An de an, cea mai timișoreană editură de la Iași, editura Lebăda Neagră, se prezintă la Bookfest Timișoara, evenimentul mult așteptat al primăverii pentru toți cititorii. Anul acesta a fost al treilea an la rând, cel puțin de când îi urmăresc eu, când vin către public cu o dezbatere. Că o fi o strategie de marketing și/sau plăcerea de a provoca publicul, nu știu și nici nu-i treaba mea (pe piața de carte din România intră cine vrea, supraviețuiește cine poate și o duc bine numai unii, însă despre subiectul acesta cu altă ocazie).

Pentru dezbaterea din cadrul ediției Bookfest Timișoara ce a avut loc între 19 – 22 martie, editura Lebăda Neagră m-a invitat să urc pe scena principală și să particip la discuția legată de literatură și inteligența artificială (LLMs, să ne înțelegem, nu asistenții virtuali ai diferiților furnizori de servicii cu care n-o scoți la capăt niciodată). Cum nu mă pricep la AI mai mult decât se pricepe un utilizator novice (uneori îl folosesc pe ChatGPT mai degrabă ca pe-un Google), probabil că Adrian Christescu m-a invitat să vorbesc la această dezbatere pentru că în urmă cu câteva luni mi-a publicat cel mai recent roman, Judecătorul Artificial, o distopie în care un AI înlocuiește judecătorii umani (și asta la noi, în România, ca să vedeți de câtă imaginație e nevoie!)

Din 2024, circulă pe internet o memă cu un citat al scriitoarei sf&f Joana Maciejewska, care spune cam așa: "Vreau ca inteligența artificială să-mi spele rufele și vasele, ca să mă pot ocupa eu de artă și de scris, nu invers.". Fraza aceasta spune suficient de multe despre cum văd artiștii relația artă – inteligență artificială. Multe discuții au avut deja loc în legătură cu inteligența artificială și artele și tot multe s-au adunat și inițiativele artiștilor de a bloca pătrunderea AI-ului în diferitele bresle. Drept e că s-au sesizat cam rând pe rând aceste bresle, ori cel puțin asta e impresia mea, dar nu despre acestea vreau să vorbim.

Când mi-a venit rândul la microfon, primul lucru pe care l-am făcut a fost să remarc că această discuție despre literatură și AI este o discuție relevantă pentru scriitori, nu și pentru cititori. Sigur, au strâmbat câțiva oameni din public, pentru că nu se face să fluieri în biserică, după cum nu se face să lași impresia că literatura e așa, un ceva tranzacțional, supusă presiunii economice și în relație directă cu evoluția societăților. Probabil că au uitat că literatura s-a tot schimbat pe măsură ce am devenit tot mai liberi și pe măsură ce drepturile noastre inalienabile au început să fie recunoscute. Aș vrea să vă spun că am urmărit reacțiile din public și la finalul dezbaterii și că oamenii au înțeles de ce ar putea fi de acord cu mine, dar adevărul e că organizatorii Bookfest au oferit spațiu pentru această dezbatere de la ora 14:15 la ora 14:55, iar eu, la fel ca toată lumea, mă gândeam că am întârziat la prânzul duminical.

Discuția despre literatură & AI sau literatură vs AI e o discuție care, în mod real și sincer, privește doar scriitorii, pentru că, la finalul zilei, pentru cititori contează cel mai mult dacă s-au simțit bine citind povestea. Multe voci au afirmat deja că primii înlocuiți vor fi scriitorii de romane polițiste, SF, romance, șamd., în general scriitorii a ceea ce, atât de nedrept, este arătată cu degetul ca fiind literatură de consum. Și, foarte posibil, așa va și fi. Am zis la microfon că în 10, maxim 15 ani, vom avea povești suficient de bune încât să nu-i mai pese cititorului că autorul nu mai e un om. Cineva de la masa discuțiilor a spus că AI-ul nu va putea înlocui niciodată scriitorul pentru că AI-ul nu are suflet. De acord aici. Probabil că literatura care va fi cel mai greu de generat de AI va fi cea autobiografică, căci despre ce să ne povestească Claude.AI? Despre cum înainte a fost un banal asistent virtual pe nume TOBI de la Vodafone? Toate autobiografiile bune includ suferință multă pentru că niciun om nu e mereu fericit, iar dacă ar fi, nu doar că nu și-ar pierde timpul să scrie despre asta, dar cine ar vrea să citească despre cât de bine-i merge altcuiva? Dar să nu pierd ideea.

