mi-am spart cana preferată.

cafeaua se scurge

printre crăpături,

mereu mai rămâne puțină

pe fundul ceștii,

cântăresc cât să beau de dimineață

ca să-mi ajungă și mai târziu,

aș putea oricând

să mai fac o cafea,

dar nu are același gust,

rămâne până seara în cană

așteptându-mă

să mă bucur de ea,

alunecă pe chiuvetă în jos,

e rece cu muște plutind,

am uitat să mai gust din ea

am păstrat-o prea mult timp.

*

regină pentru o zi,

aș refuza ca frunzele să cadă,

anotimpurile să treacă,

unda timpului

blocată,

doar lacuri,

înlemnite fire de nisip

nu mai zboară din dune,

clepsidre inutile.

nu mă mișc

nici nu clipesc,

nu vreau să ratez prezentul

dar nu am pentru ce mă bucura

când viața devine tablou,

îmbătrânesc privindu-l,

doar reginele mor.

*

autobuzul merge mai repede

decât obișnuia ieri,

semafoare galbene,

mă rostogolesc ca un zar,

odată șase

odată doi,

frânează stupid de brusc

parcă nu ar ști că urmează stația,

mereu alt număr în frunte,

mă gândesc...

dacă eram pieton

și mă împiedicam

la limita trotuarului

m-ar fi cruțat

cu nasul izbit de asfalt,

sau aș zăcea

sub roțile sale,

până când semaforul

nu mai e galben.