Povestea grupului Ficțiuni Reale începea în 2012, când Florin Piersic Jr. aduna iubitorii de povești, oferindu-le un tărâm virtual generos pentru a-și depăna istorisirile. În 2021, binecunoscutul actor îl coopta în coordonarea grupului pe Răzvan Penescu, fondatorul LiterNet, care propunea chiar spațiul platformei pentru găzduirea microficțiunilor. La acel moment, grupul însuma deja cca. 3000 de utilizatori, crescând întocmai ca în basme, astăzi numărând peste 14000 de membri. De doi ani m-am alăturat și eu grupului, postând alături de ceilalți autori, iar ulterior implicându-mă în coordonarea și selectarea textelor.

Membrii comunității FR au vârste diferite, interese socio-profesionale diverse, locuind în țară sau peste hotare, uniți doar de harul povestirii și de pasiunea pentru scris. Dacă în trecut poveștile aveau tâlcul lor, un ceremonial aparte și o zicere ritualică, azi ele se postează pe un grup Facebook public și se supun unor norme stricte, așa cum îi stă bine oricărei comunități ce ține la standardele sale. Coordonatorii stabilesc tema (schimbată o dată la 4 zile), iar utilizatorii pot posta maxim 3 texte, respectând reguli ce păreau constrângătoare inițial, dar care au devenit în timp o provocare unanim acceptată (de exemplu – numărul de caractere recomandat este 500, dar se acceptă 480-520; este interzis dialogul, dar utilizatorii îl pot reda prin mijloace alternative; nu se folosesc ghilimele sau semnul exclamării).

Microficțiunile sunt vizibile oricărui cititor curios, dar supuse și analizei unor lectóri avizați, scriitori contemporani care dau feedback pe texte – Mihai Buzea, Cezar Amariei, Florin Iaru. Periodic, efortul povestitorilor este de asemenea răsplătit, cele mai apreciate ficțiuni fiind selectate și publicate pe LiterNet, unde se regăsesc atât în română, cât și în engleză. Unele au fost chiar transpuse cinematografic de actrița Ada Dumitru.

Pe de altă parte, Ficțiuni Reale a depășit de mult timp spațiul virtual. Unii membri și-au exprimat dorința unor întâlniri reale, prilejul găsindu-se ușor – un spectacol, o lansare de carte sau pur și simplu impulsul de a sta la o poveste față în față, scurtând distanțe și dând frâu liber pasiunii comune.

Dacă odinioară poveștile ajungeau la public datorită talentului neobosiților povestași, astăzi textul tipărit facilitează legătura autori-lectóri. Astfel, la inițiativa expertului grupului, Florin Piersic Jr., o selecție a textelor a fost tipărită în anul 2013 la Editura Humanitas sub titlul emblematic "Ficțiuni Reale". De asemenea, dintre demersurile asemănătoare, independente sau colective, amintim: "Povești de citit în gară" – Vlad Mușat, Editura Junimea, 2024; "Scurt pe doi" – Nicolae Popescu, Laura Stanciu, Editura pentru Artă și Literatură, 2025; "Aici și acolo. Filografii", Ciprian Apetrei, Editura Eikon, 2022; "Ai găsit ce căutăm cu toții? Filografii"- Ciprian Apetrei, Editura Eikon, 2023.

În prezent ne bucurăm să anunțăm că este în derulare proiectul de publicare a unei antologii, ca o continuare firească a inițiativei lui Florin Piersic Jr. Ficționarii vor duce vestea mai departe, de această dată nu doar pe grupul de Facebook, ci prin textul tipărit și ilustrat, trimis publicului care nu a uitat farmecul inalterabil al poveștilor.

Ce ar putea fi însă mai elocvent în prezentarea unui grup de ficțiune, decât exemple concrete de texte, cu toate că selectarea acestora din mii de microficțiuni presupune un demers anevoios.

