Premiul pentru Narativul Vizual acordat de Revista Ficțiunea în 2024 are patru finaliști:

• două expoziții:

- Expoziția Universul lui Salvador Dalí de la ARCUB

- Muzeul Frustrărilor, realizat de Diana Buluga, Ioana Ofelia, Alexandra Felseghi și Alina Bradu⁠-⁠Pintea la Casa TIFF din Cluj

• doi artiști: Simona Andrei și Bogdan Simion.

Ar trebui să adaug că Simona si Bogdan sunt artiști cercetători, artiști care au capacitatea rară de a combina creativitatea, imaginația, expresia propriei experiențe într-o structură creatoare de noi conexiuni interartistice, dar și critice, care au capacitatea de a genera noi episteme.

Deși pare că o expoziție, un muzeu, o artistă fotografă și un muzician nu au multe în comun, există un fir al Ariadnei care le traversează pe toate, și anume, convergența între a face artă și a o examina, cum ar spune Paolo de Assis, Directorul Departamentului de Cercetare Artistică de la Institutul Orpheus din Ghent, Belgia.

Expoziția Universul lui Dali transformă curatorierea într-o artă a criticii subtil inserate alături de perspectiva colecționarului Beniamino Levi. Expoziția concepută cu rafinament de Andreea Șovan și Diana Buluga se remarcă prin impresionanta varietate multimedială – de la pietre prețioase montate cu delicatețe în sculpturi miniaturale la obiectele de mobilier senzual, de la sculpturile turnate în bronz sau modelate în sticlă la gravurile și ilustrațiile de carte – toate indicând aceeași căutare suprarealistă febrilă, imposibil de liniștit altfel decât printr-o nouă versiune care se adaugă universului lui Dali cu o nouă tensiune de sens.

Muzeul Frustrărilor este unic prin curajul de a adresa o emoție destructivă, împărtășită, din nefericire, la nivel național, emoție care consumă energii, creativitate și inițiativă. Diana Buluga, Ioana Ofelia, Alexandra Felseghi și Alina Bradu-Pintea răspund, de la distanță, Muzeului Sentimentelor din New York, care este proiectat astfel încât să-și schimbe culoarea în funcție de suma emoțiilor declarate de vizitatori. Fără tehnologia sofisticată de la New York, instalația muzeală multimedială și multiartistică aduce în prim-plan reprezentarea toxicității sociale, care se cere rezolvată în spațiul public cultural pentru a începe procesul vindecării. Chiar dacă ideea că la nivel estetic obiectul artistic se contaminează de defulările sistemice ale unei societăți nu este nouă (Susan Cahan o investighează în cartea Mounting Frustration. The Art Museum in the Age of Black Power din 2017), ceea ce este cu totul surprinzător în cazul Muzeului Frustrărilor este capacitatea prin care multimedialitatea este instrumentată pentru a indica puterea emoției și versatilitatea ei.

Tot despre emoție este vorba și în documentarea fotografică pe care Simona Andrei o face spectacolului Fluturii aveau miros de iarbă crudă, după textul lui Andrei Velea. Artista fotografă pune în dialog povestea din spectacol și povestea despre spectacol, prin seria portretelor individuale și colective ale celor care au realizat spectacolul: autorul Andrei Velea, regizoarea și scenografa Monica Turcu, actorii Elena Emandi, Andrei Ciobanu și muzicianul Patrick Alexandru Păun. Fotografiile dau seamă de o lume care mai supraviețuiește numai prin artă, dat fiind că viața a rămas numai reprezentare, iar natura a fost dislocată de tehnologie. De o picturalitate stranie, răvășitoare, obsedantă, fotografiile Simonei Andrei sunt plasate intră într-o relație metatextuală cu toate palierele expresive ale spectacolului fixându-i performativitatea într-o galerie de imagini care sugerează că imaginea, indiferent cât de fragilă ar fi, este singura formă rezistentă a "spectacolului lumii".

Bogdan Simion diseminează muzica lăutărească și povestea ei, reînviindu-i tradiția. Istoric și critic al muzicii lăutărești, dar și al noilor genuri muzicale care își cer locul în peisajul cultural românesc contemporan, Bogdan este nu numai un muzician cu o erudiție impresionantă și cu o profundă cunoaștere a tehnicilor lăutărești pe care refuză să le estetizeze, dar și un om de Litere angajat în misiunea de recuperare a poveștilor formative ale culturii urbane românești. Cărțile lui -- De Jale și de dragoste de pe piatra Bucureștilor și Vocile din gramofon – cartografiază spectru emoțional pe care-l generează și susține muzica lăutărească. Cel mai tânăr și unul dintre puținii cobzari ai epocii noastre, Bogdan Simion este cunoscut pentru muzica de film a documentarelor Flavors of Romania și Wild Carpathia regizate de Charlie Ottley ; pentru albumele care s-au epuizat în primele ore de la lansare; pentru fondarea formației Antrepriza Muzicală; pentru concertele, interviurile și podcasturile care consemnează istoria vie a provocărilor muzicii acustice. Contaminant, explorativ, năucitor, sunetul cobzei lui Bogdan Simion face o declarație de repoziționare sonoră: sunetul cobzei trebuie să-și recupereze statutul de mai bine de un secol pentru a oferi din nou discreția, rafinamentul, nuanța subtilă care acum se pierd în amplificatoare. Mai puțin cunoscut este faptul că Bogdan a obținut titlul de Doctor în Filologie cu teza "Imaginea regelui Carol I în presă: antidinastici și pro-carliști". Expertiza în epoca de vârf a muzicii lăutărești dă substanță tuturor episoadelor pe care le împărtășește cu și fără cobză, în sala de concert sau în fața microfonului și a camerei de luat vederi.

Pentru acribia, talentul și competența cu care și-a asumat responsabilitatea protagonistului lui Mario Vargas Llosa și a devenit "povestașul lăutăriei", juriul îi acordă premiul pentru "Narativul vizual" lui Bogdan Simion care trăiește povestea.