Contextul pedagogic actual reprezintă o provocare pentru profesorul de literatură în ceea ce privește (printre altele) determinarea volitivă a elevului să se decupleze de la existența virtuală din mediul online pentru o existență virtuală în lumea cărții. În definitiv, lectura reprezintă tot o existență "in specie" (în iluzie) a ființei umane, la care ești conectat câtă vreme creierul primește dopamină. Adolescentul din era postmodernă primește din mediul virtual online, procentual, o doză mult mai mare din "hormonul plăcerii" decât cea oferită de metoda clasică a refugiului în literatură. Forțele sunt inegale. Lupta pare, de multe ori pierdută.

Intruziunea Inteligenței Artificiale agravează lucrurile. Elevul poate mima orice răspuns pe care profesorul îl poate solicita acestuia ca feedback pentru actul învățării. Pur și simplu, educabilul va transmite sarcina realizării produsului așteptat de profesor către "prietenul" inteligent care va genera rapid materialul cerut. Implicarea conștientă și activă din partea elevului dispare, aportul propriu la dezvoltarea personală și intelectuală se anulează. Consecințele imediate se văd în lipsa gândirii critice, a selecției valorice; efectele pe termen lung pot fi anticipate, dar e preferabil să nu ne gândim la ele. Poate fi prea dureros din punct de vedere social.

În aceste contexte, profesorul de literatură trebuie să își "upgradeze" instrumentele de lucru, pentru a nu fi pus în situația capitulării necondiționate. Dacă în educație bătălia este pierdută la nivel global, atunci viitorul va fi zugrăvit în culori sumbre. Instrumentele profesorului sunt metodele și tehnicile de predare, de evaluare. Evident că vremurile vor considera nu doar desuete, dar ineficiente clasicele metode de verificare a lecturii: rezumatul, fișa de lectură șablon sau compunerile de tip "caracterizare de personaj". Pe de o parte, întrucât sunt plictisitoare și nu stimulează interesul elevului; pe de altă parte, deoarece pot fi ușor redistribuite ca sarcini inteligenței artificiale și predate profesorului ca produs finit.

Așadar, profesorul trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte în demersul său pedagogic: metoda de verificare a lecturii (și de evaluare) să atragă prin noutate, să incite și să creeze stimul neuronal generator de "hormonul fericirii"; metoda didactică să nu poate fi ușor sau integral realizată de IA și, preferabil de cât mai multe ori, să implice munca în echipă.

În rândurile de mai jos voi prezenta "ad usum magistrorum" câteva dintre metodele de verificare, valorificare și evaluare a lecturii pe care le-am utilizat în practica pedagogică de-a lungul timpului.

Jurnalul de lectură

Jurnalul de lectură este o scriere reflexivă în care elevul notează impresiile de lectură, într-un ritm propriu, cu puține indicații primite din partea profesorului, astfel încât accentul să cadă asupra originalității notațiilor și asupra interacțiunii cu textul. Se va respecta structura jurnalului: notarea datei în partea stângă, la început de rând, formula "dragă jurnalule", utilizarea persoanei I etc. Elevul consemnează contextul în care a citit cartea (din propria inițiativă, la recomandarea cuiva etc.), aspecte generale de conținut, câteva secvențe care l-au emoționat sau i-au captat atenția în mod deosebit, detalii despre personajul în care se regăsește, conexiuni dintre realitatea cărții și realitatea proprie, descrie emoțiile pe care i le-a generat lectura sau emoțiile pe care le trăiesc personajele, face asocieri între cartea citită și alte cărți citite anterior, consemneze citate marcante, poate insera desene sau simboluri etc.

Important este ca atunci când îi explică elevului cum să redacteze un jurnal de lectură, profesorul să îl facă să înțeleagă că ar trebui să evite șablonarea sau răspunsurile scurte, schematice, rezumative. Ceea ce contează cu adevărat într-un jurnal de lectură este autenticitatea notării (cum trăiește cititorul textul), reflecția personală (ce idei, emoții sau întrebări îți generează textul), libertatea în alegerea formei, dialogul cu textul. Jurnalul de lectură dezvoltă sensibilitatea cititorului (discutând despre emoțiile din text, adolescentul ajunge să își înțeleagă propriile emoții), creativitatea (poate insera desene, simboluri), spiritul critic și curajul de a afirma ceea ce simte, depășind faza servilă a adulației-fake față de un text.

