Andrei Velea, Fără știrea ei, Cișmigiu Books, imprint al Editurii Universitare, 2025

Faptele reale care au stat la baza acestui thriller psihologic și-au stins ecourile încă din decembrie 2024, odată cu pronunțarea sentințelor în dosarul Dominique Pelicot. La momentul respectiv, cazul Pelicot a zguduit Franța și a reverberat nu numai în Europa. Pentru cei care nu cunosc esența acestui proces, ea poate fi rezumată astfel: Dominique Pelicot, un sexagenar din sudul Franței, a decis să-i administreze soției sale, Gisele Pelicot, amestecuri de sedative și somnifere puternice pentru a-și satisface fanteziile sexuale, respectiv invitarea altor bărbați racolați prin rețele sociale și filmarea acestora în timp ce întrețineau relații intime cu femeia inconștientă. Totul a durat 10 ani, fără ca soția abuzată să descopere ceva, până când Dominique Pelicot a fost reținut, întâmplător, în 2020 pentru o altă infracțiune tot de natură sexuală. Toți cei identificați pe baza înregistrărilor realizate și arhivate de Pelicot însuși în scopuri pornografice au primit pedepse substanțiale. Pelicot a primit 20 de ani, cea mai mare condamnare prevăzută de legile franceze pentru abuz sexual. În ciuda faptelor și a probelor care urmau să fie expuse în timpul procesului, Gisele Pelicot a decis ca dezbaterile să fie publice tocmai pentru a da curaj tuturor femeilor să-și facă auzit glasul și să recunoască abuzul sexual sub influența drogurilor atunci când se confruntă cu acesta.

Scrierea romanului "Fără știrea ei" a fost, așa cum mărturisește Andrei Velea "o experiență intensă și complicată". De la sine înțeles, sursele de informare nu au lipsit. Toate marile agenții de presă au documentat pe larg cazul Dominique Pelicot. Cunoașterea prealabilă a tuturor amănuntelor puse la dispoziție de presă nu afectează cu nimic lectura, poate chiar o susțin. Și cu toate acestea, nimic din datele oripilante și dezgustătoare nu se regăsesc în roman. Avem în față un thriller psihologic onest, dar captivant, fără exagerări interpretative. Citez din prezentarea făcută de autor:

"Romanul te poartă în mintea unui bărbat pentru care dragostea devine obsesie, iar intimitatea se transformă în spectacol pervers. Este povestea unei relații aparent obișnuite, dar care alunecă treptat în zona întunecată a controlului, voyeurismului și a violenței invizibile. Cu un realism crud și un stil confesiv, mi-am dorit să arăt cum iubirea declarată poate ascunde dominația și cum tandrețea se poate frânge brusc în umilire."

Pornind de la aceste premise, lectura romanului "Fără știrea ei" incită, intrigă, dar induce și sentimente contradictorii, deși cititorul știe că are în față un roman bazat pe fapte reale. Povestea începe și curge lin, poate prea lin, asemenea unei lungi confesiuni, prin care naratorul se pune mereu în centrul evenimentelor. Latura patologică a gândirii sale este dezvăluită treptat, odată ce aflăm la capătul unei descrieri senzuale că femeia din cadru este "un obiect adorabil". Dar, ceea ce trezește interesul din punct de vedere patologic sunt pasajele de adresare directă, ca într-un dialog, către personaje virtuale denumite "Voi, cei din camera asta de filmat". Din acest punct al lecturii, ești acaparat de confesiunea naratorului. Dar, ce suspiciuni ți-ar putea trezi un bărbat care preia sarcina creșterii copiilor pentru ca soția să-și poată dezvolta cariera aducătoare de beneficii materiale?

Ritmul monologului care se derulează în mintea naratorului este constant, chiar monoton, fără sincope narative. Chiar simți cum îți adoarme vigilența. Citim despre primele momente de intimitate ale viitoarei relații maritale. O fantezie de început îl transpune pe narator în miezul romanului "Parfumul" (de Patrick Süskind), în ceea ce pare o tulburătoare declarație de dragoste:

"…Te mângâiam așa cum te mângâi acum și mă simțeam un geniu…Într-o zi voi construi o cameră în care să te admir ca pe un obiect de artă. Mă simțeam un pictor, un arhitect, un dirijor, un regizor. Ești singura mea certitudine."

Când au apărut și cum s-au alimentat pulsiunile patologice care l-au transformat pe narator într-un abuzator care a depășit orice urmă de logică? Este întrebarea din umbră care te însoțește permanent. Confesiunea din prezent este însoțită de bucle temporale, cu întoarceri în anii copilăriei și ai adolescenței. Aflăm pe larg amănunte din relația dificilă cu un tată alcoolic și violent, ni se povestește despre o mamă frivolă și libertină care nu ezita să-și aducă iubiții ocazionali în aceeași cameră unde dormea adolescentul și, mai ales, aflăm despre propria experiență în postură de abuzat sexual, victimă a unuia dintre iubiții mamei.

