Naji Naaman, une vie dédiée à la culture, un homme qui a fait de la culture la sève de son existence; un portrait de passionné, d’infatigable promoteur de la culture et de la diversité, convaincu que la culture peut changer le quotidien.

Naji Naaman, mécène engagé en faveur de la création contemporaine et du rapprochement de la culture avec tous les publics ; grand écrivain et penseur, rédacteur et éditeur libanais, propriétaire de la Maison Naaman pour la Culture (MNAC, maison d’édition, depu ...

Există un loc unde îngerii și demonii mei mă privesc dintr-o oglindă prea curată sau prea murdară. Acolo mă socotesc un subom sau un supraom, acolo mi se cere socoteală pentru tot, dar mi se fac și daruri, fără să mi se ceară ceva în schimb. Spaima de uitare și de obișnuință mă trimite acolo unde eu sunt un Altul. Ordinea ireală a cotidianului se desființează, aud limpede neantul ce se zbate în mine și simt cu o acuitate insuportabilă tracul de a fi om. Încet, încet, mă las copleșită de o forță ...

Într-un interviu din 2022 Nicolae Manolescu mărturisea că se consideră, înainte de orice, profesor. "Asta am fost și asta o să rămân toată viața" , spunea el în discuția cu Ionuț Vulpescu, în episodul X al podcast-ului  Avangarda. Deși poate să ne surprindă, în cazul unui critic literar care a publicat câteva zeci de cărți, printre care se numără și monumentala Istorie critică a literaturii române, această alegere nu este, în fapt, deloc întâmplătoare. Pentru multe generații de studenți de ...

Mi se întâmpla, pe timpul studenției, să-mi imaginez în minte o librărie a mea la care să am acces oricând, un loc de refugiu în care să mă simt bine. Așa după cum un loc imaginar reprezintă, după principiul aristotelic, un loc ideal, acesta apărea din nevoia de a-mi compensa cumva realitatea. Realitatea era cam așa: nu-mi permiteam cărțile pe care mi le doream sau aveam nevoie de ele. Intram după ore în librării și răsfoiam câte o oră-două cărțile aranjate cu grijă pe raft. Treceam peste o mulț ...

Dragă Nicolae Vicol, care este cel mai recent personaj al tău?

Recent, am jucat în Unde mi-e sufletul?, evident la TN Craiova, o adaptare după Sorescu. Am fost Cel rău sau, ca să-l parafrazez pe maestru - "ăl rău". Nu acțiunea a fost pe primul plan, ci emoția și reconectarea mea cu Sorescu. Trebuie să spun că am avut șansa de a-l avea profesor în anul I, la istoria teatrului. Ne întâlneam la Aman (Biblioteca Județeană Alexandru & Aristia Aman, Craiova) și ne povestea lucruri care contas ...

A consemnat Zenob alias Ciprian Handru

Ion Vianu afirma că la originea interesului său pentru psihiatrie stătea fascinația libertății. Dragă Augustin Cupșa, la baza interesului tău pentru psihiatrie ce stă? Dar la baza interesului pentru literatură?

Într-adevăr, pentru Ion Vianu studiul psihiatric pornește sub semnul fascinației libertății, pe parcurs însă, fascinația devine o întrebare, iar întrebarea o dilemă apăsătoare – este boala psihică o poartă către libertatea absolută, ieșirea ...

Ca orice scriitor – inspirație. Și cât mai multe proiecte realizate. N-am crezut niciodată în literatura de sertar, scrisă pentru a fi aruncată undeva într-un colț întunecos. Literatura e o formă de a comunica, de a transmite informații, conținuturi de gândire, de imaginație, prea complexe pentru simplele cuvinte. Din suma de cuvinte se naște un conținut nou, nu sunt doar conținuturi parțiale însumate. Literatura e augmented reality, îmbogățește permanent simpla noastră percepție asupra oameni ...

Ce înseamnă roman autobiografic?

Romanul autobiografic este reprezentat de scriitorul care s-a servit gol pușcă, pe o tavă rece, cititorilor săi. Tipologia aceasta de carte înseamnă vulnerabilitate și emoție, două stări care de multe ori sunt îmbinate cu ficțiunea (lucru deloc demn de critică). Într-un fel aparte, romanul autobiografic apropie cititorul de scriitor mult mai mult decât ar putea-o face orice altă intersectare dintre cei doi.

**De ce ar fi literatură o carte care povesteșt ...

1.În februarie voi citi romanul de debut al lui Dragoș C. Costache, În tăcerea nopții (Tritonic, 2023), pe care tocmai l-am comandat. Am auzit că e interesant, original, propune un episod dintr-o istorie alternativă a anului 1926, București. O crimă. O femeie detectiv.

2.Un roman citit recent – Zadie Smith, The Fraud/Impostorul, apărut în 2013 și tradus la noi la Litera, în 2023, de către Adriana Bădescu, un roman istoric care revizuiește foarte inteligent epoca victoriană, mai exact per ...

Care a fost pentru tine cel mai important eveniment din 2023?

Dincolo de lansarea romanului meu Neuroleptic, orice eveniment marca Ficțiunea a fost unul deosebit, încărcat de o emoție familiară și de o gașcă de prieteni apropiați. În plus, un eveniment fain la care am luat parte a fost concertul ­"Zaz" de la Sala Palatului, plus aproape fiecare concert rock la care merg 😉

Dar pentru literatură?

Pentru literatură au fost multe evenimente cu însemnătate, incluzând aici lansările ...

Dragă Victoria Baltag, pentru început, aș vrea să te întreb dacă ai amintiri din copilărie sau din adolescență revelatoare pentru pasiunea ta pentru film, pentru regie?

În copilărie eram, să spunem, o mare consumatoare de film și carte. Ce îmi amintesc este că mă uitam până noaptea târziu la filme rusești cu tata când eram mică și citeam foarte, foarte mult, poate că de acolo se trage pasiunea. În liceu îmi cheltuiam toți banii pe biletele la cinema (sic😊), dar îmi era imposibil să visez că ...

Am o listă lungă de cărți care așteaptă să fie citite, uneori închid ochii și aleg dintre ele în acest fel. Alteori îmi place să mă uit la ele pe rând, fără grabă, și aleg în funcție de titlu sau, de cele mai multe ori, în funcție de gen. Adică ce rezonează cel mai mult ca stil cu starea mea din acel moment. Alteori, în ciuda acestei lungi liste, aleg să recitesc o carte care mi-a plăcut și asupra căreia simt să revin. În februarie mi-ar plăcea să citesc un roman clasic. Și asta pentru că în ult ...

Cum privești astăzi romanul Procesul de Kafka?

Ca o detenție a minții, ca o claustrare totală, atât fizică, cât și mentală, o carceră a propriilor zbateri, trăiri, perspective de viitor, în care orice încercare sau luptă de a-ți dovedi nevinovăția și a te sustrage capcanei devine automat o condamnare tacită și categorică.

Ce cărți similare îti vin în minte în continuarea Procesului?

Brave New World de Aldous Huxley, Ferdydurke de Witold Gombrowicz, Ești un animal, *Viskov ...

La final de an, când lumea de obicei face bilanțuri și se gândește la ce a mers bine și ce nu în anul care se încheie, nu-mi vine în minte niciun eveniment mai important pentru mine petrecut în 2023. Și asta pentru că toate evenimentele au fost importante. A fost un an frumos, cu multă lumină și am încercat pe cât posibil să pun pe silent evenimentele triste din lume, făcând în același timp ce ținea de mine pentru ca lucrurile să se îndrepte în viitor: să fiu tot mai bună ca om, să fiu în contin ...

𝗠𝗶𝗸𝗲 𝗚𝗼𝗱𝗼𝗿𝗼𝗷𝗮 și 𝗠𝗮𝗿𝗶𝘂𝘀 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗹𝗮𝗰𝗵𝗲 au reușit  o 𝐍𝐎𝐔Ă 𝐏𝐈𝐄𝐒Ă care nu mai respectă nicio regulă din trecutele lor colaborări.  

𝙀𝙨𝙩𝙚 𝙪𝙣 𝙘â𝙣𝙩𝙚𝙘 𝙥𝙧𝙤𝙩𝙚𝙨𝙩
𝙏𝙚 𝙥𝙧𝙤𝙫𝙤𝙖𝙘ă, 𝙩𝙚 𝙞𝙢𝙥𝙡𝙞𝙘ă ș𝙞 𝙩𝙚 𝙛𝙖𝙘𝙚 𝙘𝙤𝙢𝙥𝙡𝙞𝙘𝙚
𝙀𝙨𝙩𝙚 𝙤 𝙙𝙤𝙞𝙣ă 𝙙𝙚 𝙥𝙪ș𝙘ă𝙧𝙞𝙚
𝙀𝙨𝙩𝙚 𝙪𝙣 𝙗𝙡𝙪𝙚𝙨 î𝙣 𝙖𝙘𝙚𝙡𝙖ș𝙞 𝙩𝙞𝙢𝙥
𝙀𝙨𝙩𝙚 𝙤 𝙧𝙚𝙖𝙡𝙞𝙯𝙖𝙧𝙚 𝙖 𝙡𝙤𝙧 𝙛ă𝙧ă 𝙥𝙧𝙚𝙘𝙚𝙙𝙚𝙣𝙩

După trei ani de căutări estetice și de experiențe de sunet, de lucru fără odihnă în studio,  au reușit o variantă neașteptată la această doină de pușcărie: 𝗟𝗮 𝗖𝗵𝗶𝗹𝗶𝗮-𝗻 𝗽𝗼𝗿𝘁

Cum ați găsit melodia?
* ...

Un dialog cu Roxana Ruscior, inițiat de Ciprian Handru

Care a fost pentru tine cel mai important eveniment din 2023?

Pentru mine, cel mai important eveniment din 2023 a fost lansarea romanului "Diavolul din Freisetzburg", în colecția Biblioteca de Proză Contemporană a editurii Litera. Prin urmare, pot spune că au fost, de fapt, două evenimente care au contat foarte mult pentru mine – prima lansare, la Bookfest, unde romanul a fost cea mai bine vândută carte din colecția BPC a editurii Lite ...

Astă-vară, pe când flanam pe străduțele din centrul vechi al orașului Stockholm, unde nori albi și creți înfloresc de după clădirile din piatră și aproape că se aștern pe pământ, am intrat într-un mic anticariat. Acolo, printre figurine cu vikingi, căluți Dala din lemn și păpuși înfățișând-o pe Pippi Longstocking cu codițele ei roșcate, am descoperit într-un colț un album cu afișe desprinse din cărțile de povești. L-am răsfoit lent, pentru a prelungi plăcerea și a savura fiecare imagine pe îndel ...

Facebook îmi amintește de-o întâmplare din noiembrie 2021. Eram în tren spre Brăila și-un bărbat trăgea cu ochiul în agenda în care lucram la roman.

N-a trecut mult timp, și curiozitatea l-a împins să-mi vorbească. Se plictisea și avea nevoie de companie întru plictiseală. Am lăsat agenda-n poală și, cu un zâmbet procedural, ușor iritat de limbarița lui, m-am prefăcut că-l ascult. Până când, una dintre amintirile sale, scăpată cu nonșalanță printre tot soiul de mărunțișuri, ca și când ar fi fo ...

În dialog cu Florin Spătaru

Florin Spătaru: volumul tău de debut s-a numit Zero-Unu, iar peste șapte ani, următorul a primit numele de Un viitor care se potrivește trecutului. Ce a influențat cel mai mult acest hiat?

Ioana Iuna Șerban: debutul a fost în pripă, stau să mă gândesc dacă la 20 de ani simți că a publica e o urgență sau pur și simplu toată viața simți această urgență și presiune. Nu-mi propusesem ca următorul volum să fie după 7 ani (pentru c-ar fi vreo cifră magică) dar nici ...

"Păturica roz" de Marius Balo e o mostră de literatură carcerală cu o vădită notă intimistă și care mizează pe noutatea subiectului. Literatura recentă a falsat de multe ori supralicitând teme destul de uzate, doar că în cazul de față, mărturisirea unei orori reale, nu inventate, conferă un efect tonifiant. Cum am rezista izolați într-o închisoare atât de impermeabilă la tot ceea ce știm ? Cum am trece lama de cuțit a timpului peste brațe și cum am trăi chinuitor de încet cu rana despre care nu  ...

Gheorghe Gheorghiu-Dej, o figură emblematică în istoria României, a fost arhitectul regimului comunist care a remodelat în mod profund țara în perioada postbelică. Născut într-o familie modestă, el a aderat la ideologia comunistă în tinerețe și s-a implicat activ în Partidul Comunist Român (PCR). Ascensiunea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în cadrul structurilor politice s-a produs într-un moment de schimbări politice globale și pe fondul creșterii influenței Uniunii Sovietice în Europa de Est. Aceas ...

Dragă Iulian Boldea, cum ai intrat în 2024? Cum este viața academică la Tg. Mureș? Și… mai ales, ce face un profesor în timpul sesiunii?

- Am avut, cum e și firesc, la început de 2024, un program mai relaxat, dar m-am străduit să reiau unele proiecte, să reflectez la unele cărți pe care le-am citit, în vederea rubricilor de critică literară pe care mi le-am asumat la trei-patru reviste românești importante. Și viața universitară e acum mai relaxată, să zicem, deși am reintrat în atmosf ...

Pe timp de vară, la ceas de seară, în grădina înverzită a Palatului Cesianu, de pe Calea Victoriei, literatura își deschidea săptămânal porțile și-și aștepta cititorii, fie ei avizați sau neofiți, printre triluri de mierle și povești fără sfârșit. În cadrul seriei de evenimente "Deznodământul nu contează", participanții - sătui de atâta realitate - au avut prilejul și privilegiul să vireze spre ficțiune. Și-au întrerupt pentru o oră-două activitățile cotidiene și s-au delectat cu lecturi public ...

Pe la o oră stranie și diafană, desprinsă parcă din poemele lui William Blake, atunci când porțile sensibilității erau larg deschise, iar soarele picura într-o vâlvătaie de joi, printre toate cărțile întinse pe treptele de la Universitate, pluteau câteva cuvinte, nu chiar dintre cele de pictat pe ziduri ca să țintuiască momentul sau protestul, ci dintre cele care îți bâzâie prin cap în orele de reverie.

Apoi un nor strălucitor s-a plimbat printre statui și s-a spart într-o ceată de barbari efem ...

Revista Ficțiunea mi-a atras atenția încă de la apariție, dar am început să stărui cu adevărat asupra ei abia la începutul acestui an. Luasem o pauză de la un proiect literar mai amplu, la care lucram deja de ceva timp și care se încăpățâna să stagneze, și am hotărât să revin la prima mea pasiune: proza scurtă. Aveam nevoie să mă îndepărtez o perioadă de povestea care ajunsese într-un punct mort (și de întrebarea tot mai angoasantă: cum voi reuși să finalizez ce am început?) și să scriu noi po ...

Când spunem Ficțiunea, intrăm automat într-un fel de Narnia a scrisului, pe niște tărâmuri care sunt atât de la îndemână și totuși par atât de îndepărtate. Pe care vrem cu tot dinadinsul să le cunoaștem, să le explorăm, să fie ale noastre, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp. Acolo creștem sau ne creștem. Cu fiecare număr, parcă suntem mai bogați sufletește, parcă așteptăm să vedem ce a mai scris unul sau altul, ce ne mai spune, ce ne mai împărtășește, pe unde ne mai poartă, cine pe care ...

Anii trec pe repede-înainte și fiecare zi care devine din trăire aducere-aminte îmi pare pagina unei ficțiuni. Astăzi e un moment special, fiindcă aniversăm apariția numărului 100 al Revistei Ficțiunea, în versiune print. Pentru mine, această revistă nu a fost doar un alt loc în care să scriu, o altă coală pe care să-mi exersez condeiul, un alt spațiu pe care să-l umplu cu ficțiunile din capul meu.

Într-un anume sens, pot spune că am locuit și locuiesc în continuare între paginile Revistei Ficț ...

Era în jurul prânzului când am ieșit pe ușa micii librării din Old Market Square cu ultimul număr al revistei Ficțiunea. Mi-am aprins o țigară și am tras cu sete din ea like there was no tommorow. Apoi am deschis revista și am observat cu neliniște că țigara nu se transforma în scrum. Ba dimpotrivă, se mărea, se lățea, se lungea până a ajuns să-mi semene și să mă țină între degetele de la mâna dreaptă. Eu eram cel care se micșora arzând de la picioare în sus, spre cap. În câteva minute, m- ...

Am crezut dintotdeauna că multe din lucrurile bune, valoroase și salvatoare apar în momente în care o lipsă, o criză sau, în general, un timp rău se adâncesc și se intensifică atât de cumplit încât e nevoie de o contrapondere, de ceva care apare pe neașteptate și echilibrează lucrurile. Ca într-un fel de meteorologie a binelui și a răului: cât poate să dureze o invazie de aer siberian ori o depresiune mediteraneană sau islandeză? În definitiv, orice fenomen își epuizează odată resursele și e înl ...

Eram în plină pandemie când am descoperit revista Ficțiunea. Am citit-o și o citesc ca pe un foileton, de parcă textele din fiecare categorie sunt capitole într-o secțiune de roman. Ceva le leagă; se țin bine împreună... de la Opinii la Zenob, de la Carte la Recomandări sau de la Noua Literatură la Evenimente. Textele își răspund subtil și construiesc un arc ce dă coerență numerelor revistei. Cred că, mai mult decât atât, cei care publică în revistă sunt o comunitate de creatori care împărtășe ...

Se întâmpla ceva, se întâmpla. Intrase o boală-n lume fără chip și fără nume, vorba lui Blaga. Mai târziu a primit și un nume. Ne mureau cuvintele, nu doar semenii prin spitale, se scria, parcă, mult mai prost, mai sărac, mai fără viul din carnea literelor. Era un soi de uscăciune în verb, miroasea a iasca repetiției și a șubred, a sunet mort înainte de a-și fi dospit învierea. Trăiam din amintirea cuvintelor puternice, nu din prezența lor scânteietoare. Cuvintele nu pot minți, oricât de bine ...

Eugen Jebeleanu are obiceiul să treacă pe str. Matei Voievod o dată pe săptămână. Îl puteți recunoaște după felul în care salută, întotdeauna în limba franceză, acompaniat de o mică trupă de dansatori. Pe la ora prânzului, ajunge la cafeneaua zenobilor, unde bea un ceai, apoi declamă un monolog și ne pune să ghicim autorul. Câștigătorul primește un buchet de maci roșii, purtați până atunci la butoniera sacoului. În fine, seara și-o petrece prin teatre, întotdeauna cu brațele lungite pe balustr ...

Sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 13, a avut lansarea romanului autobiografic Păturica Roz, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la standul Litera. Dar toată săptămâna am fost și pe Lipscani, în Diverta.

Sunt deosebit de entuziasmat. Acest entuziasm izvorăște din recunoștința pe care o simt față de toți cei care m-au încurajat și m-au sprijinit în tot acest timp. Mai mult decât oricui altcuiva, doresc să îi mulțumesc scriitoarei Doina Ruști.

Viețile noastre sunt compuse din momente. Sunt martor ...

Marius Balo în dialog cu Liviu G. Stan

Cum privești astăzi romanul "Procesul" lui Kafka?

După decenii bune în care cuvântul "libertate" și-a trăit gloria pe scena principală a politicii cvasi-mondiale, pare că acum se împotmolește (din nou) într-un marasm multilateral: avem o disponibilitate încrâncenată pentru război; avem o disponibilitate încrâncenată pentru cenzură; avem o disponibilitate încrâncenată pentru genetică socială; avem o disponibilitate încrâncenată pentru ostracizare ide ...

Andrei Velea

Anul acesta, colegii de la Ficțiunea au făcut un adevărat desant în Diverta Lipscani și în Librăria Academiei. O atmosferă energică și cosmopolită a marcat discuțiile și lansările de carte în care am fost implicat la Diverta. S-a discutat despre literatura scriitorului australian Luke Carman, despre canguri, West Sidney și fenomenul (post)grunge, s-a discutat despre legătura dintre textul literar și actorie, întâlnire între actrița Adriana Irimescu și scriitorul Petre Nechita ...

Marius Balo în dialog cu Dorian Dron

Cum privești astăzi romanul Procesul de Kafka?

La fel de puternic și cu aceeași aplicabilitate și astăzi. Este un roman esențial pentru definiția: cât de odios poate fi omul și sistemul pe care tot el l-a creat. Când semeni de-ai lui sunt judecați în baze fictive și toată durerea acumulată de individ reușește să-l scindeze de mintea sa, să-l reducă la un mecanism de funcționare controlată. Veșnica ideologie pe care sistemele opresive au implementa ...

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galați a montat "Martiri" de Marius von Mayenburg în regia lui Adrian Iclenzan. Vreau să îl felicit pe Mihai Păun, tânărul care joacă în rolul principal, Benjanim. Un actor care nu fuge de un rol greu, complex, care duce un spectacol întreg la o intensitate demnă de toate aplauzele. Un adevărat model pentru tinerii din generația lui!

Curajos și complex, emoțional și firav în pasajele care îi cer asta, pătruns de o misiune divină și plin de forță în altele, mi ...

Am avut permanent întrebări legate de publicul căruia i se adresează, de fapt, Playback.

Inițial, am crezut că va vorbi mai bine generațiilor care au trăit perioada anilor '80 în România comunistă, pentru că exact această perioadă e evocată în film. M-a surprins apoi numărul mare de tineri care au rezonat cu filmul. Am crezut, apoi, că e un film în esență românesc, că nu poate fi total înțeles decât de cineva care a trăit sau trăiește încă în Romania, pentru că accesează o memorie colectivă, ...

Ai scris despre toamnă?

Nu pot spune că am scris despre toamnă în sine, dar am ales uneori să plasez câteva scene în acest anotimp pentru a accentua o stare de melancolie. O asociez cu moartea naturii, cu un sfârșit de ciclu, cu o înfrângere. Nicidecum cu belșugul, așa cum am fost învățat în școala primară.

Ce loc ocupă, ca anotimp, în scrierile tale?

Acțiunea din primul roman pe care l-am scris (și al doilea pe care l-am publicat), "Arhitecții speranței", se desfășoară mai ales ...

Marius Balo în dialog cu Roxana Ruscior

Cum privești astăzi romanul Procesul de Kafka?

Tema este cât se poate de actuală, cred că oricând te poți trezi într-o situație absurdă, din cauza birocrației și a corupției. Asta se poate întâmpla și în România, ce să mai spunem de statele totalitare? Acolo, absurdul și abuzurile sunt, din păcate, la ordinea zilei, iar ceea ce noi considerăm a fi normalitate este acolo subiect de roman, atât de neobișnuit a devenit.

**Ce cărți similare îți v ...

Când ai auzit prima oară un banc?

În mod sigur, primele bancuri le-am auzit în copilărie. Seara, după ce ne jucam în curtea școlii sau în șantierele din apropiere ne strângeam în spatele blocurilor și începeam să spunem tot felul de povești. Se amestecau întâmplări reale sau imaginare, cu filme și cărți povestite și, de la un anumit moment, cu bancuri. Atunci a fost prima mea întâlnire cu universul bancurilor, și, evident, cele mai multe erau politice. Era modul nostru de a ne simți adulți ...

Pe Lena Chilari o știm de când apare pe scenă. O prezență timidă și puternică, fragilă dar capabilă să ne atragă atenția de la primele cuvinte. Nu știm dacă așa sunt plămădite femeile ori e ficțiune, însă poezia Lenei ne readuce cu picioarele pe pământ și ne arată Cerurile.

Întrebările către ea sunt inocente și la granița fină dintre ascultător și performer.

Cum s-ar defini Lena Chilari în foarte puține substantive și multe adjective? Cine e omul de dincolo de nume? Omul își merită nume ...

Diana Gavra are multe locuri de întâlnire, nu doar prin București, ci și aiurea, prin toată lumea. Își bea cafeaua pe o terasă preferată din Chicago, are și un restaurant preferat, pentru întâlniri de afaceri, ceva foarte special, situat pe malul Dâmboviței. Uneori se întâlnește cu tipi, scoși din romanele englezești, genul cu țilindru și redingotă, undeva pe lângă Casa Cesianu. Are și un birou în Batiștei, unde se vede cu prietenii ei actori. Dar cel mai des vine la Pintadera Film, unde au loc ...

De ceva timp mă tot gândesc să scriu articolul ăsta, iar azi am decis s-o fac. Și am ales varianta scrisă, pentru că în jurul revistei Ficțiunea și al Asociației Creatorilor de Ficțiune s-au alăturat o mulțime de oameni faini, cititori pasionați și oameni efervescenți cultural care sunt deschiși la metamorfoze. Iar ținând cont de ei și de pasiunea mea pentru proză și artele vizuale, anunț azi un proiect puțin diferit de ceea ce ați văzut până acum, un proiect în care m-am aruncat cu toate resurs ...

Care este cel mai important lucru în construcția unui personaj de ficțiune?

Biografia? Portretul? Acțiunile? Replicile? Desigur, toate sunt importante, dar pentru tine, ce-ar fi pe primul loc?

Pentru mine, un personaj de ficțiune este la fel de real ca orice altă persoană. Privit din acest punct de vedere, un personaj este rezultatul unui cumul complex de factori care îl influențează și îl modelează. Aș spune că biografia este prima etapă în construcția unui personaj, iar aici mă r ...

Nicolae Milescu Spătarul este primul român care scrie despre călătoria lui în China și când te gândești la însemnările lui, îți vine repede în minte c-a primit o sumă de cadouri fabuloase. Ție ce-ți vine în minte după anii petrecuți în China?

Că facem parte din două ramuri ale civilizației, Vestul și Estul, care nu au avut contact aproape deloc una cu cealaltă timp de două milenii. Coloniștii britanici au fost primii care au ajuns aici, la sfârșitul secolului XIX, însă doar în ultimii patru ...

Și la început a fost Festivalul Internațional de Poezie și nu a fost o Noapte la Operă, ci o seară la Arcub, unde am urmărit cum sunt scoși iepuri artistici din jobene. L-am urmărit pe Răzvan Țupa și am vrut să aflăm ce se află în spatele jobenului lui.

Neil McGregor: Răzvan, ți-a fost vreodată teamă să urci pe scenă?

Răzvan Țupa: Îmi e teamă un pic de fiecare dată. Dar asta pentru că poemul meu de bază e timiditatea. Și, în principiu, teama mea e legată de faptul că oricât exerse ...