Lapbook-ul

Încep prin a preciza că, oficial, termenul nu a intrat încă în dicționarul limbii române (așadar, nu se regăsește în Dex sau in DOOM), dar a intrat în practica didactică. Lapbook-ul este o metodă de organizare și prezentare interactivă a informațiilor, cu aplicabilitate în practica școlară, în business, management, coaching și training, marketing etc.

Valorificarea lecturii prin metoda "lapbook" presupune două aspecte distincte:

• Realizarea suportului (sau partea materială), lapbook-ul fiind practic un hand-made. Acesta se realizează din materiale diverse, precum: cartoane albe și/sau colorate, coli albe sau colorate, agrafe, capse, foarfecă, lipici, bandă adezivă incoloră, markere, carioci, pixuri colorate, post-it-uri, clipsuri, abțibilduri, panglici, sclipici etc. Realizarea lapbook-ului presupune abilități practice, vizualizarea unor tutoriale (https://www.youtube.com/watch?v=xwf68G0ig9U, https://www.youtube.com/watch?v=Vgjn9W-_OcY) Evident că fiecare elev va alege să construiască acele forme care convin materialului ideatic selectat: buzunărele, plicuri, mici-cărți/foldables, acordeon/fold-out, roți rotative/wheel foldables, roată cu săgeată/spin it, tab-uri sau etichete extensibile, ferestre glisante, pop-up-uri etc.

• Realizarea conținutului sau a materialului ideatic. Lapbook-ul este ideal pentru ca elevii să își structureze informațiile despre: curente literare, genuri și specii literare, structuri narative sau dramatice, prezentarea monografică a unui scriitor etc. poate fi utilizat și ca metodă de verificare a lecturii, situație în acre creativitatea elevului va fi potențată la maximum. Elevul va avea libertatea să dea lapbook-ului forma și conținutul conform viziunii proprii.

Poate alege să prezinte informații generale despre cartea citită: date biografice despre autor, recunoașterea la nivel național sau internațional a cărții (premii, recenzii, traduceri în alte limbi), structura operei, subiectul cărții sub formă de "hartă a textului", relațiile dintre personaje sub formă de "harta personajelor", mesajul operei etc.

Lapbook-ul va fi prezentat de elev în fața clasei, astfel încât conținutul lui să fie explicat colegilor și profesorului care pot adresa întrebări edificatoare, atât despre conținutul cărții, cât și despre realizarea lui ca hand-made.

Eu sunt...

Este o metodă care dezvoltă abilitățile de scriere creativă, dar și pe cele de analiză și interpretare, întrucât presupune prezentarea conținutului unei cărți din perspectiva unuia dintre personaje. Elevul intră în pielea personajului principal/preferat din carte și prezintă sub formă reflexivă aspecte variate: experiențele pe care le parcurge personajul, relația sa cu celelalte personaje, emoțiile și sentimentele pe care le trăiește în diverse momente, valorile personajului etc. Poate comunica mesajul cărții, așa cum îl vede el, un mesaj pentru eventualul cititor sau va menționa motive pentru care colegii (ca potențiali cititori) ar trebui să lectureze cartea în care trăiește "Eul" virtual.

Ca și în metoda "jurnalului de lectură", profesorul va da câteva indicații generale elevului, insistând că are libertatea deplină asupra conținutului. I se va recomanda să evite schematismul de tip rezumat, să utilizeze formule de redactare de tip monolog interior sau monolog adresat, jurnal personal, scrisoare deschisă către cititor.

Metoda "Eu sunt..." poate fi folosită atât de elev, ca metodă de învățare reflexivă, cât și de către profesor ca metodă de evaluare alternativă, întrucât permite profesorului să observe nivelul de înțelegere, de empatie, capacitate de interpretare și de exprimare creativă a elevului. De aceea, se va folosi la clase unde există potențialul necesar și maturitatea exprimării (clasele de filologie, clasele superioare ale liceului) și mai puțin la începutul contactului elevilor cu profesorul, când nu se cunosc bine particularitățile psiho-cognitive ale educabililor și nivelul general al clasei.

Lectura pe roluri multiple

Asociată cu metoda "inteligențelor multiple", această metodă presupune lucrul în echipă și conferă fiecărui participant o sarcină în conformitate cu particularitățile cognitive și psiho-afective sau în conformitate cu tipul dominant de inteligență. Rolurile pot fi stabilite în funcție de numărul de membri în echipă, dar și în funcție de caracteristicile operei analizate. Fiecare membru își va alege un rol sau vor lucra împreună la realizarea fiecărui rol. Aceste aspecte rămân la latitudinea membrilor din echipă.

