Oglinzile și paternitatea sunt niște abominații,

pentru că multiplică numărul oamenilor. On Uqbar – The Anglo-American Encyclopedia XLVI, New York, 1917

Orice relație de iubire se termină de regulă cu o confesiune, iar nu de puține ori acestea seamană cu cea a unui om care mărturisește un omor. În ultimele momente împărtășite de doi oameni pot fi otrăvite oceane de amintiri, rutine întregi pot fi incinerate, iar dorințele și planurile ce pluteau în aer până de curînd pot fi sugrum ...

Cred că ați remarcat dispariția sau cel puțin scăderea numărului de autori dramatici în ultima vreme. E un efect al democratizării artei, al ieftinirii talentului, al relativizării noțiunii de "competență". Spre deosebire de roman, gen popular prin definiție (exceptându‑i pe "esote­rici") dramaturgia este forma aristocratică a lite­raturii. Rădăcinile ei sacre își fac simțită prezența nu doar în tragedia antică, ci și în dramaturgia "burgheză", ori în teatrul absurdului, nemaivor­bind de Shakesp ...

George Cosmin Bors

Nicu mi-a zis că mă înșeli. El mi-a zis și de castan. Cică să mă urc tocmai în vârf și să te aștept, numai așa aveam să mă conving. Mie mi-a fost teamă, însă, și m-am oprit pe o cracă mai groasă unde am fumat ore întregi. Fumul se ridica albastru în văzduh. Se înserase și era frumos. Mai bine rămâneam în copac când am auzit primele zgomote, dar parcă necuratul îmi întindea zahăr cu lingurița, așa că am coborât. Tu erai pe o pătură câțiva metri mai încolo, prinsă în frenezia d ...

Neil McGregor

Întrebare

Știi ce m-a atras cel mai mult la ședința asta? Poate îndreptățit vei fi să crezi că discuțiile noastre interminabile, veșnica aranjare meticuloasă a aparaturii, nu? Ei bine, nu lumina, nu pălăria fetei, pe care, fie vorba între noi, maestre Vermeer, ai adus-o în prim plan printr-o asociere strălucită căci chiar aș îndrăzni a-ți pune la îndoială vederea de dincolo de bucata de lemn, și gândul meu te va uimi de bună seamă.

Vorbele mele se precipită sub impresia tot mai ...

Oglinzile și paternitatea sunt niște abominații,

pentru că multiplică numărul oamenilor. On Uqbar – The Anglo-American Encyclopedia XLVI, New York, 1917

Orice relație de iubire se termină de regulă cu o confesiune, iar nu de puține ori acestea seamană cu cea a unui om care mărturisește un omor. În ultimele momente împărtășite de doi oameni pot fi otrăvite oceane de amintiri, rutine întregi pot fi incinerate, iar dorințele și planurile ce pluteau în aer până de curînd pot fi sugrum ...

Cred că ați remarcat dispariția sau cel puțin scăderea numărului de autori dramatici în ultima vreme. E un efect al democratizării artei, al ieftinirii talentului, al relativizării noțiunii de "competență". Spre deosebire de roman, gen popular prin definiție (exceptându‑i pe "esote­rici") dramaturgia este forma aristocratică a lite­raturii. Rădăcinile ei sacre își fac simțită prezența nu doar în tragedia antică, ci și în dramaturgia "burgheză", ori în teatrul absurdului, nemaivor­bind de Shakesp ...

"Cine-i peștele ăsta?" a întrebat Snoop Dogg, cu ochii mijiți la celebra pictură, înainte de-a trage cu sete dintr-un cui.

"Domnule Calvin Broadus Jr., acesta este un tablou din secolul al XVII-lea, care poartă semnătura lui Johannes Vermeer", i-a răspuns directorul galeriei faimosului rapper, de a cărui vizită fusese înștiințat cu câteva ore înainte, timp suficient cât să-și pună la punct cunoștințele în materie de hip-hop dar nu îndeajuns încât să-i domolească uimirea și curiozitatea legate d ...

Knut Ødegård s-a născut în 1945 la Molde, Norvegia, și a debutat în 1967. De atunci a publicat peste cincizeci de cărți, multe volume de poezie, două romane, două cărți despre Islanda, o piesă de teatru și câteva reinterpretări. Cărțile sale de poezie au fost traduse în 43 de limbi, fiind cel mai tradus poet norvegian contemporan. A fost fondatorul Festivalului Bjørnson, Festivalul Internațional de Literatură Norvegian și, timp de zece ani, președintele acestuia, organizat în omagiu laureatul ...

Se lămurise deja. Câte o mașină prăpădită era lăsată seara pe alee, și dispărea dimineața. Îi închiriase apartamentul din subsol să-și întregească pensia. Era tinerică și drăguțică, da’ n-avusese de unde ghicii că era și curvă. Doar îi arătase că lucra și avea un venit stabil. Eh, ziua lucra ceva, și noaptea, altceva. Cât însă își plătea chiria și nu-l deranja, n-avea ce-i reproșa. Să facă ce voia. Da’ după un timp a văzut că rămăsese însărcinată. Asta nu-i era pe plac. Copilul avea să plângă și ...

Ca să ajungi în Svatit trebuie să mergi 10 zile cu trenul. Te oprești, din vreme-n vreme, în gări părăsite, cât să clipești de câteva ori și să te dezmeticești, apoi te apropii de munți, șinele sunt tot mai înguste, trenul asudă sub Soarele dogoritor, căci în Svatit e mereu vară, și lumea pe care-ai cunoscut-o rămâne pentru totdeauna în urmă. În Svatit merg toți oamenii bolnavi care nu mai vor să lupte. Peste tot s-a auzit că-n Svatit se află cel mai mare sanatoriu din lume, strâns între munți c ...

— Încă vreo patru kilometri și o să ajungem la refugiu, spuse Tasia.

— Patru? Tu glumești? Nu mai pot să merg, mi s-au împietrit gambele, de parcă am bolovani mai sus de glezne, se văită Avram

— Încetează, nu mai avem mult. Dacă vom face un popas o să ne prindă noaptea și e periculos, mai ales aici, pe creastă. Așa că grăbește-te!

— Bine… dar nu are nici un sens călătoria! De ce ne-am ales plimbarea prin munți? Ca să alerg prin stâncile astea? Arăt a căprioară? Nu mă lași să văd un nor, să ob ...

— Azi zâmbești, soția mea?! Ce mă bucur. Cum îți este? S-a mai încălzit puțin afară. M-au mai lăsat și picioarele astea. Acum pot să vin în fiecare zi la tine. Că ieri, off, Doamne, a fost mai greu. Și mi-a fost dor de tine. Uite ce frumos cade lumina pe chipul tău. Îți place și ție. Că zâmbești. Uite, ți-am adus o floare. Și-un măr. Un măr pe stomacul gol ține doctorul departe. Să știi. Și mai știi ce a zis Marius? Am fost la el aseară. Că mi-era cam rău. Cică să-ntrerup Betalogul și Cerebrolys ...

Neil McGregor

Evadarea

Lăsaseră în urmă tot, plecaseră doar cu hainele de pe ei. Nu priviseră în urmă, nici nu mai aveau la ce să se întoarcă. Orașul pustiu, fără niciun suflet pe străzi, se lăbărțase in spate ca animal părăsit, cu măruntaiele întinse, cenușii, către toate zările. Fumul încă se mai ridica din ruinele caselor surpate, de garduri se rezemau corpuri care nu mai apucaseră să fugă. Rămăsese doar liniștea nefirească a morții care pusese stăpânire peste tot și peste toate, într-o ...

Orașul se îmbâcsise de bărbați trecuți și bicisnici. Unde mai pui că tot timpul vorbeau despre ce le-ar face dacă s-ar obosi să le curteze, cum le-ar arunca o singură privire și ele ar veni să le ciugulească din palmă complimentele, cum le-ar șopti un cuvânt nerușinat și ele s-ar da pe lângă ei să culeagă o atingere. Modelul se perpetuase și tinereii refuzau să se lase inițiați de poveștile celor 10: Filomela, Fiammetta, Lauretta, Filomena, Elissa, Pampinea, Filippa, Mona, Agnesa și Margarita. P ...

O pâclă neagră, densă, împiedica lumina să cadă peste tabără. Aici nopțile sunt mereu întunecate. Optimiștii spun că așa a fost dintotdeauna. Realiștii zic că e așa doar de când a început Războiul. Ce să caute raze calde plutind deasupra unui cimitir săpat cu tunul?

Era o zi ca oricare alta. Plouase de dimineață așa că asaltul fusese amânat. S-a declanșat după amiaza. Soldați obosiți, palizi, hotărâți numai să cadă înaintea gloanțelor au șarjat și s-au prăbușit la pământ fără suflare. Nimic neo ...

Popa Violeta

(Prop Cireșe)

Au trecut câteva zile de când am văzut propunerea săptămânii. Cum de n-am reușit să stau jos, să iau tocul, să scriu? N-am vrut? N-am putut?

Șocul a fost prea mare. Vederea lui Lotte m-a pleznit în frunte, cu mare durere: "Simț enorm și văz monstruos" părea să strige din toate încheieturile...Vorba lui Nenea Iancu mă împroșcase dintr-odată cu sângele cireșelor...

Am chemat atunci în ajutor o amintire: nebunia acelui cules de căpșune de prin anii ’90, cu ului ...

Dacă aș fi curatoare, aș pune portretul lui Lotte alături de Fata cu cireșe a Evei Gonzalès. Nu pentru că ar exista conexiuni vădite între cele două – prin "cele două" înțeleg "cele două picturi", "cele două pictorițe" – ci pentru că, deși sunt atât de diferite, rezonează cumva. E o tristețe în ochii Evei Gonzalès care a acceptat provocarea Maestrului Manet să-și facă autoportretul ca slujitoare, cu mânecile suflecate, de parcă ar fi preferat să scoată sâmburii cireșelor și să se nădușească deas ...

"Zăcură înfrânți, în vast abis de foc

Zdrobiți, dar tot nemuritori."

​ John Milton – Paradisul pierdut

Se jucau de-a v-ați ascunselea și chiar atunci, când Nicolae s-a pus cu fața la copac și toți au fugit care încotro să se ascundă, a simțit o strângere de inimă, ca și când prietenii săi ar fi plecat definitiv din viața sa. De fapt, chiar asta s-a și întâmplat. În acel an, fusese ultima dată când ieșiseră împreună la joacă.

Își trecu mâinile peste coaja zgrunțuroasă a salcâmul ...

23.

Aram era prietenul meu armean. El mă ajuta la desen, eu îl ajutam la engleză și rusă.

Multă, foarte multă vreme, mă suna de ziua mea. I-au trebuit cinci ani ca să intre la facultate, dar acum e inginer.

Cu o seară înainte să plece la armată, Aram a trecut pe la mine și mi-a încredințat poemele lui scrise de mână: un caiet jerpelit, scris cu cerneală albastră. Cu rimă.

Am vorbit până în zori, așezați pe dormeza de medic a tatălui meu.

M-a întrebat dacă am iubit pe cineva în liceu ...

În starea în care este acum, când și mama ei de-abia s-a dus, Dorinei îi fuge gândul de la sicriul de lângă ea la altul, ca și când ele s-ar plimba printre stații. Parcă vede și morminte la drumul mare, parcă este și-un cimitir supraetajat, cu niște cruci mici, de lemn scorojit. Vede și anunțul din ziar cu decesul Alexandrinei, mama amărâtei de Georgeta, moarta care a fost pusă la vânzare. A trecut ceva timp și poate n-ar fi rău să se ducă totuși într-una din zile s-o viziteze pe vecina ei Georg ...

"Mă transformi într-un clișeu", mi-ai spus. Mi-ai reproșat că viața ta e o haină strâmto-șuie din cauza mea. Că eu, un contabil insipid, mă visam inventator când am meșterit theremine-ul ăla dintr-o morișcă de vânt. Că, pe-urmă, mi s-a năzărit c-aș fi scriitor doar pentru că frec menta zgâindu-mă la cei din jur. "Un fandacsat ești! Scrii și rescrii în aer… ", ai răbufnit.

Na, că acum scriu. La laptop. Îți scriu. Chestii pe care o să ți le transmit prin postgeoloc – pentru că ți-ai schimbat n ...

S-au trezit în zori. Au ziua-ntreagă înainte, n-o să le scape nimic din orașul în care au aterizat aseară. Puțin buimaci, totuși, înfulecă două croasante și-o cafea, să le țină bine de foame. Se îmbracă-n viteză, dar, "Stai", aruncă Andrei o privire pe fereastră: "E ud, a cam plouat și nori, o mie!" exclamă surd către sora lui, Alina. Ea-și încalță iute botinele scurte de cowboy, "Ha, aici am nimerit-o", iar el, oricum, n-are probleme. Zâmbesc fericiți. Părinții i-au trimis să vadă Orașul lumini ...

am alergat mai repede azi. vântul șuiera, răscolind natura, mai devreme încercase să îmi dea brânci pe terasa casei, unde nu există încă o balustradă. a mai făcut asta, când eram prizonierul muntelui. iarba înaltă, cu spice galbene pregătite să elibereze sămânța peste câmp. aici nu cosește nimeni, doar un cioban rău trece uneori cu oile, dar nu le permite să pască. ele culcă iarba, dar pământul o ridică la loc. spicele se apleacă uniform, elegant, o mișcare îndelung exersată. întunericul se împl ...

De cum am intrat în birou, a trebuit să-mi mijesc ochii ca să mă pot obișnui cu lumina reflectoarelor. Alina, reprezentanta postului de televiziune care mă întâmpinase la sosire, îmi dăduse fișa GDPR și îmi luase datele din buletin, îmi făcu semn să rămân acolo și se îndreptă spre masa unde stăteau ceilalți doi jurați.

– El e concurentul cu numărul 97, am auzit-o explicându-le celorlalți.

Cât timp ei se porniră să discute între ei, m-am uitat în jur și am constatat cu stupoare că nimic din c ...

Bogdan Boeru

Omul de lângă mine se pregătește să arunce bila. Mă întreb dacă să latru în momentul când o va face. Ce se poate întâmpla? Ratează sau nu. Dacă ratează, o să se enerveze, o să mă înjure, o să arunce cu ceva după mine. Probabil o să mă lase să adorm flămând. Dacă nimerește, atunci o să fie convins că lătratul meu i-a purtat noroc. Ce bine dacă ar mai exista și o a treia posibilitate! Dacă bila ar rămâne suspendată în aer, cumva în afara timpului... Asta i-ar uimi pe toți. I-ar ...

poveste bazatã pe o întamplare realã

cu dragoste, lui C. S.

Erau la mare de aproape zece zile, iar mamă-să începuse să i se plângă de la zi la zi că sunt strânși rău cu banii, așa că bine ar fi să mănânce mai puțin și să se zbenguie mai mult, el fiind bărbatul familiei. Parcă numai asta auzea, că nevoile soră-sii erau mult mai mari decât ale lui. Mai mică decât el cu zece ani, trebuia să lase ei din micile lui bucurii. Doar era “bărbatul" familiei. Taică-său plecase de multă vreme, a ...

Pornind de la imaginea atașată vă invităm să scrieți povestea celor doi sau a unuia ori a celui care privește spre ei.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea:

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână.

Ileana Marin

Privitor într-o expoziție: Tablou impresionist, cu urmele dorinței de a picta în plein air, dar pe o ploa ...

Sanda Popovici nu avea de unde să știe că o după-amiază de vară în care a întârziat la întâlnirea cu George Vasilescu, avea să-i marcheze întreaga viață. După ce se rugase de tatăl ei să-i împrumute minunatul exemplar de Dacia 1300, într-o fantastică și inovativă nuanță galbenă, pe care unchiu` de la uzină le-o făcuse "cadou" în schimbul unor pachete de țigări străine, pe care mama ei le primise la cabinet. Bine, nu personal, le primise doctorița aia ciufută, iar ea, cuprinsă de un veritabil sen ...

Viva la vida

1.

Foarte multe capete de câini. De parcă te-ai confrunta cu un cerber, iar boturile i-au fost înzecite. Câini uscați până la oase și încurcați într-un hoit masiv. Încărcați cu furca și aruncați într-un tempou alert. Transformați într-un morman alcătuit din labe, boturi și ochi. Se lucrează repede și exact, groparii nu stau la vorbe. Cei mai mulți dintre ei au capul spart ca un dovleac. Animalele omorâte de proprii lor stăpâni și aruncate în mijlocul străzii. Putrezeau, devenin ...