Interviu cu Cristian Bădiliță despre volumul Îmblânzitorul de licurici, Editura Vremea

Îmblânzitorul de licurici e al doilea volum "semnat" de Unchiul Serenus. Cine este Unchiul Serenus, un pseudonim, un autor ficțional, o persoană reală?

L-am descris, pe scurt, și atât cât e necesar, în Prefața volumului Îngerul de pe autostradă. Unchiul Serenus nu e un autor ficțional, el a existat cu adevărat, ne-a părăsit la începutul anilor 2010. Pentru mine însă el continuă să trăiască, să m ...

Ea e prezența vaporoasă a performance-ului, o voce puternică și distinctă. Întotdeauna are un zâmbet și un aer senin, cât să dispară norii și să vedem mai bine dincolo de cuvinte. În jobenul ei se ascund lucruri magice, cuvinte înșirate pe năframe multicolore, pe care doar un iepure le-ar putea încurca. Ce mai găsim înăuntru? Încercăm să aflăm de la ea.

Silvia, dincolo de prezența de spirit afișată de fiecare dată, ți-a fost vreodată teamă să te exprimi în public?

Acasă la Câmpina exis ...

Dragă Andrei Boncea, care a fost implicarea ta și a studioului Frame Film în realizarea filmului Cravata galbenă? Cum te-ai cunoscut cu Christopher Milburn ?

Buna mea colegă și prietenă Cristina Dobrițoiu m-a căutat acum mai bine de un an să mă alătur ei și Adelei Vrînceanu Celibidache în producția acestui ambițios proiect. Evident că am fost extrem de onorat să particip la acest film în calitate de producător. Firește, am contribuit cu resursele companiei noastre, Frame Film, și am parti ...

Acum câțiva ani am fost întrebat cum aș descrie cu ce mă ocup. Am răspuns că încerc să caut limba de dinaintea limbii și poate chiar de după cuvinte. Dar aici trebuie să explic ce este limbajul în opinia mea. Bănuiesc că răspunsul este foarte simplu: limbajul este un mod de comunicare. Foarte des, oamenii consideră că limbajul constă doar în semantică și gramatică și poate și alte părți – dar toate trebuie să fie într-o formă scrisă. După cum știm, aproximativ 80-85% din comunicare este non-sema ...

Care este cel mai important lucru în construcția unui personaj de ficțiune?

Cred că punctul de la care pleci, inspirația inițială. Poate să fie un om pe care îl cunoști, îl întâlnești, citești despre el sau îl visezi. E posibil orice, dar oricum ar fi, este o întâlnire pe care cred că e important să o ai cât mai prezentă tot timpul în care lucrezi. Să o refaci când se pierde, să o menții interesantă tot timpul.

**Biografia? Portretul? Acțiunile? Replicile ? Desigur, toate sunt importan ...

Acum nu mai e timp sau loc să îmi iau mii de precauții și să scriu romă în loc de țigancă, sau femeie tânără, de etnie romă, vreau să vă spun o poveste care mi s-a întâmplat de curând, e cât se poate de autentică și de caldă, într-un fel are, într-un fel n-are legătură cu discuțiile din lumea literară/culturală, despre ficțiuni și xenofobii, reale sau imaginare. Mai întâi are legătură cu mine și cu faptul că sunt încă viu și nevătămat. Ajungem și la scris, la cultură, dar un pic mai încolo, hai ...

Între corectitudine (a)politică și incorectitudine la fel de (a)politică, ar fi bine să ne suflecăm mânecile, să luăm din cuie secerile și ciocanele, pardon, tastaturile, să le ridicăm și să le aruncăm (dacă ne simțim fără de păcate, puri-ficați), adică să rescriem Totul (dacă suntem în stare), că oricum mai toate se tot rescriu (sau se traduc, tot o formă de re-scriere!), numai de-am avea talentul unui Michel Tournier, să-l repovestim pe Robinson Crusoe!

Să începem cu "Țiganiada" sau chiar cu ...

Știu despre strămoșii mei cei mai îndepărtați că niciunul n-a trăit liniștit. Lumea a avut grijă ca fiecare să aibă câte un război în care să lupte și să sufere. Așa era pe atunci, când năvăleau unii și alții care considerau îndeletnicirea cu jaful mai nobilă decât munca pe câmp sau la oi.

Mai apoi știu despre bunicul bunicului meu că a fost luat la oaste cu arcanul. Fratele lui abia ieșit din copilărie, unchiul străbunicului, plângea după mama lor în timp ce era urcat în căruța armatei. Cel m ...

Cum scapi de un nume rău?

Nu cred că există "nume rău". Răutatea stă în cel care denumește, nu în nume.

Cuvântul "țigan" e condamnat la dispariție? Care sunt valorile lui? Care sunt defectele lui

semantice? Merită reabilitat sau distrus? Cum?

Termenul nu cred că va dispărea.  E o discuție amplă aici, dar dacă privim în sens cultural sau artistic, nu cred că ar trebui nici interzise, nici rebotezate "Țiganiada" sau "Voievodul Țiganilor" ori "Vremea țiganilor".

Un om trebuie strigat ...

Cuvântul "țigan" e condamnat la dispariție? Care sunt valorile lui? Care sunt defectele lui semantice? Merită reabilitat sau distrus? Cum?

Am copilărit în Centrul Civic, o zonă a Bucureștiului considerată acum de lux, pe-atunci înconjurată de case vechi, în ruină, multe locuite de țigani. Unii dintre copiii lor mi-au fost colegi de școală și chiar prieteni, pe-atunci nimeni nu se temea să folosească acest cuvânt, eu nu mă tem nici acum. Nu avea pe atunci o conotație negativă și nu pricep de ...

În miezul aburind al lunii august, am străbătut într-o zi munții Troodos din Cipru, căutând bisericuțe ascunse după stânci albe și mănăstiri zăvorâte într-un ochi de soare năucitor. Ne-am închinat în locuri părăsite de veacuri, dar în care simțeam rugăciunea de parcă se rostise cu câteva clipe înainte să ajungem acolo. Drumuri înguste și întortocheate, aproape imposibil de parcurs cu mașina, iar spre asfințit o pană de cauciuc in the middle of nowhere, cu un vehicul nedotat cu roată de rezervă ...

Goodbye, dear friend, you might be gone, but merely on a trip. We shall eagerly await the moment when your talent will delight us once again. Until then, bon voyage across the seas of time, may you have a journey as full of poetry as yourself!

Bianca Zbarcea: Dear Andrew, how do you see the coronavirus from the perspective of a poet?

Andrew Singer: As a poet, I can answer with a poem: “Mother’s Day / Pandemic". This was written for US Mother’s Day, which was last Sunday 10 May.

BZ ...

Se spune că pentru fiecare ființă există un loc al ei, un loc care este “acasă". Însă nu și pentru oamenii cu ochi triști.

De când suntem mici, le știm legenda. Oamenii cu ochi triști cutreieră pământurile noastre, căci însăși tărâmurile lor i-au alungat, atât de teribili sunt aceștia. Pentru oamenii cu ochi triști nu există “acasă", ei vor doar să cucerească și să distrugă.

Fiecare copil cunoaște felurile în care aceștia se arată, cu toții știm cum să ne ferim de ei. Cu toții știm că trebui ...

Zenob

Cinci bani și pantofii

Turnavitu poartă pantofi cu toc, de culoarea impertinenței, și-i place să bată trotuarul cu ei, pe străzile din zona Lipscaniului. Într-o zi m-a oprit, întinzând bastonul până la mine, știți, bastonul lui alb, făcut din aberații și halvițe, un baston de doi metri pătrați în care dorm muștele băcanului Dragomir și refugiații din Orient, plus alte ființe iubitoare de ciucuri. Zenob, a spus el, scoțând pe nas un oboi de fag tânăr, nu cumva ai găsit ieri un cinci ...

Ce părere ai despre premierea unor povestiri în cadrul premiilor Ficțiunea?

Orice premiu, dacă nu ești Cioran sau Cine-a-mai-refuzat-premiile-celebru-la-propriu-fiind, poate fi bine primit… este o modalitate de a recunoaște cuiva meritele, truda, nebunia (frumoasă, sănătoasă), este un mod de a-l promova, vinde, crucifica, iubi, adora, după caz… pe cel premiat! Multe povestiri sunt/ au fost super când le-am citit, poate vor mai fi și recitite, cert este că se vor găsi și în Paradisul lui B ...

1. Ce părere ai despre omagierea unor povestiri în cadrul premiilor Ficțiunea? Cum a fost să afli că povestirea ta se află printre cele mai bune 10 povestiri publicate în revista Ficțiunea, unde apar săptămânal câte 2-3 texte de proză?

Povestirile sunt pe nedrept marginalizate, din punctul meu de vedere, multe edituri ezitând să publice volume de proză scurtă. Totuși, este foarte greu să scrii o nuvelă sau o povestire bună, pentru că este nevoie de o structură foarte clară a textului și de ...

*Premiul Ficțiunea pentru operă psihologică *

În filmul ei de debut Blue Moon (Crai Nou), al cărei scenariu este semnat tot de ea, Alina Grigore face nu doar o poveste despre abuzul camuflat sub bunăvoință și grijă familială, ci abordează un tip de abuzat credibil și memorabil. Irina (jucată de Ioana Chițu) este un personaj de ficțiune care aduce treptat povestea unui copil abandonat, lăsat în grija rudelor, incapabil, la maturitate, să se mai desprindă din mediul opresiunii.

Pe lângă pend ...

Aș călători cu terapeutul. Aș căuta să mă bucur de fiecare dimineață când roua este proaspătă, s-o simt cu talpa piciorului, să alerg până la băncile de sub un nuc și să privim cum soarele trece printre crengile lui. Cum razele se lasă pe iarbă și șterg picăturile, încălzind puțin câte puțin fiecare petic. Iar păsările ar cânta simplu, fără să fie grăbite de agitația orașului. Atunci ar fi liniște în sufletul fiecăruia și o pace grea ne-ar binecuvânta. Ca apoi să ne ridicăm și să mergem. Să merg ...

Vă mai amintiți de spusa aceea a lui Ion Creangă – Căci nu vă pară șagă: de la Neamț până la Iași e câtu-i de la Iași până la Neamț, nici mai mult, nici mai puțin – din capitolul al IV-lea al volumului de Amintiri din copilărie, buchisit și acasă, și la școală, de copiii din generația cu cheia de gât?

Ei, bine, nu știu cum e cu distanța de la Neamț la Iași și viceversa, dar credeți-mă pe cuvânt că de la Tbilisi la Batumi nu e aceeași distanță ca de la Batumi la Tbilisi. Nu vă grăbiți să mă ...

Ce părere ai despre papioane? Îți plac? De care? Imprimat, simplu?

Eu am fost și rămân fidel cravatelor. De orice model, textură, culoare. Desigur completate de un accesoriu pe care-l mai găsești numai prin antichități de pripas: acul de cravată. Dar legat de papion, pot aminti aici o curiozitate istorică deja. Eu nu prea am prins această realitate foarte prezentă pentru anii 1950-1960, când era stridentă chiar. În vechile restaurante și hoteluri redenumite de noul regim, erau aceiași cheln ...

La decernarea Premiului Ficțiunea pentru Cel mai bun personaj (Theodoros, din romanul omonim, Humanitas, 2022)

Mă bucur foarte mult că suntem împreună. Sunt cam confuz acum: m-am trezit la 4 dimineața, am urcat în avion, am coborât din avion, am ajuns acasă frânt de oboseală și totuși am ținut foarte tare să fiu aici cu dumneavoastră din mai multe motive, pe lângă care o să trec foarte repede.

Primul este că mi-e foarte simpatică ideea acestei asociații pentru ficțiune, acestei ...

1. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?

În 1989, a venit Revoluția peste mine. Tocmai la timp. Citisem literatură, eram plin de utopii și glume despre lume, dar n-o trăisem cu adevărat. După 1990, am început să trăiesc lumea, s-o cunosc. Și am cunoscut-o prin povești, cum altfel. Prima și singura mea meserie a fost cea de reporter. Reporterul ia pulsul vieții lui prin poveste. Ascultă și spune mai departe povești. Ex ...

Pe cealaltă parte a Mării Negre, la Batumi, în Georgia, țărmul nu-ți așterne sub tălpi nisipuri fine și încinse ca la Mamaia, ci pietre plate și netede, în culori ce îmbracă un spectru destul de larg, de la griuri, ocruri și brunuri, până la rotunduri verzi-albăstrii, fiicele apei, sau portocalii-roșietice precum apusul, pe care aici chiar ai șansa să-l vezi în toată frumusețea lui.

Stau cocoțată pe un chaise longue azuriu, la doar câțiva metri de apa cu volane de valuri înspumate, și mă uit la ...

Premiul Ficțiunea "Cel mai bun final de operă"

Cum ai primit vestea Premiului pentru Cel mai bun final? Te așteptai? Pe cine mizai? Ce semne/semnale ai avut?

Evident că am primit-o cu emoție. Gala a fost un eveniment deosebit, atât prin importanța evenimentului în sine, cât și prin calitatea auditoriului. Au fost prezente nume mari ale literaturii, teatrului și cinematografiei române. Să vorbești în fața unui asemenea public este, după cum sunt convins că ai simțit și tu, copleșitor ...

Premiul Revistei Ficțiunea și nominalizare la categoria Operă-manifest a Premiilor Ficțiunea

Cum a fost să afli că ești nominalizat pentru poezie de o revistă care se ocupă de Ficțiune? Respingi cu totul legătura dintre poezie și Ficțiune? Ori crezi în valoarea ficțională a poeziei? Are poezia o imagologie de tip/cu potențial epic?

Pleșa și Andrei Novac m-au sunat de mai multe ori într-o bună zi. Cum sunt prins mai tot timpul cu Gloria Maria Sultana, fiica mea care va împlini 2 ani ...

Sunt de la 18 ani în București, adică de 12 ani, și urmează să mă mut pentru a opta oară. Ultima chirie, în care mă aflu acum, din care scriu, a fost cea mai longevivă și am locuit aici aproape 5 ani. Pe Mihai Bravu 188, dacă va vrea vreodată cineva să îmi facă o placă memorială "Arc peste timp, Aici a trăit și a creat..." De aici mi-e și cel mai greu să plec. Scriu acum din garsoniera open-space în care încă locuiesc, cu un dulap imens, fără bibliotecă, drept pentru care am tot improvizat spați ...

Unde îți place să citești și de ce? În casă sau afară…?

De câte ori am ocazia, citesc afară. Îmi place să stau în natură sau măcar într-un mediu urban, dar înverzit, cum ar fi un parc. Dar, din păcate, nu am în permanență câte o carte la mine, pe oriunde-aș merge, așa cum ar fi frumos. Deci, citesc destul de rar pe-afară.

Ce părere ai despre cărțile de pe rețele sociale, fotografiate sub o creangă, pe o stradă etc.?

Nu pot avea decât o părere foarte bună despre orice formă de promovare a ...

Seara decernării Premiilor Ficțiunea se apropie cu pași repezi. Este un moment mult așteptat și deja îmi imaginez magia grădinii Palatului Cesianu, seara, la început de weekend, copacii în plin verde și zidurile vechi, învăluite de farmecul verii, care vor capta ecourile vorbelor noastre. Deja, în acel moment, fiecare dintre noi, cei din juriu, va ști care este câștigătorul ales dintre cei nominalizați pentru fiecare categorie și vom fi cu toții pregătiți pentru sărbătoare.

Pentru mine, să fac ...

Care este pentru tine cel mai important motiv de lehamite? Ce-ți taie cheful de scris, de acționat, de vorbit?

Dubla măsură și dublul standard mă fac să-mi pierd cheful în general.

Ai spus vreodată adevărul crud despre creația unui scriitor contemporan în viață? Ce s-a întâmplat? Există vreun scriitor care să accepte o opinie negativă despre opera sa?

Da, de două ori am spus pe un ton poate prea tranșant că nu mi-a plăcut o carte și am adăugat câteva argumente. Nu sunt prietenă cu ...

Unde îmi place să citesc și de ce? În casă sau afară?

Nu am citit niciodată afară. Sau oi fi uitat? În fine, nu îmi amintesc. De când mă știu, citesc în cele mai inconfortabile poziții. Citesc ghemuit, pe canapeaua din sufragerie. Îmi schimb poziția, lumina nu e bună, mă ridic în șezut, cu spatele sprijinit de perne. Vine pisica. Își caută loc, mi se urcă pe carte. O dau la o parte. Mă gândesc dacă pozele alea de pe Facebook cu încăperi destinate cititului, cu un balansoar așezat lângă șemi ...

Fotografia despre care voi vorbi în rândurile de mai jos e făcută în octombrie 2020 în parcul "Eminescu" din Galați, parc ce adăpostește prima statuie din țară a marelui poet. Precum puteți vedea, sunt în costum și port un ziar în mână. Era sfârșitul campaniei electorale pentru alegerile locale. Ultima fotografie din campania unde am candidat pentru postul de primar al orașului Galați din partea partidului (mi-e greu să-i zic partid, e mai degrabă o asociație civică) PACT pentru Galați.

E o rev ...

Despre ce ți-ar plăcea să citești? Numește o temă care ți se pare ocolită sau insuficient tratată în literatura de azi sau în teatru.

E o întrebare foarte grea. Este ca și cum ar trebui să desenezi bărbatul pe care l-ai putea iubi. Cred că tema majoră este adevărul autorului. În toate formele ideale și în banalitatea lui. Temele importante ajung în momentele importante la scriitorii potriviți și la cititorii potriviți.

Despre ce scrii/citești tu în momentul de față?

Scriu despre un ...

**Dragă Károly, toamna trecută ai publicat o nouă carte de poezie "A fikusz téliesítésének napja" (Ziua pregătirii ficusului pentru iarnă, Editura Prae Kiadó, Budapesta), iar Kocsis Francisko ne-a făcut bucuria de a traduce câteva poeme în limba română. Mi-a plăcut mult poemul titular, unde la final schițezi o dimensiune temporală cu dublu sens – când aduci ficusul înăuntru pentru a-l feri de frig. Deci, când simți că e momentul să aduci ficusul înăuntru? Ți-ai cumpărat ficusul, l-ai primit cado ...

22 martie 2016... O cafea de dimineață la Bruxelles, conversând liniștit cu jurnalistul Ovidiu Nahoi. Reveneam în Belgia pentru întâlniri la Parlamentul European, apoi vizitarea unor locuri atât de dragi din capitala Europei, cu gândul de a-mi umple bagajele cu ciocolată și minunății pentru fiul și soția mea. Ovidiu îmi propune să ne rupem de grup și să mergem cu metroul, câștigând minute bune pentru a ne pregăti materialele de presă. Peste câteva minute, îmi spune că "a apărut o știre despre un ...

Unde îți place să citești si de ce? În casă sau afară…?

Îmi place să citesc oriunde, deși, cel mai des, cititul mă găsește în casă. Oricum, profit de orice ocazie pentru a citi afară, în cafenea, pe terasă, iar dacă mediul e optim (fără raze prea insistente de soare sau adieri de vânt care să interfereze cu ritmul lecturii atunci când îmi dau paginile cărții fără să mă întrebe), afară câștigă în detrimentul interioarelor de orice fel.

**Ce părere ai despre cărțile de pe rețele sociale, f ...

Ceva înțepături în tălpi care mă făceau să țopăi destul de caraghios pe stâncile care ieșeau din apă, undeva, lângă o plajă din Mexic. Eram încă obosită după drumul cu avionul, deși dormisem în timpul zborului, în ciuda turbulențelor puternice, cât și după ce ajunsesem în Tulum, într-un bungalou pe plajă, pe a cărui fereastră marea își trimitea din noapte strălucirile metalice. Înainte de plecare fusesem la un screening medical anual și, în urma unei informații minore, reușisem să creez un eveni ...

Ne apropiem de 1 iunie și copilăria coboară din traista timpului, încercând să-și reintre în drepturi. Pentru mine, are gust de cireșe mâncate direct din copac, de cărți citite cu picioarele pe pereți, de ierburi înalte și păduri de așternut sub tălpile gândului. Se bea într-o ceașcă fierbinte de cacao cu lapte, se mușcă avid, ca o felie de pâine cu unt, sare și-o ceapă proaspăt scoasă din pământ, se cojește precum nucile verzi la-nceputul toamnei. Obrajii îi sunt roșii de ger, genunchii juliți ...

Care este pentru tine cel mai important motiv de lehamite? Ce-ți taie cheful de scris, de acționat, de vorbit?

Lehamite e sinonim cu "mi-e silă de" sau e o formă de dezamăgire / depresie? O emoție negativă și cleioasă? Nu prea știu cum să apuc întrebarea asta, așa că o iau pe încercate. Posibile motive:

Un text care nu se lasă scris, în care plonjezi și înoți și tot înoți, aiurea, în derivă. Toate împotmolirile, re-reluările, re-rescrierile. Pe urmă, rutina, repetițiile, o sumă de gesturi ...

Se așeză turcește, pe preșul negru. În spate, două uși masive păzeau castelul. Păreau bântuite, de parcă gheare invizibile scorojiseră lacul până-n miez, până-n locul în care viața se combina cu moartea. Puțin mai sus, două geamuri susțineau formele baroce ale lemnului. Atât de frumos sculptate, încât semănau cu grilajele de metal ale unei închisori. În jurul lor, o sârmă ghimpată de stejar obtura accesul oricărei mâini ar fi avut îndrăzneala să deschidă broasca pe interior. Tudor nu știa ce se ...

Când suntem copii, suntem ca niște pitici, când creștem însă, devenim Guliver în țara piticilor. Și nu mai știi care e dimensiunea reală a lumii înconjurătoare, cea de atunci? Sau cea de acum?

De la fereastra noastră, vedeam întregul oraș, întins în fața ochilor mei, până departe, la Castel, adeseori acoperit de fumul roșiatic al Combinatului Siderurgic din Hunedoara. La poalele castelului, Cerna curgea roșiatică precum un râu de cărămidă topită. De la fereastră, cocoțată pe un scăunel, să pot ...

Foarte rar mi se întâmplă să nu am chef de scris, să simt lehamite. Nici nu știu dacă îmi amintesc un moment precis când am simțit asta. Am perioade în care nu scriu – sunt perioade în care citesc mai mult sau sunt prins în tot soiul de chestiuni casnice. Dar atunci abia aștept să revin la scris și încerc să-mi notez pe telefon ideile care-mi trec prin minte. Faptul că alternez astfel de perioade îmi și creează poftă de scris. În activitatea politică mai simt lehamite. Acolo, da, am perioade în ...

Zenob strânge material pentru o carte despre lehamite și a invitat mai mulți prieteni să răspundă la câteva întrebări pe această temă.

Care este pentru tine cel mai important motiv de lehamite? Ce-ți taie cheful de scris, de acționat, de vorbit?

Motive de lehamite ar fi multe. Uneori mi se pare că nu mai pot să spun nimic nou, că am băgat în romanele mele toate ideile importante care mi-au trecut prin cap. Cum să mai scrii în această situație? De fapt, cea mai mare lehamite, care fri ...

Ai avut vreodată depresie? Cum s-a manifestat, cum ai scăpat? Dar tristețe?

Să o luăm progresiv. Da, am fost trist. Fiecare dintre noi a fost la un moment dat trist, ba după ce s-a despărțit de cineva, ba după ce a părăsit un loc sau a renunțat la un job, o prietenie etc. De-a lungul timpului, pentru mine, s-a acumulat un soi de tristețe în urma anumitor situații din viața mea care au fost gestionate mai mult sau mai puțin bine. Dar ele au trecut și astăzi sunt aici, vorbind despre mine și ...

Dragă Mihai Firică, ai scris un volum de poeme minunat, Dragostea cu parfum de migdale amare, apărut anul trecut la Vinea: care a fost poemul în jurul căruia s-a închegat volumul?

Mihai Firică: Nu un poem, ci o emoție. De regulă, se spune că poemul care dă și titlul cărții este cel care indică filonul liric. Dar nu este așa aici. Dragostea sublimă, cu teama de a o pierde într-o clipă și durerea celui care vede spulberată iluzia “nemuririi" prin iubire sunt perspectivele din care a ...

Mereu am ținut Paștele în familie și în fiecare an așteptam cu nerăbdare sărbătoarea, până acum patru ani, când, cu doar o lună înainte de Înviere, l-am pierdut pe tata. Și nu puteam să înțeleg. Cum de natura își vedea în continuare de cursul ei, florile de cireș miroseau la fel de dulce ca întodeauna, ramurile copacilor se acopereau de frunze și soarele blând îmi dezmorțea trupul ca în fiecare primăvară. Iar în mine creștea un gol care mă consuma din interior. Dincolo de durere, simțeam furie, ...

Picurat cu ceară și tot nu pot asocia Paștele cu vreo carte sau vreun film. În apărarea mea, nici cu mese încărcate de grăsimi și zaharuri ori cu vreun miel surghiunit în cuptor. În schimb, cerând clemență în fața acuzației de blasfemie, o să fac o asociere ciudată. Un anume mesaj de pe un panou publicitar s-a transformat în imaginea simbol a Paștelui pentru mine. Câteva vorbe care-au rezumat misterul umanității. Totul lângă un mall întunecat și ferecat în noaptea aceea.

Cerul e negru, nu se ză ...

Ziua de Paște va avea o însemnătate cu totul specială pentru mine. Voi sărbători învierea Lui și în acea bucurie voi aniversa și învierea mea. Anul trecut în chiar ziua de Paște am aterizat acasă după 8 ani petrecuți întemnițat în China comunistă. Scăpasem cu viață din cuptorul babilonic al durerilor amare.

Se spune că cele mai importante zile din viața unui om sunt ziua în care se naște și ziua în care află de ce. Aterizând pe Aeroportul din Cluj am simțit că primisem o nouă șansă la viață, o ...

De Paști îmi sună în adânc cântările liturgice, îmi scânteiază pe sub pleoape straiele de lumină ale preoților, lumânările de ceară curată ascunse în mănunchiuri de flori albe, bucuria încercănată de pe fețele trudite ale femeilor, după curățenia generală din case și din suflete. Mă cufund, precum oul roșu în apa cu care ne primenim obrazul în dimineața Învierii, în senzația aceea de eliberare, de respirație adâncă, după apneea prelungă a celei mai grele săptămâni din timpul ce ni se așterne sub ...

Cum începe pentru tine un roman?

