Încă din prima seară la hotelul Próximo Paraíso am presimțit apropierea unui eveniment care avea să-mi schimbe definitiv viața. Hotelul era construit pe cea mai abruptă stâncă de pe țărm, atrăgând mii de turiști prin arhitectura îndrăzneață. Administrația făcea eforturi imense pentru a tăinui cât mai bine sinuciderile ce aveau loc în mod regulat aici, mai ales la începutul și sfârșitul sezonului. Se zvonea că soția directorului și-ar fi pierdut mințile într-o noapte, aruncându-se din vârful clădirii. Cu toate acestea, afacerea mergea bine. Se țineau nunți, conferințe, jubilee, și mulți bogătași de toate vârstele stăteau aici cu lunile.

Tocmai mă întorsesem de la cină, și nefiind hotărât dacă să mai dau o raită pe plajă sau nu, m-am așezat în dreptul ferestrei, aprinzându-mi pipa. Marea era cam neliniștită, și mici roiuri de lumină orbitoare tăiau linia orizontului. Trecuseră mai bine de două ore de la apus, iar cerul nu era deloc senin. Nu se vedea nicio ambarcațiune care ar fi putut transmite mesaje luminoase, farul era mult prea departe, și totuși mănunchiuri dese de raze continuau să traverseze zarea. Deodată, am simțit că începe să se clatine încăperea, întâi mai încet, apoi din ce în ce mai puternic. Lumina s-a oprit și am auzit clar un oftat puternic, apoi o rafală de vânt deschise geamul, făcându-mă să scap pipa din mână. Îmi bătea inima tot mai tare și simțeam că nu sunt singur în cameră. Lumina a revenit, iar vibrațiile au încetat. Poate a fost doar o pană de curent. M-am uitat din nou pe fereastră, și spre uimirea mea, am văzut că toată zona era luminată exact ca ziua. Oamenii se plimbau prin parcul dinspre coastă, terasa era plină de clienți, și totul părea complet schimbat, deși nu reușeam să-mi dau seama ce anume era atât de diferit. Hotelul părea reconstruit, fiind decorat cu bucăți masive de metal și oțel, iar peste tot se găseau diferite mașinării ciudate, care scoteau tot felul de zgomote. În cameră se făcu iar liniște, și-mi ziceam că probabil doar mi se năzărise mai înainte că aud ceva, din cauza prea multor senzații tari. M-am uitat la ceasul de mână, dar acesta se oprise la ora șapte, pesemne când mă aflam încă la cină. Am luat pe mine un pardesiu lejer și am coborât în grabă. La recepție, personalul era complet nou, și purta haine foarte neobișnuite. Nici mobilele vechi, masive, nu mai erau acolo, și doar în trei săptămâni, avusesem timp destul să le rețin. Pe un perete era atârnat un ceas ciudat, cu cifre luminoase, care arăta până și trecerea secundelor. Uitându-mă la mesele din hol, mi-a atras atenția un domn cu un ceas argintiu, făcut aproape complet din metal. După ce a terminat de citit ziarul, s-a ridicat de la masă, punându-l la loc în suport. M-am dus glonț acolo, am deschis ziarul și am aflat ce se întâmplase. Eram în viitor. De la scurtul cutremur și întreruperea de lumină, trecuseră exact douăzeci de ani și cinci zile. Nu știam ce să fac mai întâi. Mă trezisem brusc în paradisul viitor, înțelegeam că numele hotelului era fatidic și nu era de mirare că circulau atâtea povești incredibile despre locul acesta. O doamnă foarte tânără, îmbrăcată bărbătește, mi-a zâmbit lung, așa ca m-am îndreptat spre ea și m-am lăsat în voia acestui viitor edenic.