Într-o dimineață, prin iulie '89, eram în birou și mâncam un iaurt rece cu covrigi tari de la chioșcul uzinei, când tovarășul Avram dădu buzna vesel și cu chef de vorbă. Mă tot întreba de partea mea de plan, dacă eram mulțumit de post, dacă totul mergea bine, dar acestea erau un pretext pentru altceva. Tovarășii din conducere jucau o roată țigănească și se pare că se eliberase un loc. Cum? Nu mai știu. Poate că ieșise careva la pensie. Acum, o contribuție de trei sute de lei pe lună era o sumă f ...

Doar lampa de pe birou lumina timid, într-un verde crud, un colț din canapeaua în care se afundaseră încordați. Felicia trăsese draperiile în plină zi. Privirea încruntată și mișcarea circulară a labei piciorului drept, pus peste stângul, încă nu anunța nimic. Ștefan se apleca instinctiv, mutându-și atenția de la telefonul din mâna Feliciei la chipul ei, gata să intervină.

— Aicea a fost când s-a întrerupt…

— Cu subiect și predicat te rog, Ștefane.

Băiatul se ridică, se îndreptă spre birou, l ...

În imagine (de pe zidurile de la Pompei), pe langă Endymion si Selene, care nu suscită interes, se află și un animal bizar, unii au zis câine, alții au văzut o fictură selenară. Scrieți povestea acestui personaj de la la picioarele lui Endymion.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână. ...

Casa cu o singură cameră, era un atelier de creație zootehnică. O masă îngustă, cu două picioare, pe o singură scândură; o sobă afumată și care scotea știrigie adusă de la fier vechi; niște oale mucegăite și urât mirositoare în care se făceau brânzeturile cele de bun gust (pentru iubitorii de brânză cu mucegai, să știți că nu e altceva decât brânza de la putină care a prins puțină iuțeală); un pat din scânduri, cu lână de oaie pe post de învelitori; mobilier diversificat, de la scânduri bătute p ...

Zgomotul îl trezește în miez de noapte. Dan se ridică în capul oaselor și ascultă. Un păcănit ușor metalic se repetă cu frecvență diferită, când mai alert, când mai rar. Uneori apăsat, alteori abia ghicit. Apoi aude ceva ca o linguriță lovind un pahar gol, cu ecou, într-o încăpere parcă fără mobilă. Din nou păcănitul, dar într-o altă suită. Și iar un clinchet cristalin. Pe urmă un cârâit repetat, de rașpel. Într-un apartament din bloc, cineva bate la o mașină de scris. Parcă și vede: o piesă vin ...

Paris, 3 septembrie 1860.

Cel mai frumos la Paris este bulevardul cu ai săi trecătorii și ale sale mistere. Ori de câte ori cineva îl îmblânzește cu pasul, tălpile îi sunt cuprinse de o contracție galvanică, de la trotuarul de asfalt pe care în fiecare clipă bărbații își târșesc pantofii, femeile își fâlfâie rochiile, ca să nu mai vorbim de târfele care își așteaptă asemeni preoților la liturghie "enoriașii" plăcerilor carnale pentru a le satisface fetișurile. La această oră când soldații de ...

—Vino cu mine, tog. Sekuri’ahan vrea să te vadă.

Allak o privi uimit pe femeia cu ochi argintii și piele măslinie din fața lui, a cărei frunte era acoperită de un tatuaj mare, verde, ce i se întindea până peste tâmple și obraji. Purta o rochie din piele de căprioară, împodobită cu pene albe, iar brâul din scoarță de copac îl acoperise cu mușchi de pădure și îl întărise cu tendoane de animal.

— Atunci să mergem, încuviință el nerăbdător. Mai multe zile la rând sperase la clipa aceasta, iar acu ...

DESPRE cei doi oameni care nu mi-au înrâurit viața, deși ar fi avut posibilitatea să o facă, am scris în romanul "Crizanteme pentru Violeta", tradus în mai multe limbi străine. Acum aș vrea să-mi amintesc de unul care chiar a făcut-o.

Stan, un văr al mamei, era socotit parazitul familiei, pentru că citea mult și muncea puțin. Lectura zilnică îi aducea o stare de moleșeală care, în cele din urmă, îl trăgea la somn. Stănică era celebru și prin fidelitatea cu care povestea, reproducând aproape ...

Mitică omora pisici. Când biata creatură intra în raza de acțiune a bocancului său, lovitura pornea fulgerător, proiectând animalul cu capul de zid. Cât încă pisica agoniza, Mitică o lua de coadă, o învârtea ca pe un ventilator și o izbea cu putere de stâlpul terasei scării, împrăștiindu-i creierii prin aer.

Mitică era un om scund și îndesat, fuma Carpați, trăgea flegme și înjura de morți. Vara, umbla îmbrăcat într-un maieu alb și pantaloni scurți din care i se ițeau picioarele butucănoase, li ...

Într-o zi am mâncat atâția morcovi încât a doua zi m-am trezit portocaliu. A fost destul de ciudat să mă bărbieresc, să-mi curăț dinții, și ei de o nuanță mai deschisă a portocaliului, să mănânc și apoi să plec la muncă. Aveam impresia că pielea strălucește, luminată din interior de o sursă necunoscută, neuniform, când într-un loc, când în altul. Încercasem, fără niciun rezultat, să scot culoarea cu săpun, șampon, ba chiar și cu detergentul de scos petele cele mai dificile. Nu reușisem altceva d ...

Nu era prima oară când călătoream așa și mă simțeam bine în trupul mare și cald al Mehzebeenlei, iar odată ajunși la porțile Zamirului o simțeam și pe ea mai relaxată. Conducătorul caravanei hotărâse să amâne intrarea în oraș pentru cel puțin două zile și, ca urmare, acum ne odihneam toți într-o tabără improvizată lângă pilonii uriași din marmură verde ai Porții de Est a cetății. În jurul nostru alte caravane, mulțimi de corturi, pelerini și o mână de colibe, probabil, ale celor ce lucrau cu ziu ...

Costache este bucătar la cel mai cunoscut restaurant din oraș, meserie pe care o practică cu succes de douăzeci de ani încoace. Ajunge la serviciu la prima oră din zi și pleacă mult după apusul soarelui. Ca să atragă clienți, Costache se folosește de o vioară cu timbru melodramatic, vândută de un grup de aspiranți întâlnit într-o pictură impresionistă, care se hrănesc cu adjective, inimioare și like-uri. Când arcușul atinge cu grație corzile viorii, tot universul conspiră să le meargă atât de bi ...

Dumnezeu să-l odihnească! și luă un pumn de pământ să îl miroasă. Nu să îl arunce peste coșciug. Cui i-ar folosi. Fier forjat, tablă debitată, porți, garduri, balustrade, gratii, copertine, grilaje și cruci. Mereu sunt crucile la sfârșit. Sfârșitul cui?

Îi plăcea să sară în cercuri (încercați și voi), apoi se învârtea și se tot învârtea. Mânca la taverna Spiru Godelea. Îi plăceau femeile. Mai agăța câte una. Era timid. Nu reușea să se facă înțeles în fața cadavrelor. Așa spunea. Ce știu eu. ...

— Plăgi multiple tăiate cervical anterior, toracic stâng anterior și posterior, scalp, contuzii produse de corp contondent la nivelul capului și fetei, șoc hemoragic, pneumotorax stâng drenat în UPU. Se află în...

Cuvintele pulsau a pericol în carnea timpanelor sale. Era ca și cum în mijlocul lor fojgăia o lumină, un avertisment. Dar ce i se transmitea? Nu se speria ușor, știa că avea să decodeze totul, doar cuvintele erau meseria sa.

Era director la o editură self-publishing. Publica pe răs ...

Cu toată fanfaronada ălora de dau din gură și peniță cu ‘filozofeala’, tot casa, masa și femeia ne sunt elementele primordiale pentru care ne luptăm cu cine o fi, între noi și cu natura. Restul derivă. Arta și religia au fost colaterale. Unii au scrijelit pe pereți de peșteri vânătoarea de mamuți, poate tot de alde ăia să-și fi încrustat artistic plăselele cuțitelor cioplite din piatră, iar unii au incantat cu evlavie în jurul unui băț rugăciuni înălțate spre tot felul de închipuiri divine. Dege ...

Azi pornim de la o imagine idilică și scriem despre relații, despre personajele din tablou, despre ce-i spune ea, ce-i spune el, despre ce-a fost înainte, despre ceea ce urmează. Despre legături. Despre tine. Despre ceea se se întâmplă în afara cadrului, despre acel lucru pe care ți-l revelează imaginea și care e doar al tău (un secret, o amintire, un gând…). Poate despre un personaj.

Armonie!?

Ileana Marin

Al naibii Francesco… a venit cu chitara la neisprăvitul ăla, i-a promis că ...

De când mă știu am vrut un animăluț al meu, dorință cu atât mai fierbinte cu cât mi-era cu desăvârșire interzisă. Mama crescuse la țară, de unde adusese la oraș o învățătură deprinsă de la mama ei și bunica mea: oamenii stau în casă, animalele afară. De-asta în apartamentul nostru sclipitor de curat, de parcă așteptam musafiri în orice clipă, n-aveau ce să caute creaturi cu mai mult de două picioare. Visam să am un câine, o pisică, un hamster măcar, dar n-am avut noroc nici cu melcii pe care mam ...

Când m-am trezit, în cameră plutea lumina lunii. Pe peretele din fața mea, tabloul cel mare cu nud căpătase înfățișarea unei uși deschise. Nudul tăcea, mă privea. Deasupra pervazului, luna, un suflet neprihănit, mă privea și ea, așteptând același lucru. Eram toți trei, prinși într-un triunghi amoros al privirilor, uitându-ne unul la altul prin ferestrele minții.

În atelierul ăsta s-au întâmplat multe. Dacă ar fi să spun toată istoria lui mi-ar trebui o mie de ani. Cel puțin. E suficient să spun ...

Pietrele colțuroase din andezit, amestecate cu unele mai mici și gălbui, sub formă de daltă, i se rostogolesc sub tălpi, în timp ce se cațără spre calea ferată. Botul adidasului i se prinde într-un mănunchi stufos de alior crescut în pantă, prin pietriș. Își pierde echilibrul, cât pe ce să se ducă de-a berbeleacul înapoi, spre baza terasamentului. Fata, cu un pas înaintea lui, sare căprește peste pietroaie și îl înșfacă de tricou în dreptul umărului, redresându-l în ultima clipă. Continuă amândo ...

Pasiunea Irinei pentru istorie dura de când a făcut cunoștință cu această materie, în clasa a IV-a.

În anul în care a început cursurile de istorie la școală, a ajuns împreună cu tatăl ei la o întâlnire aniversară unde ea era singurul copil. Chiar în acea zi, Irina împlinea 10 ani. Tatăl îi spusese că întâlnirea la care vor merge împreună este cadoul de ziua ei. Era 10 mai 1980, iar întâlnirea era de fapt o aniversare a Regalității. Cei prezenți sărbătoreau în acel moment ceea ce considerau că ...

Ce stare ne dă imaginea de mai sus, cine sunt personajele, ce se se întâmplă în afara cadrului..?

Angela BACIU

Pași numărați

Trecuse de 2 A. alerga cu sufletul la gură ține-ți liftul și pentru mine. coridorul întunecat se căsca lume puțină o tânără încerca să își ia un latte de la tonomatul de cafea dar acesta refuza cu încăpățânare să îi recunoască bacnota nu mai pot o duc la azil pe stânga scria nașteri pe dreapta terapie intensivă momentul ăsta îl trăia A. în fiecare zi băr ...

EXISTĂ oare ceva mai trist decât un tânăr de 24 de ani într-un cărucior cu rotile?

Adrian a locuit 15 ani în Minnesota, până când i-au murit părinții într-un accident de automobil. El a rămas singur prin clinici de recuperare, apoi statul american a fost de acord să-l încredințeze bunicilor din România. Vorbește cu greutate și cântă niște cântece de jale cu un fel de chiuituri. E un tânăr zdravăn, cu ochii negri ca ai unei păpuși africane. Un român autentic din SUA. Ambasada îi trimite reviste ...

Pentru a-mi pune în practică planul sinuciderii am ales Grădina Ioanid. Îmi părea, mai ales cu lăsarea serii, foarte familiară, și mă simțeam precum în trecutul acela îndepărtat, plin de forme, culori și senzații luminoase. Și era mai ales un parc retras, nu foarte circulat noaptea. Aflându-mă pe punctul de a-mi pune planul în aplicare, am aruncat funia pe o creangă, dar am fost surprins de un sergent și de două fete care veneau în urma acestuia. Sergentul m-a iertat, iar una dintre domnișo ...

Motto: "În cea mai bună formă a sa, omul este cel mai nobil dintre animale; detașat de lege și justiție, el este cel mai rău."

Aristotel

Plouă cernit și strâmb peste capetele oamenilor zgribuliți, îmbrăcați în pelerine negre. Pășesc cu grijă, unul în spatele celuilalt, atenți să nu se stropească. Se opresc în fața unei cruci înalte și subțiri, din piatră, pe care scrie Anton Braun, 1830-1902.

Groparii, desculți și nămoliți, icnesc aruncând în lături pământul mocirlos. Lovesc cazmaua de pi ...

Totul a început într-o vineri, atunci când domnu’ Stan a blocat circulația din centrul Londrei, la oră de vârf, pentru că o pisică neagră trecuse prin fața mașinii. Cu doar o săptămână înainte, mii de oameni fuseseră evacuați din aceeași zonă din cauza unui pachet suspect. Se întâmpla în perioada alertelor cu bombă, în majoritate false, tratate însă de poliție conform principiului better safe than sorry: clădiri evacuate, străzi închise, polițiști, pompieri și pirotehniști trimiși la fața locu ...

Pornim de la imaginea atașată și scriem depre… melancolie; despre personajul din  imagine, despre o experiență în marginea melancoliei, despre ceea se se întâmplă în afara cadrului, despre acel lucru pe care ți-l revelează imaginea și care e doar al tău (un secret, o amintire, un gând…). Poate despre cât detești melancolia. Poate despre un om înecat în nefericire.

Doina Gecse-Borgovan

Lângă telefon

Le-am supărat pe amândouă. De câteva nopți visez așa urât, că pur și simplu am simțit ...

Premiul Ficțiunea "Cel mai bun final de operă"

În următoarea zi, nu s-a întâmplat nimic spectaculos la locul de muncă. Traversam o perioadă destul de liniștită, termenele de livrare ale noilor proiecte aflându-se încă destul de departe. Cele câteva defecte semnalate pe aplicațiile aflate în fază de suport se prefigurau ușor de implementat, cu modificări minore în cod. Deci, dacă nu primeam vreun telefon disperat de la vreun client care să urle că pierde bani din cauza vreunei aplicații ...

Aș mai bea o cafea, o s-o beau singur, se gândi Ștefan Stere. Era mai ieftin la un dozator, dar nu avea unde să se așeze. Numai dacă dozatorul nu e lângă o bancă.

Își lăsă mașina în parcarea recent lărgită din fața casei de cultură și o apucă spre terasa pizzeriei-restaurant de peste drum. Cu puțin noroc, până la sfârșitul lunii vor termina doi pereți ai primului etaj al casei, se gândi. După-masă urmau să sosească 140 de bolțari și sacii de ciment și a doua zi va merge la bancă să retragă ban ...

Primo

Dintre toate vilele de pe Insula Capri, Ovidiu o închiriase tocmai pe cea mai atipică și anume Casa Malaparte, o vilă modernistă, locul în care Jean-Luc Godard își turnase mare parte din filmul Le Mépris.

Ovidiu își turnă în pahar niște Greco di Tufo – un vin local alb, aromat, de vară – și o privi pe Livia stând pe șezlong și citind Ghepardul lui Lampedusa. După înotul matinal, se învelise cu un halat subțire ce aducea mai curând cu un chimono de ceremonii, cu niște lebede albe imp ...

Premiul Ficțiunea pentru Cel mai bun final de operă

— Nenea Mihai, nu-i așa că avionul ăla poate să zboare? M-a întrebat fetița cu părul negru și creț.

Vreo șapte copii m-au înconjurat când m-au văzut apropiindu-mă. Îi știam pe toți, dar nu după nume. Erau de la blocul meu și de la cel vecin, o gașcă de puști care se jucau în fiecare după amiază împreună, prin zonă, exact cum făcusem și noi, cei care crescusem prin anii ’80.

De când apăruse noul cartier pe platforma fostei fabrici Trac ...

Culai se ridică. Pantalonii îi sunt pătați în fund și prinși cu o sfoară la betelie. Fermoarul de la prohab este stricat.

