— Dacă numai de citit îți arde, n-ai decât să mori de foame! zise nevasta canibalului Pancetta, aruncând după el cu o claviculă de savant din care se înfruptaseră pe vremuri, în luna de miere.

Trăgându-și nasul cu jale și oftând prelung, canibalul Pancetta ieși afară din coliba lui ticsită cu suveniruri de la toate festinurile împărțite cu soția lui, cu unelte de vânat oameni, dar mai ales cu o groază de cărți și atlase de anatomie. Vezi bine, de când mâncase din savant, canibalul Pancetta devenise pasionat de natura umană și se apucase de studiat subiectul cu patimă, neglijându-și tot mai des obligația de a procura familiei de mâncare. Și cum oamenii nu sunt atât de ușor de vânat și de preparat, copiii canibalului se culcau flămânzi, și până dimineață se zvârcoleau în pat, chinuiți de coșmaruri, iar în drum spre școală uitau și lecțiile, și cum îi cheamă. Ca să nu mai vorbim de nevasta canibalului, care silită fiind să flămânzească din cauza prea studiosului soț, căpătase tot soiul de ticuri nervoase și era mereu prost dispusă,

Traversând cu barca lacul ce despărțea gospodăria sa de locuințele vecinilor, cu ochii împăienjeniți de atâta citit și cu o gaură în stomac demnă de un bolnav cronic de ciroză, canibalul Pancetta băgă de seamă o mișcare neobișnuită în fața casei amicului său din copilărie. Locuința era ocupată de o echipă veselă și gălăgioasă de cercetași. Aceștia tocmai făceau un mare foc de tabără, cântând din toți rărunchii cântecele în limba locală. "Să mi se fi dereglat de la foame rațiunea pură? N-aș crede. De atâtea ori mă cufund în lectură și uit să mănânc, fără să sufăr deloc. Vai! Dacă bunul meu Mortadella a pățit ceva? L-au putut alunga niște plozi atât de subțiratici, hrăniți cu cerneală, cretă și manuale descărnate? E prea de tot!"

Canibalul nostru se îndreptă cu pas apăsat către grupul zglobiu al uzurpatorilor de proprietate. Văzând însă mormanul de carne vie pe care-l perpeleau acești provocatori precoce, canibalul Pancetta mai că înlemni. Prietenul său, canibalul Mortadella, împreună cu toată familia lui, zăceau bucăți bucățele, așteptându-și rândul la frigare. Canibalul Pancetta nu se pierdu cu firea și, proțăpindu-se în fața zgomotoșilor pui de oameni, zise:

— Cum ați îndrăznit să-i luați viața prietenului meu de-o viață? N-aveți ceva mai bun de mâncat în lumea voastră civilizată?

Fără să se sperie, un țânc în pantaloni scurți cu bretele încrucișate pe-o spinare de-abia acoperită cu niște dâre de carne macră își înfipse brațele în șolduri, răspunzându-i:

— Nene, matale nu știi ce vorbești. Noi suntem o sectă vegano-vegetariană și ucidem numai fructe, buruieni și legume ca să ne putem hrăni. Dar vecinul dumitale l-a găbjit pe unul de-al nostru fără să știe ce fel de obiceiuri culinare avem noi, și normal că i s-a făcut rău. Nici soției și nici copiilor săi nu le-au prea priit obiceiurile sănătoase ale colegului nostru. Era pe moarte, oricum n-o mai ducea mult mititelul. De ce să se chinuie? Îl rumenim aici lent, la aer curat, și mâine la prima oră îl ducem la oraș. Restul familiei o punem la rece și o pregătim în mediul urban. Ce bani frumoși facem la piață! Ne-am adaptat la mersul lucrurilor, în ziua de azi poți vinde orice, până și canibali otrăviți!

Auzind acestea, canibalul Pancetta se cutremură de groază, dar cum era rupt de foame, avu tăria să remarce:

— Nu mai înțeleg ce este omul, l-am studiat zadarnic! Poate am greșit calea, doar mai sunt și alte științe în afară de anatomie. Dați-mi și mie niște legume de-ale voastre să le duc familiei, că m-au alungat și nu mai vreau decât liniște și pace la mine acasă. Fie ce-o fi, încaltea de-aș muri mâncând zarzavaturi. Nu mai suport lumea asta sucită pe dos de naturism!...