
Revistă print și online

La Focșani se ține anual un Târg de Carte, ajuns între timp la cea de-a XIX- a ediție. E un eveniment care animă orașul și dă importanță lunii octombrie, mai ales că se desfășoară în somptuosul Foaier al Muzeului Vrancei (recent inauguratul Muzeu al Viței și Vinului).
Muzeul, situat pe strada Cuza-Vodă nr. 8, în Focșani, e o clădire monument istoric, renovată și repusă in funcțiune în anul 2024.
Târgul de Carte adună anual edituri și librării, scriitori și evenimente de top. Elevi, profesori focșăneni și iubitori de carte vin aici să vorbească despre scris și literatură.
Printre invitații de anul acesta se află Doina Ruști, care va avea un dialog cu cititorii focșăneni, sâmbătă, 8 noiembrie la ora 13, având-o ca interlocutor pe Livia-Silvia Marcu, dr. în filologie, profesor și inspector școlar. Discuția pornește de la două romane nou apărute: Ferenike, Humanitas, 2025, și Platanos, Youngart, 2025. La eveniment mai participă lector univ. dr. Cornelia Ștefănescu și lector univ. dr. Flavia Mălureanu, de la Universitatatea din București, Filiala Focșani, Ica Savin, drd a Universității din București, profesor la Colegiul Unirea, Costi Rogozanu și multe alte personalități focșănene.
Evenimentul este moderat de Oana Raluca Goian, directorul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu, Focșani.
Jurnalist, reporter de televiziune și prozator, a debutat cu romanul Tata știe mai bine!(2021), urmat de un al doilea roman Fir-ar ea de vineri! (2022). De asemenea, publică proză scurtă în periodice si antologii. Cea mai recentă povestire a sa a apărut în volumul colectiv Femei, bărbați și faptele lor (2023)