De cum a observat acest detaliu, Amara și-a băgat capul în pământ imediat. Nu știe ce se face în astfel de situații. Trebuie să spună ceva? E mai bine să tacă? Își mișcă picioarele de parcă ar vrea să fie într-un leagăn, unul care pendulează înainte și-napoi în mijlocul oceanului. În spate, oceanul cu albastrul său fioros și nemărginit. În față, oceanul cu spațiul curbat, c ...

Citesc ce am scris până acum: Trebuie să-mi stabilesc de la bun început intențiile. Îmi doresc să pot exprima în scris exact ce simt, chiar dacă nu cred c-o pot face. Trebuie să găsesc o echivalență.

Scriu: Orașul nostru, citim asta din cele mai vechi cronici, a fost la fel de întins cât e și acum. S-a scris că e la fel de întins ca cerul de deasupra noastră, și unii ar spune că întocmai datorită acestui lucru, știm că infinitul este real. Dar, când vine vorba despre natura realității sale, ...

Ciucurii aurii de la capetele umbrelelor tapițate cu satin roșu fremătau sub rumoarea terasei arhipline. O chelneriță își drese vocea. Ochii ei glaciali zăboveau asupra grămezii de șervețele mototolite de pe masa din fața mea. Mi se adresă:

— Vă mai aduc ceva?

— Încă un ceai Oolong, vă rog.

Mi-am ridicat cana, în timp ce priveam cu nerăbdare spre intrare.

— Întâlnire importantă? întrebă ea, oferindu-mi o mostră din forța deplină a zâmbetului ei impecabil de servicii pentru clienți.

— Ceva ...

Declarația de iubire a Grușenkăi față de Aleoșa îl îndepărtă de subiectul nocturn. Urmări întâlnirea dintre cei trei, până acolo unde Aleoșa se smulse din tăcerea durerii lui, după moartea părintelui Zosima, și, cu un vizibil efort, îl execută pe slugarnicul și malițiosul Rakitin printr-o vorbă de adevărat duhovnic: "Acest suflet de femeie nu este încă împăcat și el trebuie cruțat... în acest suflet s-ar putea afla o comoară". Lui Orlando i se păru ca o rostire liturgică. Era un elogiu adus unei ...

O sută două. Afișajul intermitent se oprește. Cobor scârbit de pe cântar. Îmi trag blugii pe mine cu suplețea unui urs abia ieșit din hibernare. Caut un pulovăr, îl îmbrac. Îl trag insistent în jos, pe sub burta revărsată peste curea. Enervare inutilă la care nu renunț pentru că asta ar necesita efort. Nu mai sunt genul care să facă efort. Îmi ud mâinile și le trec cu mișcări zbuciumate printre firele de păr zbârlite. Apăs în creștetul capului, trag de o șuviță înțepenită pe orizontală. Din repe ...

Motto:

"Într-o zi vom găsi ceea ce căutăm. Sau poate că nu. Poate vom găsi ceva mult mai bun."

Julio Cortázar

— Domnule, eu sunt un om rațional! Ți-am mai spus și săptămâna trecută să termini cu bazaconiile astea și să mă lași în pace. Vezi-ți de treaba ta! Uite cum îmi pierd eu timpul cu tine!

Profesorul își strânse lucrurile, îndesă grăbit câteva foi în servieta ponosită și părăsi încăperea. Coborî grăbit treptele de marmură ale facultății și ajunse la parter. Forfota din hol îl ameți. ...

Lucram într-un birou mic, cât un antreu, unde orice conversație telefonică devenea bun public. Eram patru inspectori, așezați la patru birouri, două perechi de fapt, despărțite de un culoar cât să treacă cineva în poziție de scrumbie uscată.

Dintre noi toți, Mugurel atrăgea toate privirile. În ciuda numelui, era un tip foarte impunător, în primul rând pentru că era înalt și burtos, iar în al doilea pentru că avea o față de căpcăun: urechi clăpăuge, nas căzut peste buzele complet îngropate și-o ...

(Poveste dedicată lui Nea Ticu, acolo sus, în ceruri)

A fost o dată ca niciodată. În zilele acelea de demult erau doi oameni de-o vârstă, unul era hamal, iar celălalt era ghicitor. Ghicitorul era bogat și nu mai avea nevoie de nimic pe lume, în timp ce hamalul era sărac lipit pământului. Dar ghicitorul avea o nevastă urâtă și rea care își bătea și chinuia slugile din casă, în timp ce nevasta hamalului era și foarte frumoasă și bună la suflet.

Într-o zi în care nevasta hamalului plecase la ba ...

În seara când luna rămăsese mușcată pe un cer pustiu, în aerul înghețat, trei umbre intraseră pe poarta fermei, închizând zăvorul greu în urmă.

În urmă rămăseseră câmpurile pustii, fumul caselor și întunericul.

Lumina palidă a intrării numără siluetele strecurându-se în căldura cabanei, așezându-se greoi în jilțuri.

— O noapte rămânem la dumneata, spuse omul dintâi. Mâine o sa ne continuăm cărarea, mai e drum lung până unde avem să mergem. Dă-ne o cameră și ceva bucate și în zori ne-om înțele ...

Am început cu Alhambra, pentru că un prieten m-a acostat într-o zi, rugându-mă să merg cu el să văd pe Nitta-Jo care cânta acolo.

Deși nu fusesem deloc până atunci la varieteu și deși nu simțeam nici o atracție pentru genul acesta de spectacole, am cedat stăruințelor lui și peste un sfert de oră mă aflam la Alhambra.

Trec peste numerele de varieteu extrem de banale pentru că toată lumea știe că majoritatea artistelor sunt improvizate și servesc numai după ora douăsprezece noaptea.

Îmbrăcate ...

Iată-mă într-o seară ploioasă, cam acum paisprezece ani, pe vremea când încă lucram frezor la o uzină din orașul natal. Aveam palmele tăiate, bătute și nu în ultimul rând, aproape lipsite de piele, pentru că lucram la mână. Așteptam să vină autobuzul, ca să pot merge acasă. A doua zi dimineață trebuia să fiu din nou la muncă, pentru o altă tortură pe lei puțini.

Era foarte frig. După ce că eram rănit ca venit dintr-o încăierare cu lupii, mai eram și înghețat. Asta era viața, trebuia să mă confo ...

Mulți nu ar vrea să fie împreună, uneori vor, despre ceea ce vor, asta nu prea e clar uneori. Acțiunile simple fac oamenii mai buni când sunt lăsați mult timp singuri cu ei. Nimic mai mult. Mental, aproape debilitant, te redescopereai, într-o nouă formulă, în timp ce ne cuibăream unul în altul, ca într-un cocon comun, stând sub două nuanțe de lumină care se potriveau cu privirile, purtând aerul acela boem dintr-o viitoare fotografie de copertă a unei reviste retro-glamour. Își întorcea doar ment ...

A fost odatã că niciodată…un câine vagabond. Blana neagră, strălucitoare și aspră, amintea de rădăcinile sale alsaciene. Trupul robust, nu foarte înalt, trăda de-acum rasa metisse, câine comunitar, sau vagabond cum s-ar spune prin părțile ținutului în care trăia. Ieșise din curte, așa cum îi era obiceiul, în fiecare dimineață, când stăpânul pleca la serviciu. La o jumătate de oră după plecarea acestuia, stăpâna urma să-i deschidă larg poarta și începea veșnica joacă cu prietenul său cel mai bun, ...

"Cine se scoală de dimineață departe ajunge", așa își zicea și el în minte, era de acord cu proverbul. Mai avea câteva mile și ajungea la rezidență artistică. Mașina se strecura ușor, silențios, se simțea așa de fericit cu ea, încât ar fi străbătut toată planeta la volan. Nu era cea mai tare mașină, dar o dorise intens, mai mult decât dorise prima femeie. Și tocmai de aceea nu prea avusese parte de femei; pentru echilibru, nici ele de el. Era ceea ce s-ar putea numi un scriitor în vogă, particip ...

Mirosea oribil, a putreziciune și arsură, iar frigul pătrunzător care mă făcea să mă zgribulesc devenea tot mai intens pe măsură ce coboram pe niște trepte foarte abrupte. Tunelurile erau scăldate într-o lumină difuză, ca pâlpâiala unei flăcări. Nu mi-am dat seama de unde vedea, cert este că părea să ne însoțească, se deplasa înaintea noastră pentru a ne arăta calea, lăsând în întuneric drumul pe care venisem. De câteva ori am avut senzația că priveam totul pri ...

Se spune că a fost odată un oraș tare zbuciumat. Mereu în acel oraș se întâmpla vreun scandal, vreo ceartă, de se dusese vestea. Nimeni nu îndrăznea să vină să viziteze acel oraș. Într-o zi, lui Nastratin Hogea i-a venit pofta să meargă să vadă acest oraș și și-a spus: Vreau să merg să văd acest oraș de gâlceavă, să văd de ce i s-a dus vestea.

S-a pregătit și a pornit la drum. Când s-a apropiat de acel oraș, a văzut un bărbat ce încerca să ridice un măgar căzut la pământ sub greutatea poverii. ...

Fata a intrat în casa plină de oameni. Nu-și dădea seama cine era toată lumea de-acolo, auzea voci șoptite, niște șoapte false, prefăcute, lăsându-ți senzația că nu era un motiv real pentru care să păstrezi liniștea, ci un nereușit gest de solemnitate. S-a strecurat printre toți oamenii ăia șoptitori, a trecut dintr-o cameră în alta și, când să intre în bucătărie, ceva din ultima cameră pe lângă care a trecut i-a atras atenția. Era o masă în mijloc, peste care se afla ceva ca un coșciug, da, un ...

Razele soarelui și-au făcut loc prin geamul pivniței și luminează prin deschizătura îngustă cât o carte poștală chipurile senine ale celor trei fetițe. Copilele dorm liniștite în patul improvizat pe grinzile din lemn, ascunse în spatele butoaielor cu vin și țuică. "Săracii îngerași, ce știu ei?" se gândește Ana, ridicându-se de la locul ei ca să le învelească mai bine. Ia apoi două borcane din raft, unul cu dulceață de prune, celălalt cu zacuscă, și le îndeasă în gaura geamului ca lumina să nu l ...

Nu se aud zgomote metalice în sala de mese. Sunt doar linguri de lemn în farfurii de plastic. Doar linguri, și la ciorbă și la pilaf.

Generalul stă la masa cu Bătrânul, un tip cu păr rar, sprâncene stufoase și brațe de luptător de wrestling. Bătrânul mestecă fiecare dumicat ca într-un ritual. În fața lui, fața de masă cu pătrățele albastre rămâne mereu curată.

Generalul privește venele ca niște odgoane ale Bătrânului: "Dacă ăsta are 80 de ani, eu chiar sunt general. E verde ca la 40, zici că ...

Ziua aceea se arăta năclăită de zăpușeala adunată încă de cu dimineață și nici precupeții nu se încumetau să se arate puținelor priviri rămase la lumina arzătoare de Cuptor.

Prin colbul Mavroghenilor se strecura doar trăsura boierului Stroe, în pas grăbit de bice și de strigătele deznădăjduite ale vizitiului. Graba ce ar fi putut nedumeri era aducerea la umbra răcoroasă a caselor boierești atât a încărcăturii prețioase, cât și ostenirea cailor și a oamenilor.

Privirea ageră a hoțului surprinse ...

A fost odată un om ca toți oamenii. Părea că ascunde un secret. Ca toți oamenii. Nu am vrut să îl zgândăr, așa că nu l-am întrebat despre asta. Vorbea mult. Cât a fost noaptea de lungă, a băut, a mâncat și a vorbit. A plecat înainte să răsară soarele. Aveam drum în aceeași direcție, așa că i-am propus să mergem împreună, dar a insistat ca eu să mai rămân, să mă bucur în continuare de petrecere. Când i-am spus că plec oricum de acolo, a insistat că se grăbea.

Am așteptat să plece el primul, cum ...

Orașul se trezește la viață. Aerul curat al dimineții te face să te simți bine. Un bărbat între două vârste, cu haina pe umeri, se apropie de un taxi. E parcat la marginea bordurii. Două țigănci mătură și vorbesc tare. Taximetristul pare încă tânăr, dar are deja o burtă considerabilă.

— Bună dimineața..., se apleacă spre șofer clientul.

—Bună..., răspunde sec șoferul. Întoarce capul spre vocea care-l scoate din amorțeală. Ce-o fi vrând la ora asta, nu poate omul să bea nici o cafea. Șoferul be ...

Au apărut

de peste dune,

au trecut în zbor

întețit

spre mare

sau spre un iaz stingher

sau spre oricare loc

în care lebedele zboară,

arzător, imaculat

inima ochilor lor

privind în jos

apoi în depărtare,

cuprinderea adâncă

a aripilor lor

luminată precum zăpada,

puterea claviculelor

găsindu-și ecoul

înăuntrul corpului meu.

Cum aș putea să nu le ador?

Cum aș putea să nu îmi doresc

ca una din ele să scape

o pană albă

doar ca să am

ceva în mână

care să îmi spu ...

Totul a început atunci când a deschis plicul. Ar fi putut să-l pună direct în coșul plin cu pliante de la Kaufland sau Lidl de sub cutia de scrisori. L-ar fi găsit altcineva și poate toate acele lucruri nu i s-ar mai fi întâmplat. Îl atrăsese, însă, culoarea neobișnuită, verde pal. Ca cea a scrisorilor de amor. Nu avea destinatar. La expeditor, o ștampilă ciudată încadra într-un chenar dreptunghiular cuvintele: Ministerul Amintirilor. Amuzat, descuie ușa apartamentului, își lăsă cheile pe tăblia ...

Văd cum se apropie de noi insula Taquile. Adina bea ceai de coca încontinuu și se plânge de dureri de cap din cauza altitudinii. Și eu am dureri de cap, dar din cauza Adinei. Oricât de calmă sunt în general, sunt momente și persoane care mă fac să îmi doresc, după cum e vorba, ca unii oameni să fi folosit mai des prezervative – în speță, părinții Adinei. Pe undeva e bine că ea nu reușește să aibă copii, măcar pe linia asta dezastrul poate fi evitat. Știu, sunt rea. Nu-mi place când sunt așa, chi ...

Într-o zi, o vulpe înfometată căuta vreun animal neputincios să-l mănânce și să-și umple burta. Chiar atunci, pe poteca din pădure, venea leul. Vulpea și-a spus în sinea ei: Se pare că asta mi-e mâncarea, trebuie să încerc.

A fugit la leu, l-a luat în brațe și l-a umplut de sărutări. I-a spus bucuroasă: *Tu ești băiatul unchiului meu. Te-am cunoscut după ochi. Ochii regretatului meu unchi îi văd acum la tine. Dragul meu văr, cât mă bucur să te văd! Am cutreierat toată pădurea ca să te găsesc. ...

Aveam șaptesprezece ani și încă nu știam nimic: despre mine, despre lume. "O mie opt sute de zile într-un orfelinat" – suna dickensian. Eram în Canada secolului XX, nu în Anglia lui Oliver Twist. N-am crescut într-o închisoare cu ziduri mucegăite, podele pe care mișunau șobolanii, gratii la ferestre. Dimpotrivă. Totul era confortabil, ordonat – camerele mari, cu pereți zugrăviți în culori pastelate, cearșafurile și pijamalele cu Mickey Mouse sau Donald Duck. Nimeni nu ne înfometa, nu ne bătea, n ...

Cartierul Filaret din București a început să se ridice după ce Gara Filaret a fost inaugurată în 1869. Timp de șaizeci de ani s-a extins cu câteva fabrici, dar și cu case mai mari sau mai mici, însă foarte cochete. Aici au fost edificate, pe rând, Uzina Electrică Filaret, Uzina de Armament Erhardt Wolff, Întreprinderea Piscicolă Ilfov, o fabrică de pălării, Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida", Fabrica de Chibrituri, Monetăria Statului. Parcul Carol, aflat în imediata apropiere, oferea oaza de liniș ...

Când am ieșit din clinică, primul gest a fost să eliberez strigătul de bucurie ce stătea înăbușit în trupul meu cel nou.

— Sunt cel mai fericit om din lume!

Abia atunci am realizat că din această clipă pot, de fapt, să mă exprim ca o adevărată femeie, să afirm fără jenă:

— Sunt cea mai fericită femeie din întreaga lume!

Ce bine sună! Ce senzație de nedescris! Plutesc pe străzile care au o strălucire aparte în această dimineață. Este cea mai înfloritoare zi de primăvară. Soarele îmi zâmbește ...

