwitting agents of destruction" (p.1).

Autoarea pune în evidență faptele istorice legate de regiunea lacurilor Ohrid și Prespa, împărțite între Macedonia de Nord, Albania și Grecia (acesta din urmă), petrecute de la destrămarea Imperiului Otoman și până în prezent, fără a se feri de controversele care au făcut ca numele de Macedonia să corespundă, în timp, unor realități teritoriale diverse: mișcarea de eliberare a Macedoniei de sub otomani, asimilată uneori, în funcție de locutor, mișcărilor comitagiilor bulgari, războaiele balcanice, Primul Război Mondial, instaurarea comunismului, disputele care au făcut ca Macedonia să treacă repetat de la bulgari la sârbi, corupția clasei politice din prezent, Acordul de la Prespa din anul 2019, prin care, la insistențele Greciei, numele țării, al fostei republici iugoslave, a devenit Macedonia de Nord, precum și perioada comunistă și postcomunistă din Albania. Pe palier istoric, To the Lake se reflectă în Cvartetul otoman al lui Ahmet Altan, precum și în biografia scriitoarei albaneze Lea Ypi, intitulată Liberă. Un copil și o țară la sfârșitul istoriei, apărută în anul 2024, în traducerea Berthei Savu.

Balcanii formează un spațiu geografic și, mai ales, spiritual aparte, iar lacurile, în special Ohrid, constituie un punct de convergență a destinelor, de împăcare cu trecutul și de acceptare a acestuia, în ceea ce o privește pe autoare. Zbuciumul istoriei contrastează cu liniștea Ohridului, pe când Prespa este întunecat, asemeni vieții celor care trăiesc pe malurile sale.

Ceea ce atrage la cartea aceasta este căldura care se degajă din tonul scriitoarei, precum și îmbinarea de lirism, știință, reflecție politică, socială și personală sau profundul umanism care o străbate. Scriitura labirintică, pe firul constatărilor pe care le face în cursul călătoriilor sale și care îi permite autoarei să facă apel la digresiuni în diverse contexte, îi lasă cititorului libertatea deplină în a alege palierul care îl atrage sau în a se bucura de întreaga complexitate a universului redat de acest volum.