Felicitări pentru Premiul AFCN! Ați primit premiu pentru un proiect impresionant, care a cuprins multă lume. Dragă Carmen, în ce constă proiectul?

Cred că "impresionant" e un termen potrivit și îți mulțumesc că te-ai gândit să definești așa proiectul nostru. "5 minute de literatură" e un proiect care a reunit 100 de autori contemporani, 100 de fragmente din ce s-a publicat recent în literatura noastră. Premiul, cu siguranță, acestor peste 100 de scriitori li se cuvine. Fiindcă textele lor fac ca proiectul să fie și frumos. Munca noastră face doar ca proiectul să existe și să răspundă unor nevoi. Mă rog, eu tot zic "o sută", fiindcă așa a fost gândit proiectul, dar suntem într-un in progress, primim noi texte și se conturează o a doua colecție.

Noi am candidat cu acest proiect, anul trecut, la un call al Administrație Fondului Cultural Național și am obținut o finanțare pentru această colecție de 100 de fragmente. Cumva am știut de la început că nu ne putem opri acolo și că vom continua să creștem colecția prin efortul nostru asumat și voluntar și, mai ales, venit dintr-o mare plăcere și bucurie. De fapt, primele idei legate de acest proiect, chiar așa au venit, din plăcerea de a-i citi pe autorii contemporani și din bucuria că ei produc o literatură atât de frumoasă.

Am văzut că despre "5 minute de literatură" se vorbește ca despre o colecție. Nu e neapărat greșit, fiindcă da, e o colecție din care îți poți selecta un audio pentru distanța dintre două stații de metrou, să îți faci dimineața mai frumoasă. Doar că noi l-am gândit ca pe un showroom, ca pe o... cabină de probe, dacă vrei. Un spațiu deschis publicului, unde fiecare vine, testează produsul, vede despre ce e vorba, dacă îi place, dacă i se potrivește. Are la dispoziție un teaser care să îi dea primele indicii despre un roman, o serie de proze scurte sau un volum de versuri. Sigur că pe lume există lansările de carte și cronicile și critica literară, doar că noi vrem să scoatem literatura și mai în văzut, de fapt, auzul, publicului. Și să facem totul mai simplu, mai slim, mai ușor de accesat. Eu cred în capacitatea cititorului de a face propriile selecții, de a se orienta singur. Dar pentru asta trebuie să aibă o bază de date.

Evident că a fost o muncă uriașă chiar de la proiectare, că am fost trei oameni (Carmen Corbu, Nicu Ilie, Corina Taraș-Lungu) care au tot întors lucrurile pe toate părțile. În această mică echipă am dezbătut îndelung cum să abordăm totul, pornind de la obișnuințele de consum ale publicului, ale noilor publicuri, de la consolidarea unei liste de 100 de autori, de la notorietatea fiecărui nume în parte, de la nivelul de interes manifestat pentru fiecare în parte, pentru că nu e același lucru. Și am făcut o cercetare pe căutările din motoarele Google, de exemplu, apoi am făcut liste și ierarhii și peste toate am mai venit și noi cu opțiunile subiective ale fiecăruia. N-avem pretenția că totul e mașinărie exactă, dar ce pot să spun e că peste 90 la sută e rezultatul unor criterii obiective. Restul e opțiune personală, fiindcă... altfel, unde ar mai fi plăcerea și bucuria? Apoi ne-am pus întrebarea dacă să fie în lectura autorului sau să avem actori profesioniști. Și am convenit noi că, sigur, vocea autorului o vrem. Fiindcă e un alt mod prin care el să fie cunoscut de public, integrat în operă, asimilat într-un mental colectiv. Asta, ulterior, ne-a adus multe alte dificultăți. Dar și surpize foarte plăcute.

Câți scriitori ați înregistrat? Cine s-a ocupat de editare? Cât de greu a fost?