Alta aș putea fi eu, altfel decât sunt acum. Dar cum nu știu. În București, oriunde îți arunci privirea, vezi greutățile oamenilor. Așa s-a întâmplat și în ziua aceea. Plecasem de la muncă și eram în tramvai. Abia când ochii mei au dat peste o femeie a străzii, care părea grav bolnavă, am realizat ce efect are frigul de afară asupra acestor suflete sărmane. Nu era prima dată când vedeam ceva asemănător. Înainte cu câteva zile, văzusem la ora opt din autobuz un om întins pe o gură de canalizare d ...

Soarele scaldă orașul în lumina și căldura lui regală. Întotdeauna am fost aproape fericită vara, poate pentru că m-am născut vara și e anotimpul cu care începe Lumea pentru mine, poate pentru că lumina razelor solare produce endorfine, poate pentru că metafizica și chimia se împletesc firesc, într-o univers despre care nu știm mai nimic.

Fericirea e de neatins, e abstractă, e o creație artistică, e o poveste a psihologilor amatori, e un mit supraestimat, eu știu doar ce înseamnă să fii *apro ...

Ea ținuse post și îi făcuse sex oral. Și el ținuse post și îl mințise pe taică-su că iese prin cartier să se plimbe în jur de o oră. Era Vinerea Mare, pandemie, stare de urgență, nu de alta.

Lungit pe canapeaua ei, își duse palma la frunte, debusolat, și își aminti versul lui Deliric de pe piesa Negru – te-ai pus pe cruce de fraier, Iisuse – chiar așa, Iisuse, dacă ai fi știut că te sacrifici pentru niște limacși puturoși care gândesc cu toate organele, numai cu organul destinat gândirii n ...

În timp ce mă aflam într-o vizită în Reykjavík, am intrat într-un anticariat de pe o stradă lăturalnică. Petrecând cu ochii pe deasupra unor halbe metalice, înalte, cu mânere răsucite, în formă de coarne de berbec, mi-a atras atenția în mod irezistibil o carte groasă, legată în piele, care zăcea, mai mult ca decor, chiar în spatele halbelor. Părea deopotrivă așezată metodic și aleatoriu. Nu a trebuit să cunosc limba islandeză ca să recunosc autorul cărții, nimeni altul decât Jorge Luis Borges, ș ...

La început de tot, de tot, a fost povestea. Dumnezeu era singur, atât de singur, încât își spunea singur povești.

Ce urmează să vă spun poate suna bizar, dar într-o altă zi a născocit așa o poveste, încât a râs, a râs, a râs până a adormit.

Cam singurel Dumnezeu, cam singurel... tot el spune, tot el ascultă, tot el, tot el, tot el. Nu e că nu știa ce s-ar fi întâmplat dacă adormea, e că, după cum știți, uneori ne place să uităm/pretindem că am uitat lucruri, pentru a fi cât mai credibili.

Bău ...

Întâlnirea dintre procurorul de caz și medicul Ion Stănescu, trimis de serviciul Morgii, a fost neașteptat de scurtă. Cazul acesta pe care-l prelua era destul de rar întâlnit în lumea delicvenței: închis pentru omor deși se aflase în legitimă apărare. În condiții normale, ar fi fost achitat, dar delicventul a fost reținut pentru faptele săvârșite în trecut. Personajul în cauză a intrat în atenția medicului pentru tot ceea ce trăise pe drumul lung parcurs în subteranele sociale ale capitalei. Med ...

“Then, as it was, then again it will be

And though the course may change sometimes

Rivers always reach the sea"

Bărbatul puse pe pauză cântecul său preferat de la Led Zeppelin, în timp ce șoferul Uberului opri mașina în fața Akropolisului, un restaurant grecesc din orașul natal al bărbatului. Acolo urma să-și revadă foștii colegi de liceu într-o reuniune mai degrabă informală, care marca aniversarea de zece ani de la absolvire.

Bărbatul nu simțise un imbold puternic de a veni la aceas ...

A fost odată ca niciodată. A fost o femeie care avea un singur fiu. Într-o zi, mama i-a spus feciorului: Copile dragă, ce-ai zice dacă am tăia unul dintre boii noștri, am coace pâine și am chema la ospăț pe toată lumea din satul nostru? Vine primăvara.[1] Dumnezeu este mare și o să ne dea un alt bou. La iarnă o să fim noi oaspeți la unul și la altul dintre săteni.

Feciorul i-a răspuns: Eu nu am nimic de zis, dar dacă în primăvară Dumnezeu nu ne dă un alt bou în loc, să știi că o să te pun pe t ...

La răscrucea de drumuri dintre două sate se zicea că se află ascunse comori ce nu se regăseau nici în cele mai îndrăznețe vise. Mulți au încercat să le dezgroape, dar nu au fost găsite vreodată, deși se știa cu precizie unde se aflau, întrucât la miazănoapte ieșeau din pământ flăcări albastre acolo unde zăceau comorile. Preoții satelor avertizau oamenii să ignore aceste ispite, căci nu puteau fi decât munca necuratului. Iară după multele întâmplări legate de această răscruce, aveau și de ce să c ...

— Da, eu sunt. Cine? Vorbiți un pic mai tare că nu vă aud. Tu ești, Sică? Vecine, închide că pe mine mă caută! Cum? Nu vorbeam cu tine, era cuplajul. Ce zici? Când? Vai de mine! Bine, îi anunț, sigur. Dumnezeu să-l ierte! Femeia puse telefonul în furcă și rămase câteva clipe cu privirea-n gol.

— Cine era, mami?

— Unchi-tu, Sică. A murit nea Ilie. O să mergem la înmormântare. Doamne, n-am nimic negru de îmbrăcat.

— Nici eu n-am pantofi negri.

— Îi ai pe ăia cu baretă, de la Consignația.

— Mă ...

Suda țigările. Cu privirea înfiptă în dalele de beton din fața intrării la urgențe, număra în gând. Minute, secunde. Habar n-avea ce număra. Mai trase un fum, intră și căută să se așeze undeva.

— Vin imediat, se auzi o voce răsfrântă.

Își trase instinctiv piciorul din calea asistentei care trecea val-vârtej. Pe holul strâmt cu trei scaune de plastic puse pe o șină, ca în autobuz, abia puteai trece.

— Acum, acum. Vin imediat...

O mai auzi încă o dată în timp ce se întorcea și intra în alt ...

Vagonul e vopsit într-un roșu decolorat de soare pe care inscripția CASSA iese în evidență cu literele îmbârligate, galbene, conturate cu negru. Are roți de cauciuc și e așezat pe niște osii caraghios de înalte, fereastra decupată e atât de sus încât și pentru un bărbat e dificil să vadă ceva în penumbra de dincolo de tejghea.

Fata înaltă stă deoparte, își tot mută geanta grea de pe un umăr pe celălalt. Se uită când la statuia lui Petschovski care pare să tragă un șut către stadionul UTA, când ...

Trei sunt în capul ei și mai e muzica de pian. Ora abia a început și deja nu mai are răbdare. Toate fetițele au fețe serioase și stau bățoase, așa au înțeles, poate, de la ea.

Trei sunt în capul ei: una n-a avut copii și a devenit lesbiană după ce s-a mutat în America; una a avut trei copii, doi soți, un iubit sau mai mulți - pe primii doi născuți i-a lăsat bărbatului, ea a plecat cu al treilea din Africa în Anglia ; una avea doar un an când familia a fugit din Ucraina în Brazilia. Muzica de pi ...

De câteva zile, toate canalele de știri vuiau, încercând fiecare să descrie, în stilul propriu, balaurul ce amenința planeta: un virus total necunoscut plecat din China și care făcuse deja primele victime. Aparent banală, atacând la început sistemul respirator, boala, deși se făceau eforturi de a fi ținută sub control, se rostogolea ca un bulgăre de zăpadă printre cetățeni, devenind tot mai puternică și mai imprevizibilă. Considerată doar o răceală, numărul de morți ce creștea zilnic, încet dar ...

Bărbatul care s-a mutat în camera noastră, după ce mama a dus toate lucrurile în odaia mare și a bătut în cuie ușa care dădea în antreu, era un tânăr spălăcit și subțire și umbla mereu într-un costum de postav închis la culoare, cu gulerul cămășii răsfrânt. Lucra la Securitate, nu prea știam ce-i aia, vecinii spuneau că era dintr-ăia care ridicau noaptea oamenii din case, nu prea înțelegeam. Venea să doarmă o dată la o săptămână, nu rămânea mai mult de două nopți, pe urmă nu-l mai vedeam, oricât ...

Ieșisem la țanc, împins afară de un curent puternic de aer. Ceva îmi spunea că mă aflam încă acolo, dar în același timp știam că drumul pe care îl străbătusem de mii de ori, ca un prizonier închis într-un perpetuum mobile, nu mai trebuia parcurs și înapoi.

Eram liber și totuși mintea mea se lupta să înțeleagă ce se întâmplase. Tot ce îmi puteam aminti era finalul, cu Elisenda tăind ceapă în bucătărie, urmărindu-mă cu privirea, în vreme ce deveneam un punct imaginar în zare, deasupra mării.

M- ...

Knut Isachsen s-a născut în 1968, locuiește în Oslo și este istoric al religiilor. A publicat poeme în Noi direcții în 1995. Lumină și minciună este volumul său de debut.

Citesc precum un vizionar

împart sensul

și apăs inima aproape de piept

Povestesc tot

ce stă scris

și urmăresc ceea ce se destramă

Adevărul nu crede asta

Când continuarea nu se susține

sunt eu cel care minte

●

Nu vorbesc cu tine

Fac lucrurile astfel încât să poți alege ușor

...

Ghiveciul îmbelșugat de flori, poziționat pe o etajeră de cărți din sufragerie, ieșea în evidență mai mult decât orice, deși în jurul lui roia dezordinea: cărți îndoite și aruncate fără grijă pe cele trei rafturi, creioane tocite, caiete de toate mărimile și praf în fiecare unghi. Griul închis și forma asimetrică a ghiveciului – îngustă la bază și bombată în partea de sus – contrastau de minune cu roșul ca de văpaie al florilor. În momentele solitare, mă delectam admirându-le. Simpla lor existen ...

Trecuseră cinci ani de la tragedia de pe insulă și doar patru de când își lăsase hainele negre, ponosite și rupte și icoana mare, de plumb, pe care și-o legase cu lanțuri de piept. Le ascunsese în ultima peșteră de la răsărit, unde obișnuia să se întâlnească demult cu ea dimineața și să prindă răsăritul. Totul înainte să înceapă agitația din port, momente în care se auzeau doar sărutările lor și valuri anoste, întunecate care amenințau a nu știu câta oară să înghită mica lor așezare.

De pe insu ...

Locuiam într-un bloc din cele cu pereții subțiri – fagure uriaș în inima orașului. Alături, pe stânga, era casa scării, iar în garsoniera din dreapta se mutaseră doi tineri împreună cu copilul lor – un băiețel de doi sau trei ani. Plângea des și de fiecare dată auzeam vocea femeii apostrofându-l: "Taci odată, nu înțelegi? Vrei să te bat?" Atunci se potolea, dar numai pentru puțină vreme. Auzeam toate zgomotele ca și cum aș fi fost acolo: izbitul tacâmurilor de chiuvetă, tusea bărbatului, pașii c ...

Charles se duse să se așeze pe banca din foișor. Razele de lumină treceau printre ostrețe; frunzele de viță își trasau umbra pe nisip, iasomia îmbălsăma, cerul era albastru, cantaridele bâzâiau în jurul crinilor înfloriți, iar Charles se simțea înăbușit ca un adolescent sub vălurile nedeslușite de dragoste care-i umpleau inima tristă.

La ora șapte, micuța Berthe, care nu-l văzuse toată după-amiaza, veni să-l ia la cină.

*Avea capul răsturnat pe spate, rezemat de perete, ochii închiși, gura ...

Poate că da ar fi bine să nu închid ușa miros de lavandă astenia asta de primăvară și-a lăsat paltonul în cui o sorbitură de cafea și e gata totul ce dacă s-a stricat broasca și nu mai știu unde mi-am pus cheile de la cutia poștală cine să-mi ia corespondența și de ce T. îmi scrie că se schimbă ora și caută un film bun dar când s-a schimbat ora ultima dată chiar nu vreau să știu de ce vecinul de la parter are șase pisici mă rog atâtea am numărat eu că stăteau toate pe pervazul ferestrei ca la ex ...

Șezând pe marginea patului de consultații, cu ochii țintă la acul de pe ecranul manometrului care parcă suie către ea, Ileana se gândește, am venit din Ardeal, de tare departe, dar suntem toți la fel, se gândește, e un fir aproape transparent, un filament de aer sau o geană de lumină albă, de culoarea neonului care pâlpâie noaptea pe coridor, deasupra camerei de pansamente, sau mai bine zis un flux de energie subțire, subțire, ca un fir deșirat din plasa păianjenului care pândește în colț, pen ...

Fără formalități

Odată ajuns la spital i s-a părut o atmosferă atât de plăcută ,încât și-a lăsat corpul atârnat în cuierul de la intrare și a pornit direct spre morgă, ca să evite formalitățile.

​

Povestea copacului

Serile fără ploaie ne arată strălucirea soarelui, rămasă în frunzele prea obosite ca să soarbă atâta lumină. Frunze de soare. Par a fi o legiune romană care se odihnește înainte să înceapă o nouă bătălie împotriva puternicelor armate ale vântului, a ...

Piiinggg! s-a auzit din cealaltă cameră în timp ce eu îmi aplicam cu grijă lacul de unghii în nuanța millennial pink, pe care l-am cumpărat azi-dimineață după ce m-am holbat vreo jumătate de oră în fața raionului, gândindu-mă la outfiturile cu care l-aș fi putut asorta. Primul instinct când am auzit notificarea a fost să mă ridic din fotoliu și să verific cine mi-a scris. Unde te duci? Nici nu ți s-a uscat lacul de pe unghii, mi-am spus, înainte să fac vreo mișcare. *Și pe lângă asta, nu ai vr ...

S-a trezit, ca de obicei, somnoroasă, greu, cu ochii strânși și o dorință impetuoasă de-a mai rămâne în pat, la căldură, conștientă, totodată, că dacă nu trage de ea, dacă nu se ridică-n capul oaselor, riscă să adoarmă la loc și să nu devină niciodată o persoană normală – e sătulă de ce cred ceilalți, de remarcile acuzatoare, de reacțiile compătimitoare, de privirile pe care le surprinde când explică de ce nu poate avea un job pe o perioadă mai lungă de timp, atât de sătulă încât s-a hotărât să ...

Într-o zi din vechime, un bărbat avea un măgar. Omul era sărman și muncise mult măgarul, îl încărcase mereu cu poveri grele. Acum, măgarul îmbătrânise și nu mai putea munci, așa că bărbatul i-a spus:

— Vreau să te duc pe câmp și să-ți dau drumul.

— Nicio problemă, i-a răspuns măgarul.

Bărbatul a dus măgarul pe câmp și i-a dat drumul. Abia se așezase măgarul să se odihnească la pământ când a văzut că se apropie o vulpe. Cum a văzut măgarul părăsit pe câmp, vulpea s-a și gândit cum să facă să- ...

Când intră în magazin, tânărul simți mirosul dulce-amărui al bețișoarelor parfumate.

— N-ai nevoie de pick-up, spuse vânzătorul, e de ajuns să le pui în vârful degetului și auzi muzica.

Tânărul râse. Crezu că-i o glumă. Însă vânzătorul luă un disc și îl aranjă pe vârful degetului arătător al mâinii drepte. Discul se învârti tot mai repede, vânzătorul clătină capul după ritm.

— N-aud nimic, spuse tânărul.

— Vino mai aproape.

Tânărul se apropie de vânzător și se încruntă, f ...

am căzut cu capul pe clapele pianului ca un iubit

pe pieptul iubitei sale doar că iubita nu mai era acolo

nici clapele nu mai erau, rămăsese doar melodia

care umbla din perete în perete ca nebunia

mi-am făcut un test adn ca să văd că sunt eu

în continuare tot eu și nu știu ce-o să se întâmple cu mine

pentru că mă transform încet în altceva

și nu în gândacul lui kafka. mă transform într-o amintire

și e cel mai complex proces, mă transform în extraterestru

p ...

Cu timpul ajungem să tragem tare de noi, mai ales când cineva pleacă. Ajungeam aiurea, prin cartiere mărginașe, prost luminate, cartiere apatice, cafenele de prost gust. Ceva trebuia schimbat. Poziția lui, dreaptă și pală, apărea constant, ca o imagine de pe un film vechi, ușor blurată.

Pentru orice există mai tot timpul cineva care a scris ceva.

Despre asta.

Despre altceva

Despre similarități apasătoare.

Despre alții și alții și alții s-a tot scris.

Răceala din oase, monturile de fri ...

