1

— Totul în numele răului și totul în numele Agrippei, spuse unul dintre proto-Agrippari. (Purici uriași zburători făcuți din plumbul gloanțelor irosite în timpul celui de-al treilea război mondial. Umflați ca niște dirijabile, aceștia aveau brațe de om și eliberau gaz metan din găurile lor nazale, fiind responsabili de moartea a câtorva miliarde de oameni.) Cei care au supraviețuit gazului acela inflamabil nu au scăpat de valul de napalm care a urmat. Majoritatea buncărelor, bazelor militare, cât și ascunzișurile omenești au fost distruse sau au suferit daune majore, irecuperabile. Toate în afară de unul, Buncărul.

Acesta nu era un buncăr oarecare, pentru că în el se afla un întreg oraș subteran, înconjurat de o cupolă uriașă de oțel. Trapa care ducea la lumea de afară fuse închisă de câțiva ani buni. Iar scara din lemn șubred de sub trapă era și ea pricăjită și ruptă.

2

Sunetul asurzitor al mitralierelor încinse se putea auzi dintr-un capăt în altul al holului. Ușile robuste și străvezii erau încuiate zdravăn, pentru bunul motiv care era teama și incertitudinea morții.

În interiorul apartamentului optzeci și șepte al blocului H-cincizeci, din cartierul Nordului, îl puteai găsi pe cel mai tânăr membru al familiei Răznache Cap-de-Coif, Anton, un băiat de cincisprezece anișori, care trăgea cu urechea la ușă. Ochii săi urmăreau cu înverșunare trecerea timpului. Curiozitatea l-a ațâțat de cadranul de nichel care-i despărțea viața de o moarte subită.

Urechile-i erau ciulite și lipite de rama de metal a ușii. Încetul cu încetul și cu o grijă considerabilă, el învârte un mic mecanism cilindric din interiorul zăvorului și iese pe hol. Se uită împrejur, dar nu găsește pe nimeni.

În timp ce el își risca pielea, familia lui se ascundea ca o adunătură de ratoni împuțiți și lași, în spatele unui butoi plin cu fețele pline de ciumă ale Agrippei.

3

După două ceasuri și mai jos cu un etaj, Anton Răznache găsi originea arșiței metalice, auzindu-i pe acei oameni înarmați până-n dinți cu mitralierele lor mecanice.

— Stimați locatari ai apartamentului șaptezeci și nouă, ați fost aleși să fiți sacrificați în numele lui Iorc! (Iorc fiind un zeu antic care a fost uitat de omenirea care i-a dat naștere, o capsulă primitivă făcută din țărână și piele de om. Acesta comunica cu ajutorul unor furtunuri cu trompete care atârnau din partea superioară a capetelor de ciuperci și mormoloci care ieșeau din el. Fiind numit de către păgâni Patronul-Nefericit.)

— În cazul în care nu veți veni de bunăvoie, tot blocul va fi evacuat. Spuse santinela din al ei dispozitiv ciudat, care arăta ca un femur compresat și găurit de la un capăt la altul. De asemenea, acesta avea multe brațe firave, ca niște trestii de zahăr cu sfere la fiecare capăt. Fiecare sferă avea o voce diferită care zicea câte ceva meschin o dată la câteva secunde, o față ca de Iorc (erau sfere-capsule sau capsule sferice, fiecare dintre ele fiind un avatar sau o reprezentare fizică a sa), cât și o trompă de nichel forjat in forma unei omizi blege.

Văzut din față, acest dispozitiv arăta ca o insectă cu multe picioare, cu-n vârf din care emana o lumină stranie. Și, partea cea mai stranie era că acest dispozitiv îi ieșea din gură, ca și cum ar fi fost atașat de limba sa.

— Te voi omorî, Anton! Șopti un Iorc. Îmi știe numele, gândi băiatul. Știe unde sunt. Voi fi detectat.

De asemenea, santinela nu era singură, ci era însoțită de doi subalterni, care cărau o cutie cu-n fir uriaș de păr care ieșea din ea, deși nu era un fir de păr, ci o sârmă de fier groasă și ascuțită. Care scuipa sânge pe jos, murdărind persanul proaspăt spălat, în aceeași zi, de către sărăcuța femeie de serviciu. (Cu-n ceas sau două-n urmă.)

Niște chegulețe de sânge se formaseră în țesătura covorului. Ca niște mărgele. Subalternii erau responsabili pentru hrănirea Iorcilor, iar aceștia erau lihniți. După o scurtă pauză, se întind și încep să se îndoape cu acele mătănii sângerii.

4

Buncărul era împărțit în patru cartiere principale, cel al Nordului, Sudului, Estului și al Vestului. Cartierul Sudului era cunoscut sub numele de Nac. (Numit in onoarea conului de gelatină din temnița de sub el.)

Putoarea lui solidă era recoltată și transportată într-un autocamion responsabil de aprovizionarea cu hrană a cartierelor deja menționate.

În cartierul Vestului, un vraci pe nume Mozambic făcea dansul ploii. Acesta purta o mască asemănătoare cu chipul plin de ciumă al Agrippei. Cu-n toiag plin de pene-n mână, lovi moleculele de aer în sus și-n jos, creând o ploaie artificială.