Începe mereu cu o stare și un ritm. Înainte să mă apuc să creionez personaje sau chiar să știu povestea până la capăt am nevoie de o atmosferă-cadru. Trebuie să fie suficient de puternică încât să mă absoarbă cu totul în ea. Pot scrie povestea care trebuie doar din interiorul acelei atmosfere. Fără ea, ar fi foarte greu să dozez tensiunea cărții și să păstrez o unitate tematică și stilistică.

**Dar un personaj? Povestește circumstanțele în care a apărut ...

Dragă Gabi Suciu esti unul dintre producătorii lui Crai Nou, film nominalizat la GOPO, pentru mai multe categorii: cum a început totul? Cum ai întâlnit-o pe Alina Grigore?

Crai Nou are 7 nominalizări, https://fictiunea.ro/la 6 categorii. Ne-am bucurat să vedem aprecierea breslei. Am cunoscut-o pe Alina Grigore în facultate. Ea tocmai se întorsese din Statele Unite unde a studiat și lucrat timp de doi ani reprezentată de Lily’s Talent Agencie din Chicago, iar eu pregăteam producția filmul ...

La Paști ne înnoiam. Adică primeam haine noi de la părinți. Sau măcar încălțăminte. Iar asta amplifica, în mintea mea cel puțin, primăvara și sărbătoarea care sosea. Și îmi dădea un sentiment de siguranță și pace. Căci nu venea singură, ci cu lumină blândă, diversitate de culoare și bucurie nereținută, cu pască, ouă roșii, cozonac și câte și mai câte.

Cu plăcerea de a vedea oamenii plimbându-se îmbrăcați cu ce aveau ei mai bun și vizitându-se unii pe alții, neamuri, vecini, cunoștințe. În Săpt ...

Ca și Bacovia, ZIDART a depășit deja zidurile Bacăului, iar oferta artiștilor contemporani are legătură cu o parte a creației marelui poet simbolist: culoarea. În fond, aceasta este, totodată, și diferența: o explozie de culori vii care-și propun și chiar reușesc de minune să lase tonurile gri doar ca simplă speculație metaforică. ZIDART este despre artă urbană, despre verticalizare, tinerețe și lumea de mâine. Vă propun un interviu cu Lucian Popa, fondator și manager ZIDART, 32 de ani, necăsă ...

Astăzi mi-a venit rândul să fiu Zenob, fără să știu prea multe despre el. De aceea, în calitate de Zenob, am hotărât să-i iau un interviu Doinei Ruști, mai mult ca s-o întreb cine e individul.

E o ființă de spumă, înrudită cu altele la fel, cu Zogru ori cu Năltărogu, umbră a fanteziei, dar una de împrumut: oricine poate fi zenob la un moment dat – observi că scriu cu literă mică! – pentru că acest personaj denumește și o categorie de alții ca el, niște holbați, niște eterici, selenari și ...

Există minuni și minuni, pentru ochii și inimile fiecăruia dintre noi. Scormonim după semne și dovezi, căutăm note clare pe portativul timpului ce ni se scurge printre firele de păr negru, grizonat sau alb ca zăpada, așteptăm constant confirmări, ca să ne ascundem, cu adâncă spaimă, ca-ntr-o ladă ferecată cu iarba fiarelor, bobul de credință adunat tare greu și atât de lesne de risipit, la cea dintâi pală de vânt. Uităm că cea mai mare minune dintre toate e viața însăși, ivirea noastră în aceast ...

Ce faci într-o zi de martie? Nu cumva ai întâlnire cu o fată în tricou galben?

Așa aș spune și eu. Abia aștept s-o întâlnesc în print și s-o prezint lumii pe fata în tricou galben. Cred că s-ar bucura și ea și ar reuși să-și prezinte tabloul cu întreaga lui însemnătate. Luna Martie chiar este o lună perfectă pentru Neuroleptic, este luna începutului de primăvară, fix acolo, cu vânt și soare, cu zile mohorâte, dar și ghiocei înfloriți. Iar ploaia are și ea rolul ei. Astfel, Fata cu tricoul g ...

Ramona Mihăilă intră la cursuri însoțită de personaje literare, întotdeauna de gen feminin, mai ales din secolul XX, emancipate, tipe sensibile, care nu-și lasă pe-afară emoțiile. Odată am întrebat-o ce scrie, iar ea mi-a fâlfâit prin fața ochilor un manuscris, un roman scris de o femeie și uitat într-un sertar, spunându-mi că pe moment o preocupă numai literatura scrisă de femei. Ești feministă, am întrebat-o eu. Cam sunt. Și-atunci m-am simțit îmboldit s-o întreb ce e feminismul? O mișcare bel ...

O cutie cu biscuiți. Erau prea mulți, așa că am mai aruncat din ei, până mi-am dat seama că s-a golit cutia; dar nu am putut să o arunc. Nu am mai putut să arunc nimic de atunci, mă gândeam că am cumpărat totul și am aruncat totul, în același timp. Odată cu mine. Era o simplă dată, dar ca nicio altă dată, dar în acea “altă dată" puteam să mănânc. Poate altădată- acum. Un biscuit rămăsese mușcat și deja vedeam cum se împrăștie tot ce avea în interior- verde, violet, apă, lumină, dinți- în interio ...

Jinduiesc să văd fulgi lânoși care mi se aștern foșnitor pe haine, să-mi simt nările lipite de ger și pașii scârțâind în zăpadă, să aud chiote de copii îmbujorați rostogolindu-se de-a valma cu săniile, să văd oameni de zăpadă informi, iviți din nămeți copleșitori, țurțuri de cleștar, să simt starea aceea de transă moleșitoare care te cuprinde când vii înghețat și te toropește căldura. Nu mi-a plăcut niciodată iarna, dar acum mi-s dragi toate ale ei, așa cum le știu din copilărie. Acea iarnă, ace ...

Anul acesta se anunță cât se poate de interesant pentru mine. Voi publica la editura "Litera", în cadrul "Colecției de Proză Contemporană", un roman de ficțiune istorică, Diavolul din Freisetzburg, pe care l-am scris acum doi ani, dar care nu-și găsise încă editura potrivită. Acțiunea are loc într-un lagăr de concentrare nazist și este o poveste despre bine și rău, slăbiciuni umane și alegeri imposibile. Nu știu când va fi lansarea, dar încerc să schițez deja un plan pentru promovarea lui. În ...

Pe Doina RUȘTI am întâlnit-o prima oară la UNATC. Îi apăruse un roman și se vorbea despre el. Zenob, mi-a spus ea, știi că voi scrie cândva despre tine?

Draga Doina Ruști, cum de te-ai născut de Ziua Lecturii?

Cred că ziua asta a apărut după mine. Pe 15 februarie s-au născut Spiru Haret, Titu Maiorescu, V. A. Urechia. E o zi a energiei debordante, iar deputații care au propus acum vreo doi ani ca 15 februarie să devină Ziua Națională a Lecturii s-au gândit în primul rând la Haret și la ...

La 17 ani am avut, pentru prima dată în viață, "o cameră doar a mea" (ca toți cei care o îndrăgesc pe Virginia Woolf, nu pot să nu zâmbesc în fața acestei sintagme). Ce victorie răsunătoare să am colțul meu, în care să îmi așez lucrurile după voia inimii și-n care să mă pot ascunde de agitația din restul apartamentului, pe care îl împărțeam cu părinții și cu cei doi frați ai mei. După ce mi-am ordonat cărțile în bibliotecă (întotdeauna, semnul locuirii a fost, pentru mine, rânduirea volumelor pe ...

Pentru mine, 2023 e anul teatrului și al poeziei. Anul trecut am publicat la editura Litera romanul "a.normal", colecția "Biblioteca de proză contemporană". Îmi place să alternez genurile literare între ele. Când scriu proză o perioadă mai lungă, mi se face dor de poezie. Și invers. Am început la Teatrul din Buzunar, o trupă privată de teatru din Galați, un proiect inedit: vor fi puse în scenă piesele mai multor autori gălățeni. E un câștig reciproc: teatrul are piese scrise exact pentru el, iar ...

Mi-am făcut un obicei ca atunci când ajung la Viena (helas! nu mi se întâmplă foarte des) să merg la Cafeneaua Sacher pentru o felie de tort.

Anu’ ăsta în martie am stat la coadă vreo 40 de minute în fața intrării, ca să prindem o masă liberă și să ne putem bucura de gustul dulce acrișor, ornat din belșug cu frișcă fără zahăr.

Probabil mii de turiști așteaptă anual în fața intrării, așa cum am făcut și noi, ca să guste din cel mai faimos tort al lumii. Faimos pentru că a avut o strategie de pr ...

De câte ori trecem o amintire prin filtrul memoriei, acel filtru reține o parte din ea, iar imaginația noastră completează golurile, încât este practic imposibil să ne amintim trecutul exact așa cum s-a petrecut. Am citit teoria asta într-un articol semnat de un psiholog și cred că poate fi corectă, cel puțin parțial. Căutând să-mi amintesc care a fost cel mai frumos cadou de Crăciun primit vreodată, m-am dus cu gândul la un obiect care mi-a fost tare drag și pe care l-am păstrat mulți ani: un p ...

1. Dragă Ioana Amarița, de ce v-ați luat numele Calea Victoriei? Când? Unde Cum?

În primul rand, ne leagă multe amintiri de acest drum care străbate centrul Bucureștiului. Aproape de Calea Victoriei, la Colegiul Național de Muzică George Enescu, Ioana a petrecut doisprezece ani studiind pianul, apoi s-a angajat chiar pe Calea Victoriei, în casa în care a trăit și creat marele compozitor George Enescu. Se poate spune că am copilărit și ne-am maturizat acolo și credem că pentru fiecare bucure ...

Era una dintre iernile copilăriei, o iarnă în care zăpada părea că acoperă întreaga realitate. Eram la munte, la bunicii din partea tatălui, în vacanță. Ziua îmi plăcea să ies cu patinele, să mă joc cu ceilalți copii, iar serile, împreună cu bunica, ieșeam să privim cum sclipea zăpada în lumina felinarelor. Era un orășel de munte și deja la lăsarea întunericului nu se mai auzea niciun zgomot, iar pe stradă, în locul căruțelor trase de cai, acum se auzea doar din când în când foșnetul săniilor și ...

Ideea de a petrece o noapte de Anul Nou în altă țară îi plăcea și nu-i plăcea lui Bogdan. Nici nu știe cum a venit vorba, cine a pomenit prima dată despre o posibilă călătorie la Larnaca și cum s-au petrecut de fapt lucrurile. Poate soția lui, Irina, mare amatoare în ultimii ani de excursii, poate fata și ginerele, amândoi cu microbul călătoriei în sânge. Indiferent însă cum a apărut în discuție, era ceva nou pentru el, posibil și pentru cei doi prieteni, Laura și Andrei, cu care aveau să călăto ...

1. Dragă Ioana Amarița, de ce v-ați luat numele Calea Victoriei? Când? Unde Cum?

În primul rand, ne leagă multe amintiri de acest drum care străbate centrul Bucureștiului. Aproape de Calea Victoriei, la Colegiul Național de Muzică George Enescu, Ioana a petrecut doisprezece ani studiind pianul, apoi s-a angajat chiar pe Calea Victoriei, în casa în care a trăit și creat marele compozitor George Enescu. Se poate spune că am copilărit și ne-am maturizat acolo și credem că pentru fiecare bucure ...

Monica Manolachi este lector la Universitatea din București, traducătoare și poetă. A publicat volumul Performative identities in contemporary Caribbean British poetry (Ars Docendi, 2017) și a tradus Antologie de poezie din Caraibe (Rafet, 2016). Cea mai recentă carte de poezie, Journeys in Europe / Călătorii în Europa (Bifrost, 2022), este alcătuită la patru mâini, cu poetul scoțian Neil Leadbeater. Împreună cu poetul Andrei Zbîrnea, a organizat prima ediție a evenimentului *Poezie pe D ...

Ce tip de articole satisfac gusturile tale de cititor?

În general, consum multe articole de jurnalism narativ, de tipul celor pe care le prezintă cei de la Decât o Revistă. Îmi plac și eseurile, și cronicile, dacă sunt bine scrise și mai ales dacă au o notă personală, din care să descopăr câte ceva din autorul lor. Când vine vorba despre cronici, le apreciez pe cele care deslușesc detaliile semnificative din texte, care le oferă o semnificație și care construiesc (sau deconstruiesc, după ...

O femeie tânără, frumoasă dementă. Și zoofilă. Îl scoate din minți pe Joska, un puști care ucide cu satisfacție un animal pe care este gelos. Cum interpretați episodul în evoluția lui Joska?

Într-o matcă de viață și de moarte, marcată de abandon, de violențe suferite sau violențe la care este martor, violențe intra- și intergrupale asupra oricărei ființe vii (veverița, pasărea, copilul, femeia, bătrânul, evreii, caii șamd), de război și de crime asupra semenilor, imperativul uciderii pentr ...

În romanul Zogru, există o destructurare a timpului. A stat în intenția ta această rupere a liniarității?

Desigur, de la bun început mi-am propus să construiesc un personaj din fragmente ale unei vieți lungi de 600 de ani, pe tiparul sinuos al amintirilor. De-a lungul vieții, oamenii își amintesc lucruri care au întotdeauna legătură cu ceea ce li se întâmplă în prezent. Or în romanul Zogru, totul se petrece în prezent, însă motivația epică este ancorată în trecutul lui Zogru.

**Este sedu ...

Cătăline, ți-ai legat existența, până acum, de mai multe spații. Te-ai născut la Tecuci, ai urmat studiile universitare la Iași, ai călătorit multișor prin țară și străinătate (inclusiv cu ocazia unor manifestări culturale importante). Dacă ar fi, totuși, să alegi un singur oraș, care ar fi acela?

Categoric Beijingul, dacă ar fi să aleg un loc din afara țării. Plecarea în China, cu tot ce înseamnă ea, a fost călătoria vieții mele de până acum. O cultură total diferită de a noastră, aflată ...

Ce eveniment din luna noiembrie (indiferent de an) îți vine imediat în minte, ca fiind de top?

În fiecare an, în luna noiembrie profit din plin promoțiile de Black Friday și, chiar dacă îmi propun să cumpăr haine sau alte produse, ajung să comand încă un vraf de cărți, cât să-mi ajungă de citit până la Paște.

În ce film/roman te duce luna noiembrie?

Dacă trebuie să mă gândesc la un roman, luna noiembrie nu poate fi decât "Cerul ca oțelul" de Cosmin Leucuța. Nu știu de ce, dar când ...

Jean Giono, scriitor francez, cunoscut la noi prin câteva romane, printre care Otava, s-a născut și un timp a locuit la Manosque, unde eu am fost recent, la un festival de literatură. Organizatorii m-au așezat într-o căsuță din inima unei grădini splendide, rămășița unei păduri. Pe casă scria Le Giono. Fusese casa de vacanță a scriitorului, așa că mi s-a părut normal să încep o carte la masa din grădină. Toamnă caldă și un aer care-ți amintea cât de minunat este să trăiești. În plus, îl mai ...

Face ce face și pe la ora prânzului deschide ușa de la mansarda Arhivelor Naționale, strecurându-se, nevăzută, într-o încăpere în care n-a mai intrat nimeni. Dacă vrei să deschizi ușa aia e imposibil, pare bătută în cuie. Puțini știu că de-acolo se văd grădinile cu salate vrăjite ale ursului din poveste.

Zenob

Ce eveniment din luna noiembrie (indiferent de an) îți vine imediat în minte, ca fiind de top?

Noiembrie e, în mintea mea, o lună destul de cenușie, care se cam pierde fără ...

Andrei Velea are un castel pe malul Dunării. Dimineața, la prima oră, iese pe terasă și vorbește cu zeii apelor, și pentru că-i merge mâna repede, butonează pe telefon, scriind toate conversațiile, ca mai târziu să facă din ele volume de versuri și să le semneze, uitând cu totul că acele cuvinte vin de la zâne. Acum a scos un roman, pe care l-a intitulat "a.normal" - despre dragoste și despre ape. Totuși, l-am provocat la o discuție mai pragmatică, despre anarhie.

Zenob

**Ce poveste (f ...

18 octombrie 2022. Știre: A murit academicianul Eugen Simion. Avea 89 de ani. A fost..., a scris..., a făcut..., a murit. M-am gândit că vor curge râuri de cerneală virtuală, fluvii..., vor lua foc fluxurile de știri. Ei, bine, nu...! Știrea s-a rostogolit firav și s-a pierdut în noianul de alte știri ale zilei, ale lumii, ale timpului în care trăim. Un timp al trăirii care nu ne mai lasă răgaz și pentru mărturisire. Mi-am spus că trebuie să-l găsesc.

Dar nu voi scrie despre **a ...

La 50 de ani mă încarc cu gânguritul energetic al fiicei mele Gloria Maria Sultana și cu pendularea între universurile poetice și vizuale ale prietenilor mei. Urmăresc proiecte curatoriale la zi și pregătesc cronici de întâmpinare pentru cărți care îmi plac sau care dau un sens vieții noastre de azi pe mâine. Trăiesc, oarecum, într-o bulă livrescă, cu cărți, cu expoziții, cu spectacole ori filme care să mă facă să fiu viu și să exersez o gimnastică a gândirii neregimentate. După 10 ani de tăcere ...

...toate sunt bune și nu destul de bune, și nu prea seamănă între ele deși toate sunt un fel de îndepărtate imitații ale "banchetelor" platonice sau ale "cenaclurilor" latine... Mi-ar fi plăcut, tolănit pe-o rână, să-l ascult la Atena pe Socrate cum face pe prostul, ca să poată demonta mai bine argumentele altora, de dragul demonstrației, în acele dialoguri pe care tânărul Platon le stenografia și deopotrivă le inventa. Sau, invitat de vreun bogătan protector al poeților la "cena"(care era, de f ...

Literatura pe internet reprezintă unul dintre cele mai generoase obiecte de cercetare ale studiilor literare actuale, sub multiple aspecte. Înainte de toate, se relevă caracterul trans și inter (cultural, național, literar etc.) al literaturii pe internet, precum și caracterul ei hibrid, fluid – ceea ce o va face greu de clasificat... Totuși, prin plasarea la "frontiera literaturii", se va observa un joc (sic!) continuu al instanțelor inter-narative, determinând niște funcții și raporturi ...

Vorbim despre povestiri! Dragă Luiza, spune-mi de ce ai ales proza scurtă?

M-a atras titlul volumului (apărut la Litera, în BPC, 2022 cu o prefață consistentă de Iulia Micu)

Relatează o scenă care ți-a rămas în minte (dintr-una din povestiri)

Spre finalul povestirii lui Liviu G. Stan, Crăpătura, naratorul-personaj descoperă, cu multă uimire, condiția fizică aparte a Luizei: exocardia. Instinctul sexual este anulat brusc, iar textul angajează o altă voce naratorială, mult mai matu ...

Prima dată când am auzit de moarte a fost pe la 5-6 ani. Atunci am înțeles că nu e cineva anume, nu are un chip, ci mai multe, că ia chipul unor oameni. Totuși mi se părea că numai al anumitor oameni, cum ar fi chipul lui Onel, copilul de câteva luni al unei rude îndepărtate sau al Dădicăi, cum îi spuneau toți în familie, sau al Frusunei. Mi se părea că numai anumiți oameni erau predestinați morții. Mă uitam după aceea cu aviditate la fotografiile lor și aveam confirmarea post-factum că moartea ...

Cum am auzit că a luat Premiul I, am și început să caut pe net. Cu surprindere am constatat că publicase o povestire în Ficțiunea, așa că m-am gândit că poate știa și de mine. Mi-am făcut bagajul și-am luat-o spre Muscel. Cum intri în Valea Popii te întâmpină un tip cu șapcă albastră: nu cumva ai venit să-l vezi pe Andrei Ungureanu? Exact așa, te ia la fix, chiar dacă nu ești decât un zenob, cum sunt eu. Știți că a scris un roman, am început eu… Oho, vorbești despre Nașterea eroului, presu ...

Cu ceva timp în urmă, am văzut o pălărie enormă, genul din fetru, gri-bej. M-am apropiat cu prudență și-am ridicat puțin borul, iar sub ea erau trei persoane: o femeie frumoasă, un puști și un bărbat a cărui privire m-a tăiat în două imediat: familia Farcaș, s-au prezentat ei, – nu bei cu noi o cafea? Abia atunci mi-am dat seama că stăteau boierește în niște scaune de răchită, iar în apropiere se mișca alene un lac. Vasăzică, Zenob, m-au luat ei la per tu, te atrag mai nou pălăriile…! Eram int ...

Ca din întâmplare, femeie: Regina Cristina a Suediei este ultima carte scrisă de Dario Fo, scriitorul italian laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997. Apărută postum în 2017 în Italia (la jumătate de an de la moartea sa), cartea se bucură și de o traducere în română datorată lui Vlad Russo (Editura Humanitas Fiction, 2019).

Pasionat de teatru și, în special, de commedia dell\'arte, acest roman încheie ciclul dedicat unor controversate figuri istorice. Dario reușește să redea po ...

Ce citesc bulgarii în anul de grație 2022? Citesc mult, puțin, preponderent literatură națională sau internațională?

După părerea mea, cărțile preferate de bulgari în acest an, ca și în anii trecuți, sunt cele motivaționale. Poate au o legătură cu pandemia, pesemne fără sfârșit, cu simțul unei apocalipse iminente provenind din războiul apropiat de noi. În orice caz, ține de o încredere naivă că te poți baza pe niște reguli formulate de către cineva care are aroganța de a susține că știe ade ...

La-nceput a fost Bunicul. El era și cuvântul, și povestea, și divinitatea tutelară a copilăriei mele.

Înalt, frumos ca Gregory Peck, elegant precum domnii din lumea interbelică, purtând mereu pălărie (pe care o ridica, cu un gest reverențios, de fiecare dată când saluta pe cineva), plin de umor, cu o voce inimitabilă, Bunicul era un bărbat de care te puteai îndrăgosti cu ușurință, de la 5 la 80 de ani. Un etern amorezat de soția lui, căreia i-a trimis minunate epistole de dragoste, pentru care ...

Citești o carte și ea îți stârnește întrebări, un imbold de a-ți spune părerea, de a discuta cu cineva. După ce-am terminat Dragostea când te doare, volum colectiv, apărut la Litera, în BPC, 2022, cu o prefață de Iulia Micu, am simțit nevoia să pun câteva întrebări, și-am început cu Andrei Simuț, neîndoindu-mă c-a citit integral cartea. Așa a apărut acest interviu de lectură:

În care dintre întâmplări, gesturi te-ai regăsit?

M-am regăsit cel mai bine în "mesajul" povestirii lui Doria ...

"Românii citesc prea puțin". "Românii nu citesc autori români". "Literatura motivațională omoară literatura adevărată". "Scriitorii români sunt prea puțin traduși în alte limbi". Iată doar câteva afirmații pe care le-am auzit repetate atât de des, încât aproape că s-au transformat în locuri comune. De aceea mi s-a părut util să încerc să aflu cum stau lucrurile și în alte spații culturale, situate în proximitatea noastră. O traducătoare din limba română, Jarmila Horáková (Cehia) mi-a împărtăși ...

Coborând în zona aia mai puțin plăcută a minții mele, am dat peste un moment care să-mi ducă rușinea la rang de Artă.

Eram undeva prin liceu – primul an de facultate, când am plecat cu prietena mea de atunci la mare. Anda, pe numele ei, primise de la ai ei un telefon nou, polifonic, o demență prin anii 2007-2008. Mama ei își reînnoise abonamentul de telefonie mobilă, plătise cu punctele acumulate, plus mulți alți bani pe lângă. Era un Siemens cu ecran color și carcasă argintie.

Anda era extrem ...

La cursurile lui Catrinel Popa stau de regulă lângă ușă, ca să prind câte ceva. Vorbește pasionant, iar scânteile care-i sar din ochi trec uneori pe sub ușă până la mine. Vorbește despre cărți de care n-am auzit ori intră în povești pe care credeam că le știu, dar care se dovedesc neobișnuite, populate cu detalii pe care le vede doar ea. Odată s-a întrerupt în mijlocul pledoariei și a întrebat: Ce faci acolo, Zenob, de ce stai la ușă? Ai aici un loc, pe pervazul ferestrei.

Așa am rămas cu ...

*Ștefan Constantinescu (n. 1968) este un regizor român, scenarist, artist vizual, pictor, care lucrează în București și în Stockholm. Este autorul mai multor scurtmetraje: "Troleibuzul 92" (prezentat la Bienala de Artă de la Veneția, în 2009), "Family Dinner" (inclus în programul Semaine de la Critique din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes, în 2012), "Six Big Fish"(2013), "Prologue" (2015), "The Shower" (2016). A realizat, împreună cu Julio Soto, documentarul "Dacia, ...

Pentru majoritatea cititorilor săi, chipul vizibil al lui Dan Burcea este o siglă: sigla blogului "Lettres Capitales". În 2017, a avut ideea de a crea un blog literar francofon, în paginile căruia scriitorii francezi și cei români pot dialoga în fața cititorilor de limbă franceză. A publicat interviuri, fragmente de texte, poezie românească tradusă în limba franceză, știri avizate despre noutățile din librăriile celor două țări. În 2022, a venit și consacrarea – *deloc surprinzătoare, ...

E vară, ca acum. Poate nu la fel de cald, dar tot august. Am doisprezece ani, părul lung, breton și sunt îndrăgostită. De fapt, eu tot timpul sunt îndrăgostită pentru că, dacă nu sunt, simt că lucrurile nu au sens, iar lumea capătă gust rău, de apă stătută. Așa că, pentru mine, iubirea este la fel de necesară precum petrecerea de ziua mea, chiftelele cu cartofi prăjiți, pupăturile mamei și notele de zece.

Prima dată, m-am îndrăgostit de un coleg de grădiniță. Nu știu ce mi-a plăcut la băiatul ă ...

Havana, 2010. Visam liniștit pe o terasă, când am auzit în spatele meu – bine, măi, Zenob, te credeam pe malul Dâmboviței, când colo, te bagi în sufletul meu! Așa l-am cunoscut pe Jan Cornelius, un tip decupat din Don Quijote, în permanență însoțit de un spiriduș șmecher, care îi face și cumpărăturile. Când nu e în vacanță, de preferință prin insule, precis îl găsiți pe cheiul Rinului, la o terasă, răsfoind câte-o carte, scriind pe telefon (fără diacritice) ori, mai nou, practicând un tip de t ...