Clopotul dăngăne ascuțit chemând la liturghia de seară pe ceangăii din sat. Grămezi tropăitoare de picioare molfăie glodul cleios de pe drumul neasfaltat, bătând cărări ca două linii de șenile către sfânta biserică catolică. Pe șoseaua principală, urmele de cizme de cauciuc desenează trunchiul unui copac găunos care se lățește sub fulgii amestecați cu ploaia măruntă de început de iarnă: trunchiul gros duce până în buza bisericii, pentru ca în dreptul fiecărui birt să se desprindă câte o ramură s ...

Era întuneric, nu se vedea și nici nu se auzea nimic. Mă aflam în neant până când am reușit să aud pe cineva pășind pe mulci.

Sunt singură, mi-am spus mie însămi și am încercat să deschid ochii.

Nu am văzut nimic altceva în jurul meu decât mulci, copacii ce se aflau deasupra mea și lumina care se strecura ușor printre aceștia. M-am întrebat unde mă aflam, nu mai fusesem niciodată într-un asemenea loc. Oare mă aflam în sălbăticie? Dar nu era nimeni împrejurul meu. Și nici ciripitul păsărilor, u ...

Efluvii ale aceluiași parfum – vaporizat de unde? – străbăteau întreaga sală, aneantizând mirosul de transpirație emanat de trupurile celor care se produceau la aparate.

Flaviu Sebastian Sîrbu număra a treia rundă de abdomene pe stinghia înclinată, cu labele picioarelor fixate sub opritoarele cu burete din capătul de sus al dispozitivului de culturism. Ori de câte ori termina o cursă și expira, putea să o vadă din capul oaselor pe încasatoarea de la ghișeul înalt de lemn din stânga intrării. Fa ...

Am visat. Pe bunica o mușcase un câine. În vis m-am trezit fără să-mi pot aminti dacă bunica mai trăiește. Trăiește. Undeva la capătul orașului, încuiată în casă și fără graniță între ieri, azi și mâine. De sub pat se auzeau zgomote înfundate, ca și cum acolo și-ar fi găsit adăpost insecte gigantice care, trezite și ele, se mișcau haotic. Haotic pentru mine. Poate mișcarea lor avea un rost, alt rost.

Apoi m-am trezit iar, copleșit de neputința de a schimba cursul lucrurilor, de indiferența soa ...

Ai găsit? Ți-ai luat?

Nu, mamă, n-am găsit.

Nu-nțeleg, toată lumea găsește, Valeria a găsit, tu nu. Mâine vin cu tine.

Nu știu de ce te grăbești, mai e timp.

Era bine în casă, n-o mai ardea soarele de iulie. A lăsat să curgă apa în chiuveta din baie în timp ce se uita în oglindă. Și-a aruncat de câteva ori cu apă pe față. S-a așezat pe vine într-un colț din baie. De-o parte ușa închisă, de cealaltă, faianța coral. Privea marginea de jos a caloriferului, ar fi trebuit să șteargă praful. Valer ...

1.

Tinu se așază pe scuterașul său mic și pornește motorul. Se află în capul satului, tocmai servise două, trei pahare pentru sănătate, dar a știut că ar trebui să se oprească. La sat e normal să se bea chiar și la volan, deci, nu prea ține cont. Totuși, trebuie să fie foarte atent, nu a crescut destul ca să își poată lua permisul, iar poliția patrulează apăsat.

Niciodată nu a purtat cască, nici nu îi vede rostul. Crede că vântul care-i trece prin păr merită riscul, dar nici Tinu nu e la vârst ...

— Bună seara, îmi cer scuze, poate voiați să închideți. Nu stau mult. Am venit doar să mă rog puțin și plec. Știu, nu sunt un enoriaș al acestei biserici. De fapt, nu am o biserică la care merg. Intru rar, când și când. Atunci când sufletul e plin și dă pe afară. Uite, azi am venit fiindcă am visat un înger care avea aripile negre. Nici nu știu dacă era înger. Era un fost amic, dar avea aripi. Negre. Mi-a zis cineva să merg la o biserică să aprind o lumânare. Aveți lumânări?

Femeia mică, aproap ...

— Stați confortabil? Acum pot să vă povestesc despre crimă.

Îmi place să fac pe gazda, chiar dacă nu sunt la mine acasă. Ca acum. Ne-au adus înapoi la hotelul unde eram cazați. O casă de oaspeți peste care au adăugat un etaj. Nu poți avea mari așteptări de la un orășel aflat la marginea deșertului. Am scăpat de zăduful zilei, dar încă suntem bântuiți de căldură. M-au așezat în capul mesei faimoase, cică aici a semnat capitularea un general din Marele Război. O poveste memorabilă, sunt sigur. La ...

Inițial, începuse să sforăie ca un tractoraș. Unul din ăla micuț care începe, ușor-ușor, să urce pe miriște. Două minute mai târziu, era deja un T34 angajat deplin în bătălia de la Kursk.

Mi-am amintit de comparațiile astea astăzi, pe când îmi căzuse sub ochi, din aleatoriul netului, un fel de studiu despre sforăit – posibile cauze și remedii. Mi-am amintit cea mai sforăitoare întâmplare din viața mea!

S-a petrecut, cândva, demult, pe vremea când mergeam, vineri noaptea, la slujbele unei mănă ...

M-am așezat la birou și am deschis calculatorul. Era ora 15:22. Mi-am spus că e suficient timp. Am lansat Word-ul și am scris nici mai mult, nici mai puțin de treizeci și cinci de cuvinte.

Apoi am stat pe gânduri vreo două-trei minute. Am răsfoit puțin notițele. Aveam toate indicațiile necesare, dar am simțit că lipsește ceva. Era un gol pe care nu îl puteam vedea printre notițe. Știam că e acolo și mă vedeam cum cad în el.

În jurul meu era un vid. Am încercat să vizualizez ceea ce deja scrise ...

— Belește-l!

Țin un teleobiectiv enorm în mână. De fapt îl țin cu ambele mâini, are în jur de trei kilograme. A costat, probabil, o avere.

Raul se uită în ochii mei, își ridică mâinile și repetă:

— Belește-l! Ce, ți-e frică de scule?

Trag de timp, încă nu mi-e clar în ce registru ar trebui să continui. Să par ofensată, să ies din sală, sau să mă arunc la jugulara lui? Îmi vine să le fac pe toate trei.

— Așa, fără mânuși de dantelă?

— Exact așa!

E tot cu mâinile ridicate, seamănă cu un ...

Priveam îndelung prin fereastră, stând neclintit și nesimțitor. Mintea mea continua să rătăcească, stârnită de neliniștea zilei de ieri. Vinovăția a încercat să-și croiască drum în inima mea, dar fără succes. Eram ca de piatră. Palatul fremăta de mișcare și agitație. Nobili, servitori, chiar și țăranii din afara zidurilor castelului, toată lumea își ținea respirația și, în mijlocul acestui vârtej, simțeam cum soarta își încetinește fusul care se învârte.

Trepidare. Cred că întotdeauna mi-a urmă ...

Ne-am întâlnit fără să vrem, dar asta nu m-a făcut să mă simt mai puțin răscolit de faptul că, după atâta timp, ne-am putut vedea din nou. De data asta, privirile nu ni se mai căutau flămând. Era diferit. Mă simțeam stânjenit, deși încercam să par puternic prin indiferență, iar ea încerca același lucru afișând o falsă nepăsare, în timp ce lumea noastră se năruia atunci și acolo.

Cele câteva cuvinte pe care le-am schimbat erau îmbibate cu amarul politeții adresate cuiva care te-a sfâșiat, care ț ...

Sunt eu, Magdalena, Maria Magdalena. Știi, acea Maria a Ta.

Am așteptat mult momentul acesta, au trecut secole între noi, dar ce a fost, cine suntem, cine am devenit nu se va stinge niciodată. Timpul câteodată vindecă, dar de la fel de multe ori doar amână un destin frânt, îi prelungește agonia.

Aș fi vrut să Te mai întâlnesc o dată, să povestim ca atunci când cuvintele Tale erau pe toate buzele, când vorba Ta era cuvântul cel mai des pomenit, în umbra măslinilor sau în arșița pustietății.

D ...

Apa rece îmi curgea încet pe frunte. O doamnă, trecută de a doua tinerețe, stătea în genunchi, aplecată asupra mea. Ținea între degetele subțiri bidonul din care turna cu atenție, iar cu palma celeilalte mâini mă plesnea peste obraji. Pielea fină îi mirosea a ambră, inelele subțiri păreau două bucăți mici de smarald în lumina fierbinte a zilei de august care trecea prin plasticul albăstrui al petului. Am vrut să mă ridic, dar durerea ascuțită din șold mă ținea lipit de asfaltul încins al aleii d ...

Harfista locuia într-o odaie în formă triunghiulară ce avea în mijloc o canapea ca un melc răsucit. Acolo se așeza Harfista atunci când începea să cânte la corzile din fir de pescuit, după ce își punea mănușile din macrame prinse cu butoni de umeri. Pe degetele sale cu rizomi, Harfista nu purta niciodată vreun inel. Pereții din odaie erau tapetați cu stele de mare și frunze uscate culese direct din Cabinetul Curiozităților. Iar la întâlnirea dintre doi pereți cocârjați se găsea, într-un acvariu ...

Gust de cafea și un iPad pe masă. Imaginea perfectă a zilelor solitare în care prezența altora e binevenită.

Murmurul de voci, zgomotul produs de mașinăria de cafea și ciocnirea ușoară a paharelor la atingere trezește în mine dorul după bucuriile simple, după dorința de a privi viața stând într-o încăpere în forfotă, de a ieși din cochilia confortabilă a solitudinii.

Muzica instrumentală din fundal cu notele ei nostalgice îmi amintește de momentele demult lăsate în trecut, dar trezite ...

£9,50 – atît costă azi o oră din viața mea. știi că ai un job prost când ești plătit cu ora, când – mai mult decât orice – ți se cere timp

acum un an, eram patru generații în viață. două bunici & două stră-. ne lăudam de-o căruță de ani că imediat ce vom face copii, vom fi cinci generații în viață. de azi, mai avem doar părinții + un bunic. spuma a secat. enunțul s-a agramat. cuvântul s-a tocit. orice sursă de plăcere o căutăm nu din hedonism, ci din disperarea de a reconstitui poate ceva. b ...

Budapesta, în prezent.

"Pictorul a pus toată pasiunea pentru femeia iubită în această pânză. În culori și forme descoperim dragoste pentru pictură și devotament pentru jumătatea devenită model. A făcut-o nemuritoare, a protejat-o, a îmbrățișat în cele din urmă cel mai mare sacrificiu. Și-a dat viața pentru a-și salva soția și pânza, devenite una și...".

Așa sună o parte din textul imprimat pe o placă dreptunghiulară argintie, prinsă de peretele îmbrăcat în postav verde din Galeria de Pictu ...

Își luase obiceiul de a-și privi mâinile încă de când era mică. O fascinau, parcă aveau o voință proprie. Îi plăcea să observe și mâinile celorlalți. Oamenii vorbeau cu mâinile, se deschideau către lume sau se închideau în sine, primeau sau ofereau. Nicio altă parte a corpului uman nu i se părea la fel de expresivă, cu excepția ochilor, iar ochii erau domeniul fratelui ei. Îi plăcuse să picteze și îi realizase portretul chiar înainte să plece. Era reușit și toată familia îl lăudase, dar pe ea nu ...

Diminețile rostogolite prin ceață, dinspre linia orizontului alunecând lent spre țărm, cu soarele încă iluminând printre fâșii semitransparente de nori, erau tot ce își dorea acum. Pășea pe stabilopozi, cu pas săltat, sprinten, zgribulită, cu ochii mereu spre cer, nu spre muchiile dintre ei, știind bine că s-ar putea împiedica în orice secundă. Încă o entorsă sau fractură ți-ar mai trebui acum, nu te potolești niciodată!, auzea vocea mamei de cândva răsărind acum odată cu soarele palid, cețos, m ...

Mașina a demarat în trombă, ridicând nori de praf. Cauciucurile scârțâiau la fiecare curbă, cu același sentiment de grabă pe care îl resimțeam și eu. Sprijinindu-mi capul în palmă, priveam pierdută pe geamurile fumurii, cu ochii năpădiți de lacrimi. Din când în când, șoferul mă urmărea în oglinda retrovizoare, așteptând parcă să mă prăbușesc. Dar nu o făceam. Cu respirația întretăiată, îmi alungam lacrimile și îmi masam tâmplele. Nu îmi aduceam aminte când dormisem ultima dată. Dovadă erau cearc ...

A venit toamna, iar eu stau și îmi beau cafeaua. Singură, pe marginea lacului, să mă pierd puțin în liniștea serii. Se mai aude în depărtare serenada broaștelor, muzica din fundalul vieții mele.

Tiptil, fricoasă, se apropie o pisică, crezând că mă apucam de pescuit. Dezamăgire... asta am văzut în ochii ei micuți de chihlimbar. S-a îndepărtat, lăsându-mi spațiu și timp cu gândurile mele.

Nu am crezut că o să îmi placă aici, în pustietate, unde drumul se oprește. Nu mi-am imaginat că locul este ...

pașii pe care trebuie să-i faci nu-ți vine să-i faci. că-s așa de mici, așa îndepărtați de destinație. că încă ești un dependent de shot-uri cheap de dopamină [cheap, dar care-ți mănâncă toți banii]. & pentru că încă ești un laș, care speră că drumul afară din canale va fi pe sus, luat de un uragan nemilos & norocos, care să te prindă în vârtejul lui haotic & să te tragă afară, spre un loc mai liniștit

mi-am pierdut prezentul executând versiunile trecute ale mele. iar acuma-mi pierd prezentu ...

Intră cu Sandra de mână, ne salutară pe rând și se așezară la celălalt capăt al mesei. Își luară ceva de băut și se dădură la bârfe. Ela citea cu voce tare o postare insultătoare la adresa manifestanților din Piață. Un personaj agramat din teritoriu arunca niște rahat la comandă pe rețea. Țelină îl urmărea de mai multă vreme, se infiltrase printre prietenii din listă și din când în când îi dădea în bune cu like-uri și felicitări pentru gândirea neo-proletară. Deși nu era mare sculă, ne cam ambal ...

Profesorul ridică stickul cu două degete în aer și îl privi aproape cu scârbă.

— Ce e asta?

Studentul zâmbea calm, deși ochii îi jucau ușor neliniștiți.

— Lucrarea mea de licență.

Profesorul se aplecă peste biroul plin de hârtii, dosare, cărți și lucrări. Pentru a-l vedea pe student, se ridică din scaun. Era scund și îndesat și vraful de hârtii aproape îl acoperea.

— Și de ce mă rog, mi-o aduci așa? Ești cumva din tribul celor care își închipuie că salvează planeta dacă își obligă profesoru ...

Eram amândouă în camera ei. Mi-a cerut să îmi ridic tricoul. Și l-a ridicat și ea. În sfârșit, se întâmpla. Visul i se împlinise. Avea, într-adevăr, talia mai subțire decât a mea acum. A vorbit mult despre cuceririle ei și a băut doar apă toată după-amiaza. Când să plec, m-a rugat să iau eu pungile de pufuleți care rămăseseră neîncepute.

În drum spre casă, mi-am lăsat obrazul fierbinte să devină una cu geamul autobuzului și spațiul interior una cu amintirile proaspete ale acelei revederi, care ...

Când a văzut că-și ia telefonul de pe noptieră, a dat ochii peste cap. O reacție inutilă, desigur, fiindcă el face asta zilnic. Și tot zilnic, gestul o cam răvășește. Mai bine ar ține ochii strânși, ca să nu-i mai urmărească degetele, degetele lui frumoase, chiar așa grăsune cum sunt, să nu le mai urmărească cum se întind și apucă telefonul. E ceva infam în gestul ăsta. INFAM.

Și ea are un telefon, dar nu-l va folosi niciodată împotriva relației lor, așa cum face el, se gândește și extrage din ...

am învățat să fiu mai îngăduitor cu celelalte, fostele versiuni ale mele. acu' un an-doi am început să-mi aliniez toate aceste clone ale mele care mi-au împânzit & bântuit biografia & să le execut fără milă. să le anihilez, să le extirp cu bune & rele. că eram X & Y. găsesc azi scuze? scuze aveam și atunci. e mai ușor să execuți foste versiuni ale tale & să le pui în cârcă toată mizeria în care te afli acum, decât să faci un upgrade versiunii tale actuale, s-o iei din loc & să înoți cu viteză ...

