A trecut o săptămână fără TIFF. Un TIFF mai altfel decât toate celelalte, diferit, dar foarte bun și consistent. Cu ce-am rămas după?

Primul TIFF fără tata. Greu de imaginat, și mai greu de trăit. Mi-l imaginam în public sau aducându-i flori Corneliei, la cocktailul de la Chios. A fost greu fără el.

ECHIPA. Cu majuscule, în mod clar. Pentru că toți colegii au fost la înălțime, într-un an complicat pentru mine, cu multe premiere și deplasări.

A fost ultimul an în TIFF Staff pentru Ștefan. Unul din stâlpii festivalului, știa tot despre program, filme, unde și cum e mai bine să fie programate. Alături de Rik, Ionuț, Alina și Gabi Bodea, poate unul din cei mai dedicați și sufletiști oameni ai TIFF-ului.

Un festival fără jurnalistul și criticul Pavel Azap. Clujean, nelipsit la nicio ediție, a scris o carte despre începuturile TIFF.

În cea mai călduroasǎ ediție ever, a plouat o singurǎ datǎ, consistent, timp de 15 minute: în timpul proiecției Nasty din Piața Unirii. Aplauzele celor rămași precum și dialogul de dupã film au fost de neuitat.

A propos de căldură - voluntarii și toți cei care au avut de amenajat locațiile de proiecție în aer liber au fost eroi

Seara organizată la Castelul Banffy din Răscruci - atmosferă ruptă parcă din poveștile de altădată, aproape 2000 de oameni au venit să vadă cum arată domeniul și castelul proaspăt restaurat

Filmul Les Choses de la Vie al lui Claude Sautet - un clasic care se ține bine deși e făcut în 1970. Michel Piccoli, Romy Schneider și Lea Massari sunt minunați.

Dialogul de după filmul Trei kilometri până la capătul lumii al lui Emanuel Pârvu. 1000 de oameni au rămas târziu în noapte să asculte echipa filmului. Câțiva oameni din public au spus, curajoși, că e și povestea lor, s-au putut identifica cu personajul principal. Oameni ostracizați pentru alegerile făcute, blamați în societate. Mǎ gândeam că acum 15-20 de ani astfel de asumări ar fi fost imposibile. Rușinea, teama ar fi fost suverane. E foarte tare că filmul a provocat acest dialog!

Cine-concertul Metropolis, de la castelul Banffy din Bonțida, performeri: italienii de la Edison Studio - un alt highlight al festivalului

Deși nefinalizat 100%, Moromeții 3 a captivat publicul care a dat buzna să-l vadă. Aproape 3000 de spectatori. Alex Călin, Olimpia Melinte, Horațiu Mălăele, Mara Bugarin sunt minunați pe marele ecran. M-am bucurat să aud un buzz foarte bun după proiecție, filmul va ieși în toamnă pe ecrane.

Revederea cu Catrinel Dumitrescu mi-a adus aminte de o întâlnire similară cu Carmen Galin. Distincție, clasă, eleganță, amintiri din vremurile când filmele românești făceau (și atunci) succes de casă.

Clujul. Nu o fi locul perfect, o știu mai bine cei care locuiesc acolo (un flat white în centru e 17 lei față de 13 în București) dar, pentru invitații străini care (mulți) vin an de an la TIFF, revederea orașului, post-încheierea lucrărilor din centru, a fost un șoc. Mi-au spus că arată fantastic, contribuie la o atmosferă unică de festival, iar energia tinerilor, care au luat în posesie străzile recent pietonalizate, e incredibilă.

Întâlnirile, unele întâmplătoare. În toată nebunia festivalului, mă bucur că am avut timp să povestesc pe îndelete cu Mihai, Gilda, Omer și Sergiu, cu Laura și cu Adina, cu Nae, Laura sau Theo Mureșan.

CINEMA MĂRĂȘTI, o mare descoperire. Un cinema de cartier, reabilitat de Primărie în urmă cu mulți ani, unde nu văzusem niciun film până la capăt. În TIFF a fost mai tot timpul plin, am fost la un film japonez (era sold out), am găsit o proiecție impecabilă tehnic, totul confortabil și plăcut. O dovadă că investiția în infrastructura culturală merită făcută. Mai ales în cartiere.

Festivalul e (și) despre ospitalitate și prietenie. Mulțumesc neobositei echipei de la Radisson Blu pentru tot. We did it together again!

Am văzut Limonov al lui Serebrennikov care, deși a divizat publicul, mi-a plăcut mult. Un film important despre un poet radical, boem, rebel, un enfant terrible. Ben Whishaw face un rol fabulos. Îl veți vedea la toamnă pe ecrane, distribuit de colegii de la Transilvania Film.

Meciul România-Ucraina văzut la amicul Luca acasă, alături de alți colegi din TIFF. Pariasem pe 0-2 și nu-mi venea să cred ce vedeam pe TV. La câteva zile distanță, meciul cu Belgia s-a văzut pe ecranul-gigant din Piața Unirii, a fost ceva de nepovestit.

G&T party, powered by Avanpost. A hit. Mai facem!

Revederea cu Sibel Kekilli (actriță germană de top, o știți din Head On al lui Fatih Akin) și Andreas. Ne-am cunoscut acum aproape 10 ani în juriul festivalului de film de la Odessa, pe atunci un loc liniștit unde nu ne gândeam să apară vreo amenințare. A fost tare bine să mai stăm la povești. Avem un mare “reelationship", în ton cu campania TIFF-ului.

Ne vedem la anul!

(Mulțumesc fotografilor care au muncit din greu cele 10 zile de festival).