Unul dintre rolurile "clasice" este povestitorul. Sarcina lui este cea mai ușoară: va elucida subiectul operei, oferind informații despre timpul și locul desfășurării evenimentelor, despre personaje și acțiune, în ordinea cronologică a evenimentelor. Povestitorul nu va interpreta și nu va oferi o viziune proprie asupra operei. Dacă prezintă un roman, atunci va selecta anumite secvențe reprezentative pe care să le povestească detaliat, rezumând alte părți ale operei.

Unul din membrii echipei poate să își asume rolul biografului. Acesta va realiza o fișă biobibliografică a autorului, pe suport tradițional sau modern; fișă ce va cuprinde aspecte din biografia autorului, mai ales cele relevante pentru aspecte din operă. Tot el va prezenta ansamblul operei, putând oferi informații succinte despre operele literare semnificative ale scriitorului, grupate pe arii tematice, pe genuri sau specii. Materialul poate fi însoțit de un scurt filmuleț original sau compilat, în care să apară imagini cu scriitorul în diverse etape ale vieții, casa memorială, instituțiile școlare pe care le-a absolvit, coperțile edițiilor princeps etc.

Un alt rol este cel al istoricului. Acesta va analiza raportul realitate-ficțiune, identificând aspecte reflectate artistic în operă și realitatea obiectivă din care se inspiră. Istoricul va investiga lumea reală ce se constituie în sursă de inspirație, va compara evenimentul real cu reflectarea sa artistică, va identifica personaje literare care au ca prototipuri persoane reale, atestate istoric, va căuta documente de epocă, informații care conferă autenticitate textului, inclusiv tradiții, obiceiuri, aspecte sociale, instituții cu un anumit rol în text, comparându-le cu informații de epocă, pentru a reflecta verosimilitatea etc.

Geograful va completa munca istoricului. El va concepe harta toposurilor literare în care se petrece acțiunea. Va disocia între toposuri ficționale și toposuri reale. Geograful va realiza harta locurilor unde se petrece acțiunea, menționând evenimentele importante care se petrec în fiecare topos. El va analiza și relația dintre spațiu și personaje, răspunzând unor întrebări de tipul: cum influențează spațiul literar destinul personajelor? Este spațiul literar unul realist, imaginar, mitic sau simbolic? Apar în text simboluri geografice: puntea, muntele, casa, pădurea? Are spațiul literar vreun rol în construirea mesajului textului?

Rolul psihologului va fi asumat de elevul cu cel mai înalt grad de inteligență emoțională. Acesta va prezenta și analiza emoțiile și sentimentele personajelor. Psihologul va explora universul interior al personajelor – trăirile, motivațiile, conflictele interioare, relațiile afective – și va oferi o interpretare psihologică a comportamentului lor. Rolul psihologului este să răspundă la întrebări de tipul: ce simte personajul în momente cheie? Ce evenimente îi declanșează emoțiile? Cum își exprimă sau își reprimă emoțiile? Psihologul va urmări traseul psihologic al personajelor și va analiza dacă este unul ascendent sau descendent. Va clasifica emoțiile în funcționale și disfuncționale, pozitive sau negative etc. Prezentarea materialului poate lua forma unei fișe de observație psihologică și comportamentală pentru fiecare personaj în parte. Se pot pune diagnosticări unor personaje patologice, motivate de propriul comportament emoțional.

Un alt rol important este cel al criticului literar. Acesta este cititorul avizat capabil de judecăți de valoare. Criticul va analiza structura operei, temele, stilul operei, valoarea artistică, mesajul, relația incipit-final sau tehnicile narative. El trebuie să prezinte dosarul critic, constituit din citate critice și recenzii ale cărții. Va compara aceste citate și va exprima o judecată proprie. Va argumenta anumite poziții ale criticilor literari sau va invalida alte luări de cuvânt, motivând de ce nu se susțin sau nu sunt valide. Va avea un discurs argumentativ.

În funcție de specificul operei supuse lecturii pot fi distribuite și alte roluri: bibliotecarul, jurnalistul, detectivul, artistul, regizorul. Esențial este ca opera să fie analizată din perspective diferite și în corelație cu realitatea, pentru a dezvolta abilități de viață și metacompetențe.

