Revistă print și online
În București se desfășoară zilele acestea Festivalul HOINAR, inițiat de pianistul Florian Mitrea.
Program educațional, derulat din 2016, Hoinar are ca principal scop educația muzicală, ca act tradițional și de sincronizare cu dinamica internațională actuală, facilitând colaborări între artiști cu cariere internaționale și debutanți sau chiar aspiranți.
În cadrul festivalului au loc spectacole, dezbateri, recitaluri. Între acestea, s-a aflat și o montare interesantă a operei Vocea umană de Jean Cocteau la Teatrul Act,Calea Victoriei 126, Sector 1, București , cu Sarah Gabriel (soprană) și Florian Mitrea (pianist) Regia: Richard Williams, Scenografia: Richard Williams. Muzică/libret: Muzică de Francis Poulenc; Libretul de Jean Cocteau, spectacol urmat de discuții.
Adaptată după emblematica piesă de teatru cu același titlu de Jean Cocteau, această operă mult pusă în scenă, a adus o perspectivă nouă asupra temei. O despărțire imaginată în formula unei convorbiri telefonice aduce în imaginația spectatorului vocea unui interlocutor nevăzut și neauzit. Treptat povestea unei femei alcătuiește și portretul unui bărbat, iar fiecare element caracterologic este amplificat de pian.
Spectacol hibrid (muzică, teatru, operă și discuții), Vocea umană a adus alături artiști, exegeți și public. La discuții au luat parte Florian Mitrea, Doina Ruști, Liviu Lucaci Mihaela Sahlean, amfitrionul serii fiind Bogdan Stănescu.
Ficțiunea