Revistă print și online

Căutându-l pe Castaneda

Dacă tot este evidentă legătura dintre lectură și călătorii, pe unde vă poartă pașii, mașinile, avioanele, inspirați de cărțile citite? (Petre Nechita)

În ceea ce mă privește, e vorba despre Mexic, care este țara mea de suflet. Am ajuns acolo după ce am citit Carlos Castaneda. Nu doar o carte, ci mai multe. Printre care și Învățăturile lui Don Juan. Este vorba de Don Juan Matus. Prin cărțile lui Castaneda am descoperit nu doar o țară, ci mai degrabă o stare cu care am rezonat de la primele rânduri și care m-a urmărit pe parcursul întregii mele șederi în Mexic și care nu m-a mai părăsit, din fericire, niciodată.

"Un drum e doar un drum, și nu este un afront adus propriei persoane sau altora, dacă îl părăsim pentru că așa ne spune inima. Priviți fiecare drum îndeaproape și atent. Încercați-l de câte ori considerați că e nevoie. Apoi, puneți-vă o singură întrebare. Acest drum are o inimă? Dacă are, atunci drumul este bun; dacă nu, nu ne este folositor în niciun fel." (Carlos Castaneda, Învățăturile lui don Juan)

Ligia PÂRVULESCU

Cunoscută mai ales ca poetă, a debutat în volum la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul Fluvii de asfalt. Pentru romanul Translucid a primit premiul "Primul roman", 2021, acordat de Editura Litera, unde a fost publicată în același an. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil. Este avocată, preocupată în același timp de zonele subtile ale comunicării.