
Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

sunt o dâră lăsată de avion
iar scalpul tău miroase a nou născut
privesc apusul printre firele tale de păr și prin brațul unei macarale
mă gândesc că în părul tău stă ascunsă temporaritatea
și m-a lovit doliul între coaste
o fragilitate care-mi mușcă nevoile și dă cu ele de pământul înghețat
sunt un perpetuu noiembrie căruia nu-i (mai) aparțin
stau goală pe-un pat rece de ace de pin
și aștept ca ele să-mi spargă timpanul
ploaia să-mi inunde craniul
ceața să-mi cuprindă măruntaiele
umezeala să-i ia locul oxigenului din plămâni
să ocupe tot pustiul care mă locuiește de când ne-am întors spatele
mă sperie multe în anul domnului 202X
șoferii care nu încetinesc deși văd că ai pus piciorul pe trecerea de pietoni
acest hustle culture care-mi șoptește că valorez cât produc
cafeaua la 30 de lei
cum alergăm după a zecea carte de dezvoltare personală cu aceiași 5 pași prăfuiți despre "cum să"
mesajele citite și lăsate fără răspuns
cum am ajuns să citim doar nonficțiune ca și cum viața ar fi un proiect de optimizat fără oprire
corupția care nu ne mai miră
că idealul de azi promite libertate, dar cere să ne fie rușine de colăcei și celulită și să numim asta progres
animalele fără adăpost
cum pentru orice tristețe unica soluție e "du-te la terapie"
anunțurile de recrutare scrise cu AI sau mai rău
experiențele personale regurgitate de vreun AI fără suflet
cum sala de sport a devenit un fel de bar cu neoane unde mergi când vrei să evadezi din propria viață
femicidul
că ne atrag oamenii care nu ne pot oferi siguranță și confundăm iubirea cu aprecierea
cum parentingul a ajuns o industrie plină de coach care dau lecții deși nu i-a trezit noaptea niciun plânset
că gândim în meme-uri, vorbim în jargon de TikTok și orice clip de 3 minute ni se pare "prea lung"
sălile de teatru lipsite de spectatori
educația subfinanțată
că tânjim după viețile cosmetizate ale unor oameni care nici nu ne cunosc durerile și care ni se adresează cu apelativul "comunitate"
că ne lăsăm creierul să ni se înmoaie într-un scroll infinit
fetițele care vorbesc despre bărbați prin podcasturi
ce-am citit în New York Times: dacă știi ce-nseamnă brain rot, s-ar putea să-l ai deja
privește prin ochii mei lumea
o să te simți acasă în mijlocul unor pereți reci și strâmbi din pământ
văruiți într-o nuanță de albastru care înainte a fost roz
și înainte de asta nu-ți mai amintești
dar vezi culorile anterioare în durerea adâncă pe care-o simți
când îți intră varul sub unghii
o să înveți să trăiești cu o mantie groasă de neputință pe umeri
și nici prin minte nu o să-ți treacă să o dezbraci
o să știi ce-nseamnă să crești purtând în piept o cărămidă a rușinii
iar lacrimile o să-ți încețoșeze privirea în drum spre casă
de mult prea multe ori
privește prin ochii mei lumea
și n-o să-ți fie străine nici încercările de autovătămare
nici dorința de a nu te fi născut
nu-ți vei feri privirea când vezi oasele dislocate ale tatălui tău
și-o să plângi după atâtea animale ucise sau mutilate
că nici nu le vei mai da un nume
n-o să eziți să pășești prin întuneric
chiar dacă habar nu ai ce te-așteaptă
o să-ți intre în reflex să-ți atârni liniștea în cuierul zilei de mâine
să te muști de buze până la sânge ca să-ți păcălești atenția
de la certitudinea că acum trăiești singurul azi fără viitor
Izabella Lukács este copywriter și content writer, îndrăgostită de cuvintele cu miez, zvâc și personalitate. Prin blogul său cultural (izabellalukacs.ro) și cele două newslettere (CooltCluj, ghidul săptămânal al evenimentelor culturale din Cluj și Coolturalist, newsletter bilunar despre artă și cultură), construiește punți între public și scena culturală, folosind storytellingul ca unealtă și meșteșug. Cu pregătire în marketing și experiență vastă în comunicare, Izabella îmbină rigoarea cu vulnerabilitatea de care are nevoie orice scriitură care îți atinge sufletul și intelectul. De-a lungul timpului a publicat interviuri cu muzicieni, umoriști, designeri, poeți, antreprenori, ilustratori, fotografi și creatori români, precum și poezii care au la bază experiențe și trăiri personale. De la reflecții despre relația dintre artă și inteligența artificială, până la descoperiri din teatru, film, muzică și literatură, Izabella abordează cultura ca pe un spațiu de întâlnire, reflecție și transformare.