Ioana Miron are două aripi de spumă, o știu bine, pentru că adeseori rămâne la cafeneaua zenobilor, ca să și le întindă la soare, două aripi albastre, care au cel puțin 3000 de stadii la bord, care au zburat pe deasupra Tamisei, pe la Gibraltar și chiar mai departe. Iar de câte ori întinde aripile rămân în urmă cuvinte, ca petalele de cicoare, ca dorințele uni om melancolic.

1. În care dintre poeme tale încap cele mai multe obiecte?

În acest poem, dintr-un volum în lucru:

*Se spune ...

De ce am ales vinul? Am cel puțin opt motive. Pentru că e viu. Pentru că uneori e capricios, uneori e agitat, uneori are nevoie de liniște, de singurătate și meditație, uneori e deschis, cu chef de povești - dacă știi cum să-l iei, e plin de surprize. Are nevoie de odihnă după un drum lung, are nevoie de răbdare, are nevoie de un prieten. Este uman. Vinul e mereu altfel. Niciun om nu poate să bea de două ori din același vin, pentru că nici vinul, nici omul nu mai sunt la fel. Faceți un experimen ...

Niciodată până atunci starea aceea ciudată pe care o simțeam acut ca dorință de ascundere nu pusese stăpânire pe mine în fața atâtor oameni. De obicei, ea apărea mai mult în liniștea camerei mele, un fel de blocaj al gândurilor și imaginarului care mă adusese în starea cu pricina. Mă închipuiam adesea trezindu-mă în fața unor persoane total necunoscute a căror privire rămânea împietrită asupra mea. Păreau că așteaptă ceva de la mine, iar eu eram incapabilă să le vorbesc. Intram în pământ de ruși ...

Proza verii

1. Mai există apetență astăzi pentru proza amplă, cu frază lungă și acțiune complexă (ca Isus din întuneric de Radu Găvan, Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu sau Salamandre de Liviu G. Stan)? Ori preferi proza în stil simplu, de notație, cu propoziții scurte și subiect linear (ca romanele Laviniei Braniște sau ca Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte de Alex Lamba)? De ce?

Nu știu spre ce tip de proză se îndreaptă preferințele cititorilor de astăzi pentr ...

Da, am prins vremurile când un fir dus la ciorap îți putea ruina nu doar viața socială, ci și stima de sine. Îmi amintesc de o seară din adolescența mea, o seară de început de toamnă și sfârșit de vacanță, în care mă pregătisem minuțios să ies în oraș: fard, pantofi cu toc, rochie sexy, tot tacâmul plus nelipsiții ciorapi negri. Când am terminat, m-am uitat în oglindă și mi-a plăcut până și mie cum arătam: eram aproape "piesă". Simțeam că voi avea succes în seara aia, un simțământ pe care, în an ...

Victor Gingiu pictează zenobi. În fiecare zi merge la facultate, unde fiecare student îl întâmpină cu noii zenobi pictați peste noapte. Așa se face că prin Timișoara adeseori vezi zenobi scăpați de la Facultatea de Arte. Nu toți sunt pictați, ci creați din varii materii, din sidef de perle și din roua strânsă între petalele bobidragilor. Din acest motiv m-am împrietenit cu Victor, sperând ca într-o zi să mă recunosc printre zenobii lui, ceea ce nu s-a întâmplat încă. Dar cum în vara asta vine ...

Prima mea amintire este încercarea de a-mi face singură o poveste, fiindcă pe celelalte prea le știam pe toate. Curând după aceea am amintirea clară a unei povești a cărei eroină era o Flacără. M-am ales atunci, la 4 ani, cu replica mamei: "Pune mâna și citește că nu iese scriitoare din tine!"

Am citit pe rupte, am făcut chiar filologia ca să citesc mai mult. Mare noroc am avut că cei de la Engleză erau obligați să facă secundar Româna. Citeam 3 luni vara, zi și noapte. Citeam în timpul anului ...

Cristina Balinte intră săptămânal pe ușa Academiei cu față preocupată și cu mintea plină de personaje de ficțiune. Are un birou pe care tronează o fructieră, una dintre acele piese de cristal, în formă de cupă, întodeauna cu mere albastre. Sunt vopsite? a întrebat-o cineva. Oh, nu, a zâmbit cu discreție, sunt mere din grădinile lui Zenob.

Uneori, odată cu merele îi mai trimit și câteva întrebări, la care răspunde în scris, ca acum.

1. Care a fost cea mai ciudată întâmplare de vară din ...

Momentele cheie par a fi predestinate

am văzut o fată târându-și tatăl cu forță printr-un magazin

și tatăl meu a remarcat: îl cam joacă pe degete.

Am râs, nu am răspuns. 

La urma urmei, tata nu va mai mânca înghețată. 

Umbrele copacilor dau sau nu timp plantelor

De umbre în întuneric ne e frică sau nu

Umbrele de departe ne pot face rău umbra lui niciodată

Singur, pe neașteptate, într-o sâmbătă seara, dai drumul la melodii vechi 

Absorbi aerul familial, freamătă ambiental ventilatoa ...

Carmen a primit recent un pachet, o cutie elegantă, lăsată de un misterios curier la poarta televiziunii. Cumva mă nimerisem pe-acolo și de unde trăgeam cu ochiul, sperând să nu mă vadă, îmi spune, fără să se uite spre mine – știi ce e în cutia asta, Zenob? E o rochie din petale albastre. Nu te mira, a anticipat ridicând un deget, în fiecare an primesc câte o astfel de rochie, în jur de Sf. Ilie. Și cine ți-o trimite, am întrebat eu, îndoindu-mă că o astfel de rochie ar putea fi purtată de cinev ...

Poftim. Mulțam fain, om drag!

Astăzi nu o să vorbesc despre literatură, ci despre bucuria de a fi părtaș la un alt tip de cultură.

După cum probabil mulți dintre voi știți (nici nu mă ascund) îmi place muzica rock și încerc pe cât se poate s-o promovez. Susțin mișcarea rock românească, scriu articole despre ea (nu atât de multe pe cât aș vrea), merg la concerte (niciodată pe invitații sau pile, ci doar cu bilet), cumpăr merch și sunt mândru că port tricoul vreunei formații cu care mă identific ...

Elena Ștefoi ține în buzunarul sacoului elegant o frunză de trifoi, în aparență o bijuterie în filigran, în realitate însă, făcută din trei mii de cuvinte misterioase. Într-o zi i-am spus că știam prea bine ce e cu trifoiul ăla, dar mi-a răspuns diplomatic: se prea poate, Zenob, dar nu tot ceea ce e veridic e și adevărat, nu-i așa?! Și, ca să schimb vorba, am întrebat-o care au fost primele ei tristeți și-așa mi-a povestit despre capră.

Zenob

Exact în a cincea zi de când devenisem p ...

Scriu textul ăsta în timp ce beau o cafea. Ca să fiu sinceră, am băut multe cafele de când tot scriu la el. Între timp, am împlinit imperfecta vârstă de 29 de ani, am băut și niște bule fine și am avut timp suficient de introspecție, de preamultgândit și răzgândit. Nu m-am decis încă dacă mă apucă sau nu o criză existențială, eu mă pregătesc oricum pentru ea în fiecare an, o aștept ca pe Iisus. 

În fine, eram la cafea, la o terasă, lângă Biserica Albă de pe Calea Victoriei. E duminică, iar sluj ...

Jussi Valtonen este scriitor și psiholog Trăiește la Helsinki. A studiat neuropsihologia în Statele Unite și scenografie în Marea Britanie. Cel mai recent roman al său este "He eivät boundä mitä tekevät" - "Ei nu știu ce fac" (Premiu pentru ficțiune). A vândut peste 100.000 de exemplare și cărțile lui au fost traduse în zece limbi. Lucrările sale anterioare includ două romane și o colecție de povestiri. M-am întâlnit cu el înainte de pandemie, undeva în Asia. Ce faci aici Zenob, m-a întrebat ...

Ianuarie 1982, într-o zi spectaculoasă de iarna, ies pe poarta de lemn, mijindu-mi ochii de la atâta soare și zăpadă, târând după mine un sănioi pe care mi-l făcuse tata la întreprinderea unde lucra ca translator. Era verde. Sănioiul, nu tata. Aveam 5 ani.  

Pe ulița satului în care am crescut până la 7 ani-pustiu. Teribil de neobișnuit.  

Era cald, zapada până-n gât, mâncasem bine, un soi de pace nepământeana instalată în sat. O fi fost sărbătoare, ceva, asta nu-mi amintesc. Dar îmi amintesc ...

Am călătorit mulți kilometri pe motocicletă, fie pe locul din spate, fie pe cel din față. Văzută de pe "motor", lumea este parcă mai vie; tot ce înseamnă natură – imagini, mirosuri, sunetul vântului, soare, ploaie, totul aduce viața mai aproape; viața reală, cea căreia de multe ori poate uit să-i iau pulsul, prinsă în evenimentele de zi cu zi. Viteza, atenția pe care trebuie s-o am tot timpul când merg pe motor sunt ancore puternice în prezent; această trăire a prezentului mă face să ies cu bine ...

M-am înscris la doctorat în 1990, când s-au scos la concurs primele posturi de asistenți și primele locuri la doctorat de după "blocada" din ultimul deceniu comunist. Îndrumător l-am avut pe proaspătul profesor "plin", promovat "cu salt" de la gradul de lector, peste cel de conferențiar, și proaspăt conducător științific Nicolae Manolescu, fostul nostru însoțitor de la Cenaclul de Luni. Cred că Mircea Cărtărescu și cu mine am fost primii lui doctoranzi. În partea a doua a anilor '80 insistasem a ...

Am visat aproape un fel de poveste, era totul foarte detaliat și fără nicio legătură cu realitatea mea mai mult sau mai puțin imediată. Poate de asta am și ținut minte visul, pe cele mai multe le uit, dar de data asta a fost parcă mai mult decât un vis, o poveste, una pe care mi-ar plăcea să o citesc sau chiar s-o văd - a fost o experiență puternic cinematografică. Protagonistul visului era un scriitor român, dar cumva știam că mama lui era italiancă. El publicase recent primul său roman, num ...

Un labirint de străduțe undeva la marginea Bucureștiului. Mergeam pe jos spre termocentrala ce-și înălța corpul subțire de beton într-o arcuire hotărâtă pe care i-o știam din anii copilăriei, când îi urmăream luminile clipind roșii în noapte de pe balconul blocului de zece etaje unde îmi plăcea să stau cu orele și să visez la avioanele care treceau pe deasupra capetelor noastre – capete în care oscioarele urechii interne vibrau în ritmul înfundat al muzicii teritoriilor din sud. Trecusem deja ...

Desfac încet pouch-ul ocru, scot pachetul de tutun, apuc cu degetele arătător, mijlociu și mare o grămăjoară de tutun care seamănă izbitor cu părul meu… uscat și răvășit. Plasez filtru în partea dreaptă a foiței, pun tutunul, presez ușor, rulez, umezesc și e gata. Țigara. Știu că primul fum mă va înțepa, că limba se va revolta în așteptarea gustului destul de oribil, dar nu mă pot abține. E între momentul aprinderii și primul fum tras adânc în piept o prăpastie a așteptării. A așteptărilor. Se ...

1. Domnule Profesor, ce rol are astăzi cultura maghiară în cultura transilvană, în general?

Transilvania este o zonă unde de-a lungul secolelor au trăit împreună românii, maghiarii, sașii și cumva această tradiție persistă; totuși, suntem într-o țară în care avem un președinte sas, Klaus Johannis. Comunitatea maghiară din Transilvania este destul de numeroasă și, ce să zic, este foarte important faptul că tradiția acestei culturi este veche de secole întregi. De obicei, vorbim aici și de ...

În clasele a cincea și a șasea am avut o profesoară, la început foarte cool, iar eu eram printre elevii ei preferați. Până într-o zi când intră în clasă supărată și mă ridică în picioare – ia zi, Șerban, m-ai monitorizat cât am întârziat? Nu pricepeam ce se întâmplase, nimeni nu pricepea, toți tăceam, profa nu părea că glumește. Nu după mult timp aveam să aflu că un părinte o pârâse că întârzie la ore. Și – nu știu de ce (probabil era Mercur retrograd și informația o luase razna) – profa credea ...

Am auzit bătăi de minge în curtea interioară, însoțite de un chilomănit de copii și am scos capul din pernă în afară, la o oră la care se trăiește. Miezul zilei, zici. Ăsta e soare roz, din recuzita lui Anderson și iei o gură de suc de portocale, dintr-o sticlă de plastic, în care seara s-a completat cu vodkă, verși un sfert pe picioare, ești lipicioasă, cauți o țigară și pretinzi că nu ești în situația asta, care situație, după spusele unei doamne cu păr lung negru și întotdeauna cu cercei colo ...

Muzeul Național al Literaturii Române din București împlinește 65 de ani de la înființare, pe 1 iunie 2022. Loc al întâlnirilor boeme, frecventat în special de scriitori, dar nu numai, are în momentul de față două sedii și administrează mai multe case memoriale. În ultimul deceniu, imaginea muzeului este legată de Prof. Ioan Cristescu, director din anul 2014.

Programul integral al evenimentelor aniversare: aici

Ligia Pârvulescu

Era o seară senină de vară, iar copacii din curtea M ...

Umbră plutitoare peste Cișmigiu, Liviu G. Stan e însoțit în permanență de patru salamandre de foc. Una dintre ele e mai cochetă, restul sunt sobre rău, prin urmare, doar ea vorbește cu mine: Zenob, mă întreabă uneori, nu cumva vrei să-ți cumpăr niște mărgele de la Brăila?

Dragă Liviu, crezi în arta hibridă?

Cred că e dificil să ai un tonus experimentalist decent în literatură evitând arta hibridă. Limbajul grafic al rețelelor de socializare (atât de adânc întipărit cognitiv în noi), ...

Se vorbește prea mult despre prima iubire și prea puțin despre influența primelor lecturi. Prima iubire este, de multe ori, o cicatrice care se vindecă și nici nu se mai vede (nici măcar o apendicectomie), în timp ce primele cărți pe care le-am citit ne impregnează mintea cum intră siropul într-o prăjitură, ajungând să influențeze ce ne place să citim, cum și pe cine iubim și, în cazul meu, ce scriem.

Ca adultă, am citit cu mare interes clasicii și modernii și m-am îndrăgostit pe viață de scrii ...

Gabriela Toma e non-stop la Muzeul Literaturii. La orice oră te duci, o vezi ieșind din pereții muzeului, plutind între Crețulescu și Grivița, mișcându-se fantomatic pe lângă exponate. Odată cânta la pianină, în sala de la parter, iar holul tot era plin de versuri, niște păsări de spumă. Ăstea sunt poeme pentru tine, Zenob, a zis ea, iar eu am rămas cu impresia că ține la mine. Alteori trece și nu mă vede, din ochi îi curg șiruri interminabile de furnici care se așază pe manuscrise, pe cărți p ...

Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces:

copilăria la final de comunism

viața mizeră a drogatului

iubirea între persoane de același sex

drama de a fi femeie

telenovela despărțirii

altele?

Dacă vorbim despre literatura română contemporană, cred că umbra comunismului e lejer cea mai obosită temă de găsit. Navigând pe site-uri sau prin grupuri literare, descoperi urgent că majoritatea cititorilor sunt ultrasatura ...

De când mă știu, am preferat mersul șederii, poate că la naștere vreo ursitoare mai ghidușă mi-a strecurat un pumn de furnici pe talpă și mi-a menit să mă aștern drumului, precum iarba câmpului. Ceea ce s-a și întâmplat, în felurite chipuri, de la plimbările cu mâna de copil, topită în palma mirosind a colonie și-a tutun de pipă, a Bunicului, până la cercetările de teren, pe coclauri autohtone sau prin alte colțuri ale pământului. Lumea străbătută mi-a devenit covor, migălit în mii de noduri, de ...

Primul an de facultate, prima sesiune. Obișnuit, ca în liceu, să învăț susținut câteva ore bune înainte de un examen credeam că metoda aceasta de "a îngrășa porcul în ajun" avea să funcționeze și atunci.

După o serie de câteva nopți nedormite pentru alte examene, mă pregăteam pentru Estetică. Profesorul nostru, deși avea simțul umorului, era un personaj intimidant.

Examenul urma să aibă loc a doua zi, de la 8 dimineața, în amfiteatrul Shakespeare, era un curs fundamental, de trunchi comun, așa ...

1. Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces: copilăria la final de comunism, viața mizeră a drogatului, iubirea între persoane de același sex, drama de a fi femeie, telenovela despărțirii, altele? Dezvoltă: în ce circumstanțe ai constatat, ce cărți, ce pasaje ți se par clișeice la nivel de abordare etc.

Cred în faptul că o temă, oricât de des abordată și de supralicitată ar fi, nu se epuizează din acest motiv. Ceea ce poate epuiza o temă este modu ...

Cea mai emoționantă întâlnire dintre întâlnirile mele admirabile a fost întâlnirea cu Noica la Poșta din Păltiniș, unde venea aproape zilnic să-și ridice corespondența. Era în primăvara lui 1986. Când m-am prezentat, după un schimb prealabil de scrisori și de cărți poștale, m-a întrebat în germană: Wann sind Sie aus Deutschland gekommen? I-am răspuns, surprins, că n-am fost niciodată în Germania. Sind Sie nicht Herr von Bussche aus Hermannstadt? m-a întrebat el. "Nu, sunt numai Bușe", i-am ...

O întindere imensă albastră, marea mă așteaptă în fiecare zi. Când ajung în dreptul ei încetinesc și o salut în drumurile mele. Chiar și iarna când valurile sunt uneori înfricoșătoare, deschid geamul mașinii și o respir. Desprea ea am scris prima poezie. În copilărie, a fost cât pe ce să mă fure. M-a îmbrațișat atât de tare, m-a sufocat, și doar pentru că m-am luptat aprig mi-a dat drumul. În adolescență m-am așezat o dată pe treptele soclului pe care stă Ovidius și o privește, că să pot vedea ș ...

Era o noapte fără pic de lumină, sau cel puțin așa mi-o amintesc. Nu vedeam luna, iar asta mă face să cred, ori de câte ori îmi fuge gândul la momentul ăla în care fricile mele au căpătat consistență materială, că lipsa lunii e favorabilă aplicării unei educații a terorii (întreținută prin limbaj, cum altfel?). Totuși, nu întunericul reprezintă miezul acestei întâmplări, cât nesupunerea – refuzul de-a merge la culcare când toți ai casei considerau că-i bine să se culce un copil. Desigur, teoria ...

Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces?

Mie mi se pare excesivă tema copilăriei la final de comunism, a copilăriei și adolescenței în anii tranziției (1990 – 2000) și a mizeriei tranziției în general. Nu aș putea să dau exemple cu citate, pentru că am tendința să ocolesc din start cărțile care tratează aceste subiecte. Sunt perfect de acord că avem nevoie de o literatură care să zugrăvească epocile astea – comunismul, tranziția – scrisă chiar de ...

Un măr fermecat

Delia Hügel

Când mii de oameni își părăsesc căminele luând cu ei doar ce încape într-o sacoșă, o valiză sau un portbagaj, mi-e greu să vorbesc despre obiectele frumoase pe care le-am râvnit sau le-am obținut. Am mai asistat la crize ale refugiaților, unele poate chiar mai grave, de fiecare dată cutremurătoare, dar în cazul de acum, fiind vorba despre vecinii noștri, amenințarea care îi alungă pe ei reverberează până departe, până chiar în casa mea, ceea ce mă face să prive ...

1. Ai scris numeroase romane si povestiri. Care ar fi temele la care revii, pe care le reiei?

Temele mele sunt variate, însă am și eu niște obsesii, niște locuri la care mă întorc periodic. Între acestea, tema familiei revine, nu așa, ca o "problemă", ci doar ca o reminiscență a visurilor mele despre o societate mai bună, eliberată de antagonismul generațiilor, de legătura tiranică dintre părinți și copii. Dar sunt preocupată, în egală măsură, de zonele misterioase ale vieții, de epocile tr ...

De când am început să îmbătrânesc îmi vin în minte tot felul de întâmplări din copilărie, de la farse mai mult sau mai puțin inofensive pe care simțeam plăcere să le fac celor mai vârstnici (bunici, părinți, mătuși), până la situații în care am fost eu victima unor șotii (din partea colegilor de  grădiniță sau de școală, în special). Răvășitoare cu adevărat nu mi se mai pare astăzi nici una dintre întâmplările de  atunci (probabil pentru că m-am detașat demult de trăirile copilului care am fost) ...

Care dintre temele următoare ți se pare epuizată, suprasolicitată, abordată în exces: copilăria la final de comunism; viața mizeră a drogatului; iubirea între persoane de același sex; drama de a fi femeie; telenovela despărțirii; altele?Ce pasaje ți se par clișeice la nivel de abordare etc.

În general mă interesează scrisul/scriitura, nu neapărat tema, cum se așează autorul față de subiect, dacă e autentic, consistent ca perpectivă, nu ca volum. Acum se traduce mult, nu e timp de citit, ...

Pentru mine, amintirile copilăriei se rezumă la instantanee discrete, uneori doar la imagini vizuale foarte scurte, câteva cadre în succesiune, ca cele care se găseau pe riglele pe care și le doreau toți copiii din anii '80, acelea pe care le înclinai încet ca să vezi cum se schimbă desenele. Și, cu cât mă duc mai departe spre trecut, cu atât contextul e mai străveziu, iar ordinea instantaneelor se amestecă. Axa timpului e mototolită în capul meu, de parcă acea perioadă a vieții ar fi o ghirland ...

Toți absolvenții de Litere devin scriitori sau toți scriitorii trec pe la Litere ?

Cred că nici una, nici alta. Deși poate ar trebui. Glumesc. Nu sunt de părere că Facultatea de Litere te face scriitor și cred că nici măcar nu e acesta scopul ei.

De curând, într-un moment de nostalgie, mi-am aruncat ochii peste cursurile mele de atunci, din timpuri imemoriale, illo tempore ☺, și totul mi se pare acum foarte conceptual, impregnat de prea multă teorie. De pildă, nu-mi amintesc să fi existat ...

Când aveam șase ani nu ne gândeam decât la joaca din spatele blocului: cartonașe, figurine, șotron, coarda pentru fete, fotbal, pititea. Până când venea seara, în casă nu intram decât pentru cele cinci minute de desene animate cu Mihaela și Azorel. Iar apoi săream cu toții pe geam dacă stăteam la parter sau alergam pe scări spre parcarea asfaltată.

Nu voiam să pierdem niciun minut de joacă. Apoi a venit revoluția desenelor animate. Niciodată nu mai stătusem atâta la televizor: Tom și Jerry, Bu ...

Sunt o scriitoare mediteraneeană de limbă spaniolă, născută în Centrul Vechi al Bucureștiului, unde viorile lăutarilor sfâșie inima. Sunt o feministă cu suflet de bolero. Sunt femeia în roșu.

În viețile mele imaginare și în visurile avuabile sunt actriță. Deseori văd un film în interiorul meu, ale cărui scene formează o scrisoare de dragoste. Există scrisori de dragoste pe care nu le voi scrie niciodată, de aceea scriu cărți.

Una din imaginile care mă obsedează este cea a luminii jucăușe între ...

În copilărie aveam un idol.

Unchiul Tănăsel.

El era... Pictorul! Așa, un fel de cehovian...

Nu degeaba, când eram întrebat ce vreau să mă fac atunci când o să fiu mare, spuneam, umflându-mi pieptul, cu sau fără cravate de șoim al patriei sau de pionier:

— Pictor!

Și zău dacă știam prea multe despre pictori, pictură pe atunci!

În primii ani ai... vieții locuiam într-o casă astăzi demolată, pe Focșani, nr. 21, din eternul Galați! O stradă destul de departe de fluviu (9 min – 4,2 km), prin DN ...

"Privesc de la fereastră lumea care se foiește pe Strada Doamnei. Locuiesc în intersecția cu Strada Academiei. Mașinile sunt întotdeauna parcate de așa natură încât să îngreuneze cât mai mult circulația. Uneori, apar niște autovehicule blindate care transportă bani. Acestea intră vis-a-vis, în curtea Băncii Naționale, staționează o perioadă, iar apoi dispar cu tot cu escortă. Banii se plimbă prin oraș pe sub nasul meu. Sunt protejați. Am remarcat niște tipi cu mitraliere care însoțeau convoiul." ...

Într-unul dintre superbele sale eseuri despre moarte, Starring at the sun. Overcoming the terror of death, Irvin Yalom apelează la o metaforă ingenioasă pentru a-și explica raportarea la acest subiect de cercetare, deopotrivă provocator și incomod. Este vorba despre ecranul împărțit – la bază, o tehnică terapeutică de hipnoză menită a-i ajuta pe pacienți să scape cât mai ușor de unele amintiri extrem de dureroase. Desfășurarea ei este simplă, iar eficiența indubitabilă. Pacientului hipnotiza ...

Vă prezint un buton de distrugere. Unul dintre butoanele mele de distrugere. Imprevizibilul. Un Trabant nu se poate cățăra printre povârnișurile unui munte. La fel de dezarmat sunt și eu în fața imprevizibilului. Mă paralizează. Timpul meu lăuntric (my inner time) este un ochi de apă închis într-un vid, nu există adieri pe suprafața lui, ci doar o stagnare predictibilă. Nu știu de unde mi se trage această alergie la neprevăzut, dar știu că vine la pachet cu o jenă fundamentală apărută încă din ...

1. Când ai început să scrii poezii?

Am început să scriu pe la 5-6 ani. De tipar sau dictându-i bunicii. Povestesc despre asta în volumul meu, în poemul N.1984.

2. Ce poeți/poete te-au inspirat să scrii? 

M-au inspirat, de-a lungul vremii, o sumedenie de poete. Le-aș aminti aici pe Kim Addonizio, Dorianne Laux, Staceyann Chim, Sylvia Plath, Anne Sexton, June Jordan, Maya Angelou, Nikki Giovanni. Și sunt convinsă că uit acum multe. Poezia românească scrisă de femei am descoperit-o t ...

Domn fără obligații, de 51 de ani, caut doamnă fără obligații, cu casă, cu vârsta între 30 și 50 de ani pentru prietenie, în vederea căsătoriei. Rog seriozitate. Tel. 0760945621.

Un anunț matrimonial eliptic al unui ins prea grăbit ca să mai stea în loc de calități fizice, moral-volitive sau spirituale, care, oricum, țin de o socoteală de acasă care nu se potrivește cu cea din târg, în afară că bunele lui intenții se vădeau din modul inedit de difuzare. Anunțul, cererea în căsătorie, de fapt, e ...

