Dacă tot este evidentă legătura dintre lectură și călătorii, pe unde vă poartă pașii, mașinile, avioanele, inspirați de cărțile citite? (Petre Nechita)

Nu știu cât de bine a zugrăvit Puzo Sicilia în paginile romanelor sale, dar datorită lui am vrut să vizitez această insulă. Mă întrebi de ce și astfel îmi dai ghes pe panta introspecției. Voi fi sincer, deși (poate) n-ar trebui...

Sunt un ciulin răsărit în sudul arid al României, pe care vântul, mai apoi, l-a purtat spre un cartier rău-famat din București, loc care mi-a format caracterul. În copilărie, când alții de vârsta mea se visau pompieri sau aviatori, eu voiam să ajung șmecher. Și ce altceva mi-aș fi putut dori să devin, când am crescut într-o haită, ignorând legile, fiind loial doar celor ca mine și respectând masculii alfa? Nu-i de mirare că în adolescență am căutat modele în literatura (și cinematografia) de gen. Prin urmare, pentru mine, personajele din romanele lui Mario Puzo au reprezentat sirenele de care Ulise (spre deosebire de mine, conștient de pericol) s-a salvat astupându-și urechile cu ceară. Imaginați-vă impactul pe care l-a avut asupra mea imaginea tânărului Vito Corleone, cel plecat, ca și mine, din arșița colbului; cel ajuns, așa cum îmi doream și eu, respectat, temut, avut.

Timpul a trecut. Pe măsură ce mi-am împlinit nevoia de a dovedi altora cine sunt, mi-am dat seama că important e cine sunt eu în ochii mei.

Sicilia, totuși, a rămas în mintea mea, ca un peisaj vechi, cuprins de rama copilăriei și ascuns în podul amintirilor. Nu credeam că voi ajunge să-i străbat vreodată drumurile. Și totuși...

Într-o zi, iată-mă căutând odihnă pe terasa unei trattoria dintr-un orășel cocoțat pe un munte de pe Insula Soarelui. Pentru a ajunge aici, străbătusem un drum lung și sinuos, cu suișuri și coborâșuri, cu greutăți, dar și cu satisfacții intense, precum aceasta...

La poalele muntelui, marea cea mare, cu valurile ei perpetue și efemere, transforma locul în care mă aflam într-un sanctuar al contemplării dansului dintre apă și cer.

Purtat de gânduri, n-am observat bătrânul cu alură boemă, cu chip ridat și păr alb, care își acorda o chitară. Am recunoscut "Brucia la terra" de la primul acord. Melodia a plutit spre sufletul meu, ca o adiere de zefir, desăvârșind pacea. M-am ridicat de pe scaun și am întins brațele căutând să cuprind infinitul. M-am contopit cu albastrul și am privit Sicilia cu alți ochi. Am văzut-o frumoasă, ca o floare de spin. Ei bine, în clipa aceea, acolo, pe tărâmul ciulinilor, nu știu de ce, dar m-am simțit acasă.

N-am reușit să găsesc în "Nașul" un fragment descriptiv care să impresioneze... Am ales, totuși, câteva rânduri, care ni se potrivesc și nouă, românilor.

"Mergeau agale de-a lungul drumurilor desfundate de țară, pline de colb, trecând pe lângă căruțe pictate și trase de măgăruși osteniți. Ținutul era năpădit de flori trandafirii, livezi de portocali, dumbrăvi de lămâi și măslini. Auzind legendele despre sărăcia locuitorilor Siciliei, Michael se așteptase să vadă un pustiu. Și când colo, dăduse peste un tărâm al roadelor bogate, cotropit de flori și copleșit de miresmele lămâilor îmbobociți. Era atâta frumusețe în jur încât Michael se minună, cum de se îndură locuitorii insulei să o părăsească pentru totdeauna?!"