Au trecut șase ani de când nu mai e. Adică nu mai e deloc. În niciun fel. Și, cu toate astea, înainte să intru pe scenă, mă gândesc la ea și-mi fac cruce. O singură dată, cu un gest desfăcut corect în patru mișcări. Nu fac zeci de cruci scurte și rapide, în neștire, așa cum i-am văzut pe unii colegi. Și dezvolt impresia (falsă, dar pregnantă) că e cu mine. Și că mă apără de orice rău. Doar e mama. După câteva minute uit de ea și-mi văd de treabă. Iar ea uită că exist și se întoarce în nicăieri. (Florin Piersic Jr., Praf și pulbere).

Începuseră toți să se laude: cea mai bună, cea mai grozavă, ba a mea e, a mea. A mea-i cea mai tăioasă, am urlat, l-am altoit pe Bebe să se-nvețe minte, că prea râdeau ca proștii și-am fugit în casă. Zăcea ca de obicei, pe canapea; în jur, de-a valma, boarfe, sticle, chiștoace, mirosul acru-dulceag al acelorași gemete: pleacă de aici, vreau să moor, mă sufooc. Oare ea mai știa cine sunt? Cu lama strânsă-n pumn m-am strecurat afară din living. Trăind, ce cuvânt ciudat pentru sufrageria în care mama e totuna cu lama. (Monica Ciurea, Cum să crești un dinozaur în sufragerie (fără să știe mama))

Mi-a spus bunicul pe patul de moarte, la 5 ani. E plin cu vorbe de duh, ies proverbele din el ca apa din arteziană, a cucerit-o pe buni când i-a spus că ar da luna jos să o pună pe ea-n loc, că e mai luminoasă. E visător, că vrea o lume ca mine: jucăușă, fragilă, pitică, iubitoare de pisici. Ne-am plictisi dacă-am fi toți la fel, zic să mai iubim și câinii. Sunt tristă că aici în Rai nu-s animale, dar când o veni bunicul lângă mine, nu-mi mai trebuie nimic. Am 5 ani și toată viața de apoi înainte. (Luchian Abel, Fă lumea să semene cu tine).

Mama spunea că dacă-ți calci rufele e semn de independență. Tata spunea că bărbatul nu calcă. Punct. Cămașa stă pe masă. Fierul scuipă abur ca un dragon domesticit. Întind, presez, ridic. Totul pare sub control. Cutele însă nu dispar. Se ascund doar. Le împing dintr-un colț în altul până când nu se mai văd. Dar ele, ele rămân acolo. Așa și eu. Mut greșelile, le presez, le ascund. Cămașa-i călcată, dar știu adevărul. Adevăru-i că netezesc suprafața în timp ce miezul rămâne frământat. (Răzvan Dițescu, Calc rufe).

*

Pentru a înțelege mecanismele grupului și prin prisma coordonatorilor lui, redau interviul pe care l-am realizat cu moderatorii FR, Răzvan Penescu (fondatorul platformei LiterNet) și Vlad Mușat (scriitor, cofondator "Haimanale literare"):

M.A. 1. Se spune că valoarea unei povești stă în talentul celui care povestește. Ca administratori ai grupului, ce credeți că a determinat popularitatea acestuia și creșterea constantă a numărului de membri?

R.P. Într-o lume încrâncenată, să spui o poveste a cărei unică miză este să emoționeze pe un cititor cunoscut sau necunoscut mi se pare un exercițiu de umanitate. Apoi 500 de caractere e în același timp puțin și mult. E suficient de puțin ca să nu poți să te autoconvingi că nu ai timp să scrii, e suficient de mult ca să fie loc de o sămânță dintr-o poveste cu sens. E greu să concentrezi, dar e și interesant să dai la o parte tot ceea ce e de prisos și să încerci să păstrezi emoția, surpriza, ideea. Bine, evident că eu speculez. În fapt nu știu de ce crește numărul de membri, dar oricine e binevenit să se bucure de această provocare și să aibă un răspuns propriu cu privire la motivul pentru care există o popularitate a acestui loc de spus povești.

V.M. În primul rând, faptul că grupul a fost creat de un mare actor, Florin Piersic Jr. În al doilea rând, prozele ultrascurte se pliază perfect pe o platformă cum e Facebook.