Booktrailerul

Este o metodă deosebit de atractivă și intens mediatizată în contextul în care în ultimii ani au apărut inclusiv concursuri de booktrailere. Primul pas este, evident, alegerea cărții. Aceasta poate fi indicată de profesor pentru fiecare grupă, mai ales dacă vorbim de lecturile obligatorii din clasele superioare ale liceului, sau profesorul poate oferi o listă de cărți din care fiecare grupă să își aleagă una. Booktrailerul este compatibil cu opere literare narative de dimensiuni medii sau mari: romane de creație sau psihologice, basme culte sau nuvele.

După alegerea cărții și stabilirea rolurilor în cadrul echipei se realizează lectura cărții. Filmarea se face după selecția secvențelor considerate sugestive pentru mesajul cărții. Durata unui booktrailer poate varia, dar se recomandă să aibă în jur de trei minute, nu mai puțin de două minute și nu mai mult de patru, incluzând creditele de identificare și creditele de producție. Unele secvențe se vor filma de mai multe ori, la solicitarea regizorului, până când calitatea filmării corespunde exigențelor regizorale (dubluri). Se va avea în vedere că, pentru realizarea unui trailer de trei minute, sunt necesare mult mai multe minute de filmare. După filmarea secvențelor urmează montarea acestora (editarea). În cele din urmă sunt adăugate creditele și booktrailerul este pregătit pentru a fi prezentat publicului.

Fiind o metodă de grup, necesită alegerea unei echipe și distribuirea rolurilor în cadrul echipei. Alegerea echipei este importantă, întrucât fiecare membru al echipei își va asuma unul sau două roluri, așadar se va avea în vedere care sunt abilitățile elevilor sau înclinațiile lor naturale în vederea îndeplinirii funcțiilor asumate. Se recomandă ca o echipă să aibă între 6 și 11 membri.

Regizorul este coordonatorul echipei. El supervizează activitatea tuturor celorlalți membri, se asigură că sarcinile sunt distribuite conform unei înțelegeri unanim acceptate, organizează sesiuni de lectură și monitorizează progresia lecturii. Regizorul definește mesajul central al trailerului și tonul pe care îl adoptă: misterios, emoționant, aventuros etc. Poate scrie un "brief de regie" în care stabilește care este grupul țintă al cărții, ideea centrală pe care vrea să o transmită despre carte, emoția pe care vrea să o creeze prin trailer etc.

Regizorul va coordona activitatea scenaristului și va decide împreună cu acesta în legătură cu secvențele din carte selectate pentru filmare. Apoi, pentru fiecare cadru stabilește, împreună cu echipa, locul/locurile unde se va face filmarea, recuzita, actorii și figuranții, decorul, eclerajul, coloana sonoră (script breakdown). Regizorul verifică sursele media utilizate (să nu fie supuse dreptului de autor), stabilește calendarul de filmare, monitorizează activitatea editorului de sunet, coordonează activitatea de filmare a secvențelor. Colaborează cu actorii, astfel încât aceștia să fie îndrumați în ceea ce privește intonația, ritmul, pauzele, mișcarea, gesturile. Se asigură că fiecare secvență este filmată din unghiuri diferite – coordonează activitatea cameramanilor. Pentru flexibilitate la montaj, fiecare secvență va avea dubluri din unghiuri diferite sau folosind tehnici de filmare diferite: plan general, plan mediu, prim-plan, gros-plan, traveling, zoom, slow motion etc..

Scenaristul este responsabil de scrierea scenariului. După lectura atentă a textului și identificarea mesajului cărții, el propune regizorului și echipei secvențele cheie care vor fi transpuse cinematografic. În funcție de resursele umane ale echipei, va alege secvențe în care apar doar personajele principale sau și personaje secundare, mai multe sau mai puține. Scenaristul propune stilul narativ: voce narativă cu subtitrare sau fără, text scris pe ecran fără voce narativă, dialog fără voce narativă etc.

Scrierea scenariului pentru fiecare secvență filmată este sarcina principală. Scenaristul trebuie să adapteze textul narativ, să scrie dialogul actorilor, păstrând anumite replici din carte care au un impact puternic emoțional sau stilistic, să dramatizeze anumite secvențe narative, să păstreze sau să introducă unele cuvinte-cheie, să scrie textul pentru vocea narativă, să evite dezvăluirea unor detalii cheie sau, mai ales, a finalului cărții, să includă citate scurte din carte, să creeze un moment de maximă tensiune care să capteze atenția publicului și să determine intenția de a citi cartea, să adapteze textul la ritmul imaginilor și al muzicii.