Peste 6 săptămâni, împlinesc 30 de ani. Săptămâna viitoare se deschide Lidl-ul din Mihai Bravu; mare eveniment. Plănuiesc să mă duc cu mama la deschidere. (În orice caz, în primele zile).

De ceva vreme dau târcoale magazinului în timpul plimbării mele zilnice. Mă uit lung la stadiul lucrărilor și la grupurile de muncitori de pe șantier. Sunt curioasă, dar nu întreb pe nimeni când se va deschide.

Așteptam de mult timp, mai exact de aproape un an, să se termine renovarea. Mama nu știe cum să se ...

Dintre toate milioanele de sms-uri pe care le trimitem în fiecare zi, există un număr mic ce nu ajunge niciodată. Undeva între emițător, punctul de plecare, satelit și telefonul receptor, mesajul se rătăcește. Unele dispar direct din atmosferă și se dizolvă în infinitul universului; altele plutesc pe sub nori, altele pot provoca mici erori instrumentelor de măsurare din aeronave sau pot, în straturile inferioare ale aerului, să distorsioneze semnalele pe care păsările și insectele le percep. Alt ...

Fusese bazinul de apă care alimenta Parcul Romanescu pe timpul domniei lui Carol I. Construit să arate precum ruina unui castel medieval, era răspunsul României la stilul de arhitectură neo-gotic, care abia dacă își mai lăsa, discret, dâra de parfum peste Europa.

Anii aceia erau infuzați de romantism, prin urmare trebuie să înțelegem cuplurile care căutau, la adăpostul zidurilor crăpate și ale turnurilor cu creneluri, să topească într-un sărut toată însingurarea de lume. Unele cupluri mai timi ...

Bătrânul profesor pensionar se apropia încet de banca lui. "Banca lui" – vorba vine "banca lui", pentru că la ora asta a dimineții aproape toate băncile din parc erau libere, așa că oricare dintre ele ar fi putut fi a lui. Chiar dacă într-o dimineață și-a găsit banca ocupată, nu a făcut o criză din asta, ci s-a așezat pe alta din apropiere pentru lectura de dimineață a ziarelor. Dar banca lui preferată avea totuși un avantaj față de celelalte: era așezată cam la jumătatea aleii principale, cea c ...

De fiecare dată când umblu aiurea pe străzile de la Romană (unde am decis eu mai demult că frumusețea backgroundului începe cu tine, de fapt, și apoi cu apusul în culori aprinse), îmi amintesc ce ciudat e să mă plimb în capitala asta, unde simt că o să port legitimație de veșnic turist, și să știu că nu ești acasă, pe Rosetti. (Nu am de unde să știu dacă ești sau nu, de fapt.) Mă cuprind anxietatea și neliniștea, merg în pas alergător și mă întreb dacă la mine e problema, dacă sunt deja dependen ...

Într-o zi, decid să o iau la pas pe drumul ce se deschide în fața mea.

Încep să merg timid: drept, stâng, drept, stâng, drept, stâng… Sună oarecum ciudat, parcă nu e tocmai ritmul care trebuie, însă în viață întotdeauna mi s-a spus să încep un drum pășind cu dreptul, pentru noroc. Ce-o mai fi și cu norocul ăsta și picioarele.

Calc apăsat, vrând parcă să-mi las urma în asfaltul dur, care mă respinge. Sunt prea slabă ca să le arăt oamenilor că am pășit aici, că am existat aici, că am trăit aici. ...

​ Despre și cu M. 32(0)

Toate păreau în regulă.

Treaba stă în felul următor: printre sughițuri și plânsete, încerc să învăț să merg.

Sunt vânătăi peste tot și mă doare fundul.

Bicicleta mea mă aruncă direct cu capu-n noapte. ¨

*Același scârțâit al lanțului care-ți spune ai nevoie de somn, pune mâna și mai trage pe dreapta-n somn, leagă bicicleta undeva unde știi c-ai s-o găsești a doua zi, ia un taxi spre casă, în taxi, în timpul marii odi ...

Lângă satul sărac și lipsit de apă se întindea o livadă foarte mare. Avea apă din belșug și o mulțime de pomi fructiferi își făceau loc în livadă. Era atât de mare și de bogată în pomi fructiferi, încât nu puteai vedea dintr-o parte în cealaltă.

În urmă cu câțiva ani, boierul își împărțise pământul în parcele mici și le vânduse țăranilor, dar livada o păstrase pentru el. Pământul vândut țăranilor era pietros, abrupt și fără apă, în timp ce livada avea pământ bun și plat. Livada boierului era ce ...

În curând, vom uita cu totul de noi.

Rugăciunile nu sunt doar vorbe goale.

Libertatea este doar atunci când te predai cu totul.

În acest joc de-a implozia, nu prea exista prea mult spațiu

pentru erupție.

Uneori, să pleci este la fel de ușor ca un gest ocazional și

la fel de simplu cât să eliberezi

un lampion pe cerul nopții.

ceva adus cu tine, de care

nu ai vrut nicicum să te desparți.

Un maidan se îndepărtează, se coboară și se ridică spre nicăieri, o ma ...

Închid ochii împăcat că am protejat binele. Știu exact ce mă așteaptă. Mă așteaptă întunericul abisal și amorf, pe care îl trăiesc în fracțiunea aceea de secundă, de fiecare dată când clipesc. Pe lângă reflexia luminii în diferitele obiecte și ființe care mă înconjoară, această întunecime îmi este și ea la fel de familiară. De câte ori clipesc, de exact atâtea ori... o simt.

Acum însă, în mod cu totul neașteptat, se întâmplă exact opusul. Interiorul ploapelor îmi este inundat de mii și mii d ...

În dimineața rece de decembrie, tufele înghețate de trandafiri și de mâna-Maicii-Domnului de-abia se mai vedeau în ceața deasă. Roșul foarte stins pâlpâia în vârful tufelor, iar frunzele uscate, maronii le năpădiseră pe cele încă verzi. Griul înecăcios înghițise toată curtea, nu se mai vedea nimic la câțiva metri în față. Câte o pasăre părea că iese de nicăieri, iar casele din jur nici măcar nu se mai ghiceau. Pâcla se destrăma încet pe lângă șipcile gălbui ale gardului din față. Soarele difuz î ...

Se șterse la gură și începu să fredoneze:

– John stătea pe mal și boraaaa beția era singura stare

pe care

și-o mai putea

procuraaaaa

cocaină heroină nemaaaa! - urlă el la o Lună pe care n-o mai vedea decât în amintire. Râul îi preluă bolboroseala etilică și el își închipui râul ca pe un tovarăș de beție, care-l ajuta, îi ducea voma cât mai departe și-l spăla și-l iubea și-l iubea, da... Dâmbovița. Nicio altă evadare cu nume de femeie.

Se mângâia însă la gându ...

Deși era perioada Crăciunului, aproape întreg cartierul era cufundat într-o beznă atipică acelei perioade. Dacă în anii trecuți luminile multicolore spărgeau geamurile și se revărsau peste zăpada de afară care le amplifica, acum, totul era mut. Nici măcar luna nu se lăsa văzută și se ascundea în spatele unor nori obezi care erau pe cale să înece cartierul într-o ploaie înghețată.

Singura lumină intermitentă venea de la etajul trei al unui apartament modest, proaspăt dat în chirie. Un brăduț mic ...

"Îți scriu pentru că e singurul mod în care mă pot exprima direct, fără să-mi fie teamă de consecințe. Să sperăm că nu vei judeca aspru decizia mea și vei înțelege ce-ți voi spune. De trei ani am primit foaia cu parafa. Nici acum nu știu dacă a fost pe bune sau nu. Mi-au băgat placa cu tulburare emoțională, pe lângă alte rânduri de medicamente, cantități și intervale. Aș vrea să mă iei în seamă când îți spun că mi-am căutat-o singură, dar presimt că vei mustăci cum o faci de obicei când nu-ți co ...

Mai existau după‐amiezi când te pierdeai în faţa monitorului, privindu‐i fotografiile, apoi citeai versurile pe care i le‐ai scris, te enervai, parcă erai într‐un text absurd, ai fi vrut să mai citești conversaţiile, dar nu mai puteai, consistenţa relaţiei tale umane cu ea părea din ce în ce mai incredibilă, parcă era materia unui vis, a altui vis, culmea era că încă nu o visaseși vreodată la propriu, la cât erai de obsedat, nu‐ţi place cuvântul "obsedat", probabil deoarec ...

Aici în provincie facem câte o bucurie pe seară.

Aici creștem copiii cu covrigi și suc la cutie cu paiul.

Fluxul ăsta continuu te încarcă și te neglijează în același timp.

Scamele înserării puțin praf, toropeala plăcută a cadrelor.

Repaus.

Zăpușeala din cap.

Acasă mereu străină, mereu alta.

Noaptea era mult mai lentă ca orice mișcare de om mahmur. Nicicând nu eram mai agilă, am făcut din liniștea mea culcușul preferat acasă.

Din când în când ațipeam toropită, cuibă ...

Eu dormeam, dar nu știam că dormeam. Așa se întâmplă pe întuneric, nu știi unde ești, câteodată nu mai știi nici măcar cine ești. Tocmai coborâsem într-o vale adâncă de tot, traversam pădurea aia mare. La noi a fost mereu frica asta, că trebuie să treci de pădure ca să ajungi în altă parte. Peste tot unde te uiți e numai pădure. Și spuneți-mi voi, chiar dacă ai avea de toate, poți să stai doar acasă? Toată lumea pleacă. De mici copii ne învățau părinții ce e curajul, că dacă nici să treci pădure ...

Ecran este porecla noului nostru coleg de gașcă.

Sincer, nu credeam că vom mai primi curând pe cineva. Noi, cei șase membri vechi ai grupului, trei fete și trei băieți, eram de destul de mult timp împreună și devenisem atât de uniți încât ne consideram o familie, chiar dacă nu în sensul ei tradițional.

Magaie este cel care l-a adus.

A spus că l-a văzut în gara veche cum copia reclame pe un șervețel și i s-a părut că e suficient de ciudat ca să facă parte din clubul nostru.

Culmea e că toți ...

Pe Moș Crăciun, pe adevăratul Moș Crăciun, nu din aceia care umblă prin oraș cu cerșitul sau care sunt actori plătiți să facă figurație la serbări școlare, Alexandru nu l-a văzut niciodată. Întotdeauna găsea o scuză din asta tâmpită ca să nu vină el în persoană să dea cadouri: n-are timp moșul (normal că n-are, că se duce la ăia bogați); e bolnav, vezi și tu ce frig e; a venit, dar nu erai tu acasă (de ce nu e punctual, de ce nu vine la data stabilită?). Și se scuza moșul: eu n-am putut să vin, ...

Închid ochii împăcat că am protejat binele. Știu exact ce mă așteaptă. Mă așteaptă întunericul abisal și amorf, pe care îl trăiesc în fracțiunea aceea de secundă, de fiecare dată când clipesc. Pe lângă reflexia luminii în diferitele obiecte și ființe care mă înconjoară, această întunecime îmi este și ea la fel de familiară. De câte ori clipesc, de exact atâtea ori... o simt.

Acum însă, în mod cu totul neașteptat, se întâmplă exact opusul. Interiorul ploapelor îmi este inundat de mii și mii d ...

Vai, ce frumos e decembrie! Își zise ea sarcastic în gând dându-și ochii peste cap. Se plimba pe strada luminată în prea multe culori, cu haina de blană lungă și buzele date cu ruj roșu. Știa că așa poți să îți mai astupi golurile emoțioanale de la un timp. Și până la urmă, cine are dreptul să judece cum abordează ea perioada sărbătorilor? E o lume liberă și măcar cinismul pe care îl folosește ca mecanism de autoapărare nu face rău nimănui. Așa-i spusese și terapeuta dimineață.

După ea, dec ...

Iar am uitat să cobor jaluzeaua de la bucătărie, iar acum, că am intrat să-mi fac cafeaua, direct în ochii lui m-am uitat. De parcă un păpușar invizibil trage de un fir, iar privirea mea se îndreaptă fără să vreau spre blocul de vis-a-vis și spre balconul de la etajul 4.

Iar el stă acolo, ușor adus de spate, cu ochii strălucitori și zâmbet mulțumit, ca un instructor de programare neurolingvistică. Acum că l-am văzut, s-a dus naibii bruma mea de bună dispoziție. Parcă nici cafeaua nu-mi mai plac ...

De câteva sãptãmâni, afișele puse de administratorul scãrii, Alionte Greieruș, erau înlocuite cu altele, în care textul rãmânea în principiu același dar lipseau câteva litere din unele cuvinte. La început, toți locatarii s-au amuzat, apoi au început sã își punã întrebãri. Cel mai afectat era, desigur, autorul afișelor, domnul Greieruș, pensionar, fost profesor de matematicã, foarte riguros când era vorba de ceva ieșit din mâna lui.

De dimineațã, când a plecat spre Teatru, Zora, numitã în secre ...

Se privește în oglindă. Pântecul său protuberant, se revarsă într-o frumusețe stranie, fertilă, peste marginea lenjeriei. E un pic bombat, cineva ar putea crede, dacă ar vedea-o, că este în primele luni de sarcină. Arată așa de frumos abdomenul ei, rotund, întins, proaspăt, aproape ireal la cei 39 de ani pe care îi va împlini peste doar câteva zile. Simte o dorință nedisimulată să se atingă, să vadă că totuși carnea asta a ei e încă tare, că nu se observă urmele timpului. Dar nu îi trebuie mai m ...

Ileana e înaltă, firavă și mioapă. Tânără, dar nu în mod ostentativ, cu o moliciune a mișcărilor necalculată și cu părul lung până la mijloc. Ochii îi are verzi, albaștri sau gri, în funcție de persoanele care o descriu. Părinții ei sunt oameni cu facultate, așa că n-a putut fi altfel decât ca ei. O emoționează transparența perdelelor, trandafirii plantați de tatăl ei, și preferă plajele fără muzică, doar cu valuri. Crede că a fost un om normal până în ziua în care s-a îndrăgostit. Iubiți a mai ...

— Mă ucid temperaturile astea, spuse bătrânul în timp ce se așeză pe prima bancă liberă din parcul Crângași, punând alături cutia și plasa plină de marfă.

Bărbatul nu era chiar bătrân, iar marfa nu era chiar marfă. Dacă ne luam după datele din buletin mai avea puțin și făcea 60, dar după aspect (asta în măsura în care îi aruncai o privire cu scopul clar de a-i ghici vârsta), probabil i-ai fi dat un 65. Trecea neobservat în general, cum trec cei mai mulți oameni, în goana lor spre destinații car ...

Bârfa e chemare și nevoie de bază a omului. La fel cum un învățat simte nevoie să adune cât mai multe cunoștințe și apoi să le împărtășească prin prelegeri și pagini scrise, tipărite și răspândite, așa și restul oamenilor sunt mânați de dorința de afla și de a spune mai departe. Iar în redacția ziarului Punctul, bârfa e cel mai natural element. Atomul în jurul căruia se coagulează știri, reportaje, anchete. Ziariștii își construiesc articolele de la frânturi de informație, de la discuții purta ...

În minte ta e un câmp vizual plin de ce făceai acum cinci, cincisprezece ani, umplându-ți plămânii de aerul alocat amintirilor, cu spectacolul bogat și încet-încet al rememorării. În ceea ce privește amintirile, ele sunt, în mare parte, nedistingibile: aici jucăria preferată avea culoarea roșie, acolo albastră; aici o pereche de mâini murdare te țineau de mână ore în șir, acolo o pereche de mâini murdare erau stigmatul autoexilării. Suntem cultivatori ai amintirilor preferate. (Sau nu). Povestim ...

Înțeleg mai bine de ce oamenii au tendința să se refugieze în muncă. În primii ani credeam că o fac doar pentru bonusuri, măriri de salariu, o bătaie pe creștet, pardon, feedback pozitiv. Acum îmi dau seama că mulți alegeau să se transforme în roboței pentru că în adâncul sufletelor țipau după validare, iar cei ce nu recunoșteau nevoia de confirmare fugeau ca Ussain Bolt de probleme.

Mi-am ales prost momentul pentru asemenea revelații, dar cred că a fost o pură întâmplare. Doi colegi vorbeau d ...

"Uite că mănânc singur.", își spuse Andrei Timiș și tăie încă o bucată din file-ul de biban cu sos pesto din farfurie. "Terasa asta e un loc îmbietor." În seara aceea se număra printre invitații sărbătoririi căsătoriei lui Ovidiu Apostoaie cu Carmen. "Ăștia rămân împreună. Eu și literatura. Femeile, toate."

