Mary străbătea pădurea deasă și răcoroasă, cu sângele încă clocotind. Trecuseră două zile de când pornise la drum, mânată de revoltă. Cum să mă las controlată de tehnologie? Să știe Inteligența Artificială ce fac în orice clipă, ce-mi doresc în orice clipă, ce gândesc în orice clipă?

Picătura care umpluse paharul fusese chestia cu ciocolata. Ce-aș mai mânca o ciocolată cu alune! gândise cu voce tare, apoi deblocase telefonul pentru a-și citi e-mailurile. O reclamă ce prezenta o uriașă ciocolată cu alune trona pe ecran. Spaima îi deformase frumoasele trăsături ale chipului, chip care se lăsase apoi invadat de furie. Nu, nu vreau să trăiesc într-o lume care mă controlează precum un pion. Ochii ei albaștri scăpăraseră văpăi. Își aruncase furioasă privirea la întâmplare, prin cameră, însă i se lovise de calendarul agățat pe perete: 13 august 2028. Ce-am ajuns? Ce se întâmplă cu omenirea?

După o zi și o noapte de meditație, a luat decizia de a-și schimba viața. Se va decupla de la acel cordon ombilical și-și va croi propriul drum. Oricum nu avea pe nimeni, iar cei 32 de ani îi confereau încredere și speranță. Știa o cabana părăsită, aflată într-o zonă discretă, așa că a hotărât să se mute acolo. O va reface și va trăi în mijlocul naturii, exact așa cum va dori. EA, nu altcineva. Acum pășea, sprintenă ca o căprioară, prin codrul protector, deși căra ceva bagaje. Nu multe, căci își luase doar strictul necesar.

Inteligența Artificială făcu numărătoarea zilnică a primatelor care o creaseră. Lipsea una. O identifică cu ușurință. Femeie, blondă, longilină, ochi albaștri. Își dorise o ciocolată cu alune. Iar apoi, dispăruse. Se deconectase. Luă decizia de a trimite Poliția Internetului să rezolve problema.

Locotenentul Arthur își mângâie mustața brună și înjură în gând: La dracu! Alt fugar. Apoi rosti, cu voce tare:

— Hai, băieți, desfășurați dispozitivul de vânătoare.

Militarii alcătuiră un semicerc – cei de pe margini se lăsaseră întovărășiți de câinii lupi care mirosiseră locuința lui Mary. Arthur privi micul său gadget, care-i prezenta zona probabilă în care s-ar afla fugara, iar când aceasta se micșoră, ordonă:

— Dați drumul câinilor.

Animalele se repeziră prin hățișuri, iar după un timp, se auziră strigătele disperate ale unei femei.

Mary fu introdusă în Camera de Reeducare, unde i se aplică o cască pentru VR, cască ce avea rolul de a-i curăța creierul. Urma să petreacă acolo câteva săptămâni dureroase, însă atunci când va ieși, putea fi sigură că nu va mai ști nici în ce an se află.