M.A 2. O dată la 4 zile, propuneți autorilor microficțiunilor o nouă temă, coroborată cu o imagine adecvată. Alegerea unui subiect al textelor poate părea un demers facil. Dar adesea cuvântul generează interpretări diverse, iar formularea topicului trebuie să incite povestitorii prin abordări inedite. Cum vă orientați în alegerea temei și ce vă inspiră în opțiunile voastre?

R.P. Pentru mine e foarte greu să aleg teme. Din fericire o fac doar la 8 zile, pentru că alternez cu Vlad Mușat. Încerc doar să fiu atent în jur, să îmi imaginez un titlu care să fie suficient de ambiguu, cât să dea libertate imaginației, dar și suficient de concret, cât să nu împingă textele într-o poezie abstractă. Încerc să fie ceva familiar, dar nici prea familiar... Desigur, mereu mi se pare că nu am reușit (cred totuși că știu măcar să elimin destul de multe din temele care îmi trec prin cap și care probabil ar fi foarte neinspirate – mi se pare că Lucian Abel și Florin Piersic Jr. erau infinit mai buni la propus teme). Dar merg mai departe, așteptând, ca un Caron, să se ofere cineva mai bun decât mine să preia această misiune complicată. Să faci mereu același lucru, cu persistență, să fii suficient de deștept cât să nu o dai rău în bară..., e lucru complicat.

V.M. După sute de teme propuse, sarcina asta devine din ce în ce mai grea. Dar răspunsul e simplu: mă uit la poze. Serios, mă uit pe un anumit site, la diferite poze și îmi vine în minte tema (am impresia că se aude ca o monedă care cade pe ciment).

M.A 3. Printre atribuțiile administratorilor se află și selectarea textelor reprezentative pentru fiecare temă în parte și publicarea lor pe platforma LiterNet. Este aceasta o sarcină "ingrată" din fișa postului? Ce alt gen de provocări presupune funcția de moderator într-o comunitate atât de vastă?

R.P. Aici e și mai complicat. Norocul meu e că Vlad și cu tine faceți o preselecție, din care eu mai fac o selecție, ca să păstrez textele care apar pe LiterNet. E complicat pentru că textele, după selecția voastră, sunt destul de omogene valoric și destul de diverse ca stil. Așa că încerc să păstrez și diversitatea, și un standard valoric. Ca și la propunerea de teme, fac selecția pentru că trebuie să o facă cineva. Dar selecția e problema de fiecare zi cu care mă confrunt, nu doar la aceste texte, ci la tot ce apare. Trebuie făcută selecție, ca LiterNet să rămână relevant. Trebuie intuit cine are potențial, trebuie să mă prind ce e bun, deși nu e pe gustul meu. E greu. Dar LiterNet-ul e așa cum e pentru că mi-am asumat să decid în fiecare zi o selecție. Și oricând faci un lucru de acest gen, trebuie să îți asumi o selecție, cu toate intuițiile pe care le ai și cu toate punctele oarbe pe care le strângi în 20 și ceva de ani de activitate (e neclar dacă e vorba de 27 de ani sau de 24 de ani, depinde de unde numărăm).

V.M. Să știi că nu e ușor, n-am cum să nu nedreptățesc pe cineva. În plus, faptul că le atrag (constant) atenția asupra regulilor mă transformă într-un bătrân ursuz (iertați-mă, dragilor, încerc doar să mențin grupul unit!). Îmi asum rolul, până la urmă, tot ce contează e calitatea textelor.

M.A 4. Voi înșivă sunteți întâi de toate membri cu drepturi egale ai grupului și scrieți, atât cât vă permite timpul, propriile texte. În această dublă ipostază, aveți vreodată sentimentul unei inversări de roluri? Resimțiți în vreun fel umbra unui "ochi critic larg deschis" al comunității?