Scria un roman, cu mari interludii, un soi de autoficțiune în care își transforma în narațiune viața din ultimii 15 ani, cavalcadele cu prietenii, întâmplările memorabile, cuceririle amoroas ...

Ținuse acest bilet ani în șir, într-o casetă metalică, cumpărată cândva cu bomboane, o cutie ovală, cu două cununițe de trandafiri pictate pe capac. Multă vreme îl păstrase ca să-l arate prietenilor, cu orgoliul posesorului de bunătăți, gândindu-se la el ca la cea mai mare valoare trecută, prezentă și viitoare. În perioada liceului avea câțiva prieteni care veneau duminicile pe la el și care îl întrebau, așa cum se întrebă despre animalele de companie, "Ce-ți mai face Clintonul? Îl mai ai?" Se d ...

Ce bine că e duminică. Ce bine că dormi târziu. Am timp să fac eu pâinea cu unt azi. Și ceaiul rusesc. Nu-ți place să-i zic așa. "Bunica ta ought to know better." Prăjesc patru felii. Trei tu, și una pentru mine. Las untul să se topească. Pun sare. Multă sare. Fără zahăr în ceai. Tu îl bei fierbinte. Noroc că avem tavă, altfel cum era să ți-l aduc.

—Ninge!

—If I never see snow again, it will still be too soon.

Dar noi aici stăm, iar tu ai să vezi zăpadă cât timp o s-o văd și eu, nu-i așa ...

Reveria este atunci când, uitându-te în jur, ai brusc senzația că copilăria durează toată viață. Cred că prima reverie pe care am putut-o localiza în mediul înconjurător a avut de-a face cu ceva atât de banal precum o conservă. Da, da, o conservă.

Când eram mic, în familia mea conservele erau o raritate. Doar cele cu bulion își găseau locul pe rafturile din bucătărie. Nu și cele cu mâncare. Erau anii 90, o perioadă, după cum știți, dificilă, plină de traume financiare, dar din ce aveam, din ce ...

Merse din nou o bună bucată de vreme, dar la un moment dat își dădu seama că se rătăcise, și nici nu cunoștea zona în care ajunsese. Deși nu se vedeau semnele că ar fi nimerit într-un cartier mai bogat, atmosfera se schimbase pe nesimțite. Aici nu mai erau patrule de bărbați cu barbă de trei zile, ochi roșii de oboseală și de stres și hotărâre nestrămutată de a-și apăra colțul de stradă, ci mai degrabă zonarzi fumători de diverse, băutori din sticle trecute din m ...

Like Someone In Love

2012 Not rated 1h49m

Drama

In Tokyo, a young sex worker develops an unexpected connection with a widower over a period of two days.

Domnul Yasushi Inoue, redactorul revistei Clubul Vânătorului Japonez, m-a rugat să scriu o recenzie despre Like Someone In Love. Bun, am înțeles că trebuie să scriu cam orice visează el noaptea, dar am încercat să-i explic că nu am mai scris niciodată o recenzie. Știam cât de neînduplecat este, așa că l-am rugat măcar să mă aj ...

just a flawless day

chaos smiles and tears rain

blood flows minutes too

why do you die

wouldn’t you rather lie

say you’re still a fly

pay somebody else

play another life

be a spoon

Dintre băncile lungi și prăfuite de la UNATC se auzea zgomotul strident al agitației studenților. În fața catedrei, fără să se uite în amfiteatru, stătea un bărbat cu părul lung până la umeri, gri pe alocuri, cu un pulover negru, subțire, traversat de o dungă albă pe piept. Ci ...

Am atâta ură acumulată, încât mi-e frică. Nu știu de unde sau către ce se va ajunge, dar simt o dorință turbată de a face rău. Și aș face. Aș sparge seturi întregi de farfurii și aș buși orice om care ar avea tupeul să mă privească în vreun fel care să nu-mi convină. Mă enervează până și simplul fapt că cineva are impertinența să mă contrazică. Nu suport. În sinea mea sunt conștient că greșesc și că tre’ să-i ascult și să-i accept. Dar nu mai pot! Nu sunt cel mai bun om de pe pământ, știu asta, ...

— Bună ziua, vă rog, aș vrea să cumpăr un vis.

Bătrânul negustor o privi calm pe femeia din fața sa. Încă îi mai cântărea, din obișnuință, pe cei ce-i treceau pragul.

Cel puțin nu era o adolescentă. Obosise oarecum de graba – da, i-ar zice mai repede grabă, decât superficialitate – celor tineri. El trata pe oricine și de fiecare dată foarte serios, deși nu mai avea demult magazinul uriaș, mustind de visuri, de la început. Nimeni nu-i luase locul în comerțul respectiv și bătrânul știa asta – nu ...

Raluca de Soleil este artistx interdisciplinarx, scrie despre nebunie, queerness și interconectare. Poeziile lor sunt reacții creative la muzică, film și spectacol și intenționează să ofere un spațiu sigur pentru abordări intuitive asupra vindecării traumei. Își imaginează, învață despre și încearcă să practice alternative aboliționiste și intersecționale la sistemele de oprimare care locuiesc în mințile noastre și le împiedică să evolueze. Este autoarea volumului de poezii *Adulthood is a lif ...

La masa verde de plastic din fața frizeriei din orașul lor micuț, stăteam pe două scaune gemene din același material urât atât de tare, ca într-un film prost cu buget redus în care recuzita și personajele pare că s-au luat la mâna a doua sau mai degrabă a șaptea. Era un soare sufocant, în caz că sentimentele nu ne erau suficient de în gât și plămânii nu ar fi avut nevoie de o cantitate în plus de aer, că de obicei ne respiram reciproc. Dar acum era diferit și distanța se accentuase cu timpul, pe ...

În noaptea aceea n-a mai dormit nimeni. Mă sufocau lacrimile, reținute cât puteam. Căutam un strop de aer, în dreptul ușii. Larissa era lângă mine, stârnind interesul temnicerilor noștri:

— Parcă nu cu fătuci ca ele purta împăratul război! l-am auzit pe unul dintre cei doi soldați austrieci care ne păzeau, comentând în limba mea maternă.

— Asta nici mie nu-mi place, Vasile, îi răspunse celălalt.

— Nici cu voi nu mi-e rușine! am intervenit eu. În loc să vă luptați cu turcul, de-l aveți în sp ...

Poul Lynggaard Damgaard (n. 1977) este un poet danez care locuiește în Aarhus, Danemarca. Din 2012, numele său este legat de Hald Hovedgaard, Centrul Danez pentru Scriitori și Traducători. Este membru al Societății sciitorilor danezi. Textele sale au fost publicate în diverse reviste și antologii internaționale. A participat la mai multe festivaluri internaționale de poezie din Europa (International Poetry Festival, "Ditët e Naimit", Edition XXI, 2017, Tetovë, Macedonia, "Orpheus", Internati ...

Între "Rușine!", "Rușine să-i fie!" sau "Nu i-ar fi rușine!" și "Fără de rușine!" ori "N-are pic de rușine!" este o diferență de cantitate de nuanță. Opinia publică o sancționează ori de câte ori se poziționează într-o instanță care dă verdicte și pune note la purtare. Este vorba mai cu seamă despre rușinea pe care oamenii educați, civilizați sau cu bun simț o resimt drept absentă în exprimările nepotrivite și jenante ale celor care duc lipsă de rușine.

Dar, firește, mai există și un ...

Recunoșteam clădiri, reclame, magazine, cafeneaua din colț, unde mă opream uneori, însă trotuarele rămâneau goale, pe carosabil nu trecea nicio mașină. Orașul arăta prea pustiu, chiar pentru primii zori. Mergeam repede, ascultând liniștea nefirească și un presentiment vag se trezea, creștea în mine. Curând, ceva avea să se întâmple.

Ceva foarte rău.

Întâi, am auzit clincănitul de gheare pe pavaj. Cineva își plimba câinele... Nu te uita, nu întoarce capul. Am grăbit pasul, însă sunetul n ...

la masa de Crăciun, mama lui îmi spune o poveste despre cum, atunci când avea opt ani, el a găsit un fluture cu o aripă ruptă. îmi spune despre cum i-a plăcut atât de mult încât l-a luat în mâini, l-a ținut ascuns (în siguranță) la pieptul lui și l-a păstrat într-un borcan. îmi spune despre cum a sunat la un veterinar și a urmat instrucțiunile, i-a tăiat și cealaltă aripă – ca să fie egale. mi-aș dori să-i pot explica băiețelului ăla de opt ani că o cușcă formată din mâini blânde este tot o cușc ...

Premieră absolută

Moussa șovăi puțin înainte de a-i întinde vânzătorului bancnotele uzate. Nu exista benzinărie în sat, de fapt doar în capitală erau câteva, în rest oamenii cumpărau de la un nene care aducea cu cisterna și vindea apoi la sticlă, direct din bătătură. Venise împingând de scuter, așa cum o făceau și alții, și avu ceva de furcă până-l făcu să pornească. Drumul spre marele oraș era plin de gropi, dar destul de liber. Doar țărâna roșie stârnită de vânt îl orbi de câteva ori. ...

Era noaptea solstițiului de iarnă. Pe fundul mării, peștoaica bătrână își strânsese cei doisprezece mii de copii și nepoți în jurul ei și le spunea povestea:

"A fost odată ca niciodată. A fost un peștișor negru care trăia cu mama lui într-un pârâu. Acest pârâu izvora din peretele muntelui, iar apoi se vărsa într-o cascadă. Casa peștișorului negru și a mamei lui se găsea după o stâncă mare, sub o streașină de verdeață și mușchi. Noaptea, dormeau amândoi sub streașina verde. Peștișorul negru își ...

Îmi amintesc și acum dimineața ploioasă de septembrie în care am pășit pentru a nu știu câta oară peste pragul mânjit cu noroi, o scândură lată de două palme, ce mi se părea că ține loc de vamă între lumea de afară și hărmălaia care nu se sfârșea niciodată în cârciuma lui Bebe Măcel. Nu plăteam niciun bănuț la intrare, dar nici nu mi se cerea socoteală atunci când voiam să plec. Am încercat să inspir cât mai puțin din aerul acela cenușiu, un melanj dintre fumul ieșit din țigări de contrabandă și ...

— În momentul în care am aprins țigara invers, mi-am dat seama că sacul ăla rupt de gunoi întins pe acoperiș nu ar fi putut niciodată substitui impermeabilitatea unei țigle. La fel și cu tine. Mă rog, cu mine. Degeaba încercam să pătrund părțile ascunse, să mi se pară că înțeleg mecanismele unui ceva ce nu reușisem vreodată să definesc, era doar un căcat învelit în foiță de aur. Păcălea? Da. Atrăgea? Da. Ce se întâmpla mai departe puteai afla doar dacă atingerea depășea cu puțin presiunea unui f ...

Tastez primele litere. Înainte de acest "tastez primele litere" era doar o pagină albă la care mă holbez deja de vreo jumătate de oră, fără să-mi vină vreo idee. Nu știu ce va urma. Ar trebui să-mi scriu gândurile. Și le scriu. Mă gândesc pentru cine scriu. Pentru tine? Tu te întrebi acum dacă "pentru tine" se referă chiar la tine, cititorul, editorul? Oricum ar fi, povestea a început.

Deci uite care-i treaba. Ar trebui să existe un cimitir al poveștilor neterminate, nu crezi? Să mergem acolo ș ...

Ne-am întâlnit într-o campanie electorală în urmă cu zece ani. În fapt, nici nu mi-era foarte clar ce căutam acolo. Eram singur și m-am băgat mai mult din curiozitate. Conta ideea că, poate, cunosc pe cineva. Era un mix de implicare civică și socializare. Alții merg la dansuri latino sau la cenacluri literare. Ori stau și frunzăresc înfrigurați tot soiul de site-uri de matrimoniale, populate acum de aplicații de inteligență artificială, fără o persoană reală în spate. Aveam atunci un blog renumi ...

— Hai să mergem în cimitir! Ne suim în mașină și în cinci minute ajungem!

— Dar nu vreau, mi se pare o idee stupidă! Și ar putea să ne vadă cineva...

— Cine naiba vine acolo la 2 noaptea? Ai văzut tu oameni dornici de morminte la ora asta?

— Sincer, nu cred că e dornic vreun om vreodată de moarte ori de cimitire! Nu îți înțeleg obsesia asta deloc! Să o lăsăm baltă!

— Nu, eu vreau să fie totul autentic. Vreau realitate crudă, vreau să șochez. Arta nu trebuie să fie logică. Trebuie să fie cât ...

Așadar, o întâmplare care m-a umplut de jenă? Păi, să vă povestesc una...

Trebuia să te duci pe chei și să sari în Dunăre făcând "bomba" cu genunchii la piept; dacă te ținea curajul, o comiteai de pe macaraua portuară. Trebuia să plonjezi de pe bac. Trebuia să te duci cât mai mult în larg, acolo unde domneau vârtejurile. Cam astea erau "legile hormonale" ale verilor la Brăila. Dacă erai băiat și nu te țineau balamalele pentru aceste activități de kamikaze, riscai să acumulezi niște frustrări. ...

Părea un joc de copii. Și, într-un fel, chiar era. Se inspiraseră din romanele de spionaj, acolo unde cei care doreau să ia legătura lăsau mesaje codate în locuri publice. O dungă cu creta pe a treia bancă de pe aleea cu castani, o piatră lăsată pe pervazul casei părăsite de la marginea străzii, sau orice alt detaliu care pentru ceilalți oameni ar fi trecut neobservat, dar pentru ei însemna că trebuie să vorbească.

Desigur, ar fi putut să vorbească la telefon. Dar se fereau să nu știe ai lor. I ...

Doi bărbați săraci, amândoi îmbrăcați cu haine puține și ponosite, tremurau în gerul iernii. Unul dintre cei doi l-a întrebat pe celălalt: Și ție ți-e frig?

Al doilea bărbat, căruia îi clănțăneau dinții de ger, i-a răspuns: Da... Dacă aș muri ar fi mai bine decât să tremur în halul ăsta... Dar tu amice?

Primul bărbat sărac i-a răspuns: Da... Simt că, încet încet, îmi îngheață sângele.

Apoi, fără să mai stea pe gânduri, s-a dezbrăcat și hainele lui i le-a dat celuilalt bărbat. Apoi i-a sp ...

A venit primăvara, Duduțule! Am văzut pământul proaspăt cum se umflă ca un pântec din loc în loc și primul gând care mi-a trecut prin minte a fost că s-au trezit râmele și te așteaptă să le scoți din pământ. Când m-am apropiat de grădină, mi-am dat seama că nu era nicio râmă acolo: bulbii de zambilă crăpaseră și ieșeau lacomi la lumină. Se încălzește afară și-or să crească repejor tijele lor lungi, aplecate sub greutatea bobocilor strânși știulete. E soiul bun, de zambilă bătută, frumoasă, pe ca ...

Dan se așază pe partea cealaltă a mesei unde mușamaua galben-ocru cu trandafiri roz spălăcit era deja tocită. În bucătărie era cald, mijloc de iulie, perdeaua de la fereastră flutura de la toate ușile deschise, mama prăjea a doua porție de cartofi noi, iar eu mă topeam de căldură.

Îmi trăsesem reiații negri și o maletă pe mine și n-ar fi reușit nimeni pe lume să mă facă să-mi schimb outfitul. Mă enerva pălăvrăgeala lor, dar știam bine că dacă Dan e la noi, mă va lăsa să stau mai mult în oraș.

...

Ieșim din bloc cu mătușa. Fiecare ține în mână o plasă. Sunt din rafie, țin la greu. Te poți baza pe o plasă de rafie. Avem kilogramele de carne congelată bocnă să țină până la București, nu doar cea cumpărată cu noaptea-n cap. În frigiderul noastru și al vecinei de la patru, am adunat carne pentru mătușa. De la cozi, de la vecina de la etajul 2 care aduce carne de la Comtim, a mai cumpărat și mama de la sârboiacele de la lucru. Mai avem în plase marfă cumpărată de la sârbii care vin chiar ...

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost un bărbat tare ghinionist; pe orice punea mâna îi mergea prost și nu-i reușea. Până într-o zi, când și-a spus: "Gata! Așa nu mai merge, nu mai pot să stau și să mă uit cum toate îmi merg prost. Trebuie să plec și să-mi găsesc Norocul, să-l întreb când vine și rândul meu. Trebuie să găsesc o cale de ieșire din toate nevoile astea."

Bărbatul a pornit la drum. A mers până a întâlnit un lup. Lupul i-a tăiat calea și l-a întrebat: " ...

Acțiune și reacțiune. Forța patimii pe care am pus-o în jocul de ruletă a declanșat o forță la fel de puternică, dar de sens opus. Contraofensiva ruletei și rezultatul ei: eșecul, ratarea, ruina. Acțiune și reacțiune. 