Pe când avea 15 ani, Domnica se învârtea pe o stradă cu zenobi, nu departe de Gara Basarab. Odată am văzut-o chiulind de la școală, cred c-am și scris despre asta. Unde putea să se ducă? A coborât strada și a scos din sac niște balerini bleu, schimbându-se cu rapiditate, aproape scăpând de pantofii normali. Ce crezi, Zenob, că pot să facă pantofii ăștia, m-a întrebat. Se pare că știuse din prima clipă că sunt pe urmele ei. Habar n-am, am zis eu, resemnat. Uite asta! – a mai spus și-a și dispărut ...

Târzia mea studenție pariziană a coincis cu "vremea de glorie" a cântăreților români la metroul din Paris. Nu trecea nicio stație fără să se urce o nouă echipă, acordeon plus "voce", trăgând după ei o sculă cu aspect antediluvian, pe care cred că le-o închiria chiar administrația metroului (sau și-o pasau ei între ei) și care, am realizat la un moment dat, era de fapt un amplificator. Număram penibil nu mai puțin de 14 stații de la căminul din Porte de Clignancourt (acel pitoresc Ferentari al Pa ...

Prin Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere se perindă o mulțime de personaje, care de care mai interesante și mai pestrițe, doar că studenții sau profesorii care stau concentrați în bănci nu le zăresc întotdeauna, din pricina pădurilor de litere în care sunt cufundați. Aici m-am întâlnit, pe când eram studentă în anul I și descopeream cultura antică și medievală, cu Alexandru cel Mare, dar mai ales cu năzdrăvanul lui cal, Bucefal / Ducipal (în adaptarea autohtonă), căruia i-am căuta ...

Ce ne-ați putea spune despre dvs. ca un fel de carte de vizită pentru cititorul român?

M-am născut în 1972 la Atena. Am studiat la Facultatea de Biologie a Universității din Atena și la Școala de Regie Lykourgos Stavrakos. Am publicat romanele Το μυστικό της τελευταίας σελίδας (2009), și Καινούργια μέρα (2018), amândouă apărute la Kastaniotis. Am editat cărți semnate de Lefteris Alexiou, volumul colectiv Ιστορίες βιβλίων (Ed. Kastaniotis, 2014) și volumul colectiv Ο *Νίκος Καζαντζάκης ...

Sunt câteva sertare ale memoriei pe care oricând le deschizi te emoționează, mă refer la cele legate de cărți. Întâlnirea cu biblioteca, alta decât cea de acasă. Momentul când deschizi ușa și un întreg continent se desfășoară înainte-ți. Pentru mine a fost atunci când am părăsit școala generală și am continuat cursurile la Liceul de Artă "Ion Vidu" Timișoara, în gimnaziu fiind încă, liceul având și cursuri de gimnaziu. Biblioteca liceului de artă era un tărâm fascinant, foarte diferită de biblio ...

Aprilie e prima lună din zodiac, acoperă zodia Berbecului, o zodie cu care, de altminteri, nu comunic foarte bine. Dar e vorba în cele ce urmează de 4 aprilie, zi care atât în istoria României, a lumii în general și a vieții mele înseamnă foarte mult. Să le luăm pe rând.

În 4 aprilie 1944 a avut loc teribilul bombardament anglo-american, în urma căruia a căzut Teatrul Național, Calea Griviței a fost făcută praf, bucureștenii probabil că au simțit atunci pe pielea lor ce înseamnă războiul. Mulți ...

Mihaela Ioniță face naveta cu barca. Locuiește la Los Angeles, dar în fiecare zi, pe la prânz are întâlnire cu Răzvan Ursuleanu, pe strada Berthelot. Urcă în barcă și se teleportează. Uneori poate fi văzută trăgând la rame pe Lacul Snagov. Alteori, cu vântul în pânze pe Mediterana. Ori pe Amazon. Prima oară ne-am văzut pe malul Dâmboviței, unde făcea un show cu regretatul Ivan Patzaichin. Avea părul roșu, acoperit de o pălărioară de pai. Inițial am crezut că și-o pusese de fandoseală, apoi m ...

Aveam cinci ani. Un salt din întuneric în spatele meu și o amenințare cu arma. Glumesc. Nimic de felul ăsta nu mi s-a întâmplat, nici în copilărie și nici mai târziu; mai mult, de copil chiar am îndrăgit armele, jocurile de acțiune și tot ce însemna jucărie motorizată – mașinuță, avion, motocicletă.

Am avut o copilărie fericită, pe care mi-am petrecut-o în Ploiești – orașul care pentru mine a rimat mereu cu bucuria. La fel de mult, precum armele și motoarele, îmi plăceau caii și plimbările în ...

Treceam odată pe la Radio și la poarta din Berthelot am dat de un tip chel, care desena pe un șevalet. A fumat o țigară, a tras de două ori c-un cărbune și-a intrat grăbit în clădire. Apoi, ne-am mai întâlnit de câteva ori, l-am văzut la pupitru, cu multe fire în jur. Abia după ce ne întâlnisem de vreo duzină de ori, a strigat după mine – Zenob, a zis el, nu cumva locuiești pe strada Doamnei? Am negat imediat, nu puteam să-i spun că locuiesc peste tot. Atunci am aflat că-l cheamă Bogdan Calc ...

Am stat până în ultimul moment, gândindu-mă la sensurile pe care le are confesiunea pentru mine. Și dacă pot scrie ceva care să semene cu o confesiune. Când unele lucruri stau foarte mult în spațiul propriei emisfere cerebrale, cam toate unghiurile i-au fost disecate și toate stările trăite, încât un ochi din exterior nu ar face decât să audă și privească un rezumat al unei "fresce" monumentale. Ceva trăit cu intensitate de un individ va fi derulat în doar câteva minute pentru altcineva. Și e ap ...

Enrique citea Cervantes, așezat pe un scaun capitonat, în cabinetul lui, la Universitatea Granada. Din când în când, dintre filele cărții, aluneca o picătură de apă. Sau așa am crezut inițial. Am rămas prudent lângă ușă. Biblioteca era plină cu literatură medievală, de poeme eroice. Gata, Zenob, a spus el, hai să mergem la Suțu! Evident, cuvintele m-au luat prin surprindere. Nu mă așteptam să vorbească în limba română. În plus, invitația părea bizară de-a dreptul. Abia atunci am observat că ...

A fost o vară ca nicio vară în care seara inspiram mirosul grădinii proaspăt udate și citeam Vara și Nunta și Primul om. Mă gândeam mult la Oran, Alger, Tipasa și Djemila. Pe Camus la început îl confundam cu Humphrey Bogart, din cauza pozelor cu țigara în gură. N-am visat să-l copiez, doar să mă refugiez în lumina văzută de el, în schimb, un timp, am vrut să-l imit pe Saramago, să eliberez frazele de puncte, de virgule și de majuscule, dar când am ajuns să împărțim aceeași țară - deși el e ...

Aida are capacitatea rară de a intra în paginile de carte. O lași, bine-merçi, lângă un raft, și dispare, cum mi s-a întâmplat mie odată, la Biblioteca Națională: am întors capul, iar Aida era deja o lumină care se prelingea pe muchia unei cărți. M-am uitat de-aproape ca să citesc titlul: Il libro delle case de Andrea Bajani, în original. A petrecut ceva timp pe-acolo, iar când a ieșit, mi-a spus conspirativ: Ascultă, Zenob, nu cumva știi vreo casă de vânzare prin Cotroceni? Lasă, s-a răzgândi ...

În adolescență vedeam uneori pe strada Plantelor, alteori pe lunga stradă Popa Soare, un domn cu părul lung, pieptănat pe spate. Era îmbrăcat într-un costum cărămiziu, cu vestă și cu o cravată cafenie. Domnul se plimba încet, de unul singur, cu capul în pământ. După ce am trecut de vreo trei ori, la date diferite, unul pe lângă celălalt, am început să-i dau bună ziua. Îmi răspundea cu voce politicoasă, oprindu-se din mers pentru câteva clipe.

Domnul în costum cărămiziu făcea parte din colecția ...

Șerban Axinte​

Se întâmplă să trăiești într-un poem atunci când tu ca om te identifici aproape total cu literatura (poezia) pe care o citești și o scrii. Lucrurile materiale sunt parcă undeva departe în afara ta. Nu zic că e bine. Ideal este să menținem un echilibru între toate activitățile pe care le avem de făcut. Și, în general, menținem acest echilibru pentru că nu avem încotro. Eu cânt și într-o trupă de rock progresiv (care deocamdată nu dorește să se arate lumii). Cânt împreună cu do ...

Pe Catrinel poți s-o vezi adeseori prin Facultatea de Litere, mai ales prin zona bibliotecii. Are un fotoliu special, pe unul dintre coridoarele care duc la Matematică, un fel de cuib, în formă de lingură. Dacă nu-i acolo, înseamnă c-a plecat la plimbare. Mă refer la fotoliu, care se teleportează oriunde, încât sunt zile în care poți să vezi pe deasupra Bucureștiului un fel de ghiulea galbenă, care e de fapt fotoliul lui Catrinel. Uneori, din el zboară pagini, în special din romane. Odată s-au a ...

M-am bucurat să aflu azi că v-a apărut o nouă carte despre București, cu un titlu aproape politic, București, kilometrul zero. La ce se referă acest titlu?

Kilometrul zero al Bucureștiului e, ca și Umbilicus urbis Romae ori omphalos-ul de la Delphi, ceea ce se numește "buricul pământului" – mai concret, punctul simbolic de unde se măsoară distanțele care separă centrul capitalei de principalele localități din provincie. În Roma antică, kilometrul zero era marcat de un mic monument aflat ...

​ Ascultă-mă, frate! Ia din Piața Unirii tramvaiul 23 care te va duce pe 11 Iunie, spre Piața George Coșbuc și pe lângă ruina fostei fabrici de bere Bragadiru, pe Sebastian, Chirigiu, Rahova… Coboară la Piața Ferentari și ia-o în sus, pe Trompetului, o stradă lungă de un kilometru și ceva, spre capătul căreia se face la stânga strada Imașului. Casa de la numărul 8 este un ecou stins al casei cizmarului Gică Dei, de unde a început să se depene povestea Sonatei pentru acordeon.

​ Casa de pe str ...

Mi se amestecă planurile temporale: azi dimineață am ascultat timp de o oră și jumătate un program al lui Andi Moisescu pe Youtube, unde avea o conversație cu incredibilul Nicu Alifantis, care, în timp ce scriu, îmi cântă Decembrie a lui Bacovia. Între timp, încerc să scriu despre prezentul de pe aici, în Santiago de Chile. La intersecția planurilor temporale fiind Youtube care, din fericire, ne aduce clipele acelea minunate ale muzicii Folk.

Vă scriu în preajma celui de-al doilea an aniversa ...

Cu mult timp în urmă m-am întâlnit cu cel mai bizar personaj, într-o după-amiază de toamnă, ca acum, după ce prin București ieșise lumea din case, să-și încerce pantofii - ghetuțe fine, botine cu talpă ușoară, și cizme mulate. Și cum mă duceam spre Biblioteca Națională, învăluită în aburii Dâmboviței, am dat de Cătălin, la o masă, de la terasele multe, le știți, grădinile pentru cititori, așezate în jurul Bibliotecii, unde lumea bea elixire, lângă pomi de cafea, privind anemone cu ofuri și cochi ...

Să vă spun cum m-am întâlnit cu Mihail Victus - nu demult, prin toamna-iarna trecută. Îmi comandasem un ceai și încercam să mă concentrez pe frumusețile nevăzute ale unei măști medicale. Nu bătea vântul, nu era ger. Iar terasa, pe lângă Muzeul Literaturii, era în acel moment, una dintre cele mai căutate. Și-așa din senin, am constatat că apăruse la masă. Ei, bine Zenob, m-a luat el cam de sus, se pare că n-ai auzit încă de mine. Așa și era, nu știam cine e. Am observat însă o monogramă minusculă ...

După mai bine de cinci decenii de regimuri totalitare în care lupta pentru statura socială a fost privilegiul celor care nu erau obligați să lupte pentru supraviețuire, nu e de mirare că România își găsește cu greu reperele. Primele mele tangențe cu literatura memorialistică și sistemul carceral comunist m-au năucit din două motive. În primul rând, nu înțelegeam cum indivizii pot să decadă atât de mult moralicește încât să adopte un comportament subuman cu semenii lor, chiar adversari fiindu-le. ...

Prin Copou sunt niște castani foarte bătrâni, mă rog, erau, că n-am mai fost de multă vreme pe-acolo, iar dacă te uiți cu atenție, printre frunzele lor, o să vezi niște ochi mari, care sorb orice mișcare a străzii, de la fostul Conservator până la căminele din Pușkin și mai departe. Eu i-am văzut niște ani buni, fără să știu ai cui sunt și ce caută-acolo. Până într-o zi, când m-a pâsâit - Zenob, a zis el, stai puțin să schimbăm câteva cuvinte. Așa l-am cunoscut pe Călin Ciobotari, un tip eteric, ...

Cu Marius Mircu am făcut cunoștință undeva prin primăvara anului 1990. Oricât ar părea de ciudat, lucrurile chiar așa s-au și întâmplat, chiar dacă pe vremea aceea era deja plecat în Israel de trei ani. O vreme, deși a stat la doi pași de mine, pe un raft, nici nu l-am băgat în seamă. A trecut ceva timp până am făcut cunoștință cu adevărat. Dar, înainte de alte considerații, mă întorc la primăvara lui ‘90…

Într-o bună zi, mă întâlnesc pe scara blocului cu un vecin. Unul pe care îl cultivam în m ...

Cu Ștefan Lemny nu m-am întâlnit niciodată. Dar mi-a apărut în vis. Dormeam bine-merçi pe malul Dâmboviței și-mi apare dl. Lemny, înfășurat într-o blană de samur. Deși știam prea bine că visez, totuși voiam s-o iau în serios, așa c-am început să-i cânt ceva din Anton Pann. Ce faci, Zenob, mi-a reproșat el, n-ai pic de aptitudini muzicale, dar nu te lași, nu-i așa!? Văzându-mă luat peste picior și atacat în libovul ipseității, am scos o drâmbă din buzunar și, chemând alți zenobi fără treabă, ca ș ...

În ultima zi de școală din al doilea an de gimnaziu am primit la premiu, așa cum se obișnuia și (încă!) se mai obișnuiește, câteva cărți. Una dintre ele, apărută în renumita pe atunci colecție "Lyceum" a Editurii Tineretului, avea scris pe copertă: Nicolae Bălcescu, "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul". Mă intriga acel cuvânt, "supt", prin forma lui ciudată, căci nu aveam de unde să știu în vremea respectivă că este un arhaism fonetic. Cartea lui Bălcescu avea două volume, unite între ele cu o ...

Cu mulți ani în urmă căutam ceva pe net și-am dat de-un tip care-a-nceput să vorbească. Nu e neobișnuit, mereu dai de persoane locvace prin lumea netului, numai că de data asta era un japonez care părea să mă cunoască de undeva. Și în plus vorbea românește. Salut, Zenob, m-a luat el la sigur, îți mai aduci aminte de mine? Nu știam, n-aveam nici măcar o bănuială micuță. Sunt Tettyo Saito, a spus el, și ne-am cunoscut în Pădurea norvegiană. Acum, sigur, fiind japonez, nu te puteai gândi decât la M ...

Nu demult sună telefonul de pe un număr necunoscut. Prudent, n-am răspuns, dar ce credeți, o secundă după aceea, aud o voce nu departe de mine. Telefonul zăcea la oarecare distanță, mort, iar vocea asta nu avea nicio legătură cu el. Spunea o istorie foarte încurcată, de pe vremea pașoptiștilor ori mai dinainte, și mi-am dat seama că o siluetă difuză se foia nu departe, pe canapea. Pe măsură ce trăncănea, nu știu cum dar vedeam personajele, acțiunile. Uite, Zenob, ce vreau de la tine, zice vocea ...

Botanica, meseria mea, uneori îmi stoarce creierul și mă lasă cam uscat de idei extra-botanice. În momente de felul ăsta, îmi amintesc că la Liceul Iulia Hașdeu, la București, în sala de clasă a ultimului an de liceu, un laborator amenajat pentru secția de real, era o planșă pe care scria Science sans conscience n’est que ruine de l’âme, o frază despre care am aflat mai târziu că-i aparține scriitorului francez Fr. Rabelais. În consecință, îmi vine iar în minte îndemnul Doinei - să scriu, să ...

Adriana Teodorescu e atât de cunoscută la Craiova, încât nici nu mai îndrăznește să iasă pe stradă, ci trimite niște păpuși în locul ei. A, da! Am uitat să vă spun, în castelul ei, de pe Calea București, locuiesc 3000 de păpuși, toate rămase de pe vremea Regatului păpușilor, mai mult clone ale unor ființe din epoca veche, entități dispărute între timp, zâne, vrăjitoare și alți zărghiți. Iar păpușile făcute după chipul și asemănarea acestora au ajuns cumva în grija Adrianei, pe care cred că vă da ...

O puteți vedea în special pe Moșilor, călare pe o insectă de smoală, căreia îi spune motor. Brunetă, cu picioare lungi, cu haine haioase. Uneori oprește prin intersecția Eminescu, nu departe de mine, și scrie versuri direct pe asfalt. Primăria sectorului 2 are niște angajați care-o așteaptă, mai ales miercurea, în fața Mega Image-ului. Cum apare, cum intră în alertă, iar când ea pune punct, oamenii ăștia transcriu textul, întotdeauna un poem despre Turner - pictorul. Odată am întrebat ce fac c ...

Eram la teatru, se juca ceva după Pinter, cred că într-o versiune a lui Dabija. Mă prinsese, eram tot numai urechi. Personajele păreau afișe care se mișcau încolo și-ncoace, iar printre ele, o femeie de ceață, străbătută de spoturi verzi. Scena se derula într-un restaurant, iar discuția degenerase și pe măsură ce vocile creșteau în intensitate, femeia transparentă se dilua. După un timp am și scăpat-o din vedere, captivată de epica faptelor, când am simțit că cineva stătea pe fotoliul de lângă m ...

Am ajuns deja la jumătatea din august. La noi, fiind toiul iernii. Printre bătrâni există zicala: "trebuie să scăpăm de august". Supraviețuitorii ies în parc pe 1 septembrie să sărbătorească, să se laude că-s încă vii! Azi este înnorat și avem și "stare de urgență" din cauza poluării atmosferice, la noi - un amestec de praf și fum de lemn, pe care săracii și bogații încă îl folosesc să se încălzească. Eu am trecut la electricitate:)

Afară sunt zece grade. Conversez ca englezii, până mi-aduc ami ...

1. Stimată d-nă Domnica Rădulescu, în anii ‘80, ați urmat o facultate de filologie în România. Considerați că literatura a fost un factor major în decizia dumneavoastră de a vă stabili în SUA, unde libertatea este esențială pe plan social și cultural?

Faptul că îmi doream să mă împlinesc ca scriitoare și om de teatru, să îmi desfășor creativitatea artistică în toate direcțiile posibile a fost factorul esențial al deciziei de a părăsi țara. Ceea ce a mai constituit, de asemenea, un factor decisi ...

Andrei e prof de film la Cluj, iar eu l-am întâlnit prin Librarium, într-una dintre acele zile de răsfoit cărți. Valentin Derevlean zâmbea enigmatic, îndrumându-mă din priviri să mă uit spre un colț, în care trona o carte monumentală la propriu, de doi pe doi. Filele ei foșneau cu lene, iar, dintre falduri, dintre norii de nea, a ieșit un tânăr domn, îmbrăcat ca pe vremuri, cu sacou gri și ochelari cu rame metalice. Ce surpriză, Zenob, a zis el, nu-mi imaginam că faci drumuri așa de lungi! Apoi ...

Ziua Marinei

Pentru cineva născut și crescut în Constanța, 15 august este o coincidență fericită între Ziua Marinei și Sf. Maria "Mare". În copilărie, am crezut că Ziua Marinei descinsese cumva dintr-o  sărbătoare mitică a eroicilor marinari care se încumetaseră să înfrunte Pontul Euxinus, marea căreia i se aduceau ofrande pentru a fi îmblânzită. Așa cum numele Euxinus, eufemism de la aksenos ("neospitalier"  în greaca veche), sugera, o astfel de sărbătoare a mării, marinarilor și corăbiil ...

Aeroporturile m-au speriat dintotdeauna.

Nu știu cum să mă comport într-un aeroport, mă intimidează bagajele, povești îndesate până la refuz în geamantane și rucsacuri mereu mai mari decât limita impusă, povești care îndulcesc cotidianul celor la care ajung. Bucăți de brânză împachetate în ziare și ascunse printre țesături de vâscoză și bumbac, borcane cu zacusă făcute de mame și bunici, fierte în aburi de dor ca să nu existe probleme cu alterarea conținutului, dulcețuri ce țin loc de zâmbete ș ...

"Iar drumurile, toate, duc spre oameni."

(Antoine de Saint - Exupéry, Micul prinț)

Drumul din Luxor spre Aswan nu ar trebui să fie foarte lung. Ne-am documentat înainte și pare rezonabil, în jur de patru-cinci ceasuri de mers cu trenul. Pentru că vrem să ne oprim pe drum la templele Kom Ombo și Edfu, încercăm să găsim o mașină cu care putem ajunge. Din păcate (sau din fericire), nimic care să pornească în zori. O ultimă încercare într-o agenție de turism ne prilejuiește întâln ...

București, februarie 1977. Din strada Mihai Eminescu, unde stau în gazdă la nr. 55, într-o casă cu etaj construită de un general în perioada interbelică, îmi iau magnetofonul Grundig și benzile cu muzică rock. Sunt student în anul III la Litere. E seară și mă îndrept grăbit spre Piața Romană, unde în blocul de pe bulevardul Magheru (colț cu strada Mendeleev) stă Anda. Anda e și ea studentă în anul III la Arhitectură și de aproape doi ani este nedespărțită de colegul meu Bogdan Negru-Dimitriu, ce ...

Prin Piața Amzei trece adeseori un bărbat cu pălărie albastră, genul cu boruri largi, umbrite de spirite selenare. În rest, e normal: blugi, jersee englezești și pantofi sport. Acest bărbat care întodeauna pare că vorbește cu cineva, un interlocutor invizibil, este Daniel Nica, un prieten vechi, care ori de câte ori dă de mine mă întreabă dacă-am citit Kundera. Dacă vrei, Zenob, să știi că-ți pot împrumuta câteva cărți de-ale lui. Într-o zi am trecut pe la el și-avea un musafir. Nu-l vedeam bine ...

Mihai Ignat e un tip foarte serios. De câte ori mă întâlnesc cu el, scoate din buzunar o pereche de ochelari, îi pune pe nas și mă examinează amănunțit, iar la final zice invariabil: excelent, Zenob, ai mai crescut doi milimetri jumate! Prin Brașov, lumea îl salută pe stradă, fiind cunoscut și ca scriitor, dar și ca profesor. Odată m-a invitat la un ceai: urăsc cafeaua, Zenob, mi-a spus el, dar ador ceaiul de dintele lupului. Ai băut vreodată? Și-așa am ajuns într-un turn de pe lângă Colegiul Șa ...

Bianca Zbarcea : Cine e Șerban Axinte într-o sintagmă poetică?

Șerban Axinte : O vreme mi-a plăcut să spun despre mine că "eu sunt mai mulți". Am folosit această sintagmă autocaracterizatoare în cel puțin două texte din "Scrâșnetul dinților". Ca om, nu mai vreau să fiu așa. Poetul poate să fie. Să tot fie. E un fel de a te deschide în cât mai multe direcții pentru a cunoaște cât mai mult și de a afla despre tine cât mai multe. Unele lucruri chiar foarte dureroase. Dar, în poezie, schi ...

Liviu G. STAN

Nevoia m-a învățat să nu mă atașez de un tabiet scriitoricesc, deși adesea mi-am dorit să am unul zdravăn, crezând că astfel de ritualuri domestice pot servi ca forță ordonatoare imaginar-somatică înainte de-a te așterne la masa de scris. În facultate, stând prin cămine studențești, era tare dificil să poți găsi o oază de liniște, așa că am fost nevoit să mă adaptez la haos, la hărmălaie. Nici măcar la Biblioteca Central Universitară, unde mă mai duceam adesea să scriu, nu scă ...

Cu ceva ani în urmă mă uitam la știri. Era ceva important, nu mai știu ce, și așteptam o transmisie de la fața locului, sorbind confortabil dintr-o ceașcă de ceai. Apare Andreea Archip, v-o amintiți, o ființă de spumă, de pe TVR1, spune câteva cuvinte, apoi scoate capul din televizor, lungindu-se până lângă mine: Ce faci Zenob? Am scăpat ceașca (era porțelan fin, Andreea!) și m-am lipit de perete. Ei, acum mai faci și pe speriatul, a zis ea, bagă de seamă că te-aștept mâine la intrarea în Strada ...

Dragii mei, am ajuns deja la jumătatea lui iulie. Azi, sunt exact 50 de ani de când guvernul de stânga a hotărât să naționalizeze cuprul, la care președintele Allende se referă ca: "stâlpul casei", o coloană vertebrală a economiei din Chile. A fost atât de important actul respectiv că parlamentul de atunci l-a votat unanim. După lovitură de Stat din 1973, nici militarii nu s-au încumetat să-l retrocedeze. Acum dezbatem ce o sa facem cu litiul, aurul alb, care se găsește in nord. Cea mai bogată p ...

"La sauver"…gândul o-mpinge să se-aplece ne-ntârziat, să ridice castana lăsată-n clipa asta să cadă pe asfalt. Nu bate vântul, dar umezeala câtorva dimineți a șubrezit legătura dintre fruct și arbore. E început de octombrie. Castanul și-a pierdut o bună parte din rod. A quoi bon, les marrons? – cum pot să-ntreb așa ceva, când le ador? Pucioasa, Târgoviște, Ploiești, București, bulevarde întregi de castani generoși. Lampioane îndrăznețe, primăvara, alb cu roz subțire, sacru, înfoiat. Iluminări. ...