După montarea trailerului, scenaristul verifică fidelitatea față de structura narativă, ajustează timpul de citire al textului de pe ecran, sugerează modificări de ritm sau tranziții pentru a crea tensiune.

Editorul de imagine selectează cele mai bune cadre filmate și imaginile potrivite pentru a fi integrate în booktrailer. Apoi montează secvențele într-o ordine care respectă scenariul și ritmul dorit; ajustează durata fiecărui cadru pentru a menține atenția privitorului, integrează textul (titlul, citate, nume de personaje, subtitrarea), introduce creditele de identificare și creditele de producție. Editorul de imagine aplică efectele speciale, conform viziunii regizorale: tranziții, slow motion, zoom digital, exportă produsul final în formatul și rezoluția necesare.

Datorită stilului compact al unui booktrailer, cele câteva minute trebuie să transmită un impact maxim, prin urmare editorul de imagine decide ce rămâne în produsul final și ce se taie. Prin treceri rapide de la un cadru la altul sau prin tranziții line editorul creează suspansul și ghidează privirea spectatorului. Într-un booktrailer, editorul poate face ca o imagine statică din carte să devină "vie" prin mișcare, zoom sau efecte.

Editorul de sunet este responsabil de toate elementele audio dintr-un trailer: muzică, efecte sonore și dialoguri. Scopul său este ca sunetul să fie clar, coerent și să susțină atmosfera vizuală a trailerului. Editorul de sunet înregistrează vocea naratorului și a actorilor și curăță înregistrările de sunete nedorite, cum ar fi zgomote care se aud nedorit pe fundal, ecouri, foșnete etc. Tot el importă fișierele audio în programul de editare, selectează și inserează efecte speciale (pași, zgomot de ușă, foșnet de pagini), ajustează volumul efectelor astfel încât să nu acopere muzica sau vocea personajelor. Editorul de sunet este responsabil cu selecția fondului muzical, potrivit cu atmosfera și sincronizează ritmul muzicii cu secvențele video.

Dacă se constată neclarități în dialogul actorilor (rostire precipitată, intonație nepotrivită) înlocuiește replicile respective cu versiuni înregistrate ulterior și suprapuse peste imaginile inițiale.

Într-un proiect școlar, editorul de imagine și editorul de sunet poate fi aceeași persoană, întrucât imaginea și sunetul se montează, de obicei, împreună într-un singur program (CapCut, iMovie, Canva, Clipchamp etc.), chiar dacă nu există echipamente profesionale.

Alte sarcini în cadrul echipei vor viza machiajul, costumația, eclerajul (iluminarea) și, desigur, actorii care vor interpreta rolurile personajelor din carte. Actorii vor fi ajutați de regizor (și mai ales de profesor) să adopte ținuta, tonul vocii și gesturile conform mesajului care se vrea să fie transmis. Vor fi ghidați unde să stea față de cameră și cum să se miște (ex: "Stai în centrul cadrului și privește spre cameră." Sau: "Merg încet spre raftul de cărți, iar camera te urmărește.") Actorii trebuie să înțeleagă personajul și să se identifice cu el; de asemenea, să învețe replicile și să manifeste naturalețe și creativitate în interpretare. Dacă este posibil, ajutorul extern, al unui actor sau regizor profesionist, este recomandabil.

Foarte important este rolul profesorului care este adevăratul coordonator și regizor al întregului proiect. Există cele mai mari șanse ca proiectul să eșueze dacă profesorul se rezumă să creeze echipa și să traseze sarcina didactică. Profesorul trebuie să cunoască el însuși cartea, să ajute fiecare membru al echipei să înțeleagă rolul și să monitorizeze activitatea întregii echipe, să rezolve eventualele probleme de comunicare dintre elevi, să clarifice detalii și să ofere suport profesional, dar și emoțional. Profesorul va participa la întâlnirile de lucru ale echipei, precum și la unele filmări, mai ales dacă elevii sunt minori. Dacă nu poate participa la deplasările echipei în diverse locații pentru filmare, se va asigura că există un adult care îi însoțește.

