Daniel Timariu, Un caz de moștenire, Tritonic, 2023

Plasată în Timișoara zilelor noastre, acțiunea din romanul "Un caz de moștenire" de Daniel Timariu, un mândru timișorean el însuși, ne aduce în atenție strădaniile unui detectiv de a rezolva un caz care începe cu o crimă, apoi se extinde într-o pleiadă de trupuri descoperite în diferite etape ale investigației. Folosindu-se de reperele orașului și de atracțiile sale turistice, harta pe care romanul o desenează îl ancorează bine în realitatea imediată, cititorul simțind pe întreg parcursul lecturii că se află încă în lumea lui, că citește lucruri pe care ar fi putut, la fel de bine, să le audă la știri.

Din punctul de vedere al fanului de literatură polițistă, romanul nu poate fi decât unul reușit. Avem un personaj central bine conturat, în persoana inspectorului Andrei Balint, un detectiv trecut de prima tinerețe, dar încă în putere, două personaje feminine ajutătoare credibile, Simo, iubita lui, și doamna Mateescu, șefa lui directă, precum și o serie de personaje secundare care aduc fiecare câte un pic de savoare în felul său.

"Mi-a descris lumea în care se băgaseră, oamenii printre care trăiau. Îmi puteam da seama că mai văzuse astfel de oameni la pușcărie, că mai analizase zeci de cazuri asemănătoare. Contrabanda la graniță, apoi embargoul, au atras foarte mulți aventurieri, îmbogățindu-i pe câțiva distrugându-i pe majoritatea."

Punctul forte al intrigii mi s-a părut a rezida în legăturile pe care crima se dovedește a le fi avut cu rețelele infracționale transfrontaliere care operează în Serbia și România. De fapt, pornind de la aceste realități, Daniel Timariu reușește să-și construiască atât victima cât și antagoniștii, trăgându-i din lumea traficanților. Interesante însă au fost și referințele la lumea comunității LGBT, relațiile amoroase ale suspecților de același sex aducând un strop de inedit, dar dezvoltând și posibilități de anchetă ofertante.

Din păcate, seria prea mare de cadavre descoperite exact în momentele în care investigația ajungea să aibă nevoie de informații de la respectivele victime ajunge să fie agasantă la un moment dat, lucru constatat chiar de protagonist. Iar dacă personajul ajunge să fie el însuși uimit de artificiu, pe cititor acesta nu poate decât să-l supere.

"Din nefericire, uriașa colecție de cărți era umbrită de chipul fără viață al unui bărbat ce ne privea dintr-un fotoliu maiestuos, îmbrăcat în stofă verde. L-am recunoscut amândoi ca fiind Pastorul, cel numit și Baciul.

Era al cincilea cadavru pe care-l vedeam în doar două zile."

Ca realizare, cartea beneficiază de o scriitură echilibrată, narațiunea la persoana întâi sprijinindu-se pe monologul molcom al bănățeanului analitic și autocritic, deloc lipsit de un simț subtil al umorului. Și aici, în felul în care protagonistul își analizează acțiunile curente, dar și viața de până atunci și, în general, deciziile majore ale vieții, găsim maturitatea scriitoricească a lui Daniel Timariu, care nu doar că spune o poveste polițistă, dar o și pune în contextul unei vieți palpabile.

"Când am ajuns afară, Simo m-a prins de braț, într-un mod neașteptat de tandru. Deși ea are doi ani în plus față de mine trebuie spus că tinerețea încă o însoțește. Pe mine cred că m-a părăsit ca pe o haină ponosită. Așa că am acceptat îmbrățișarea cu decența cuiva care se simte binecuvântat."

În concluzie, cartea poate fi de interes nu numai pentru cititorii dedicați de literatură polițistă, care sunt sigur că o vor asimila dintr-o înghițitură, dat fiind cât de cursiv este scrisă, ci și de publicul de literatură mainstream, care va găsi, printre crime, o poveste profund umană, actuală, într-un cadru citadin fie familiar, fie pe care își vor dori să-l descopere.