Pe Ileana am văzut-o prima oară la Constanța. Era urcată pe-o balustradă, gata să-și ia zborul, pentru că, pe-atunci nu știam, are obiceiul ăsta să plutească din când în când peste mări și oceane. Vezi pantofii ăștia, Zenob? - m-a întrebat ea, obligându-mă să mă uit în direcția indicată. Erau doi conduri de pe vremuri, din piele fină, de un galben plăcut, împodobiți cu un nasture, înnobilați de tocuri minimaliste. Sunt pantofi cumpărați de la Istanbul, din bazarul lui Iusuf Bina, oarecum rudă cu ...

 Mă contraziceam o dată pe internet cu cineva, zicea că n-am stil la haine. În anii 90 mă îmbrăcam de la second-hand și purtam numai United Colours of Benetton și geci de piele dintr-o bucată din Londra. Mi-amintesc de firma United Colours pentru că era pe eticheta bluzei și am văzut-o mai târziu în centrul unui oraș european, pe un magazin imens. Dar altfel, nu știam ce e și nu-mi păsa. În Botoșani erau trei punkeri declarați, la doi din ei li se zicea Punky și Punkerul. Joaca de-a punkereala c ...

Enikő se trage din familia Flautistului vrăjitor, tocmai de aceea, când am întâlnit-o prima oară, mai întâi am auzit o melodie seducătoare, dintre cele care te opresc pe loc, fără să-ți dai seama de unde vine. Ce e, Zenob, m-a luat ea în primire, nu-i așa că nu știi nemțește? Nu vă mai spun că era o melodie instrumentală, prin urmare am crezut că mă ia la mișto. Dar curând mi-am dat seama că fiecare sunet târa după el o întreagă poveste, mii de cuvinte, în primul rând luate din gura lui Goethe, ...

Copilăria mea comunistă a fost densă. Țin minte că la școală vedeam cam peste tot teniși, culoare unică - albaștri, cu șireturi și tălpi albe. Cu toate că eram foarte încântată de ei, pentru mine deveniseră tabu, pentru că bunică-mea era cu totul împotriva lor. Zicea că sunt niște încălțări nesănătoase, iar când o lua raza, cum făcea ea, îmi zugrăvea un viitor catastrofic. Urma să capăt un miros de dihor ori mă păștea reumatismul. În sfârșit, după ce-a terminat cu zona ficțională, mi-a spus desc ...

Am citit ieri că am fi sub stăpânirea Mercurului retrograd. Mărturisesc că, fiind biolog și materialist până-n sânge, nu pot să dau credit la treburile astrologice, dar uite că mi s-au întâmplat multe lucruri surprinzătoare și neașteptate… în șir.

Aș vrea să vă împărtășesc măcar unul.

Meseria mea este de botanist, unii zic "profesia". Mie îmi place așa: "meseria". Am învățat-o singur, între 18 și 20 de ani și apoi am fost cât de cât discipol al profesorului meu bistrițean Ion Cristureanu (RIP) ...

Ați văzut fără îndoială pe facebook postări de geniul "Asemănări incredibile între personalități istorice și actori ". Într-una dintre sesiunile mele de facebook am dat peste o astfel de postare din care am aflat că Nicolae Grigorescu seamănă cu Orlando Bloom, Hugh Gandt cu Oscar Wilde și Eminem cu Împăratul roman Severus. 

Este aproape un loc comun ideea că există un număr limitat de combinații antropometrice pe care figura umană le poate avea. Probabil dacă am avea o bază de date imensă cu fi ...

Poate fi văzută pe strada Berthelot, cu o pălărie de pai, pășind categoric și vorbind cu cineva nevăzut. Odată m-am oprit să casc gura, eram curios ce spune, dacă vorbește la telefon. Uite, Zenob, mi-a spus ea, vino să-l cunoști pe Voltaire! Credeam că se referă la vreun patruped, căci pe strada aia e plin de mâțe, de îmblăniți cu papucei de argint, de motani, care dorm noaptea în Radio, iar ziua își flutură cozile pe Berthelot. Dar nu, de data aia, strada era pustie, doar câțiva covizi și țânța ...

În general, scriu repede, ușor și bine. Dar azi nu e în general. Azi scriu încet, greu, infect. Am început textul acesta de vreun milion de ori și nu merge. Nu merge. Parc-aș trage o sanie pe nisip. Știu ce vreau să spun, însă textul se împotrivește. Textul opune rezistență. Textul, pur și simplu, nu vrea să fie scris. Nu vrea. Textul acesta seamănă cu un măgar al dracului de încăpățânat. Dar am eu ac de cojocul lui, fiindcă știu să povestesc. Sunt un povestitor foarte, foarte bun (zise el, st ...

Prin Tribunalul București te poți întâlni adeseori cu Diana Gavra, pe care-o poți recunoaște după pantofiori. Dacă o întrebi, o să-ți spună că-i place culoarea roșie și că și i-a cumpărat de la Londra. Dar să știți, în realitate, sunt primiți de la  Maxima Tutillina, o zeiță mică și foarte agilă, rudă cu ea. O dată, pe când făceam un film, am și văzut-o, o ființă mică, învârtind o baghetă, cât un creion. De câte ori răsucea bagheta, de-atâtea ori pantofii Dianei își schimbau nuanța. M-a pus asis ...

De câteva zile mă gândesc la prima mea întâlnire cu Robert Șerban și nu-mi vine în minte. Îl știu de când lumea, aș putea să zic, deși lumea mea, de Zenob, a început abia prin 2000 și ceva. Mi-amintesc cum ne-am văzut la Timișoara - cum veniși Zenob, zicea el, la clasa a II-a sau cu nașul, pe acoperiș? - dar s-ar putea ca amintirile astea să fie de prin 90, căci tot așa de bine mi-l amintesc trecând ca o frunză de leandru, prin grădina de la Muzeu, citind poeme lângă oglinzile unui loc dispărut ...

Salonul de carte de la Torino, 2007. Mă plimbam printre cărți ca orice zenob, când l-am văzut prima oară: un bărbat zâmbitor, care la fiecare pas împrăștia în jur albine de spumă, mici zburătoare dizolvate în aerul verii, transformate într-o mireasmă narcotică, încât, fără să-mi fi propus, m-am luat după el. De altfel, să nu credeți că eram nebun: toți zenobii veniți la târg îl urmau fascinați, încât ziceai că suntem în Parfumul lui Süskind. Credeam că nu știe de mine, că nu mă remarcase deloc ...

Îmi amintesc senzația proaspătă a durerii. Senzația de arsură. O simt în oase. O ghicesc în fiecare pocnitură a trupului meu, așa cum un șofer își cunoaște mașina și stricăciunile ei după huruitul metalic, după mirosul greu. Durerea învechește trupul; îl ruginește, îl spală cu lacrimi și îl lasă de izbeliște pe marginea drumului. Trupul e un animal lovit din greșeală, de care-ți pare rău doar o secundă.

Un an întreg durerea n-a fost pe buzele mele. N-am rostit cuvântul nici măcar o dată, nici ...

Isabela Aivăncesei : Ce anume te-a determinat să te îndrepți spre fotografie și cum ai descoperit pasiunea pentru acest domeniu?

Luciana Gingărașu : Sunt web designer de profesie. Fac fotografie din pasiune. Bunicul meu din partea mamei era pasionat de fotografie, oarecum am crescut cu fotografia. Cochetam cu fotografia, la fel ca oricare dintre noi, dar atât. A ars mocnit ceva, undeva… până în august 2014, când mi-am achiziționat primul DSLR. Atunci am pornit în această aventură!

Cu 1 ...

Mircea Dan Duță locuiește pe-aceeași stradă cu mine. Îl văd de multe ori cum iese din casă, însoțit de un teckel mov, cu pălărie de pai. Fac pași mici, iar în urma lor rămân întodeauna poeme de fum, risipite pe trotuar. Uneori și pe zidurile brutăriei mai găsesc câte un vers de-al lui, scris cu creta. Anul trecut, într-o perioadă de lokdown, vedeam cum coboară pe Carol cuvinte cețoase și știam că Mircea stă la fereastră. Zilele trecute ne-am întâlnit pe Olari. Ia te uită, Zenob, m-a strigat el ...

Într-un timp mă întâlneam destul de des cu Liviu G. Stan, mai ales prin Cișmigiu, la poarta dinspre Schitu Măgureanu. Ce-ai mai făcut, Zenob, mă saluta el, ca și cum aș fi fost actor de telenovelă. Mă chioram rău să-i răspund, ridicându-mă pe vârfuri, pentru că fiind destul de înalt, niciodată nu reușesc să-i văd luminițele din colțul gurii, mai exact, pare că zâmbește, dar să nu cumva să vă lăsați înșelați. Odată, pe când îmi tot arunca bezele și vorbe mieroase, am văzut cum crește lângă el umb ...

În urmă cu câteva săptămâni m-a prins ploaia pe Calea Victoriei. Noroc că m-a ajuns din urmă Claudiu, ascuns într-o pelerină enormă, ca un clopot de mușama. Ce faci, Zenob, m-a întrebat el, iar ți-ai uitat umbrela? Cu toate că turna cu găleata și mă așteptam să mă lase sub pelerină, Claudiu a scos de undeva o armonică incredibil de mică, iar peste toată Calea Victoriei au început să plutească flori de răsură, albe, neatinse de ploaie. De roze e beată grădina, cânta el, *Cu tot ce se află‐mprej ...

Cu ochii împăienjeniți de somn, ieșim din aeroportul din Tbilisi unde am sosit în toiul nopții, pentru a putea merge la prietenul nostru, unde urma să stăm pentru câteva zile. Imaginea orașului la revărsatul zorilor, văzut de pe terasă, părea un tablou agățat de cer, presărat cu stele și lumini.

Nu era prima dată când ajungeam în capitala gruzină. Tihnă, imaginea Caucazului proiectat pe cer, biserici ce par de la începuturile lumii, prieteni și un vin excelent, scos din fundul pământului, print ...

Am scos din bibliotecă, după foarte multă vreme, un dosar-plic A4 îngălbenit de trecerea anilor și de calitatea îndoielnică a cartonului. Pe coperta lui scrisesem demult: "Un capitol al vieții: Padina, 1 septembrie 1978 – 4 octombrie 1979". În această localitate, aflată în sudul județului Buzău și la margine de Bărăgan, venisem cu repartiție guvernamentală ca absolvent al Universității din București, în primul meu an de profesorat. Am rămas aici treisprezece luni și am predat limba română la cel ...

Pe Laura am cunoscut-o la UNATC, în timpul unui atelier. Făceam rescrieri din Caragiale, iar ea, ca să-și intre în rol, a apărut într-o zi la sala de clasă, într-o trăsură, genul brișcă deschisă. Fusese ideea lui Toma Enache, care de pe atunci construia lumi, iar pe capră era Axel Moustache. Mi-o amintesc coborând treptele fragile ale acelui vehicul bizar, anacronic, o apariție făcută din cerneluri și fum. Era îmbrăcată cu un costum bărbătesc de petreceri - mătase neagră și pălărie înaltă. Iar a ...

Călătoriile pe care le facem de-a lungul vieții sunt, în mod inevitabil, jalonate de popasurile care le dau culoarea și parfumul, le fac unice și irepetabile. Un popas este, pentru mulți dintre noi, viața însăși, iar timpul scurs de la primul scâncet până la ultima suflare, o încercare de a opri clipa în loc prin ceea ce rămâne în urma noastră. Câteodată, acest lucru se petrece cu răsunet, în lumina reflectoarelor, iar alteori, cu discreție, prin acumulare zilnică, printr-o dilatare temporală ce ...

Profitând de ridicarea restricțiilor, am zis să dau o raită prin centrul Craiovei. Pentru că sunt uneori foarte matinal, iar orașul se poate observa mai bine atunci când e mai gol, la ore mici din noapte sau dimineața devreme, am purces spre centru pe unul dintre bulevardele largi ale Băniei. Trecând pe la Universitate și Teatru, ambele în adormirea carantinei, intenționam să mă opresc la o cafea. Și nu mică mi-a fost mirarea când, căutând febril o terasă deschisă așa devreme, l-am zărit pe Cătă ...

Draga Andrei Novac, de 20 de ani publici poezie. Am auzit că pregătești un volum antologic. Cum se va numi și la ce editură apare?

Este adevărat că în martie 2021 s-au împlint 20 de ani de la lansarea primului meu volum de versuri, așa că am considerat că este absolut necesar ca anul acesta să apară un volum care să cuprindă cele mai importante poezii pe care le-am publicat în toți acești ani. Prefața volumului este semnată de Răzvan Voncu, iar selecția, redactarea și ordinea textelor a ...

Zilele trecute trebuia să mă văd cu un prieten (iartă-mă, Andrei, n-am mai ajuns!), dar pe la Piața Romană am dat nas în nas, dacă pot să mă exprim astfel, cu Adriana, fostă Titieni, actualmente Irimescu, dar de fapt tot Adriana Titieni. Bravo, Zenob, m-a luat ea în primire, te plimbi aiurea, când toată lumea bună e la Don Pedros! Luat pe nepusă masă, nu știam la ce se referă și începusem să dau paginile prin minte. Am luat-o pe lângă stația de taxiuri, pe Biserica Amzei, și-am intrat în grădina ...

Cătălin își ține cursurile dintr-o grădină. Are un chioșc de vară, iar în jurul lui fluieră bujorii englezești, șușotesc lalele, bârfește liliacul, iar trandafirul mov, cu nasul pe sus, ascultă poeme. Așa l-am găsit ieri, pe la ora prânzului. Bineînțeles, a fost foarte uimit să mă vadă. Credeam că nu știe nimeni unde sunt, a spus el, iar eu i-am reamintit că sunt un zenob telepat. Ei, acum c-ai venit, a zis el, trebuie să rămâi la masă, c-avem cârnați picanți și vin de Buzău. Normal, câteva minu ...

Tândăleam pe-o terasă, pe lângă Muzeul Literaturii, când am auzit pe cineva în spatele meu - uite cine e aici! Nici nu m-așteptam să dau de Zenob, pe o terasă unde vine scriitorimea! M-am întors și-am dat de Alexandru Unguru, ceva mai firav parcă decât pe scenă. Te-am mai văzut de vreo două ori prin UNATC, mi-a zis el, apoi, pentru că începuse să plouă, s-a oferit să mă ia sub umbrelă până la mașina, care mă aștepta pe strada Enescu. N-aș ști d ...

Când am auzit că Ioana și-a cumpărat  o cămașă care te face mai înalt, am devenit invidios și m-am dus să văd cu ochii mei ce face cămașa aia. Normal, îmi încolțiseră în minte multe planuri. Am ajuns, am sunat. Dar nu  răspundea nimeni. Totul părea  înghețat. Apoi am împins ușa și s-a deschis, am făcut câțiva pași pe un coridor din care se deschideau alte coridoare, fără uși, fără semne c-ar fi existat camere sau oameni acolo. Eram contrariat că un apartament de bloc putea să fie un adevărat lab ...

Atunci când m-am mutat în America, m-am rupt brutal de tot. M-am trezit într-o lume în care nimic nu mai era al meu; mirosurile, texturile și intensitatea luminii nu mai erau ale mele; de fapt, nimic nu mai era.

Țara, prietenii și familia se proiectau pe cer, undeva departe și eu trăiam între patru pereți, ca pe o insulă. Un continent uriaș, prins între două oceane, devenise o insulă. Pe alocuri ostilă, pe alocuri înnăbușitoare, dar cu desăvârșire străină pentru un om fără gust, fără miros, făr ...

S-a învârtit mulți ani pe la Piața Rosetti, din care cauză ne întâlneam des. Într-o dimineață l-am văzut furișându-se pe Dianei, în mod evident ascunzând ceva în buzunarul sacoului. Plus că nici nu-l mai văzusem până atunci îmbrăcat așa elegant, cu o haină kaki, de velur, al cărei guler, neobișnuit de înalt,  îi dădea un aer aristocrat. M-am ținut după el, chiar și după ce a intrat într-o curte, l-am urmărit de la oarecare distanță, ocolind o tufă de liliac, încât eram convins că nu mă văzuse. D ...

Seattle, 28 februarie 2021

Când mă gândesc la plecarea din țară, din Iași, din casa pe care bunicii mei au construit-o în Țicău înainte de război, un flash-back îmi scurt-circuitează amnezia: mama, în pragul ușii, făcând semn taxiului care avea să ne ducă departe, pe mine, pe Tudor și pe cățelul nostru Coca, până la aeroportul din București. De acolo urma să zburăm cu vreo trei avioane tocmai pe Coasta de Vest a Americii, la Seattle.

Încărcat peste măsură cu bagajele noastre și cușca Cocăi ...

1. Cum ați început să scrieți poezie? Vedeți asta ca pe o modalitate de a rămâne conectat la limba maternă?

Am trăit foarte mult timp cu dorința de a scrie poezie (ce altceva se poate dori îndelung și abulic?). Doar de zece-unsprezece ani scriu propriu-zis. Așadar, am vechime doar în deziderate.

E inexact poate a pune totul în seama unui moment precis dar, oricât ar fi de inexact, trăiesc cu impresia existenței unui astfel de moment. După o călătorie la Lisabona am realizat că ar fi cazul ...

Marcela Motoc doarme între paginile romanelor lui Flaubert, fiind franțuzită rău, și-și bea cafeaua în fiecare dimineață pe acoperișul unei case din malul Dâmboviței, ca să-i treacă dorul de Sena. Totodată e prietenă bună cu "Perucile verzi", club din care fac parte și eu. Acolo ne-am și cunoscut, de altfel, într-o seară în care se citea din Baudelaire, el însuși admirator al părului verde, iar Marcela avea rolul de-a aduna cuvintele mai fragile într-o cupă cu elixir. Numai că în mijlocul petrec ...

"Siguranța e cel mai mare dușman al autorului de film."

Ana Vlad și Adi Voicu sunt regizori, autori ai documentarelor " Metrobranding. O poveste de dragoste între oameni și obiecte " (selectat de DocAlliance printre cele mai bune cinci filme documentare ale anului 2010), " Victoria " (2010), " Români în Ucraina " (2014), " Români în Serbia " (2015). Adi Voicu a realizat scurtmetrajele " Ultimul drum spre mare " (selectat în cadrul Semaine de la Critique, Festival de Cannes, în 2019) ș ...

Pe la finalul lui ianuarie, bunica mea, născută în 1921, a trecut pragul secolului cu grația omului care a trăit mai multe vieți într-una și care înțelege lumea și pe față, și pe dos. O femeie simplă, cu patru clase, provenită dintr-un sat numit Șerbeni, pe care nu l-am vizitat niciodată și care a devenit pentru mine un soi de tărâm al nemuririi, unde se întâlnesc, pe aceeași uliță, fata babei și fata moșului cu Sfânta Vineri și cu frații și surorile mai mari ale bunicii, care se țineau de șotii ...

Facem parte dintr-un lung șir, aflat dincolo de legile timpului și spațiului. Venim pe rând, într-o ordine prestabilită, asupra căreia nu avem nicio putere. Tot așa, plecăm, lăsând în urmă o istorie labilă care ne aparține fără să ne aparțină.

În anul 2002 (mi-a atras atenția configurația celor două cifre 2 încadrând două zerouri), au plecat amândoi, scuturându-se de zdrențele putrede-otrăvite ale unei istorii vegheate de cea mai criminală ideologie a omenirii, având în cont în jur de o sută de ...

Într-o vară, acum mai mulți ani, mă plimbam fără treabă prin Cișmigiu și-am dat de Andrei. Citea pe o bancă, așa mi s-a părut inițial, dar când m-am apropiat, tiptil, recunosc, prin spatele lui, am observat că paginile nu erau acoperite cu literele, cu te-ai fi așteptat, ci cu niște personaje micuțe, libelule ori zâne înaripate, care dădeau o adevărată reprezentație, cu decoruri, cu perdele în falduri, cu foșnet de rochii. Ce faci aici, nu m-am mai putut abține eu, nu cumva ai o carte vrăjită? O ...

Dimineață superbă de primăvară caucaziană. Am pornit din Georgia spre Armenia pentru o incursiune de weekend, cu gândul la fabulosul jazz al lui Tigran Hamasian. Se întunecase bine când am sosit în capitala cu nume cunoscut mai ales din perioada comunistă, căci nu cred să existe cineva care să nu fi auzit bancurile celebre cu Radio Erevan. Ne-am convins pe loc de ospitalitatea înnăscută a armenilor. Nu numai că ne-au primit cu brațele deschise, dar nu-mi amintesc vreun oraș în care să ne împriet ...

Pe Ileana Olteanu o știu de pe scena Naționalului. E actrița cu 1200 de rochii și siluetă de Barbie. Prin urmare, m-am strecurat odată în garderoba ei, cu intenția de a-mi face un șal. Printre multele rochii era una de catifea, de un roșu imperial, pe care pusesem de mult ochii. Și ce i se potrivește mai bine unui zenob, dacă nu catifeaua?! Dar când am ajuns în imensul dressing, am descoperit o cutie, genul rotundă, de pălării. M-am chinuit ceva, iar până la urmă am deschis-o și-am rămas lampă ...

Domnule profesor Adrian Săvoiu, ce v-a determinat să deveniți profesor de limba și literatura română? Ați regretat vreodată, ați încercat alte profesii?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea ce voi deveni în viață. Și iată de ce. Încă din copilărie am văzut mai tot timpul în jurul meu caiete și cărți, ziare și reviste, teze și lucrări de control, pentru că atât tata, cât și mama erau profesori. Pe tata îl vedeam mereu citind din autorii pe care îi preda la școală, iar mama lucra la matematic ...

Înainte de pandemie, putea fi văzut prin Timișoara, mișunând pe la Universitate, cu un crin alb în mână. Ce faci, Zenob, m-a întrebat odată, nu vrei să urcăm pe acoperișul muzeului ăla? Ce să facem acolo, am întrebat cam cu lehamite, mai ales că am și rău de înălțime de multe ori. Mă întâlnesc cu cineva. Și cum își luase o față misterioasă, a început să mă înțepe curiozitatea (vulgară), așa c-am urcat. Dar în lumina soarelui a devenit  transparent ca o picătură de ploaie. Și-apoi am auzit cum îl ...

Pe Lia n-am văzut-o niciodată, dar mi-a povestit Adriana Titieni Irimescu despre ea. Zenob, mi-a spus ea, ai grijă, când ajungi pe la Facultatea de Drept, vezi că e acolo un turn, în care locuiește o prințesă. Urci treptele (din loc în loc să te oprești, ca să-ți tragi sufletul), iar la final e o ușă. Ce să zic, azi am luat un taxi, am urcat treptele și-am bătut la acea ușă, unde într-adevăr se afla o femeie frumoasă, cocoțată pe un scaun foarte ...

Pe Emi l-am văzut prin Hackerville, nu în film, ci în orașul hackerilor, care se întinde din Pantelimon, doi kilometri mai sus. Era vară, iar el vorbea cu Sf. Avram într-o scară de bloc. Să nu credeți că era vreo discuție teologică! Nicidecum! Sfântul încerca să-i vândă o pălărie, iar Emi, pe jumătate ridicat de pe trepte, îi spunea cât de dăunătoare sunt pălăriile, mai ales cele cumpărate de la sfinți, care-ți țin ideile la respect. În sfârșit până la urmă m-a văzut și pe mine și-a făcut prezen ...

Pe Ioana n-o cunosc, dar îl știu pe tatăl ei, bardul. De câte ori mă vedea, zicea, hai aici, Zenob, să-ți recit un poem! Totuși am întâlnit-o și pe ea o dată, la teatru. Era într-o lojă tapetată cu petale de liliac și fâlfâia pe balustradă o pălărie albă, imensă. Exact cum am anticipat, a luat-o boarea spectacolului, căci se juca ceva cu patos și lacrimi, și-un timp pălăria asta a plutit peste sală. Când a ajuns la mine arăta ca o petală, fragilă, iar borurile se umeziseră, ca iarba în diminețil ...

Mă tot întreb de ce mi se pare dificil să fac un bilanț al acestui an imposibil și îmi răspund că probabil din cauză că nu s-a încheiat încă acest eveniment care ne-a întors obișnuințele peste cap în toate aspectele, dar zdruncinând mai ales obișnuința de a ne considera viețile și sistemul (social, politic) și istoria (personală și globală) ca fiind definitiv înscrise pe traiectoria siguranței, stabilității și acumulării (capital, tehnică etc). Doar la final vom putea ști despre ce a fost vorb ...

Întâlnirea mea cu Dorotheea s-a petrecut într-o zi de februarie, prin Piața Amzei. Mă holbam la vazele cu frezii, ceva mă făcea să vin mai aproape, iar când ajunsesem la o distanță de câteva degete, una dintre florile ălea albe, ca o fustă de balerină, s-a deschis, oftând, și-a ieșit de-acolo Dorotheea, cu o voce de comandant, luându-mă în primire de la primele vorbe: Ce faci, Zenob, mă spionezi ori îți plac freziile? Deși eram foarte fâstâcit, am invitat-o la o cafea, cred că în Waterloo. Îmi a ...

Iată-ne la începutul anului 2021 când, ca la orice cumpănă dintre ani, ne lăsăm ispitiți de ideea bilanțurilor. Fiecare trage linie gândindu-se la cât a reușit să îndeplinească din tot ce și-a propus, la cât și la ce i-a mai rămas de făcut, la cum a fost anul care s-a dus față de cei anteriori. Însă de data aceasta, fără îndoială, am avut cu toții un an diferit, un an greu și interesant. 

Din primăvara lui 2020 până astazi universul din jurul nostru și-a făcut simțită prezența poate mult mai pe ...

În 1977, când eram student în anul IV la Facultatea de Litere, profesorul nostru Eugen Simion, care ținea cursul de "Istoria literaturii române contemporane", ne-a spus că la București trăiește un gânditor de talia lui Eliade și a lui Cioran. Numele lui: Petre Țuțea. În amfiteatrul "Odobescu" al facultății, ne-am uitat uimiți și întrebători unii spre alții. Petre Țuțea? Niciunul dintre noi, cei prezenți acolo, nici măcar nu auzise de acest nume!

Ideea că sunt contemporan cu un asemenea om și, m ...

Pe Aldulescu l-am văzut prima oară la Muzeul Literaturii, într-o cârciumă care se numea Groapa. Stătea cu mâna în falcă, aplecat peste masă, cu un tricou verde foarte procopsit. A fost dragoste la prima vedere - cum m-a văzut, mi-a făcut semn, ia vino aici, Zenob, mi-a zis el, să-mi dai o bere! Cam la a doua halbă ne povesteam viețile, iar pe măsură ce detaliam, trecând în revistă pixurile deținute de-a lungul timpului, de la cele cu muci, de pe vremea lu’ Împușcatu’, la cele cu cerneluri plasma ...

