nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

În "Exil" cu traumele noastre

Zilele trecute am fost la TNB la piesa de teatru Exil și din primele rânduri vreau să urlu cât mă țin plămânii că a fost cea mai puternică piesă la care am fost vreodată. ( și am fost la câteva zeci până acum.)

Și poate că nu termenul puternic ar fi cel mai potrivit, ci răvășitor, de o complexitate care m-a fascinat. Este o piesă desprinsă din spațiul românesc ce se întinde pe întreaga perioadă a dictaturilor și pe cea de după, în democrație, ca o prelungire "naturală și de la sine înțeleasă". Aș spune cam singura piesă de teatru contemporană inspirată din viața noastră.

A fost prima oară când am ajuns la TNB și mi-am dorit, dincolo de a vedea imensitatea și eleganța unui spațiului cultural, "locul de unde se potrivesc ceasurile", să trăiesc o piesă de teatru, să iau parte cu întregul corp la o expunere care să mă surprindă și care să mă scoată din realitatea unei zile "normale" din capitală și să-mi ofere o altfel de credibilitate. Și Doamne, cum a fost.

Piesa a început când nimeni nu și-a dat seama. A fost o trecere naturală de la un interviu la punerea în scenă. La un moment dat chiar am auzit o "voce" din public care a cerut să înceapă odată piesa, atât de minuțios a fost totul planificat. Iar lumea s-a relevat. O succesiune de planuri, diferite stadii de vârstă ale personajelor, o cameră ce filma și proiecta pe un ecran în timp real acțiunea ce se derula pe scenă, fracturi, discursuri, împletiri de povești. Am rămas uimit cum universul se construia vizual-auditiv-cinetic. Luam parte la un film creat din teatru, o prelungire naturală și firească, de parcă pășeam într-o meta-artă, un inception pe care mi-l doream din primul moment.

Iar tematica mi-a fost de ajuns ca să înțeleg. Să înțeleg ce s-a întâmplat în mintea parinților noștri de-a lungul vremii, ce emoții s-au creat, ce gânduri au fost puse în practică, ce lanțuri bolnăvicioase au fost aruncate și câtă încărcătură purtăm cu noi. Este o piesă care îți deschide orizontul, te pune față în față cu traumele tale. O să vezi mame care au mereu dreptate, o să vezi copii ce caută să iasă din lanțul ăsta nesfârșit de presiuni și dezamăgiri și sunt frustrați, o să vezi cum lumea se construiește pe aparențe și minciuni. Cum viața atârnă de o decizie, cum moartea poate fi înțeleasă și apreciată, ca singură sursă de salvare, cum trecutul are mereu întâietate și el revina ca o rană. Se prelungește ca un blestem în sângele și mintea noastră iar singura soluție e să-l devorăm.

Exil este o piesă despre noi și militez aici și acum pentru introducerea ei în fiecare teatru din țara asta, în fiecare spațiu cultural, în mall-uri, în baruri, oriunde e necesar pentru a fi văzută. E o piesă ce poate reprezenta o lumină între atâtea traume, o șansă de a ne salva și de a ne înțelege pornirile, revoltele, fricile. Este o piesă despre a ne vedea în oglindă și a ne ierta. Căci greutatea e în continuare în noi, o simțim, e acolo ca un balast de care suntem conștienți, dar pe care nu-l știm explora și vindeca. Acea umbră din mintea și sufletul nostru merită să fie scoasă la lumină și examinată. Noi nu suntem greșiți. Noi avem nevoie de un exemplu, de înțelegere și de ajutor. Suntem vulnerabili, dar trecutul nostru, vocea părinților, vocea bunicilor, vocile rădăcinilor urlă să nu mai fim pămpălăi și să dăm totul din noi, să nu greșim, să păstrăm aparențele și să arătăm că suntem bine, să nu ne vadă ceilalți că suntem slabi, că ce-or să zică ei, or să râdă de familia noastră că am ajuns ca vai de noi. Asta e placa pe care o cunoaștem, chiar dacă vrem s-o dregem prin vicii.

Vă invit la o piesă de teatru terapie, care din punctul meu de vedere este obligatorie pentru toată lumea, de la bunici, părinți, noi și copiii ce sunt și vor veni. Este prea puțin să o lăsăm să moară într-un teatru.

Când cortina invizibila s-a tras la final, sala plângea. Am auzit în spatele meu bătrâni plângând, femei, tineri. Eu îmi țineam plâmânii strânși să nu scot vreo gâtuire sau să izbucnesc acolo. Actorii erau devastați. Asta înseamnă Arta adevărată. Și vă mulțumesc vouă, dragi actori, scenariști, regizori, teatru pentru ea.

Mergeți să vă cunoașteți cu adevărat!

Dorian DRON

Prozator, cu un master în creative writing la Litere, a publicat romanele Scara (AB4), 2018 și Amintirile unui spălător auto (2020). Este prezent în publicațiile literare și este autorul site-ului blogullor.ro