Printre elevii lui Aristotel se află și Teofrast (372-287 î. H.), filozof din opera căruia a rămas o carte capitală – Caracterele. Este prima carte teoretică despre personaje, tipologii, tipuri umane. Cuprinde 30 de caractere, printre care lingușitorul, flecarul, ipocritul, intrigantul, neobrăzatul etc. Caracterele sunt ilustrate de povestioare și s-au bucurat de succes în lumea intelectuală, ajungând să atingă popularitatea abia după ce Menandru (342-290) le preia și le multiplică în comediile sale. Acesta, considerat cel mai important autor de comedie de la începuturile literaturii, a scris peste 100 de piese. În cele mai multe insistă pe caracterul uman, în maniera lui Teofrast, detașându-se de tendințele satirice manifestate în comediile aristofanice. Multe comedii ale sale s-au pierdut. Altele au ajuns la noi reluate (compilate) de alți autori, dar mai ales prin intermediul comediilor de mai târziu ale lui Plaut.

Când mă gândesc la cursul de greacă veche, din studenție, îmi vin în minte câteva dintre titlurile lui Menandru: Țăranul, Eroul, Împricinații. Aceasta din urmă s-a păstrat fragmentar, dar subiectul comediei a fost reconstituit (din alte comedii, din prolog, din comentarii). Iată faptele: Charisios e proaspăt însurat cu Pamfila. Înainte de măritiș, aceasta fusese răpită de participanții la o procesiune religioasă (orgiastică). În urma episodului, se naște un copil, dar, fiind rodul unei orgii, este abandonat. Ulterior, se dovedește că însuși Charisios este cel care a necinstit-o pe Pamfila în acea noapte orgiastică. Așa că pruncul trebuie recuperat, folosindu-se ca obiect de identificare un inel. Copilul a trecut pe la un păstor, apoi pe la un cărbunar. Așa că mai multă lume și-l dispută. Conflictul comediei este creat pe acest proces de paternitate.

Dar dintre tooate scrierile lui Menandru, aproape integral s-a păstrat doar comedia Mizantropul (Dyscolos), pe care o aveam și în manualul de greacă din liceu. Eroul principal este un țăran ursuz și bicisnic. El se opune căsătoriei dintre fiica sa și un orășean (Cnemon), căsătorie pusă la cale de zeul Pan. Menandru urmărește evoluția mizantropului, de la îndârjirea ursuză la îmblânzirea finală. Pe vremea liceul disprețuiam tipologia, ba chiar mi se părea imposibil să existe astfel de persoane. Cu timpul, mizantropul mi-a devenit din ce în ce mai simpatic.

Am citit multe cărți după aceea, dar caracterele de comedie ale antichității grecești rămân la temelia galeriei de eroi. În ele se află tiparul personajelor literare de mai târziu, preluat de literatura latină, rafinat de clasicismul molieresc, dezvoltat de balzacianism, în epoca modernă. Preocuparea scriitorilor pentru caractere suportă mutații pe la începutul secolului XX, când parcă eroul sfârșit al lui Papini ocupă toată scena. Treptat, caracterul de ficțiune devine absurd, antierou, ratat iar până la urmă autobiograf, narcisist până la vomă și canceler al tuturor caracterelor posibile. El singur, victorios și inutil.