Booktrailerul trebuie însoțit de creditele de identificare care conțin denumirea și sigla unității școlare, numele echipei și titlul cărții care stă la baza trailerului, precum și de creditele de producție, adică: numele elevilor din echipă/rolurile îndeplinite în cadrul proiectului, numele profesorului coordonator, modelul de aparat cu care au filmat, aplicația sau softul cu care au editat filmul, toate sursele din care au fost preluate muzică, imagini etc.

Videorecenzia

Videorecenzia îmbină tradiționalul și modernul ca metode de abordare a textului literar. Ca în cazul oricărei recenzii clasice, realizate scriptic, videorecenzia presupune niște judecăți de valoare ce pot fi emise în urma lecturii unei cărți. Recenzorul va consemna opiniile și impresiile pe care i le-a generat lectura cărții, dar va face acest lucru sub forma unui scurt video, a unei înregistrări care poate dura câteva minute: recomandabil cinci minute, dar nu mai mult de 6-8 minute, în situația în care în video sunt inserate și câteva imagini sau secvențe lecturate.

Videorecenzia implică trei paliere de realizare: conținutul, interpretarea și filmarea. Conținutul va ține cont de coordonatele clasice ale unei recenzii: o introducere, un cuprins și o concluzie. În introducere videorecenzorul prezintă autorul și titlul cărții, editura anul apariției, genul literar în care se încadrează, alte informații esențiale despre carte, dacă este cazul (traducere, ilustrații grafice, premii, impact anterior asupra cititorilor etc.)

Cuprinsul recenziei va fi personalizat, astfel încât fiecare elev să poată să își organizeze fluxul ideilor. Ca indicații generale, recenzorul va oferi detalii despre subiect (fără a divulga neapărat finalul, pentru a nu ucide suspansul) va emite judecăți de valoare despre mesajul cărții. De asemenea, videorecenzorul va supune atenției și personajul sau personajele centrale, modul în care acestea sunt construite de autor, cum evoluează, relațiile dintre personaje, poate face asocieri sau comparații între un personaj din cartea analizată și personaje din alte cărți citite sau studiate anterior.

Un alt fir conductor constă în descrierea emoțiilor pe care i le-a generat cartea. Elevul va pune în relație o anumită emoție cu secvența sau personajul de care se leagă acea emoție, va analiza profunzimea sau varietatea emoțiilor, asociindu-le cu situații concrete de viață.

Neapărat va căuta să sublinieze aspectele pozitive ale cărții, inclusiv stilul, actualitatea mesajului, adecvarea la categoria de vârstă căreia i se adresează cartea, complexitatea și veridicitatea personajelor, relevanța temei pentru studiu, dar și pentru viața reală etc. Adoptând o poziție critică, în măsura în care îi permite experiență, elevul care realizează recenzia va sublinia și aspectele negative ale cărții, preferabil după consultarea prealabilă cu profesorul.

Pentru captarea atenției, elevul poate insera imagini, emoticoane, simboluri asociate conținutului, poate citi sau recita secvențe sugestive sau grupaje de versuri, citate motivaționale etc.

Încheierea videorecenziei este ca o concluzie care sintetizează: verdictul personal, impactul personal, motivele pentru care ar trebui citită cartea de colegi, beneficiile actului prezumtiv de lectură, calificativul acordat cărții, apelul la acțiune (ex.: "Dacă ați citit-o, mi-ar plăcea să știu ce părere aveți.")

Interpretarea videorecenziei este un palier extrem de important, întrucât activează aspectul nonverbal și pe cel paraverbal al comunicării. Pe de o parte, elevul înțelege că nu numai ceea ce spune, cât mai ales cum spune este important pentru a obține efectul dorit. Pe de altă parte, are ocazia să îți exerseze și să îmbunătățească abilitățile de folosire corectă și expresivă a limbii române în contexte variate de comunicare orală. Interpretarea surprinde tonul, debitul verbal, emoția și entuziasmul vorbitorului.

Interpretarea implică aspectul nonverbal: elevul va fi sfătuit să își aleagă vestimentația adecvat, să își analizeze poziția corpului, mișcările și gesturile din timpul interpretării, să mențină contactul cu camera, ca și cum ar privi în ochi interlocutorii. De asemenea, la fel de important este aspectul paraverbal: să pronunțe corect și integral cuvintele, să mențină un ton adecvat și captivant, evitând monotonia, un timbru atractiv, să facă pauze sugestive între idei.

