înainte să fie lovit de mașină, se gândise mult dacă să revină acolo și cumpănise toată dimineața problema asta, pentru că individul ăla era hain și pus pe țepe, clar ca lumina zilei, dar îi fusese recomandat de amicul lui care garanta pentru onestitatea ăluia, așa că la cafea, în balconul său îngust, în timp ce privea peste vârfurile copacilor, spre blocul gri de peste drum, hotărî să mai facă o încercare, chiar dacă mintea îi bolborosea de îndoieli, dar apoi își zise că trebuie să se arate și el mai decis, uite, cum e și cu problema vecinilor care îl cam calcă pe bătături și el tot vociferează la ședințele de administrație, însă tot cum îi taie capul procedează, ca în cazul porumbeilor prinși pe scara interioară, în dreptul ferestrelor de la baie, iar ăia de la ultimul etaj acoperiseră deschizătura spre cer cu o plasă, chipurile să nu mai intre păsări, dar uite că erau unele captive acolo și ăia o tot dădeau că nu pot fi eliberate și plasa e scumpă și gata, gata cu așteptatul, își spuse cu prea multe grăunțe pocnind în minte și lăsă ceașca de cafea, încălță papucii pe care-i folosea la ghenă și urcă la ultimul etaj, tiptil, fără să facă zgomot, trecu pe culoarul dintre cele două scări ale blocului, se întinse în sus, oricum era înalt, prăjină slăbănoagă, și smulse plasa aia nenorocită, ca să elibereze porumbeii, apoi își văzu de treabă, plecă rapid pentru că oricum avea de plătit niște facturi, de scos o adeverință și, desigur, trebuia să ducă mașina la mecanic, la șarlatanul ăla pe care îl recomanda toată lumea, dar înainte se gândi să treacă pe la casa de schimb valutar, să mai schimbe o sută de euro că na, asta face tot românul când rămâne fără bani, dar de fapt nu-l interesa nici cursul valutar, nici să-și burdușească portofelul, ci să vadă dacă ea e de serviciu, s-o salute și să-și imagineze o conversație lejeră, cu niște glume și o invitație aruncată așa, din vârful buzelor, indiferent și interesat în același timp, dar în realitate urma doar să schimbe niște bani, să semneze o hârtie și să înhațe chitanța, ca apoi să plece sleit și transpirat, cu imaginea părului ei roșcat tatuat pe retină și cu pieptul acela rotund, plin, transformat în palpitații care-i strângeau inima cu foarfeci ascuțite, dar ce să facă, doar nu era s-o invite la cafea prin geamul antiglonț, că ar fi părut un tâlhar care pune la cale un jaf, așa că renunță să mai schimbe banii și duse mașina la mecanic, uite-l, o parchează în fața halei părăginite și intră în biroul îngust, cât o cabină de lift, îi zice problema pe care o are și troncănitul pe care-l aude sub mașină, iar mecanicul îi înșiră deja o listă de piese și defecțiuni, toate cu prețuri din ce în ce mai mari, iar el doar dă din cap și lasă cheile, da, o să aștepte să fie sunat ca să-și recupereze mașina și pleacă, ocolește clădirea ca din hârtie creponată, în timp ce realizează că e bou, că nu de asta se spetește el în Italia, trebuia să-l fi luat de gulerul halatului murdar și să-i ceară să-l sune când identifică defecțiunea, să-i spună de costuri și apoi să repare, nu să se trezească la final cu o sumă astronomică și, ca dimineață cu plasa aia nenorocită, un ghimpe din interior îl face să acționeze, și se întoarce pe călcâie, gata să-l confrunte pe mecanic, o cotește din nou cu gândurile aiurea, nu mai aude zgomotul făcut de motorul turat, și uite-l cum ajunge urcat pe capotă, cu fața lipită de parbriz, în dreptul mutrei unui idiot de șofer și crede că e mort, a aterizat acolo unde nu e durere, nici suspin, dar de fapt, smoala îi curge prin mușchi imediat ce se dezmeticește și durerea îl lovește strașnic, chit că sunt numai câteva zgârieturi.