Luciditate​

Mihai Tudor

Spirit lucid, activistă cunoscută pentru drepturile femeii, a comunității LGBT și a libertății de exprimare, cu scrieri traduse în 50 de limbi, romanciera turco-britanică Elif Shafak este cea mai citită autoare din Turcia.

Ultima sa carte apărută în anul 2020 este atât un manifest al propriilor credințe și valori cât și un strigăt de disperare pentru o lume aflată în descompunere, care are nevoie urgent să se înnoiască și să se așeze pe alte baze sociale, politice și economice.

Pornind de la epidemia de Coronavirus, bulversând și schimbând complet modul de viață și relațiile sociale ale planetei noastre, scriitoarea care se consideră un cetățean universal (născută în Franța, crescută în Turcia, petrecându-și o mare parte a tinereții în țări ca Spania sau Statele Unite ale Americii, actualmente trăiește și a devenit cetățean al Marii Britanii), exemplifică și descrie, cu multă profunzime și probitate morală, problemele cu care se confruntă omenirea- alienarea, polarizarea socială, naționalismul, autoritarismul, homofobia și discriminarea, punând în pericol eșafodajul lumii moderne cunoscut de generații.

Autoarea numește clar, concis și fără menajamente bolile de care suferă omul actual, adică dezamăgirea și dezorientarea, anxietatea, furia, apatia și face distincția între bombardamentul de informații la care suntem supuși, care înseamnă de fapt lipsă de informații corecte și adevărata cunoaștere care duce la înțelepciune.

Deși de mică întindere (cartea are doar 110 pagini), reprezintă un frumos și nobil exemplu de încurajare pentru a construi o lume mai bună și mai tolerantă, bazată pe umanitarism și solidaritate.

Opera se recomandă de la sine, doresc să închei cu ultimele cuvinte ale romancierei aflate la sfârșitul acesteia, de fapt folosind un citat al lui T.S. Eliot, laureat cu premiul Nobel pentru literatură:

"Ceea ce numim început este adesea sfârșitul ... Sfârșitul este locul de unde pornim."  

 Elif Shafak, Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării, Polirom, 2020

Să trăiesc pe deal

Ciprian Handru

 "Eu aș rămâne să trăiesc pe deal, de unde se vede lumea departe, dar trebuie să fiu cu apa la țanc, când tata se întoarce cu alte trei rânduri de sfeclă."

Acesta este tonul unei cărți despre Basarabia și realitățile ei, e un amestec compus din scurte și diferite episoade, de altfel unele simpliste, despre viața la sat, despre familie, despre superstiții sau legende locale, despre copilărie sau joacă, despre condiția femeii, despre libertate sau totalitarism, despre viață sau moarte etc. În ciuda dimensiunii (destul de) reduse, volumul e populat de o galerie pestriță de personaje, unele mai reușite, altele nu. Mi-au atras atenția în mod special tanti Muza, pe care protagonista o percepe în legătură directă cu libertatea, cu exotismul, în accepțiunea cea mai generală a termenului, cât și Liza, cea care o "inițiază" în descoperirea propriei intimități.

Legată cu funia de poezie, Lorina Bălteanu scrie o proză în care cred că poeticul subminează epicul, înlocuindu-l pe alocuri. Ca principală consecință, acțiunea e estompată cu desăvârșire, iar textul e structurat astfel încât să combine proza cu poezia (sau mai mult invers) de cele mai multe ori sub forma hibridă a unor prozopoeme (?). E o carte a trăirii "lirice", senzoriale, ce pune accent pe stare și nu pe acțiune, care mi se pare mai mult mimată, sugerată.

În fine, intitulat roman, volumul Legată cu funia de pământ nu se înscrie în specia ca atare, după "canoanele" cunoscute. Privite însă ca niște microstructuri narative, textele funcționează rezonabil în poeticitatea lor și în contragerea acțiunii – survenită din rațiuni de stil. Din punctul meu de vedere, autoarea nu a mizat atât pe povestea în sine, cât pe provocarea narativă la care ea îndeamnă.

Lorina Bălteanu, Legată cu funia de pământ, ed. a II-a, Cartier, 2024