Filmarea videorecenziei se poate face cu cameră fixă, de către elevul însuși sau cu ajutorul unui coleg. Este bine de știut ca elevul să aleagă un cadru potrivit, curat și ordonat, iar în fundal să nu apară obiecte care să distragă atenția. Se poate filma într-o bibliotecă sau se poate insera cadrul de fundal ulterior filmării. Se recomandă ca videorecenzolrul să aibă asupra sa cartea pe care o prezintă (sau imaginea inserată).

În timpul filmării, se recomandă să existe lumină naturală, laterală sau frontală. Dacă în spatele recenzorului se află o fereastră însorită, imaginea va părea întunecată. Dacă lumina este artificială, se va folosi lumina caldă. Camera se va poziționa la nivelul ochilor, evitându-se unghiul de sus sau cel de jos. Camera sau telefonul se va fixa pe un suport stabil, de exemplu pe un trepied. Încadrarea trebuie să fie adecvată. Vorbitorul trebuie să apară în centrul imaginii, deasupra capului să rămână puțin spațiu, astfel încât fruntea să nu fie tăiată.

Filmarea se poate face integral sau pe secvențe montate și editate ulterior. La editare se va urmări ca sunetul să fie clar, să nu existe zgomote de fond. La editare se pot adăuga, așa cum am precizat, imagini, simboluri etc.

Avantajele acestei metode sunt clare. Videorecenzia poate fi folosită ca metodă de prezentare a oricărei cărți, indiferent de gen și specie literară. Dacă booktrailerul este adecvat doar textelor narative, videorecenzia se pretează și celor dramatice, volumelor de versuri și cărților de dezvoltare personală, textelor memorialistice etc.

Un alt avantaj constă în faptul că dezvoltă abilitățile de comunicare orală, prin imitarea stilului influencerilor, motiv pentru care poate părea atractivă tinerilor. Fiind o metodă transdisciplinară, dezvoltă și competențele media și pe cele digitale. Pentru profesor este un mod indubitabil de a verifica lectura atentă și conștientă a elevului, precum și relația sa cu textul. O videorenzie nu poate fi făcută pe baza unor informații selectate din mediul online, nici realizată prin intermediul unei componente IA, așa cum poate fi realizată o recenzie de tip clasic/scriptic.

Un alt beneficiu constă în încurajarea lecturii, a creativității și a implicării personale. De asemenea, este un mijloc prin care se stimulează creșterea capacității de memorare a elevului: elevul trebuie să învețe și să rețină informațiile pe care le prezintă în fața camerei. Nu în ultimul rând, este o metodă care excită gândirea critică: Elevul nu se limitează la a rezuma, ci trebuie să evalueze, să compare, să argumenteze și să își susțină opinia. Exprimarea judecăților de valoare și identificarea mesajelor din carte reflectă tot gândirea critică.

*

Există multe alte metode activ-participative pe care vom avea ocazia să le prezentăm într-un material viitor. De asemenea, alegerea fiecărei metode de validare a lecturii trebuie să țină cont de specificul operei, al elevului și al clasei, de impact și de rezultatele așteptate. Esențial este ca profesorul să caute modalități prin care să se asigure că incită interesul elevului și evită posibilitatea ca acesta să mimeze actul lecturii, mai ales prin contribuția expertă a unui "prieten dotat cu inteligență artificială". Unele opere literare se pliază mai bine pe o anumită metodă de analiză; altele își relevă complexitatea semnificațiilor prin utilizarea altei metode, compatibilă cu particularitățile de construcție sau de structură a acesteia.

Pe de altă parte, alegerea metodei de valorificare și evaluare a operei literare se cuvine să fie corelată cu scopul urmărit de profesor, în funcție de competențele pe care dorește să le formeze elevului. Dacă se urmărește înțelegerea mesajului, o metodă recomandabilă ar fi metoda pălăriilor gânditoare sau videorecenzia. Dacă scopul este înțelegerea personajului, atunci se pot folosi ca metode "Eu sunt..."sau scrisoarea literară (scrisoare către personaj).

Nu în ultimă instanță, alegerea metodei de disecare a operei literare trebuie să țină cont de particularitățile psiho-cognitive ale elevilor și de experiența lor de lectură. Sunt metode mai ușor de implementat și care nu necesită o amplă experiență de lectură și de înțelegere, sunt metode individuale și metode pe grupe, sunt metode care dezvoltă comunicarea orală și altele care urmăresc abilitățile de comunicare în scris.