R.P. Eu am intrat în Ficțiuni Reale la invitația lui Florin Piersic Jr., la început de 2021. Am citit, am scris un text, l-am scris pe al doilea... Mi s-a părut că în grup se scrie foarte mișto, de aceea am adus LiterNet-ul în parteneriatul acesta menit să dea ceva mai multă vizibilitate și perenitate textelor selectate. Eu însă nu mi-am propus niciodată să scriu pentru like-uri și nu am încercat niciun truc digital pentru a-mi promova textele. Le-am lăsat doar să existe, conștient și că nu mă pot autoselecta pentru LiterNet. M-am bucurat, evident, când textele au părut să ajungă la oameni, dar mereu am încercat să fac să conteze pentru mine mai mult bucuria de a scrie, decât reacția comunității. Prețuiesc comunitatea pentru textele pe care cei din ea le scriu, nu pentru reacția lor la textele mele și am încercat să fiu echilibrat în reacția față de oricare din cei care scriu. Deci nu, nu am simțit nicio presiune și nu am fost în competiție cu nimeni. Din păcate, după vreo 400 și ceva de texte, rezervorul meu de inspirație s-a terminat brusc. E un amestec de stress și de oboseală care a dus la asta, ceea ce mă face să cred că la un moment dat o să revină. Scrisul pe Ficțiuni Reale mi-a adus, fără discuție, multă bucurie.

V.M. Am noroc cu colegii de pe pagină, cred că fiecare are o inimă mare și mă înțelege când mă amestesc cu câte un text. Datorită grupului Ficțiuni Reale și implicit lui Florin Piersic Jr., anul trecut am reușit să public Povești de citit în gară, la Editura Junimea. Scriu cu mare plăcere când simt că îmi iese, iar faptul că am reușit să scriu proză, fie ea și ultrascurtă, e un pariu câștigat.

M.A 5. Responsabilitățile care vă revin în cadrul grupului presupun timp, tact, energie, obiectivitate, răbdare și o muncă voluntară. Cum vă găsiți resursele necesare și mai ales motivația pentru un asemenea demers?

R.P. Uf. E complicat și la Ficțiuni, dar mai ales la LiterNet. E de dedicat enorm de mult timp în fiecare zi, fără niciun fel de pauză. Dincolo de cei care scriu, toată lumea crede că e o echipă masivă în spate care selectează, corectează, postează, corespondează. De fapt sunt extrem de puțini cei care dau o mână de ajutor pe anumite bucăți, mai mari sau mai mici. E o alegere pe care o fac în fiecare zi, am decis că e util să existe LiterNet, așa că fac ce depinde de mine ca să existe. Cât timp vor exista oamenii care să citească și oameni care să scrie la nivelul pe care mi-l doresc eu, LiterNet va exista (bine, presupunând că rezistența fizică îmi va permite în continuare să îl duc, că e cu un cost). Apoi se va păstra cumva ce se va strânge până la acel moment și vedem ce se întâmplă mai departe.

V.M. Faptul că grupul rezistă de atâta timp e o dovadă că textele sunt bune și eu fac ce trebuie. E o plăcere să citesc povești de tot felul, scrise cu nerv și/sau sensibilitate. Recunosc, îmi place să evadez în diferite lumi și să uit că e luni sau joi.

M.A 6. Cu timpul, "Ficțiuni Reale" s-a bucurat de tot mai multă notorietate, unii dintre membri publicându-și textele și devenind în acest fel autorii propriilor ficțiuni. Dacă ar fi să vă adresați unor potențiali adepți care oscilează în luarea deciziei de a se alătura comunității, care ar fi sfatul sau mesajul prin care i-ați încuraja ?

R.P. Cum Ficțiuni Reale e un grup deschis, oricine poate să vină să vadă cum e și să decidă dacă își dorește sau nu să fie aici. În afară de niște reguli formale, grupul e o colecție de oameni care scriu (când și cât își doresc, fără obligații de niciun fel). Comunitatea s-a format mai curând informal, prin reacții ale cititorilor la textele care le plac, prin admirație față de unii oameni care scriu constant bine, prin discuții private, uneori și prin întâlniri în real, provocate de unii membri care au mai multă inițiativă și pricepere la așa ceva. Pot să zic doar că pentru mine e o bucurie să îmi petrec niște timp citind și a fost o mare bucurie să îmi petrec niște timp scriind. Cred că mulți ar putea să descopere că ar reacționa în același fel, dacă ar intra pe Ficțiuni Reale (presupun și că există o bucurie de a descoperi că textul tău a ajuns pe LiterNet, dar nu știu, că nu am experimentat-o 😊).