Aici am ajuns la dificultățile de care vorbeam. Am închiriat un studio de înregistrări. Moment în care am constatat că, în piață, cam toate resursele de tipul acesta funcționează pe rețete de business, că nu există unele al căror design de funcționare să fie compatibil cu proiecte mici și independente, care au alt specific. Și nu vorbesc doar despre bugete mai reduse, vorbesc, mai ales, despre o predictibilitate redusă. Aș face aici o paranteză și aș invoca nevoia de colaborativitate crescută în mediul micilor entități independente, nevoia de hub-uri în care fiecare să vină cu expertiza pe care o are și cu logistica de care dispune și să se pună totul la un loc și să poată fi folosit în comun. În fine, revenind, a fost foarte greu să facem o programare atât de exactă cum ne impuneau condițiile contractuale. Să discuți simultan cu 100 de oameni și fiecare să-ți poată spune cu o săptămână înainte, cu exactitate, că poate să vină în ziua și la ora propusă. Când am reușit să obținem o astfel de programare, am mers în studio. Iar când nu s-a putut, sau când autorii nu erau din București, am mers pe varianta unor fișiere audio trimise de ei. Sigur că e dificil să te înregistrezi cu telefonul, în sufragerie, când mai ai și ferestrele deschise, și să poți avea un sunet bun. Așa că foarte multe dintre ele au necesitat procesare suplimentară. Dar unele au fost chiar foarte bune. Apoi, tot în studio, am lucrat cu patru actori care au citit textele, atunci când autorii au optat pentru o astfel de variantă. Aici a fost mult mai simplu.

Unde ați postat colecția? Câtă lume a accesat-o?

Există o aplicație care poate fi folosită pe telefonul mobil și avem și o variantă pentru desktop. La amândouă se poate ajunge prin link-ul https://5minutedeliteratura.ro/ sau pur și simplu tastând "5 minute de literatură", că Google a învățat să ne știe din numărul mare de accesări. Și este distribuită și de Spotify.

Interesant a fost și că, deși noi omisesem să anunțăm – că asta se mai întâmplă când echipa e mică și fiecare e alergat în toate părțile și mai apar sincope de comunicare –, ne-au semnalat utilizatorii că au descoperit-o singuri pe Audible, la Amazon. Avem foarte multe accesări și, punând laolaltă toate canalele, sunt peste 15.000 de oameni care ne urmăresc.

Ce diferențe există între literatura scrisă și cea citită de autor?

Nu pot să știu ce diferențe sunt așa... în absolut și nu pot să spun cum e pentru alții, dar pot să spun cum este pentru mine. Prefer să citesc proză, mai ales când e vorba despre cea de mare întindere, cu vocea din capul meu. Îmi creez spațiul, pun decoruri, pun lumini, creez costumele...și tot ce trebuie. Apoi sunt o muscă zburând în liniște prin tot universul ăsta. Iar vocea altcuiva, a unui străin care intervine între mine și text, mă încurcă.

Dar am avut în timpul implementării proiectului o mare, uriașă, surpriză cu poezia. Fiindcă aveam o relație mai ciudată, să zicem, cu ea. Cam de pe la "Și bietul om slab, palid, având sumanul rupt și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesubt...", adică din primele clase de școală. Trebuia să învăț poezia asta pe de rost și nu puteam să trec de acel moment. Era omul ăla slab și obosit, cu hainele rupte, pe o cărare plină de bolovani și de praf și pe mine mă apuca plânsul. Știu că mama m-a certat insistând că omul e mort de mult, nu mai are nevoie de mila mea, că nu e decât o poezie, să pun mâna să las plânsul și să o învăț. Am mai citit prin adolescență puțin Esenin, de exemplu. E și acum o pădure, pe lângă calea ferată dintre București și Câmpina, unde, în zilele de început de iarnă, e Esenin cu mestecenii lui. Dar fiecare își vede de treaba lui, eu am stabilit că poezia nu prea e pentru mine. Sunt dintre cei care au crescut cu poezii patriotice declamate de actori la televizor și asta lasă niște traume.

În fine, ce vreau să zic este că acum știu, fără niciun dubiu, că prefer poezia citită de autorul ei. Pot să fac și o ierarhie a preferințelor în materie de cum cred eu că e potrivită combinația textului cu vocea autorului și modul lui de a citi. Ligia Pârvulescu și Dan Sociu ar fi primii pe listă.

Ce înseamnă pentru tine literatura? Ce scrii? Ce citești?

