O întrebare, mai multe răspunsuri. Rubrică de Ciprian Handru

Critica de întâmpinare, încotro se îndreaptă?

Aș porni de la observația culeasă la firul ierbii că anul 2024 a fost unul mănos pentru proză, iar cel puțin trei dintre volumele apărute acum ar putea să se bată și cu romanele bune din anii trecuți. Or, scanând mai multe reviste literare și conturi de Facebook, aflu că lucrurile n-au stat așa, ba poate chiar pe dos. De unde diferența de percepție?

Necrezând în răspunsuri-ghilotină la probleme gingașe, o să-mi argumentez ideea în câțiva pași. Întâi, mi se pare că numărul cronicarilor literari a scăzut, în ultimii douăzeci de ani, împreună cu statutul pe care ți-l oferă ocupațiunea. La cronici mai puține, scade proporțional și probabilitatea ca ele să "pice" pe gusturile tale. Așa s-ar explica frustrarea pe care o resimțim destul de des, când nu ne regăsim în analizele sau în concluziile de prin reviste. Unde s-au dus cronicarii, iarăși nu e greu de ghicit: unii s-au retras în critica "universitară" (cerută, tot mai insistent, de indicii scientometrici, în facultăți și institute de cercetare), alții s-au recalificat în domenii mai bănoase ori cu vizibilitate mai bună. Nu știu ce avantaje competitive poate oferi acum domeniul literar. Conform datelor Eurostat, în 2022 aveam cea mai mică piață de carte din UE și, previzibil, eram codași și la obiceiul lecturii: mai puțin de 30% dintre români citeau măcar o carte pe an. Chiar dacă semnele de redresare de care au vorbit unii editori n-ar fi înșelătoare ca Păresimile din poemul lui Barbu, nu putem aștepta miracole nici în anii următori. Totuși, nu sunt pesimist în ceea ce privește viitorul pe termen mediu al meseriei. Odată ce piețele se vor mai așeza, va apărea și refluxul mișcărilor de mai devreme. Îmi pot imagina copywriteri reconvertiți în cronicari, folosindu-și meșteșugul stilistic pentru a atrage (și) publicul de literatură. Cu atât mai mult, îi văd pe criticii "universitari" revenind în arenă, odată ce se conving că e nevoie de notorietate chiar și pentru motoarele scientometrice: cei mai citați "universitari" rămân cei știuți din revistele culturale, citările cresc indicele Hirsch, iar indicele va fi noul must. Poate fi contraintuitiv, dar cred că menghina academică și logica businessului vor lucra, finalmente, în favoarea cronicii de întâmpinare. Care va deveni fie mai șarmant-"promoțională" (internalizând procedeele de copywriting, dar nemaifiind tocmai critică), fie mai ideologizată (în ton cu proiectele asumate de cronicarii "universitari"). Mă gândesc prea departe? Se poate, dar am vrut să profit un pic de aerul ludic-viitorologic al anchetei.

Totul e să nu trăim vremuri și mai interesante decât cele de-acum...