V.M. Dacă vrei să scrii proză și ai nevoie de antrenament, vino pe la noi! Vei primi feedback de la scriitori importanți (pe LiterNet), cum ar fi: Mihai Buzea, Cezar Amariei, Florin Iaru sau Cristina Chira. Apropo, îi mulțumesc și lui Răzvan Penescu pentru toată munca depusă și pentru faptul că pune mult suflet!

M.A 7. De-a lungul istoriei grupului, legătura între membri a devenit tot mai strânsă. Unii au reușit să se cunoască personal, să participe la diverse evenimente culturale, manifestări publice și chiar să dezvolte proiecte comune. Ce credeți că a determinat această coeziune?

R.P. Cred că scrisul, și cultura în general, apropie oamenii. Cred că ne simpatizăm unii pe alții pentru că prețuim felul în care scriem. Dincolo de asta, e, cum ziceam, inițiativa unor membri de a organiza mici întâlniri, atunci când s-a ivit ocazia. Cred că orice astfel de întâlnire are potențialul de a crește simpatia reciprocă și, implicit, coeziunea.

V.M. Inima lor. S-au legat prietenii trainice și asta înseamnă că Ficțiuni Reale a devenit o comunitate mișto. Mă bucur! E adevărat că "omul sfințește locul".

M.A 8. În dubla calitate de membru și administrator, relatați pe scurt un moment mai dificil, dar și o situație care v-a adus satisfacția de a fi parte din Ficțiuni Reale.

R.M. În afară de dificultățile de zi cu zi, legate de temă și de selecție, nu e mare lucru de spus. Sigur că există frecușuri între unii membri în anumite momente pe care încercăm să le mediem (din păcate forma asta de existență predominant online face ca unele frecușuri minore să ia amploare complet aiurea). Sigur că există o permanentă frustrare că algoritmii Facebook bagă în carantină anumite texte, aparent fără justificare. Dar destul de multe lucruri se rezolvă, dacă există răbdare și dacă oamenii nu pun la inimă lucrurile care îi deranjează pe moment. Eu am marea capacitate de a uita orice ciondăneală cu oricine cvasi-imediat. La fel, uit momentele dificile. Cea mai mare satisfacție a fost să văd felul în care au evoluat videourile după povești din Ficțiuni Reale, pe care le-a făcut în special actrița Ada Dumitru. Abia aștept ca altcineva să preia ideea și să selecteze niște texte și să le transforme în filme de 1 minut. Eu cred că multe din povești au potențial cinematografic.

V.M. Momentele dificile apar atunci când un membru aduce injurii, dar asta se întâmplă foarte, foarte rar, bădărănia fiind pedepsită cu excluderea definitivă din grup, fără posibilitatea de a reveni. Satisfacția apare când văd texte bune și autori care reușesc să publice la edituri importante.

M.A 9. Dacă ar fi să schițați profilul ficționarului, reducând la 3 cele mai importante aptitudini, care ar fi acestea?

R.M. Plăcere de a citi, plăcere de a se autoprovoca să imagineze ceva în scris, generozitate față de colegii de grup / comunitate.

V.M. Creativ, inteligent, exigent cu propria creație.

M.A 10. Completați următoarea frază : "Comunitatea Ficțiuni Reale reprezintă pentru mine......

R.P. …un grup de oameni pasionați de scris, ale căror texte mă bucură suficient de des cât să simt că merită să îi dau timp și atenție. Uneori, niște prieteni, de aproape sau de departe, pe care îi știu (sau cred că îi știu) extrem de bine, pentru că le-am citit viața, emoțiile, sentimentele, ideile în textele pe care le scriu.

V.M. … un mijloc de transport în comun cu care fac naveta într-o altă dimensiune.

Mulțumindu-le administratorilor grupului, cărora le înțeleg și apreciez munca, deși m-am alăturat doar de 1 an echipei, vă invit să urmăriți grupul Ficțiuni Reale, ca simpli cititori, membri sau lectóri avizați.

Poveștile vor merge mai departe, doar dacă noi vom duce vorbă despre ele, căci tărâmul lor este fascinant și fără de sfârșit.

(foto credit - Dinu Lazăr)