Pentru mine literatura este joc. Sunt "on" citind un text literar, așa cum sunt "on" intrând într-un joc. Sunt acolo, adaptez, personalizez, filtrez și dau sensuri și caut portaluri ascunse, le mai și adaug uneori, sunt un jucător destul de activ așadar. Cumva literatura răspunde unui impuls ludic pe care cred că fiecare dintre noi îl are și îl poartă cu el toată viața. De scris nu scriu, sunt intimidată de cât de bine o fac cei care deja o fac. De citit... am și eu un filtru, ca mai toată lumea, bazat pe propriile pre-judecăți, pe care încerc să nu le las să se transforme chiar în prejudecăți. Filtrul e întotdeauna reglat de dimensiunea resurselor de timp.

Te ocupi de mulți ani de revista "Cultura". Povestește despre o rubrică de succes.

Faptul că revista, reformulez, faptul că reviste cu astfel de profil există în continuare poate fi, în sine, o formă de succes. Că reușim să producem un content de calitate, că reușim să ne creăm câteva nișe de public, că reușim să răspundem unor nevoi ale societății, pe care societatea poate să știe sau poate să nu știe că le are. Dar de unde începe succesul? De la, să zicem, 10.000 de vizualizări pentru un articol? Sau de la, să zicem, schimbarea socială reală pe care un articol sau altul, o publicație sau alta o produce? Eu știu că succesul nu este în sine, că este legat de un obiectiv. Obiectivul meu este să călătoresc cu autobuzul prin București sau cu trenul prin țară având în jur oameni buni și frumoși, purtându-ne decent, respectându-ne unii pe alții.

Care este legătura revistei cu proiectul "5 minute de literatură"?

Ambele proiecte se desfășoară sub egida Fundației Culturale Augustin Buzura. Anamaria Maior, care este președintele fundației, a acceptat propunerea noastră de a dezvolta și alte programe, pe lângă revistă. Ne-am concentrat pe proiecte de promovare a literaturii și pentru ele am candidat la call-urile organizate de AFCN.

"5 minute" a avut vizibilitate bună – și pentru că se desfășoară în on-line și pentru că cei 100 de colaboratori aveau, fiecare în parte, propria vizibilitate, – dar echipa noastră a avut și proiecte mai puțin vizibile, poate mai slab comunicate. Înainte de pandemie, am avut "Literatură & Transmedia", un proiect în liceele din București, în care participanții au transformat textele literare în producții video, și "România Mobilementary", în școlile din țară, în care am lucrat cu participanții mini-filme documentare, ca exerciții de autoreprezentare.

Eu încă mai cred că pe demersurile de formare de noi publicuri trebuie insistat. Și țin foarte mult la astfel de programe.

Numește câțiva cărți/texte citite anterior.

"Țesătoarea" Medeei Iancu, un volum pentru care nu avusesem timp anul trecut. Și "Chiajna" Simonei Antonescu, o carte pentru care am trecut peste două prejudecăți și mă bucur că am făcut-o.

Ce planuri de viitor ai? Ce proiecte, ce scrii? Ce filmezi?

Sunt interesată de această direcție, a promovării literaturii. Fiindcă eu cred în legătura dintre consumul de literatură și dezvoltarea inteligenței emoționale a unei societăți. Prin urmare, mai tot ce proiectez așa este orientat. Îmi petrec mult timp scriind aplicații pentru call-urile de proiecte. Unele obțin punctaj de trecere și obțin finanțare, altele nu.

Un alt proiect la care mă tot gândesc este cel al unei formule de colaborativitate între micile organizații independente din sectorul cultural. Un share de resurse, fie că vorbim doar despre logistică, fie că vorbim și despre competențe. Care ar face ca tuturor să ne fie mai ușor și să avem mai multă eficiență, poate și mai multă forță. Mă uit în jur și văd că acel concept de hub – cu tot ce înseamnă el: de la infrastructură comună la dezvoltarea de proiecte comune – nu este foarte dezvoltat în domeniul nostru. Sigur că toți suntem concentrați pe propriile task-uri, mereu în criză de timp sau de orice altceva, dar tocmai aceste crize ar putea fi rezolvate în astfel de formule de colaborare.