2004, primul an de facultate. Dintr-un minuscul oraș de provincie, într-un centru universitar. Eram parașutat într-un grup care aduna cam toate tipologiile. Inclusiv fata de gașcă, prietenoasă, magnet pentru destăinuiri. Și pe care nu încerca nimeni s-o agațe. Eu mă uitam la toate fetele și mă întrebam: oare pe ea s-o invit la un suc? Ar accepta? O vizam inclusiv pe tipa fără pretendenți. Doar că n-aveam curaj, îmi lipseau replicile. Eu reprezentam tipul băbălăului.

Scormonesc prin memorie după imaginea ei. Indiferent de vreme, purta fustă, de obicei una cu multe pliuri, lungă până la genunchi. Ne hlizeam și ziceam că rotulele îi sunt ca niște mingi de handbal. Un piept îngust, dar avântat, de credeai că e trasă în față de gravitație. Ochi mari și-o cicatrice lângă una dintre sprâncene. Părul și-l tot îndesa după urechi.

Mâncam pufuleți, sorbeam supă la plic de la Billa și beam bere. Jucam cărți cu pedepse stupide. Fete care se pupă. Băieți care fac același lucru. Să ieși în chiloți pe holul căminului. Să te îmbraci în haine de femeie. Sau de bărbat.

Provocarea asta i-a căzut fetei fără pețitori. S-a dus direct la un dulap. Noi chicoteam. A găsit niște pantaloni, și i-a tras pe ea, direct pe sub fusta pe care a lepădat-o apoi pe podea. I-am zărit o clipă chiloții și-am amuțit. Poate tocmai curajul ei ne-a speriat. A mai luat o cămașă tip poză de buletin, cum îi ziceam. A încheiat-o până-n gât și a îndesat-o în pantalonii mulați pe picioare. O șapcă sub care și-a ascuns părul. Un spectacol ieftin, știu.

Și-acum, pe hol, i-am cerut cu toții, fete și băieți. Ea s-a conformat. Ne-am bulucit în urma ei. Am pus-o să bată la uși, să discute cu cine deschidea. Își îngroșa vocea, se scărpina între picioare și-și băga degetul în nas. Pueril.

Până la urmă, interesul s-a stins. În capătul fiecărui culoar era uscătorul. În fapt, un balcon îngust în care se fuma de zor. Am ajuns acolo, eu și fata deghizată. Renunțase la o parte din rol și vorbea cu vocea ei normală.

N-am mai simțit golul ăla în stomac, teama că lângă mine e o fată, cu tot misterul sexului feminin atârnând ca o amenințare. Nu-i mai vedeam mingile de handbal, nici pielea albă. Am căpătat încredere. Îmi aduc aminte cum noaptea rece îmi dădea curaj. M-am sprijinit în coate, de balustradă. Discuția era oarecare, dar eu am virat nonșalant, ca un tip obișnuit să valseze în conversații. Vrei să ieșim la un suc? Doar noi doi, am completat ca să mă fac înțeles.

Nimic nu tremura în mine. Deghizarea ei era salvarea mea, începutul a ceea ce putea să fie o relație beton. Unde ți-ar plăcea să mergem?, am completat.

Poponar afurisit!, a șuierat fără să se uite la mine și a luat-o înapoi pe holul înecat de neoanele albe. N-am urmat-o, dar mi-am întors privirea. Avea fundul zdrobit în pantalonii ăia, umerii îi alunecau sub materialul cămășii.

A fost primul moment în care am simțit singurătatea altuia, rece și albă ca lumina de pe hol. N-am mai avut curajul să-i adresez vreun cuvânt de atunci.