A mai trecut un an... Cel al șobolanului, spun zodierii...

Cu bune, cu rele, în casă sau afară, la cursuri sau la lecții online, la facultate sau la școală, cu măști pe față mereu, dar cu ochii descoperiți, căutând prin librării vreun autor prizărit, ca pe timpul lui Eminescu, sau în fața calculatorului cum e obiceiul acum, cu dezamăgiri și speranțe de mai bine, ieri, azi, sau mâine (cine mai ține socoteala?) a mai trecut un an...Pe nesimțite parcă în tumultul său labirintic...

Și nici nu se ...

Pentru o cititoare de literatură română, dar care se află peste Atlantic și la celălalt capăt al Statelor Unite, mai exact la Seattle, revista online OPT motive este o doză săptămânală de "literary updates" și nu numai.

Uneori, prinsă cu alte treburi, amân lectura și apoi fac o baie recuperatorie: mă scufund în câte o categorie a site-ului revistei și mă las purtată de la un interviu la altul, de la o recenzie la alta, sau de la o confesiune la alta până când simt că m-am întors acasă. Încep ...

Un an sinistru, pe care l-aș putea numi al marilor anulări. Cum voiam să scriu despre un spectcol pentru, cum se și anula. Săli închise, cinematografe în beznă. Am ratat Festivalul de Film de la Chicago. Mi-am văzut studenții doar pe Zoom. Am învățat pe de rost asperitățile pereților și m-am bucurat exagerat de orice ieșire.

Totuși, nu pot să blamez chiar tot anul. Printre toate relele au fost și întâmplări luminoase, ca serialul semnat de Daniel Sandu, pentru HBO, [Bani negri](https://www.yout ...

Citeam într-un articol zilele trecute despre apariția unui nou produs literar, care cu siguranță va "aglomera" porțile editurilor în 2021, și anume jurnalul de izolare sau le journal de confinement, cum îi spun francezii. Îmi place mult mai mult termenul franțuzesc, e mult mai fizic, trasează parcă cu creta un cerc  în jurul celui vizat, îi jalonează perspectiva, îi delimitează cadrul și spațiul de joc.

Acum câțiva ani, fără niciun gând premonitoriu, m-am amuzat să încep un joc fotografic, ...

N-am nimic bun, senin, optimist etc. de spus. N-am. Nu din cauza anului, nu din cauza virusului. Anul 2020 a fost anul în care m-am mai îndepărtat puțin, în care m-am rătăcit și mai mult, și mai profund. De cine, de ce? N-aș ști să spun. Cumva, o rătăcire în privirile celorlalți, cred. Deschid ochii în fiecare dimineață și mă copleșesc discursurile urii, între altele și față de profesori, față de "profesorii aștia" care trebuie să-și urmeze misiunea, vocația și toate celelalte. 

În plus, eu sun ...

Am tot citit texte sau am ascultat dialoguri, în care cei care scriau sau povesteau despre anul 2020 aveau tendința de a-l privi ca pe un răstimp întunecat, închis în el însuși, ferecat între zidurile care ne-au ținut la distanță pe unii de ceilalți. Conștientă fiind că memoria este un proces de selecție, mi-am deschis jurnalul și-am început să răscolesc prin folderele cu fotografii care surprindeau săptămânile ce s-au scurs mai încet sau mai grăbit prin nisiparniță, pentru a recompune din frânt ...

Într-o discuție cu niște prieteni, acum câteva zile, din vorbă în vorbă a apărut întrebarea "Voi unde faceți Revelionul?". Acasă, unde altundeva?, a venit resemnat răspunsul. "Dar oare voi unde l-ați făcut anul trecut?". Am stat puțin pe gânduri. De fapt, făcuserăm Revelionul împreună (un Revelion care, să ne înțelegem, nu a fost un eșec), numai că acea noapte părea atât de îndepărtată, dintr-un univers atât de străin, încât părea să se fi șters din memoria noastră. Cam așa aș putea rezuma, în m ...

Pentru mine, ca zenob, revista a fost ca o cafenea. Ieșeam din casă, luni, la prima oră, și hop - mă întâlneam cu un cunoscut! Uneori nici nu mă întâlneam de-adevăratelea, ci așa, îl zăream într-o mașină, îl auzeam la radio. Nu contează cum - întâlnirile sunt de multe feluri! Important e că diminețile de luni sunt memorabile pentru mine, m-au băgat în amintiri și de-acolo în conversații, care nici nu există dacă nu sunt purtate sub un pavilion învăluit în parfum de cafea. Stai tolănit într-un fo ...

Dacă nu mi-ar fi luat-o înainte – cu mult înainte, mai bine de două secole – Xavier de Maistre, acest text ar fi trebuit să se numească probabil Călătorie în jurul camerei mele. Este un rezumat perfect al acestui an petrecut, în bună măsură, într-o navetă continuă între fotoliul - utilizat pentru cursurile online, proiectele online și chiar dezbaterile și conferințele online - și canapeaua folosită pentru citit, privit filme și, uneori, scris...

Unul dintre aspectele pozitive ale acestui an a ...

OPTm! Deși credeam că n-am scris cine știe cât, uitându-mă acum peste articole, văd că în 21 dintre cele 45 de numere, am fost amestecată și eu. O cifră interesantă, accidental nimerită aici. Dar cu toate acestea am fost prezentă la fiecare număr, prin filmul de pe frontispiciul revistei:), dar mai ales prin corespondență. Căci am ținut epistolarul, de unde și multele mulțumiri, adeseori nemeritate, pe care le-am primit. Adică am fost un fel de secretar de redacție, dacă ne luăm după faptul că ...

Am fost foarte mândru în 1977, când eram student în anul IV la Facultatea de Litere din București, că mama mi-a cumpărat, cu echivalentul a trei salarii de-ale ei, o mașină de scris nou-nouță. Îmi aduc aminte cum am deschis-o prima oară: am apăsat cu sfială pe cele două cleme din lateral ale unei carcase negre care o proteja. Clemele au pocnit scurt și au eliberat capacul. L-am ridicat și apoi am scos din interior, ca pe o bijuterie, mașina de scris marca "Olivetti Studio 46". Am cercetat-o pe t ...

Pe Bogdan Baciu l-am întâlnit pe la Cișmigiu, în era antepandemică. Citea lângă o fereastră, cu o ceașcă de cafea alături, iar pe umărul lui ofta o mierlă, o cunoștință de-a mea, cu care voiam să schimb două vorbe. Dar n-am apucat. Nu vrei să citești cu mine, Zenob? - m-a întrebat Bogdan, care, deși nu mă privea, știa că sunt acolo, mă simțise într-un fel. Cum?! - nu mi-am dat seama. Dar după ce ne-am cunoscut mai bine, la aproape un an, am realizat că totul venea de la cărți. Deși citește după ...

Fiind castelană de Mogoșoaia, Daniela nu poate să citească în tramvai. Dimineața iese în grădinile de leandri și caută din ochi balansoarul unde obișnuiește să se cufunde în lecturi. Iar în timpul ăsta nu aude nici vântul, nici greierii nemernici. Nimeni nu îndrăznește s-o deranjeze. Chiar și maidanezii, care mai trec pe la porțile ei uneori, preferă să latre în limba engleză, ca să-i intre în grații. Într-o zi am văzut-o pe Pitar Moș, cu o pălărie de pai, genul divă, iar pe panglica pălăriei se ...

Jim își petrece multă vreme prin Pitar Moș, acolo l-am și văzut prima oară, ieșind din Sala Joyce. Bineînțeles, mă știa, după cum mi-a mărturisit mai târziu, căci îi plăcea pe vremea aia să mai zenobieze din când în când. Așa că am coborât la subsol. Eu mergeam în urmă, măturând coridorul, cum fac zenobii, iar Jim vorbea cu cineva, un interlocutor invizibil. Ca apoi să mă întrebe dacă am fost vreodată în Insula Staffa. Nici n-auzisem. Ei bine, acum e momentul, mi-a făcut el semn s-o iau înain ...

Cum iese pe ușa facultății se transformă. În primul rând, crește în înălțime, apoi se face ca o ceață de vară. Și-așa, abia văzută, plutește peste oraș, scanând totul, de la scăfârliile oamenilor, la străzi, ghivece de flori, câini și motani ieșiți la plimbare ori chiar insecte abia vizibile. Nu-i scapă nimic, nici măcar eu, care în general sunt destul de prudent. Totul este înregistrat, arhivat și transformat mai târziu în litere aurii, pe care curioșii le pot vedea mai ales la primele ore ale ...

Era începutul lui 2020 și se făcea că mă uitam peste un top al cărților de autori "străini" al celor de la The Guardian. Admit, nu eram fana cărților scrise de autori ce nu sunt britanici sau francezi, dar Hollow Heart (Cuore Cavo) a italiencei Viola Di Grado mi-a făcut cu ochiul. Era etichetată ca un "fearless first novel" de către cei de la New York Times Magazine, deci trebuia să aibă un merit scriitoricesc, chiar dacă nu mi-ar fi satisfăcut gusturile literare... În martie a ajuns ...

Diana poate fi văzută adeseori prin Sibiu, cu o carte de Houellebecq sub braț, coborând străzile, lăsând în urmă, pe piatra cubică, o pulbere ca bruma de toamnă târzie. Are câteva păpuși genul rebel, cu părul zburlit și haine ușchite, care o urmează peste tot. Cel mai adesea intră pe ușa teatrului, unde are întâlniri misterioase cu diverse vânzătoare de măști, dar și cu un elf, paznicul ușii spre luna februarie. Uneori scrie scrisori parfumate cu esențe de flori, iar din când în când îmi trimite ...

Fiind foarte înalt, n-am reușit să-i văd ochii. Și nici n-am auzit ce spunea, pentru că închiriase un cosaș ca să vorbească în locul său. Pe urmă am aflat că trăiește într-o cutie muzicală, din care cauză unele cuvinte se topesc de îndată ce-i ies pe gură. Fiind nocturn și visând să zboare, s-a înscris la Colegiul de Muzică Selenară, pe care nu știu sigur dacă l-a absolvit. Deși cunosc atât de puține despre el, totuși i-am trimis trei întrebări, ca să înțeleg cât de departe țintesc speranțele lu ...

Anca Ciobotaru este păpușăreasă, șefă peste un grup important de păpușărese, doctor în teatru și dascăl de artă scenică. Asta pentru profani, căci inițiații știu foarte bine că altele sunt talentele ei. În primul rând, că știe graiul păpușilor. Apoi - are o pălărie din petale de trandafiri și de margaretă, pe care și-o pune vara, mai ales în plimbările ei prin Copou, unde anual, cam prin iunie, prezidează un colocviu al lăcustelor, care, odată instruite, se risipesc peste tot orașul și adună vis ...

Proza scurtă a fost prima mea iubire. În anii 80, dacă nu scriai proză scurtă erai zero. Romanul nu prea conta. Evident, voiam să scriu ceva diferit, să răstorn lumea, iar multe dintre prozele mele de început sunt experimentale, căutătoare de forme. Am avut o perioadă când scriam proză de notație, fără figuri de retorică. Apoi am început să scriu puzzle sau proză-palimpsest, în straturi multe, decupaje, epos fragmentarist etc. Îmi amintesc că scrisesem o povestire despre o stradă pavată cu marmu ...

Bogdan VLĂDUȚĂ (n. 1971) a studiat pictura la clasa profesorului Ștefan Câlția  la Universitatea Națională de Artă din București. I-a avut ca maeștri de pictură pe artiștii Sorin Dumitrescu și Ion Grigorescu. Între 1996 și 2009 a fost lector la catedra de pictură a aceleiași universități. Bursier Vasile Pârvan la Accademia di Romania din Roma în perioada 2002-2004, interval despre care ne oferă, în mai toate lucrările sale, o intensă și revelatoare mărturie. În 2 ...

Mihai poate fi văzut uneori pe străzile Romei, îmbrăcat cu o pelerină de stofă, absolut obișnuită la prima vedere, dar pentru cunoscători e o haină specială, moștenită de la Contele de Saint Germain. Când o așează pe umeri dispare instantaneu, te poți trezi cu el la Sala Radio din București sau la Ateneu, într-o cu totul altă ținută, iar dacă ai avea ochi mistici, l-ai putea observa trecând cu aceeași ușurință în La Belle Epoque, tolănit pe bancheta din spate a unui Daimler. Odată s-a întâmpla ...

Născut în Limassol, a studiat Dreptul la Moscova și are studii postuniversitare în teatru. A publicat: Πανσέληνος παρά μία (Poezie), Atena, 2006, Γλυκιά BloodyLife (Povești scurte), Atena, 2006, Premiul Național, Ένα αλπούμ ιστορίες (Un album de povești), Atena 2014, Premiu Național pentru Proză, Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2016. Σαν πεταλούδα είμαι (Poezie), Atena 2019.

Lucrările sale au fost traduse și publicate în mai multe țări europene. ...

E de la televizor, e pe străzi. E din Craiova. Doru Ciolacu trece prin Oltenia în lung și-n lat, de parcă îl caută subiectele pe el, și nu invers, din toată această călătorie cel mai fericit fiind cameramanul cu care lucrează, pentru că nu mai trebuie să se ducă la școală:) Stai pe  lângă Doru și ești doctor în TV. Ca orice reporter deștept, caută adevărul și numai adevărul, lucrul clar, fără ocolișuri, caută ce este, nu ce crede el că este. A făcut așa: Vedere cu olteni, Țăst Show, plus alt ...

Înainte de pandemie, o vedeam pe coridoarele Universității, pe la bibliotecă sau pe la Sala Vianu. Dar în ultimele luni a plutit pe deasupra Cișmigiului, pentru că are două rânduri de aripioare, cum au toți spiridușii. În special dimineața iese în zbor, căci pe la prânz o ia per pedes spre strada Gr. Alexandrescu, unde are mulți prieteni, majoritatea cititori de poeme. Când ajunge prin zonă, se aud imediat voci, din toate părțile - Tina, Tina! (căci așa-i spun prietenii), vino să-ți citim ni ...

Prima oară când am văzut-o pe Denisa zbura pe la Ateneu, îmbrăcată cu o rochie pepită, mi s-a părut inițial, apoi când am văzut-o de aproape, am realizat că era o mătase albicioasă, imprimată cu litere. Dar de cum mi-am dat seama de asta, au început să curgă cuvintele, apoi frazele, și-așa am intrat eu într-un poem lung, care începea pe străzile Bucureștiului și se termina la Biblioteca "Dinicu Golescu", din centrul Piteștiului. Apoi m-a invitat la o emisiune a ei, să știi, a zis ea, că ești pri ...

Pe când încă mă jucam de-a vacanța pe malul mării, cineva mă întreabă cum mi se pare vara virusului. Sunt atât de căzută în mine de ceva vreme, încât îmi percep aproape cu voluptate propria inerție. Nu mi se clintește nicio geană de voință. Nu văd ce aș putea spune eu și nu pot să spună alții (dacă n-or fi și spus deja ce de abia ar urma să-mi treacă mie prin cap, darămite prin expresie). Nu văd de ce ar interesa pe cineva, nu văd ce aș putea spune eu interesant. Non-existența de-a care mă joc d ...

Care e cel mai neobișnuit sau atipic subiect de cercetare al unei teze de doctorat pe care ați coordonat-o?

Am îndrumat multe teze cu subiecte interesante, unele foarte ingenioase, însă nici una cu totul "stranie" sau "atipică". (Te rog să observi că folosesc verbul "a îndruma" pentru "conducerea științifică", așa cum e ea definită legal; acum destui ani, hâtrul profesor Ștefan Cazimir, marele "caragialeolog", mi-a atras atenția că un doctorand nu poate fi "coordonat", căci termenul ar p ...

L-am văzut în filme - v-aduceți aminte: Marfa și banii, Occident, Acasă, la tata s.a. Și totul ar fi rămas aici, dacă nu apărea Pompiliu, cu bluza lui penibilă, un erou din Două lozuri. De la Pompiliu au pornit toate aventurile lui Alexandru Papadopol pentru că fără s-o știe, acest tip te face să te ții după el. Îl vezi și gata - ai devenit clientul lui, îl urmezi peste tot, iar dacă dispare în vreo clădire, într-un bloc cenușiu de exemplu, îl cauți disperat, cum mi s-a întâmplat mie. Ei ...

Domnule Profesor Ion Bogdan Lefter, sunteți de ani buni directorul Școlii Doctorale a Facultății de Litere. Cum ați caracteriza această instituție? 

Îți răspund cu plăcere, dragă Cristina Bogdan, înțelegând perfect linia întrebărilor tale (le-am citit pe toate înainte de-a mă apuca de scris, asta fiind formula, nu a unei conversații "pe viu"!). Să ne "deconspirăm" din start: "stau de vorbă" o fostă studentă cu fostul său profesor, astăzi colegi la Facultatea de Litere a Universității din ...

Pe Speranța am întâlnit-o într-o noapte de toamnă. Eu alergam bezmetic pe o șosea, iar ea visa în Cetatea Băniei. Pe unde ești Zenob? - a vrut ea să știe - nu cumva alergi după manuscrise? Și-apoi mi-a povestit despre o carte veche, în chirilice, cu muchii aurite și coperți cartonate. La fiecare filă emana niște aburi, pânze subțiri, cețoase, colorate în nuanțe de verde și de albastru, care luau forme nemaivăzute, de fauni, zâne ori de cai zburători, iar de cât o citise, se umpluse Craiova de ac ...

Pe Alexandra am întâlnit-o odată, pe la Biserica Rusă.  Râdea fără să spună nimic și cumva m-am simțit dator să vorbesc, să povestesc ceva, dar cum nu știam nimic despre interlocutoare, am început să bat câmpii, despre lucruri care nu aveau nicio importanță pentru mine. Ea a rămas acolo, îngropată în cuvintele mele, eu am trecut mai departe. Apoi, altădată, am văzut că poartă pantofi de piele întoarsă și că se gândește la stele. Și-a mai fost o întâlnire din care am aflat că e scriitoare. Mai mu ...

Mai întâi ne-a îmbolnăvit COVID-19, desigur. Nu știm să răspundem la cea mai agasantă întrebare: "de unde l-ai luat?". De multe ori ne întrebăm cum de știu alții să răspundă. Pentru noi, doi adulți și doi copii, infectarea cu "virusul vieții" rămâne un mister. Știm sigur că am respectat toate regulile, am purtat mască, am dezinfectat mâinile până la epuizarea epidermei, am restrâns cercul interacțiunilor fizice fără mască la familie și la doar o mână de prieteni (realmente o mână: două famili ...

Andrei este cel mai imaginativ om pe care-l cunosc. La el, imaginile curg lanț, interacționează, transformându-se repede în poem, în epopee, în film serial.  Poate și din cauza ochilor mari, în care încap milioane de păsări oliv. Face film, preferându-le pe cele în registru fantastic. Dar nu numai. Uneori colindă prin anii ’80, cu Nae Caranfil, alteori pune la cale mega proiecte, la Londra sau Los Angeles. Sunt momente când se lasă purtat de muzică sau de citit. Și sunt alte momente în care călă ...

Când era studentă se împrietenise cu un cal, genul cu un corn în frunte. Așa am cunoscut-o. Ea și unicornul ăsta stăteau non-stop în biblioteca de la Litere. Iar dacă nu erau acolo, precis o luau spre Cozia, unde se adunau niște antropologi sofisticați, cu pălării negre, doamne și domni, care păreau scăpați dintr-un roman englezesc de secol al 19-lea. Cristina căuta nu știu ce uși, care zicea ea ar duce în altă dimensiune a lumii, din care cauză purta în buzunar un inel de chei de pe vremuri. ...

Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, când ne-am intersectat pentru prima dată, părul negru cârlionțat îi flutura pe umeri și surâsul timid rar înflorea înspre râs. Între timp, obrazul s-a acoperit cu o barbă lungă, monahală, și doar privirea a rămas aceeași, ca un bisturiu ce sfredelește înlăuntrul tainei celui asupra căruia zăbovește. 

Pe Constantin Cioc l-am întâlnit adesea prin muzee, uitând timpul în fața câte unui tablou, la vernisaje, ca un copil ascunzându-se de oamenii mari, pentru a ...

Iată-mă din nou în Veneția. Nu mă întrebați de ce. Pot spune că sunt aici ca să mă regăsesc. Voi sta două săptămâni întregi.

Andra tutto bene – proclamă în continuare curcubeiele din desenele copiilor, afișate pe ușile caselor sau lipite pe geamuri. Este mantra pandemiei, impusă prin teoria lui Coué. 

În august 2020, orașul carnavalului romantic este orașul măștilor chirurgicale, obligatorii în toate spațiile închise: muzee, magazine, biserici, restaurante. Dar și în cele cvasi-închise, dar ...

Cu multă vreme în urmă m-am întâlnit cu Marius pe strada Batiște, colț cu G-ral Praporgescu. Hai, Zenob, m-a îndemnat el, vino să filmăm ceva din balconul clădirii ăsteia! Nu vedeam cum am fi putut să intrăm acolo, dar până la urmă n-a fost greu. Era un edificiu de cărămidă, ceva vechi, cu balconașe albe, rotunde. Marius umbla pe-atunci cu un raglan de piele și-avea părul lung. Prin urmare, oriunde ne duceam, el sărea imediat în ochi, iar pe mine nu mă vedea nimeni. Am trecut prin câteva încăper ...

Ileana MARIN s-a făcut cunoscută prin studii de estetică, pornind de la pictura pre-rafaelită, către studiul de text, preocupând-o în mod special zona interdisciplinară în care se întâlnesc imaginea și textul scris. Coordonează doctorate, la Universitatea din București, fiind afiliata de asemnea la Ellison Center, de la University of Washington.

1. Ce se întâmplă în SUA? Cum este mediul academic afectat de valul de revolte?

Protestele, care au încă loc în câteva o ...

Pe vremea când se afla pe bulevardul Dacia, Muzeul Literaturii avea o grădină, cu mese încăpătoare, o terasă-restaurant, plină de scriitorime. La orice oră te-ai fi dus, dădeai peste Ioan Cristescu, înconjurat de prieteni. Nici pe-atunci nu vorbea mult, dar când o făcea se ambala, pasional. Într-o zi ne-a spus hai să facem o revistă! Erau timpuri grele, după anul 2000; revistele literare lipseau ori erau blocate de grupuri, costurile erau imense. Părea o nebunie să faci revistă, pe-un timp ca ăl ...

Radu ALDULESCU: O vară de neuitat în apogeul pandemiei

Pe 10 iunie, anul acesta, în vârful stării de alertă, am ajuns la mare, grație unei cazări gratuite, obținute prin cel mai bun și cel mai vechi prieten al meu, Cristian Jora. Ne știm de când aveam amândoi șase ani. Am descins, așadar, cu Alina, într-o stațiune aproape pustie, într-un hotel cu 100 de camere goale, dintre care am ocupat una cu vedere la mare. 

Una din cele mai mari fericiri de care am avut parte în vremea din urmă, pr ...

Când era student la Litere, obișnuia să pună pe fila de examen câteva note muzicale, în loc de semnătură. Tot pe-atunci umbla pe holurile Universității din București, ținând sub braț o cobză bătrână, cu autograful lui Anton Pann. Îl văd și-acum în minte, cu pălăria tipărită pe frunte și cu mantaua fâlfâind în două pulpane, ca niște aripi de corb. Din aceste două motive, nimeni nu-i cunoștea numele adevărat, cu toate că atât studențimea, cât și profesorii îl știau foarte bine. Prin urmare, i s-a ...

Scriitorii iubesc "Revista de povestiri", un spațiu larg, cu multe personaje bizare. Eu am auzit de ea la Lente, într-o toamnă, când mi-am petrecut acolo o după-amiază de pomină. Așa am cunoscut-o pe Simina, care în ziua aceea purta o rochie verde, acoperită cu litere, un scris mărunțel și foarte intrigant, pentru că din când în când îți săreau în ochi unele cuvinte, cum ar fi trăsură sau Motanov, încât era imposibil să nu citești mai departe, ca să vezi cine e în trăsură și dacă prințu ...

N-am avut, precum Walter Benjamin, o copilărie berlineză, la răscrucea secolelor XIX și XX. Primii ani din viață i-am petrecut în Bucureștiul deceniului al optulea al veacului trecut, în atmosfera gri a lumii comuniste, cu rații la mâncare, restricții la electricitate, gaze și apă caldă, cu nesfârșite cozi la alimente sau benzină, cu sârmă ghimpată înfășurată strâns în jurul cuvintelor, care ar fi putut numi realitatea situației în care ne aflam. Copil fiind, nu deslușeam însă prea bine toate ...

Prima oară ne-am întâlnit pe o stradă din Sibiu. El vorbea la telefon, din apropiere se auzeau mașinile. Eu eram în București și-l ascultam. Imediat mi-am dat seama că are ceva vrăjitoresc în glas, iar dacă-l asculți mai mult de-un minut, te trezești teleportat la Sibiu, unde și locuiește, într-o ficțiune încă neterminată. Scrie poeme. Citește avid.

La Sibiu există o Facultate de Litere și Arte. Cei de la Litere sunt triști, iar cei de la Arte trăiesc intens, într-o veselie continuă. Andrei ...

Cum ai petrecut această perioadă dificilă și cum faci față pandemiei?

Jussi Valtonen: Încă nu sunt sigur dacă am reacționat adecvat sau mai puțin corespunzător la întreaga criză. Am avut noroc că situația nu a ajuns la fel de gravă în Finlanda ca în multe alte țări europene. Pandemia a ajuns la noi puțin mai târziu și am avut poate posibilitatea de a pune în aplicare măsurile de izolare într-un stadiu relativ timpuriu, ceea ce cred că a ajutat. Lucrurile încep încet-încet să se calmeze p ...

Andrei Crețulescu produce filme și dansează Charleston. În plus, mai este și director. El nu calcă pe noul val, ci pe valul recent, însoțit de toți spiridușii cinema-ului, din ultimii 30 de ani. Bineînțeles, ne-am întâlnit numai în interiorul unui film, unde-am mâncat prăjituri împreună. Păi, bine, măi, Zenob, mi-a spus el, de-aia te-am invitat aici, ca să-mi mănânci recuzita? De-aici mi-am dat seama că are autoritate și ochii ațintiți asupra întregii povești. Dar e și frumușel, drept să vă ...