Nu cred că ar trebui să punem concluzii de tipul literatura AI va înlocui literatura umană. Nu, literatura umană va fi mereu aici, cel puțin atât timp cât oamenii sunt aici. Aș zice, mai degrabă, că vom avea o literatură amestecată: umană, generată de AI și hybridă, iar înlocuirea factorului uman nu va fi posibil decât dacă fiecare stat ajunge să aibă propriul Trump, caz în care ar putea fi chiar benefic să avem o literatură generată doar de AI.

Dacă preferăm să ne gândim la scenariul distopic (dar ce mai e distopic astăzi ori în următorii 10 ani?), aș ține cont că înlocuirea va avea diferite viteze și motive.

Viteze diferite pentru că, deși avem AI-uri dintre care să alegem, sunt încă destule părți în lume unde accesul la tehnologie nu e chiar atât de facil (Cătălin Ceaușoglu a făcut o glumă pe Facebook despre greci și conexiunea lor la internet, în care constata că verișorii lui Aristotel nu au de ce să se teamă de AI; iar dacă la greci e greu, cum o fi în alte părți?).

Motive diferite pentru că, simplificând ideea, unii cititori vor prefera un anume fel de literatură, ținând cont de gusturi și/sau preț, în timp ce unele edituri ar putea să prefere să publice cărți scrise de un AI pentru a reduce costurile de producție și plățile pentru drepturi de autor. Sigur, în România editurile nu au grija plății drepturilor de autor, dar nu editurile din România dau tonul în acest business. Apoi, ne gândim serios că dispozitivele de tip Kindle vor înlocui cărțile într-o proporție semnificativă, caz în care un domn sau o doamnă editor s-ar putea să prefere să lucreze cu AI, mai ales că reduce încă o dată costurile și nici nu-și pierde locul de muncă (ca să nu mai spun că editor nu e tot una cu asociat în afacerea numită editură). Sau, într-un scenariu oarecum mai optimist și care să împace eventualele apăsări morale, editurile ar putea să coopteze câțiva scriitori talentați care să rafineze ceea ce generează un King.AI. Și ce grozav ar fi să-și poată ferici cititorii scoțând câte-o continuare a poveștii odată la câteva luni? Să nu mai aștepte după alde George R. R. Martin, care nu mai termină de scris, de s-au apucat scenariștii să facă filme din ce-au reținut în două call-uri pe Zoom cu scriitorul. Chiar așa, să nu uităm că unele cărți ajung și filme! Artele sunt și industrii, iar literatura și cinematografia se întrepătrund mai des decât cred abonații la SkyShowtime și Hulu.

Ar putea cititorii să controleze viitorul literaturii în era inteligenței artificiale? Teoretic, ca în cazul oricărui produs, da, însă știm cu toții că nu va fi așa. Un alt vorbitor din cadrul dezbaterii de la Bookfest, ținând cu echipa literaturii umane, a făcut trimitere la prima revoluție industrială, în care muncitorii din fabricile de textile, în fața înlocuirii de către mașini, au făcut, exact!, revoluție și mulți le-au ținut partea. Romantică imagine, de acord, dar nicicare dintre noi n-am fost la Bookfest în pielea goală. Așa și cu literatura. Dacă cititorii vor vrea niște dopamină pe bază de poveste, n-o să-i oprească faptul că nu știu care romance nu l-a scris un om, mai ales dacă doza de dopamină vine și la un preț de nimic. Să nu uităm că sunt numeroase povești de succes provenite de pe Wattpad, da?

Ce am putea face noi, scriitorii? Păi am putea face niște scrisori deschise, doar, teoretic, ne pricepem la asta. Nu garantez succesul. Au făcut protest și actorii, și regizorii de la Hollywood, și Cinemacity merge mai departe (chit că nu-i văd bine dacă mai aduc oamenii la cinema pentru filme precum Acel Martie sau chestia aia cu Melania Trump).

AI-ul generează bani, e noua tehnologie care îmbogățește și, în numele banului, nimeni nu se va opri, nici chiar pentru nobila literatură.

Când mă gândesc la mine, mă gândesc că trebuie să scriu mai departe. Mai bine și ținând cont mai mult de cititori (sfat cu care n-are ce să facă cea/cel care scrie doar pentru el...). Mă gândesc că trebuie arăt că sunt uman, mă gândesc că trebuie să plac publicului și ca scriitor, și ca om. Mă gândesc că voi concura cu mașinării rapide și bogate informațional. Mă gândesc că am pierdut deja și că, de fapt, acum e cel mai ușor să scriu.

Cât despre sfaturi nesolicitate, aș zice că fiecare scriitoare și fiecare scriitor ar fi bine să știe și o altă meserie. Cică instalatorii nu vor putea fi înlocuiți niciodată!