Travestiul, disimularea, actul de a se ascunde – toate stau în faldurile aceleiași rochii a metamorfozelor, instrument pe care, în filele literaturii, personajele l-au folosit pentru a înșela, a seduce sau, dimpotrivă, pentru a se proteja de aceste manifestări. Este suficient ca pe buzele noastre să apară rostit fără sunet numele de Zeus (sau Jupiter, așa cum îl cunosc romanii) pentru ca diferitele înfățișări pe care le adoptă să se perinde pe ecranul marelui cinematograf mintal. De la taur sau lebădă, atunci când vorbim de Europa sau de Leda, la vultur (asociat cu mitul lui Ganimede) sau ploaie de aur (folosită pentru seducerea lui Danae, mama lui Perseu), nicio înfățișare nu-i scapă lui Zeus ca mijloc de seducție, control, posesiune fără voie și, mai presus de toate, ca manifestare a puterii și voinței absolute, divine, căreia niciun animal, om sau pasăre nu i se poate împotrivi niciunde.

De partea mai puțin luminoasă a etalării puterii zeului atotputernic se află femeile, ale căror metamorfoze și prefaceri sunt trecute de multe ori în istorie ca note de subsol scrise cu litere mici, tăcute, ușor de omis în economia faptelor eroice. Însă acestea reprezintă acte de rezistență izolate, împotriviri contra mersului firesc al lucrurilor; ele pun un punct și o virgulă într-o propoziție care curge firesc în mitologie, aceea a dominanței zeilor, a lumilor stăpânite de bărbați în care femeile, precum Elena, devin doar motive de necazuri, infidelități și războaie însângerate.

Preschimbarea sau dorința de deghizare pentru a scăpa de un pericol vine ca un instrument la îndemână atunci când forța sau viclenia nu sunt punctele forte, așa cum observăm la Pallas Atena, diferită, oricum, de celelalte zeițe ale panteonului grecesc. Din condeiul lui Ovidiu răsar, în Metamorfoze, episoade izolate care arată reziliența și puterea de adaptare a femeilor în situațiile-limită în care dorința bărbaților, zei sau muritori, prevalează și caută să se impună, de cele mai multe ori, prin forță.

Ce au în comun, de pildă, Daphne și Callisto? Preschimbarea, metamorfoza, dorința sau consecința de a deveni altceva, de a evada din propriul corp, de a-și părăsi straiele de carne pentru a se pune la adăpost de hybrisul nepedepsit, carnal, înfiorător al bărbaților, a căror dorință le transformă din ființe în obiecte ale dorințelor. Daphne folosește drept carte de schimb propria umanitate pentru a se ascunde de iubirea arzătoare a lui Apollo în frunzele de laur în care îl imploră pe tatăl ei, Peneu, zeul râurilor, să o transforme. Callisto, în schimb, ascunde în spatele poveștii metamorfozei în Ursa Major, constelația prezentă pe cer tot parcursul anului, un nenoroc de care Daphne scăpase prin îndurarea tatălui său. Ea este preschimbată în ursoaică post factum de către Hera, după ce Zeus o seduce contra voinței sale, ca o pedeapsă pentru un hybris care n-a implicat în vreun fel dorința proprie de sfidare a zeiței. Pentru simplul fapt că a constituit obiectul dorinței lui Zeus, ea suferă nu doar alungarea din suita de nimfe ale lui Artemis Diana, ci și condamnarea la a fi vânată și aproape ucisă de fiul său, Arcas, de care doar Zeus îi scapă, într-un act reparator de metamorfoză a amândurora în constelații. Însă rana este produsă și fapta nevinovată pedepsită, iar în lumea din Olimp, dreptatea nu are întotdeauna loc la masa zeilor.

Preschimbate în plante, în animale, în stânci sau chiar în contraponderea lor masculină, femeile își demonstrează în aceste episoade izolate reziliența și forța rezultată din efortul adaptabilității, lucru care se traduce în personaje istorice sau ficționale pe care literatura le onorează și pe care le trecem, de multe ori, sub tăcere.

Să ne gândim la Ioana D’Arc, a cărei istorie vorbește de la sine. Să ne gândim la doamna Dalloway, care afirmă eternă că își va cumpăra chiar ea florile. Așa cum multe dintre noi o facem.

Mai presus de toate, să ne gândim la noi înșine, acești Atlași ascunși, tăcuți, care cară demn, sub faldurile rochiilor sau în pliurile pantalonilor, iubirea și lumina, și făuresc din fiecare lume prin care pășesc cea mai frumoasă din lumile posibile.