Am aproape 23 de ani. Fac parte din "promoția" 97’. Anul în care nu știm dacă s-au născut oameni importanți, dar în care personalități precum Marin Sorescu, Liviu Constantinescu și Puiu Călinescu s-au stins din viață. Am cules informațiile de mai sus de pe un site care-mi spune că de la aceste evenimente au trecut 18 ani. Se pare că lanțul digital de informații a decis să se rupă fix în ziua glorioasă a majoratului meu.

Și totuși eu m-am născut în 97 și, odată cu mine, mii și mii de alte sufl ...

Generic intro

Cafeneaua Haller din Piața Mare a Sibiului se animă încetul cu încetul.

La o masă, alături de doi absolvenți de liceu care visează să studieze arta cinematografică, Radu Nica își povestește experiența din fața și de dincolo de scena fizică a teatrului. După experimentul său recent, Pool (No Water), realizat cu actorii Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Radu Nica se arată optimist. Optimist nu în sensul clasic al termenului, ci prin faptul că, deși recunoaște că e departe de a fi ...

Anastasia și-a uitat în Sala "Tudor Vianu", demult, pe când era studentă, o pereche de aripi, pe care le-a găsit Catrinel Popa. Zilele trecute m-a prins prin școală (desigur, pustie) și-a zis bine c-ai venit, Zenob, ce-ar fi să tragi o fugă, să-i duci aripile Anastasiei! Ce puteam să mai zic?! Am luat-o din loc, dar de cum am ajuns la Poesis internațional, mi-am dat seama că nu e în regulă. Anastasia avea, bine-merci, amândouă aripile acasă! Și cum nu puteam să-i spun de ce venisem, i-am cer ...

Astăzi m-am întâlnit cu Cristian Popa, pe la Cișmigiu - foarte dichisit, ca de obicei, cu un sacou bej-pembé și-o eșarfă albă, de spumă.  Era însoțit de câțiva monștri, destul de cunoscuți și ei -  Sfinxul, Medusa și câteva Erinii, aflate în pauza lor de cafea. Acestea din urmă mi-au amintit imediat de Oreste, pentru că păreau destinse, un pic visătoare. "Ei bine, cu aceste persoane simpatice m-am pregătit ca să-l interpretez pe Arthur,  mi-a spus el, iar acum, ca mulțumire, le-am invitat la ...

Scăpat dintr-un roman, pe vremea în care personajele mai ieșeau din cărți, Mihai și-a ținut secrete originile, dându-se drept cetățean pragmatic al Craiovei. Dar nu s-a putut abține să stea departe de cărți. Așa a ajuns la Facultatea de Litere, adunând în jurul său alte personaje de roman, din toate epocile. Oricine ajunge la Craiova va rămâne impresionat de versurile care plutesc pe străzi, mai ales pe terase și prin cafenele, fraze subțirele, de fum narcotic. Să știți că sunt ale lui Mihai Ene ...

Cum, când, de ce ai ajuns la Lyon?

Când și de ce am ajuns la Lyon? Din dragoste! Mai exact: prin și imediat după căsătorie! Nu mai puteam rămâne în țară pentru că aș fi făcut "valuri", eram un exemplu de mixtiune franco-română care nu trebuia nici urmat, nici invidiat în ochii regimului comunist. Asta era cu vreo zece ani înainte de căderea Cortinei de Fier. Culmea este că Jean-Louis, logodnicul meu de atunci și soțul de acum, își făcuse studiile clasice la aceeași universitate unde avea ...

Personaj de pe ecran, vorbind dintre teancuri de cărți, Cami este și una dintre cele mai plăcute amfitrioane. Prin studioul ei de la TVR trece lume bună: scriitori, artiști, savanți. Și nimeni nu pleacă repede de-acolo, până nu gustă din cuvintele înflorite în aburii unei cești de cafea.

În restul timpului, plutește cu Sofia de mână, peste străzile bucureștene, prin parcuri și mai ales prin grădina din fața ferestrei, unde are un măr.

Uneori, mai ales pe la sfârșit de iunie, ca acum, o așteapt ...

Beirutul este mic prin comparație cu Bucureștiul, dar frumusețea capitalei libaneze este frapantǎ. Ca tot Libanul de altfel, nu prea poți sǎ-l descrii, trebuie sǎ-l trǎiești. Nu seamǎnǎ cu nici un oraș. Nadia Tuéni a scris o poezie despre Beirut unde spunea : Elle est mille fois morte, mille fois revécue. Este imposibil sǎ nu iubești Beirutul, un oras magic, derutant, fascinant.

Cu cậteva ruine, care mai amintesc de un trecut furtunos, vei ȋntậlni un oraș elegant și bogat.Vechiul Beirut este ...

Paul MANDELBAUM este autorul a două colecții de povestiri: Garrett in Wedlock și Adriane on the Edge. Predă scriere creativă și literatură în Los Angeles, California, unde locuiește cu soția sa, Elena, care este scenaristă, și câinele lor, Bella.

1. Ce îți aduci aminte din vizita ta la București? Există vreun lucru de neuitat?

La București am luat interviuri multor autori și traducători, pe care i-am menționat într-un eseu scris pentru revista [Los Angeles Review of Books](http ...

O știm de pe la TVR, de pe scenă sau din filme. Dar sunt și alții, ca mine, privilegiați, care-o întâlnesc zilnic, pe la atelierele de teatru din UNATC sau de la Universitate, acum mutate pe Zoom, cu examene cu tot. A fost Ofelia lui Ciulei. A jucat în Danaidele. A lucrat cu Francis Coppola și cu Tim Roth. Iar acum așteaptă să treacă pandemia, cu același sentiment care mă încearcă și pe mine, că niște inși cu buze vopsite ne pregătesc hamuri de mătase.

Are puțin peste 40, dar arată în co ...

Elegant și sensibil, regizor și producător de film, creator de povești, Alex zboară des de la Geneva la București, uneori doar ca să prindă un concert la Ateneul Român, dar, de cele mai multe ori, ca să facă un film. Are un mini-elefant vorbitor, care îl urmează pretutindeni, și o cinematecă plină cu filme, dintre care nu lipsesc Ryna, Copilăria lui Icar ori Miracolul din Tekir, dar și documentare, filme scurte și alte producții. Când iese din casă, întotdeauna buzunarele îi sunt pline cu ...

Dragă Anca, ce faci la Beirut și de când ești acolo?

Sunt profesor de limba franceză și limba română la liceul AMLIEH din Beirut, sunt președintele Asociației România Levant și profesor de limbă, cultură și civilizație românească în cadrul acestei asociații, Asociația Comunității Românilor din Liban. Sunt fondator al revistei Orient Românesc. Am plecat din țară prin căsătorie, de mai bine de 30 de ani, dar am rămas legată de România, de Iași, orașul meu natal, orașul meu de suflet. Iașu ...

La Craiova lumea este foarte agitată și inventivă. N-ar sta în casă sub nicio amenințare, prin urmare, chiar și pe timp de pandemie, mulți au găsit metode să se plimbe în mod legal. În plus, nu prea vezi lume tristă pe-acolo. În orașul ăsta, unde viața se derulează la cote înalte, trăiește și Adriana. Printre lucrurile ei de preț se numără o trusă de penițe, care desenează singure, niște instrumente fine, trase-n argint. Le-a primit cadou de la spiridușii-fierari din Lunca Jiului, demult, cu ...

08.45. Trag dintr-o țigară și aud poliția cum strigă în megafoane să stăm în casă. O mașină de pompieri tocmai a trecut pe lângă casa mea. Sting țigara și intru.

Încerc să nu mă gândesc la ce e mai rău. Deschid televizorul ca background sound cât îmi fac cafeaua, înainte să “intru" la muncă. Aud că e din ce în ce mai rău. Închid televizorul. E mai bine în liniște.

Mă asez pe scaunul în care amorțesc de 13 zile. Încerc să nu mă gândesc.  

Îmi ocup mintea cu muzică și cu o oarecare stare de b ...

Dacă este vineri și treceți prin zona Universității e posibil să vă întâlniți cu Ioana PÂRVULESCU. Poartă pălării somptuoase și umbreluțe albe. Dar nu vă lăsați înșelați! Cum iese din zonă, o așteaptă un Bentley interbelic, își piaptănă bretonul și urcă la volan, pentru un drum vijelios, care-o duce fie la Șosea, fie în miezul unui roman voluminos, numit Inocenții.

Uneori, mai ales în e-mailuri, lumea îi greșește numele, unii scriind în loc de Ioana - Iona. Așa a ajuns într-o zi să-l ...

Credeam că va fi altfel ieșirea în lume, dar lucrurile par neschimbate. Universitatea e pustie și în afară de Bogdan Tănase, care așteaptă lângă o fereastră, nu e nimeni, nu se aud pașii pe lângă lift, nu urcă nimeni scările… Și eu care credeam că la Biblioteca Facultății de Litere o să mă aștepte cineva să-mi ia temperatura!

Totuși, la ieșire am dat de Maria, iar ceva mai târziu l-am auzit pe Horia ținând un discurs, pe undeva, în mansarda Universității, probabil - nu m-am mai întors, da ...

Andrew SINGER este poet american, boem și cult, manierist și revoltat. Organizează ateliere de poezie și podcasturi literare la Bowery Poetry Club, în Manhattan. Profesor de scriere creativă (Penn University State), editor, traducător și realizator radio, Andrew este și directorul revistei Trafika Europe, care publică literatură europeană. Un număr a fost dedicat literaturii române.

Un interviu realizat de Bianca Zbarcea

**1. Cum arată coronavirusul d ...

Domnul Silaghi își făcuse un obicei, ca măcar o dată pe lună să apară duminica la ora prânzului în curtea noastră. Era, inevitabil, invitat la masă. Unde, știa bine, urma să fie ospătat cu o frumoasă găină de țară. Chestia asta mi-a fost de folos în clasa a treia.

A fost cam așa. Când am ajuns în clasa a treia, pe la sfârșitul anului, învățătorul meu, domnul Silaghi Gheorghe, ne-a anunțat solemn că câțiva dintre noi, nu prea mulți, desigur, numai cei mai buni, vor fi făcuți pionieri. A spus cât ...

Adrian MAJURU putea fi văzut în urmă cu un deceniu la Capșa, unde în fiecare joi după-amiază avea întâlnire cu niște prieteni năuci, toți preocupați de faptele care s-au dus ca firul de fum. Iar printre aceștia mă aflam și eu, pe vremea când nu purtam încă peruci verzi și mănuși aurii. Și ce vremuri! Radu Oltean desena străzile, iar Majuru răsucea cuvintele scoase din hârtii vechi.

Într-o zi a intrat în Palatul lui Suțu, a urcat scările, a salutat umbra din marile oglinzi veneține, iar pe pr ...

În eseul Ca un roman (Gallimard, 1992), Daniel Pennac construiește o întreagă teorie a lecturii, referindu-se la drepturile incontestabile ale cititorului. Printre acestea, câteva – de bun simț evident, dar trecute sub tăcere de preoții oficianți ai templelor culturii, – mi-au reținut atenția. Dreptul de a nu citi, acela de a sări pagini sau de a nu termina o carte, dreptul de a tăcea, adică de a nu fi obligat să-ți justifici lecturile ori să dai cuiva socoteală pentru ele. 

*Mutatis mutandis ...

Am iubit încă din prima zi acest oraș, ba chiar din clipa în care am coborât, prudent și ezitant, din autobuz pentru a ajunge la mica, dar cocheta locuință din Boxhagener Platz (dotată cu arhaice sobe de cărbune), atunci când bătrâna amabilă m-a îndrumat cu familiare gesturi est-europene spre adresa căutată, adăugând complice: "Friedrichsain... Ja, eine schöne Ecke" ("Friedrichsain... Da, un colțișor frumos"). 

Presupun că declanșatorul subitei stări de empatie era parfumul de tristețe demnă ca ...

24 aprilie. Ne-am întors ieri după-masă la Cisnădioara. Scriu acum în cerdacul casei Maurer, năclăit într-un sirop de lumină îngroșată. Așteptăm să vedem dacă revin pisicile pe care le-a hrănit Sebastian data trecută; se aud cântând cucul & un mierloi, în iedera crescută pe stâncă foșnește o pasăre tăcută, dar încăpățânată, încercând -

Exact în vreme ce notam asta, a venit pisica - Sebastian o mângâie & îi vorbește - a intrat acum în casă, să îi aducă ceva de mâncare - s-a întors cu pateu & l ...

Oana BOȘCA MĂLIN visează în limba italiană. I se trage de la faptul c-a făcut de două ori turul Italiei pe motocicletă, din România și înapoi. Nu chiar cu piciorul pe pedala întâi, ci pe post de copilot, ceea ce i-a permis să și scrie în timpul ăsta. A început prin a traduce din Leopardi și-a sfârșit cu Italo Calvino, din care cauză multe dintre orașele prin care a trecut au devenit invizibile. Deși o parte dintre ele și-au revenit, unele nici în ziua de astăzi nu mai pot fi văzute.

Când a a ...

Ancheta aceasta aduce laolaltă membri ai breslei risipiți prin diverse colțuri ale lumii, pe paliere felurite ale învățământului universitar și preuniversitar,dorindu-se a fi o însemnare pe marginea unei molime a timpului nostru.

Cum i-am făcut față? Rămâne de văzut și de povestit de cei care ne urmează.

Istoria trăită are întotdeauna nevoie de distanță, de distanțare (!), pentru a putea fi înțeleasă cât de cât corect.

Cristina BOGDAN

Iulia-Mihaela COSMA

Lector de limb ...

Unele cărți se scriu singure. Poate pentru că au stăruit în noi o viață întreagă și s-au tot scris și scris de-a lungul anilor. Literatura autentică stă pitită în biografia fiecărui scriitor, oricât am coti-o și ne-am ascunde în spatele ficțiunii. Tata avea o vorbă atunci când simțea că textele mele se diluează și pierd din consistență: "Fă o pauză de la scris, mai trăiește-ți și tu viața ca să ai apoi despre ce scrie."

Viața bate literatura și, de multe ori, prin desfășurarea ei imprevizibilă, ...

 Adrian TITIENI este în viața cotidiană exact ca pe scenă - jovial, cald, foarte firesc. Adeseori se plimbă prin Buftea, la lăsarea serii, sau urcă în avion ca să ia un premiu la Cannes. E elegant, poartă papioane și eșarfe de mătase, dar are și pălării mocănești sau pantofi sport. Sunt zile în care  îl poți confunda cu Cehov la tinerețe și zile în care poți să juri că e Gavrilescu, din La țigănci.  Dimineața repetă cu studenții de la Facultatea de Actorie, iar în zilele speciale ține un cu ...

Vi-l mai amintiți pe profesorul de limba engleză, John Keating (interpretat cu mult har de Robin Williams), din filmul Cercul poeților dispăruți? Modul neobișnuit de a-și construi orele și de a interacționa cu elevii liceului Welton, felul lui de a le deschide mintea și inima către frumusețea poeziei și a lumii în general au stârnit, sunt convinsă, valuri de admirație și de reverie în rândul dascălilor. 

Aflați constant în căutarea formulei potrivite pentru a-și păstra aproape învățăceii, pro ...

Îmi măsor corpul bucată cu bucată, îl analizez ca pe un necunoscut. A crescut, fără să îmi dau seama. Am încetat să-l mai urmăresc când au apărut alte corpuri care m-au preocupat. Până atunci l-am măsurat, l-am privit pe furiș în oglindă, l-am închipuit mare. Mi-am atins sânii și aș fi vrut să crească mai repede. Mi-am înălțat tălpile cu pietricele în ciorapi. Am umplut tricourile cu vată. Îl întind, fac puțin sport, mângâi pielea gleznei. E foarte fină, dar plină de linii subțiri. Trebuie să ui ...

Pandemia de Covid-19 a transformat spațiul public într-o bombă cu ceas și organismul nostru într-un dispozitiv de terorism sanitar. Însă pentru împătimiții de reverii ornitologice, insularizarea la domiciliu adusă de coronavirus a reinstituit un adevăr suveran al păsărilor. Mai exact, al trilului. 

Sunt născut în Brăila. Deci, senzorial, sunt o creatură danubiană. Detest ecourile filtrate de betoanele cartierelor bucureștene, asta pentru că urechea mea este fixată natural pe arealul turbăriilor ...

La capitolul piețe, Europa are câteva zone privilegiate, care condensează un număr mare - estetic și istoric interesante. Știm cu toții despre piețele din Italia sau despre cele din Peninsula Iberică. Știm mai puțin sau chiar deloc despre alte zone, mai apropiate de noi.

Coasta Dalmată a Croației e una dintre aceste zone privilegiate, puțin cunoscute. Moștenește o tradiție veche, ce coboară până la coloniile grecești și până la romani. Apoi, cu o singură excepție, toate orașele de pe coasta cro ...

Cosmin CIOTLOȘ este foarte politicos. Chiar și mie mi se adresează cu dvs, deși nu sunt decât Zenob.

Predă literatură la Litere. Scrie prin reviste și vorbește la radio. A publicat câteva volume de critică literară.

Uneori poartă o pălărie de vrăjitor, primită cadou de la zâne. Cu una dintre ele este prieten bun, iar în serile de august pot fi văzuți pe Bulevardul Magheru, trăgând după ei un căruț de cărți. Se spune c-ar avea întâlniri suspecte la Curtea-Veche, dar să nu credeți: în realita ...

Există momente în viețile indivizilor sau în destinele colective, capabile să le reorienteze cursul, să le rescrie istoria. Răscruci de drum și de timp care dezvăluie schimbări mai mult sau mai puțin benefice în fizionomia și înțelegerea unor profesii. Cea de dascăl presupune, prin însăși natura ei, prezența, dialogul față către față, întâlnirea și schimbul de idei. De mai bine de o lună am pus între paranteze prezența în același spațiu cu studenții noștri și am învățat, ghidați de alții sau pe ...

Cătălin D. CONSTANTIN este prodecan la Litere, prin urmare, m-am văzut cu el ultima oară pe ZOOM, la cursul de antropologie urbană. Dacă n-ar fi fost cu pandemia, ne-am fi întâlnit în aceeași zi, de joi, și la Palatul Suțu, unde în fiecare săptămână primește în vizită lume multă, dornică de vorbă. Unii povestesc atât de mult, încât, uneori, dl Constantin își pune o parte din gânduri într-o mică dronă, un obiect de artă, placat cu argint, care plutește deasupra orașelor, prin toată Europa, mai ...

Și a fost seară, și a fost dimineață. Ne-am trezit brusc din lumea reală în online. Sălile de seminar și amfiteatrele au rămas în urmă, ca un fel de paradis din care am fost alungați de "mușcătura" unei făpturi minuscule, invizibile pentru ochiul liber și cu denumire regală (sau de bere mexicană, cum vreți să considerați) – Corona(virus). Am căzut așadar prin văgăunile programului Moodle, am pășit mai timid sau mai sigur pe cărările așternute de Zoom sau de Google Meet înaintea noastră, ne-a ...

Virusul COVID-19 schimbă modul de viață al oamenilor printr-un nou experiment. S-a impus claustrarea la domiciliu într-un timp scurt, fără pregătire, cum se întâmplă pentru prevenirea unor calamități, cutremure, inundații etc. În câteva ore ne-am adaptat noilor reguli, făcând provizii ca în timp de război și transferându-ne în spațiul virtual. Aparent, viața își încetinește ritmul și restructurează relațiile interumane. Virusul sufocă plămânii, dar favorizează, paradoxal, însănătoșirea planetei. ...

Înainte să-nceapă totul, încercam să schițez subiectul unei cercetări posibile asupra noțiunii de distanțare în domeniul traducerii.

Izolasem (!) într-un ambalaj din plastic, plin de bicarbonat de sodiu, cartea Éthique de Robinson care mi-ajunsese în cutia poștală cu un miros înfiorător, de mucegai, de spațiu închis; culmea pentru un text care deschide atâtea portițe! Est vorba despre versiunea franceză a celebrei Minima moralia (Elemente pentru o etică a intervalului) de Andrei Pleșu, cump ...

Ana NICULESCU este director de comunicare la Librăriile Cărturești. Adică, intri într-o librărie, deschizi o carte și se aude imediat vocea Anei. Bineînțeles, treci mai departe, dai filele, prefăcându-te că n-ai auzit, dar, după câteva pagini, găsești o scrisoare, unul dintre acele plicuri împodobite cu timbre poștale, acoperit cu scris caligrafic. Normal, încerci să-l deschizi, așa am făcut eu, dar plicul oftează. Siderat, îl abandonezi, însă, plicul acela, care făcuse mofturi, se deschide s ...

Virusul COVID-19 schimbă modul de viață al oamenilor printr-un nou experiment. S-a impus claustrarea la domiciliu într-un timp scurt, fără pregătire, cum se întâmplă pentru prevenirea unor calamități, cutremure, inundații etc. În câteva ore ne-am adaptat noilor reguli, făcând provizii ca în timp de război și transferându-ne în spațiul virtual. Aparent, viața își încetinește ritmul și restructurează relațiile interumane. Virusul sufocă plămânii, dar favorizează, paradoxal, însănătoșirea planetei. ...

Se vorbește mult, aproape obsesiv, în această perioadă, despre boală, moarte, sfârșit. Așa că m-am hotărât să mă deplasez către celălalt capăt al firului și să scriu despre început. Și nu despre unul individual, ci despre unul colectiv, care a contribuit la apariția unor generații de profesioniști în domeniul comunicării și al relațiilor publice.

Acum câțiva ani, am devenit prodecan al Facultății de Litere și mi-am început mandatul cu cel mai firesc dintre gesturile posibile: luarea în posesi ...

Am scris la ultima ieșire lungă, când încă părea că e bine, un poem numit Ultimul fel de frumusețe. El începe așa: 

"e ora la care părinții ne-nchid în case

și rămânem în case.

cum e să fii iubit

într-o fotografie

ștearsă,

dimineața să vezi

viața pe care ai luat-o cu împrumut

în marsupiul tău

de femeie mândră

spartă

ca pe-o ulcică de lut?

fiecare obiect e parte monolit,

parte pânză de paianjen,

am visat că rămăsese un singur ...

Virusul COVID-19 schimbă modul de viață al oamenilor printr-un nou experiment. S-a impus claustrarea la domiciliu într-un timp scurt, fără pregătire, cum se întâmplă pentru prevenirea unor calamități, cutremure, inundații etc. În câteva ore ne-am adaptat noilor reguli, făcând provizii ca în timp de război și transferându-ne în spațiul virtual. Aparent, viața își încetinește ritmul și restructurează relațiile interumane. Virusul sufocă plămânii, dar favorizează, paradoxal, însănătoșirea planetei. ...

Nu încerc să postulez nimic, e o confesiune și interpretările nu se vor bază de cunoaștere. Cei care au avut un istoric de atacuri de panică probabil vor înțelege mai bine despre ce vorbesc. Deși nici un atac de panică nu e identic cu altele. Nu au toate aceleași rădăcini. În linii mari, ce se întâmplă, este o simulare a momentului morții. Omul își somatizează moartea. Fenomenul survine în general când te simți "vulnerabil" (aici sunt multe variabile și relative) sau singur. Sau neiubit. Sau neî ...

Îmi miroase a portocale. Eu miros a portocale. Amintirile îmi anesteziază capul. Acasă la mine sunt două pungi cu câte o portocală în ele. Ni le-a adus tata. Le-a primit de la Moș Gerilă. Azi, Sebastian a deschis portbagajul mașinii și mi-a pus o plasă de portocale culese de curând. Nu-mi ies merele din cap, dar aici e țara portocalelor, nu a merelor. E bine. Înainte de a le mânca, le privesc cu aceeași dorință ca atunci când eram copil. Cum știe el Domnul Bunul când să-ți îndeplinească visul de ...

Era toamna lui 2007 când am văzut primul meu film de Wong Kar-wai: O iubire imposibilă / In the Mood for Love. Fiind studentă la Facultatea de Film, vedeam foarte multe filme asiatice ca obiect de studiu. Sunt puține momente în viață în care simți că timpul se dilată, apoi se oprește și tu te scufunzi în clipă. Așa a fost această experiență cinematografică pentru mine. Am văzut filmul dintr-o suflare. Apoi am vrut să îl revăd. Atunci. Pe loc. Apoi să îl mai văd o dată. Apoi să văd toate celela ...

Dacă e să spun repede ce înseamnă pentru mine Africa, sunt oarecum în încurcătură. Am tot felul de amintiri și impresii, dar din ele e greu de urzit o poveste.

În august 1980, proaspăt repartizată la Școala 105 din Popești-Leordeni ca profesoară de istorie (deși cu patru ani în urmă intrasem la Psihologie), directoarea m-a însărcinat să promovez 5 elevi dintr-a VII-a corigenți la geografie. Am încercat să refuz această primă responsabilitate pedagogică, pe motiv că nu stăpânesc materia în ca ...

Am filmat mai mult de o lună, în condiții de detenție pentru că am crezut în această poveste.

Cred ca "Arest" este un film important pentru cinematografia noastră, tocmai pentru ca nu este un manifest anticomunist declarat, ci o poveste despre relația noastră cu sistemul social în care trăim.

Pe de altă parte, este un produs de cinema foarte bine articulat, bine condus si mai ales, bine structurat din punct de vedere actoricesc. Meritul îi aparține într-o proporție covârșitoare autorului(scena ...

M-am trezit la ora cinci în cântecul muezinului. E a doua noapte în patul de fier, fixat pe o pardoseală de piatră șlefuită.  Am adormit la loc și m-am visat multiplicată în vitrine de sticlă. Trebuia să mă aleg eu pe mine, și era foarte greu. Deveneam ceea ce alegeam. Niciuna din ființele care avea chipul meu nu făcea o mișcare încurajatoare să mă oprească.

Aparent, e simplu să alegi cine vrei să fii și care formă a ta te va mulțumi. Nu știi ce s-ar fi întâmplat dacă o alegeai pe prima, a doua ...

Când ajungi la sfârșitul romanului ai inevitabil în minte vechea dispută despre final închis sau operă deschisă, iar un drac mititel îți șoptește că n-ar fi rău să-atragi atenția asupra modernității tale, lăsând totul în coadă de pește sau s-o faci pe șmecherul, încheind cu o propoziție scurtă, oarecum simbolică, ca și cum le-ai da cititorilor o pălmiță peste bot, ca să păstreze distanța. Iată două situații pe care eu le evit. Când vine vorba despre final, prima mea grijă este ca mai întâi să re ...