"Nimeni nu se naște pervers, ci devine. Toată această dezordine mă lua de mână și mă îmbia s-o înec într-o imaginație sexuală pe care încă nu învățasem s-o accept…Țeseam o pânză de promiscuitate împrejurul meu cu o voluptate care mă mira și pe mine. Îmi tot repetam că fusesem împins la asta, momit, vrăjit. Nu eram pervers, ci devenisem din tot felul de motive care-mi alunecau printre degete…"

"Adrenalina mă ține în viață. Îmi dă ceasul biologic înapoi. Mă epuizează fizic, însă mintal savurez toate astea cu pofta unui canibal în fața unui trup dezgolit".

Andrei Velea își construiește romanul asemenea unui puzzle cu o structură ușor confuză. Dacă la început simțim că lipsesc piese, treptat înțelegem locul fiecărei confesiuni în tabloul general. Dar, ceea ce putem observa de la primele pagini este că bărbatul adoptă deliberat tactica victimizării și nu iese din aceasta pentru că numai așa își poate explica obsesia îndeplinirii dorinței supreme: dobândirea controlului generalizat. Tot ce mărturisește are drept scop justificarea acțiunilor sale. Mediul familial toxic și dizarmonic pe care bărbatul îl percepe în mod corect ca factor distructiv pare a fi elementul de bază care a stat la baza tulburărilor de personalitate și a generat comportamentele deviante de mai târziu. În viziunea sa, orice argument este util dacă poate ajuta la alimentarea dorinței patologice de a obține controlul asupra celor din jur. De-a lungul acestei confesiuni, bărbatul se sprijină pe un arsenal bogat de mantre specifice gândirii pozitive. Șabloanele impersonale care stau la baza unei atitudini de self-help te duc cu gândul la puterea atribuită NLP – programarea neuro lingvistică, despre care se spune că poate genera realități. Așadar, confesiune de dragul justificării nevoii de control. Dar naratorul nostru invocă la tot pasul iubirea, este un familist plin de intenții bune, este chiar carismatic și dorește să-și trăiască din plin sexualitatea târzie alături de o femeie frumoasă și inteligentă, pentru care simte că ar face orice. În acest caz, mantra bărbatului este dobândirea controlului, pentru că numai acest sentiment l-ar implini cu adevărat, i-ar aduce fericirea mult visată. De observat că bărbatul nu ia în calcul noțiunea de constrângere, de violență. Pentru el persuasiunea stă la baza reușitei în viața de familie și o aplică permanent asupra femeii de lângă el. O vede perfectă în rolul de iubită, mamă, soție, obiect sexual, așa cum și-o dorește el. Și pentru a o transforma într-o sursă constantă de beneficii o stimulează cu toate încurajările posibile pentru a ajunge să o controleze mental. Bărbatul își construiește argumentele cu minuțiozitate, le verifică, așteaptă, este răbdător, clădește strategii pe termen lung, se scaldă în plăcerea anticipării. Am putea să-i atribuim rolul unui Pygmalion malefic care depășește cu mult limitele unui comportament rezonabil de dragul unei satisfacții cu aspect pervers. Manipularea atinge forme aberante atunci când bărbatul începe să-i administreze soției, cu nonșalanță, combinații de medicamente care induc o stare apropiată comei. Și astfel, abuzarea sexuală a mult-iubitului obiect sexual devine o normalitate timp de zece ani.

Dacă așa a gândit agresorul în realitate, nu putem deduce decât strict intuitiv prin textul construit de Andrei Velea, iar lectura este deopotrivă tulburătoare și înfricoșătoare. Confesiunea bărbatului se adresează, aparent aleatoriu, unor parteneri de dialog închiși în aparatul de filmat, aflați și ei sub controlul absolut al naratorului, pentru că el i-a atras acolo exploatându-le fanteziile sexuale. În rol de prădător sexual, bărbatul simte că poate dispune de identitatea acestora. Și astfel, ajungem în punctul în care plăcerea intimității este transformată în spectacol pervers, prin puterea imaginilor. Mai mult, pentru ca nimic din euforia controlului să nu se piardă, totul este arhivat și organizat în fișiere salvate în cloud.

"Fără știrea ei" - Confesiunea unui prădător sexual spusă cu o normalitate care îți marchează ireversibil gândirea. Dorința de control văzută ca obsesie și plăcere, precum și formele patologice pe care le poate lua aceasta sunt disimulate înșelător prin puterea cuvintelor.

"Controlul…obsesia și plăcerea mea…Tot ceea ce mi-am dorit… Sentimentul de ordine, de putere, de sens, de scop. Un fel de scop în sine, distilat din toate căutările ambigue ale sufletului meu. Iar tu…victima superbă, dar nefericită, cea fără de care eu n-aș fi fost eu".