Ziua de aprilie era senină și liniștită. De undeva de sus, în stânga băncii pe care stăteam, razele soarelui se cerneau printre petalele magnoliilor proaspăt înflorite. Era bine că adia și vântul, fiindcă parfumul florilor împrăștia astfel mirosul trupului meu. Nu apucasem să mă ...

\1. Într-o seară fără direcție

Lipsit de orice talent în lumea asta muritoare, stăteam într-o seară la Control pe terasă, cu nasul înfundat în băutură, când aud dinspre masa lui Marcu pe cineva strigând faux iritat, nervos și nu prea:

— OK, păi și atunci ce faceți cu milenara misoginie gay? Cum rezolvați misoginia milenară venită dinspre comunitate?

Foarte ok, foarte usual, mi-am spus, mna, seară în mijlocul Bucureștiului, ce să faci,  ai conflict meniniști vs. feministe.

*Într-adevăr, ...

Durerea de spate apăruse din nou, precum o multitudine de cuie care încercau să pătrundă cât mai adânc în coloana vertebrală. La început se insinuase discret, aproape imperceptibil, era mai mult ca o stare de agitație, se trezise pentru că undeva, în exterior, departe, exista o nepotrivire, ceva era în locul nepotrivit. Apoi, disconfortul se transformase într-o durere suportabilă, credea că e din vina poziției necorespunzătoare, trecuseră deja 3 ani de când își impusese dormitul pe spate. Una di ...

*În ziua în care o groapă din asfalt a împlinit un an, câțiva tineri au sărbătorit-o ca pe o ființă imaculată: cu preștiință și fast cumințit. Adevărul e că până la vârsta de 1 an, nimănui nu i se poate găsi vreo vină. I-au adus flori, au turnat o sticlă de șampanie pe gâtul gropiței de 1 an și au aprins chiar și câteva artificii. Foarte probabil, i-au cântat "La mulți ani". Tot atunci, ca să marcheze ceremonios momentul – mult mai important în micile lor istorii decât în istoria deja zbuciu ...

Sunt talentul care apăsa cândva pe umerii lui Roger. Odată cu lăsarea serii s-a trezit cu mintea destul de limpede ca să înțeleagă enormitatea circumstanțelor în care se afla: se împlineau trei zile de când fusese închis într-o celulă de trei pe patru metri cu pat, chiuvetă și cearșafuri albe și nu mai putea citi. În fiecare seară, o asistentă corpolentă îl escorta la coada în capătul căreia se distribuiau pastilele, unde Roger se înșiruia prudent alături de alți 20 – 25 de camarazi și apoi îngh ...

Fuga de realitate

ba încă și mai departe fuga de imaginație,

mai departe decât toate, fuga de tine însuți,

fuga dinaintea fugii, exilul 

lipsit de apă și cuvinte, pierderea

de bunăvoie a iubirii și amintirii,

ecoul

care nu mai corespunde strigătului și acesta sună confuz,

mâna se preface într-una uriașă și dispare

informă, toate gesturile până la urmă imposibile,

dacă nu inutile,

lipsa de necesitate a cântecului, ștergerea 

culorii, nici braț mișcându-se, nici unghie care crește. ...

Frunzele noastre s-au transformat peste noapte în bucăți de hârtie. După ploaia din dimineața aceea, pe foi au apărut chipurile unor ființe pe care, până atunci, eram obișnuiți să le privim de sus. Din acea zi, oamenii s-au adunat în jurul trunchiurilor noastre, în parcuri, în grădini, pe marginea șoselelor, în cimitire, în pădurile de lângă marile orașe și au început să urle de fericire. În bătaia vântului din acea primă zi de toamnă, noile noastre frunze foșneau electrizate, amintind de râsete ...

— Ce-ți place să faci cel mai mult?

— Îmi place să trag de fiare, de bestiile din cuvinte.

anonim

Colțarul era în așteptarea asistentei care trebuia să-i dea verdictul: avea sau nu sindromul Cotard. Sperase într-o genealogie aleasă, cu lemn Mpingo adus din Africa, îmbrăcat în pânză cu elemente decorative din Mexicul precolumbian, cu ladă pentru depozitare, toate astea simțea că îi dispar, pur și simplu. Asistenta întârzia. Ahora bien, este una dintre acele zile, știți voi, î ...

O țineam strâns de mâna prin mănușile groase, veneam nu mai știu de unde, înghețasem rău și abia așteptam să mă bag în pat, sub două plăpumi, să mă încălzesc. 

Nu era țipenie de om în spatele blocului, zăpada trosnea sub cizmulițele mele cu talpa subțire și eu simțeam în aerul rece ceva nelămurit, periculos, alimentat și de întunericul de afară și de lipsa iluminatului public.

 Nu-mi plăcea să pun mâna pe mânerul înghețat al ușii grele cu geam securit din spate, dar nu aveam ce să fac, mama av ...

Mona are o ezitare înainte de a chema liftul care se pare că e undeva pe la etajul zece. Se uită în spate. Nimeni. Își potrivește cu grijă geanta pe umăr urmărind zgomotul cablurilor de la lift. Se mai uită o dată în urmă. E stresată, poate doar foarte obosită, are senzația dezagreabilă că o urmărește cineva din întuneric. Inima începe să-i bată mai accelerat ca de obicei, ar da orice să fie acum în casă. În sfârșit liftul ajunge. În clipa când pune mâna pe ușă e îmbrâncită cu brutalitate din sp ...

Alerga în spatele ei, pe aleea pietonală ce ducea spre piața centrală. Trecuse de ora opt, soarele oscilase puțin între cele două coline, deasupra lacului, apoi se lăsase pe-o parte, spre vest, pe jumătate adormit. Dacă se grăbeau puțin, aveau să-l găsească, precum în atâtea alte seri, prins în stufărișul mocirlos de pe lacul cel mic. O privea protector, alergând mereu către ea, în ritmul impus de pașii ei. Pe podul care traversa lacul cel mare s-au intersectat cu un lung alai de bicicliști, apa ...

Pe când încă mai erai în căutarea perfecțiunii, la capătul podului cel vechi de la Cernavodă, dinspre halta Dunărea, în noaptea aceea când ai dormit în post, printre altele, ai visat-o pe fetișcana de care ai fost îndrăgostit de prin a șaptea sau a opta până prin clasa a zecea, dacă nu și mai mult.

Făceați dragoste, deși este un fel de a spune, deoarece nu vă mișcați în niciun fel, erați doar îmbrățișați, goi pușcă, amândoi în poziția lotus.

Levitați așa, învârtindu-vă ușor, chiar printre s ...

Am 55 de ani. Sunt pensionar. Pe caz de boală. Cardiac. Am și diabet, sunt insulino-dependent. În urmă cu mai bine de zece ani am suferit o intervenție pe cord deschis cu un nume sofisticat, dublu bypass. Țin minte că mi-au spus medicii că jumătate de inimă era uscată, ca o scoarță de copac, în timp ce cealaltă era moale, dar prea moale, mai fragilă decât este normal pentru o inimă. O inimă sănătoasă duce mult, e puternică, mai puternică decât ar crede majoritatea. Pe atunci soția mea trăia și e ...

Sânzienele vin, își fac simțită prezența în viața noastră, la trei zile după cea mai lungă zi din an, aflată sub semnul focului, al Soarelui. Sunt entități ce plutesc în aer, iubitoare, luminoase, benefice omului, aducătoare de fertilitate culturilor vegetale și femeilor căsătorite, tămăduitoare ale bolilor și suferințelor trupești și sufletești.

De-a lungul timpului, am simțit pe propria-mi piele impulsul regenerator indus de Sânziene. Se spune, pe bună dreptate, că în noaptea de Sânziene ...

Era un bloc mic și nou într-o poziție pe care n-o înțelegeam, pe o stradă îngustă al cărei nume m-a atras imediat. Închiriaserăm două studiouri pentru o săptămână: hol – holișor adică, baie, mai mult holișor și, când am ajuns în living, m-am oprit pentru că am dat de televizor. Apăsarea butonului de pornit televizorul era de fiecare dată un moment extrem de important oriunde ajungeam pentru că făcea legătura cu alte locuri și cu alte gesturi.

R. dezinfecta cu spirt tot ce găsea, M. și T. erau î ...

You do not have to be good.

You do not have to walk on your knees

for a hundred miles through the desert repenting.

You only have to let the soft animal of your body

love what it loves.

Tell me about despair, yours, and I will tell you mine.

Meanwhile the world goes on.

Meanwhile the sun and the clear pebbles of the rain

are moving across the landscapes,

over the prairies and the deep trees,

the mountains and the rivers.

Meanwhile the wild geese, hig ...

Maria Filimon, de pe str. Nicolae Vicol, lua cu ea un spray paralizant ori de câte ori ieșea noaptea ca să-și plimbe dalmațianul. Ținea tubul în mână ca pe-un tăiș pregătit de atac. Adocian observase detaliul de la câțiva metri distanță, din mașina cu geamuri fumurii pe care o închiria ocazional pentru serile de supraveghere (ori pentru diminețile de supraveghere, preferatele lui, datorită clarității detaliilor în atitudinea destinatarelor și, per total, a ușurinței filajului). Pitit pe scaun ...

Până la mașină nu erau mai mult de zece metri, dar frigul îi intrase deja în oase. Își frecă mâinile, înjură scurt și așteptă să se încălzească. Prea devreme pentru muzică, avea chef de o țigară. Rujul uitat de nevastă-sa pe bord țipă nu, un zâmbet malițios apăru la fel de repede ca bricheta din buzunarul interior. În mașină se auzea cum hârtia ardea ușor, fumul inspecta fiecare colț. Crăpă un pic geamul și plecă spre aeroport.

Spera ca americanul de la compania Weinstein să nu fie un înfumurat ...

1

Răcoarea din bloc îl învălui ca și când ar fi intrat într-o peșteră. Era ora la care bătrânele își făceau siesta. Și tăblița de la parter cu mesajul PĂSTRAȚI LINIȘTEA îi dădea mereu senzația că trăia într-un templu al vrăjitoarelor și că un zgomot mai puternic ar fi putut dezlănțui fulgere și blesteme, gremlini și cranii zburătoare.

I se spunea Libanezu', avea treișpe ani și tocmai îi aburise pe niște puștani mai mici că le va arăta ceva paranormal: cei trei sâni ai maică-sii, care trăgea ...

Ideea cu filmul mi-a venit într-o seară, când pierdeam vremea pe Facebook. Am aflat că la Dracula Film Festival există o secțiune a concursului dedicată filmelor făcute cu telefonul. Da, exact așa, "cu telefonul". Adică, m-am gândit, caută fix amatori cu ceva cunoștințe de bază și cu idei.

Păi n-am eu idei?

— Coa, i-am zis a doua zi la școală lui Damian, lasă tu căcatul ăla de TikTok, că pe tine nu te urmărește nici dracu, e aplicație pentru pizde, și hai să facem ceva ca lumea!

— Am cinci su ...

În dimineața asta Babornița s-a întors de la piață devreme, când eu abia făcusem ochi. Mergea ca un tanc cu bateriile aproape terminate, oprindu-se din când în când și pornind vitejește de fiecare dată ca și cum i-ar fi dat cineva un șut în fund. E grasă, îmbrăcată, iarnă-vară, cu-un halat verde, peste o grămadă de țolobeturi care ies în valuri, una dintr-alta, până la colanții negri, priponiți de călcâiele lătărețe care bat tălpile unor papuci vomitați de vreun container de gunoi. Babornița chi ...

Și în sfârșit trecem acum la domeniul morții,

care operează ca un escadron, o paranteză deschisă,

un paragraf și o cheie, o mână mare și o diereză; 

pentru care pupitru asirian? pentru care amvon creștin,

bătaia puternică a mobilierului vandal

sau, mult mai slab, accentul retras la începutul cuvântului?

Pentru a se încheia mâine într-o reprezentare falică,

în diabet și în oala albă de noapte,

într-o față geometrică, în defunct,

pentru asta devi ...

I

Cele trei proiecții antropomorfe îndoite de la mijloc care ridicau baroasele deasupra capetelor și le prăvăleau icnind în lumina anemică strecurată prin cadrele ferestrelor fără geam te-ar fi putut trimite cu gândul la niște căutători de comori din incinta vreunei zidiri arhaice, cu atât mai mult cu cât vastul spațiu dezafectat care găzduise cândva animale, apăsător și întunecos, părea o construcție mitică abia descoperită în inima vreunei jungle sau în morena cine știe cărui ghețar mil ...

Născut dintr-o femeie cu șerpi la picioare

Adesea Antonie Varitz vorbea singur. Cu voce tare. Ca acum, în una din multele încăperi spațioase ale imobilului său, imaginându-și că era ghidul unei cete de admiratori, cărora le făcea un tur al casei memoriale a reputatului chirurg Antonie Varitz, poreclit "Imperatorul".

Le prezenta o colecție:

– Bisturiul, foarfeca angulată, fierăstrăul Gigli, dalta, ciupitorul de os, dermatomul, depărtătorul Kocher, portacele.

Aruncându- ...

Prințesa nu era tocmai o prințesă ca în povești. Nu avea rochie lungă cu crinolină, nu avea o coroană cu diamante și nici nu trăia la o curte cu alai și servitori și treburi dintr-astea foarte nobile și regale. În schimb, avea sânge albastru. Pentru că strămoșii ei, cândva, au fost prinți și voievozi. Numai că scăpătaseră și pierduseră tot, iar prințesa ajunsese o fată obișnuită, în blugi și adidași, care muncea de la nouă la cinci în fiecare zi, de luni până vineri, uneori și sâmbăta. Plătea fa ...

Că veni vorba de patronul fiică-sii, Bănel, da, bătrânul îl știe din tinerețe. Prieteni și colegi la Fabrica de Ulei, da, Bănel magazioner la silozuri, cu creionul chimic după ureche și carnet în buzunarul de la piept al halatului, încă de atunci priceput, destupat la cap, lucra cu acte, intrări, ieșiri, devize, în timp ce Vasile lucra mai ales cu cârca, pe banda transportoare... Și țața Tudora cu ce se ocupa? întreabă Carol într-o doară și este lămurit numaidecât: Io, maică, treizeci de ani bă ...

Pentru mătușa Stănica, de fapt o soră a bunicii dinspre mamăăă, ce cozonaci mai făceaaa, "creația" cozonacilor era o chestiune de onoare! Mari, pufoși, săltăreți, cu umplutură de nucă, cacao, rahat, stafide, poate și esență de rom, deși de asta nu mai sunt sigur, ce mai, buni ca pâinea lui Dumnezeu, care trebuie să fi fost sau să fie… tot cozonacul!

Dumnezeu vorbește cu fiecare în felul său! Cu mine, prin intermediul filmelor, cu tanti Stănica prin intermediul cozonacilor!

De Paște, trei carti ...

Ca să înțelegi mai bine de ce am făcut alegerile pe care le-am făcut, trebuie să-ți spun că eram un tânăr mai fraged decât ești dumneata acum, abia trecut de primul sfert de veac al vieții sale, când mi-am părăsit țara. Ce experiență de viață puteam să am, când toată tinerețea mi-o petrecusem într-un stat comunist, în care totul era planificat pentru individ, iar deciziile sale aveau valoare pur formală? Ce știam eu despre tehnica de a te vinde la angajare, de exemplu, pe care voi, cei de astăzi ...

Ori de câte ori trec pe la pivnițele Hanului Zlătari, mă-ntâlnesc și cu fantoma unui manf,  dând pinteni ca nebunul. Sunt multe locuri în București pe unde flutură subțire fumul de masala si umbra câte unui șal de Stambul. Dar nimic nu se compară cu acest manaf, care păzește intrarea spre Lipscani, cu un iatagan într-o mână și cu un cap de om în cealaltă. 

Am citit cândva în Istoria lui Papazoglu că în timpul Zaverei, un comandant turc a dat ordin să fie vânați toți grecii din București. C ...

Stein Iden (n. 1966) este un poet și scriitor norvegian. Licențiat în literatură comparată al Universității din Bergen, Norvegia. Între 1997-2001 a fost profesor în cadrul Școlii de Literatură a Liceului Heimly. Autorul volumului de proză scurtă Pettersen m. fl. (Pettersen et al, editura Olav, 2005) și al volumului de literatură pentru copii intitulat 17. mai-tyveriet (Furtișagul din 17 Mai, editura Olav, 2004). Volumul de poeme haiku Gjest (Oaspete, editura Olav, 2003) reprezint ...

Mi se pare mie sau after-shave-ul ăstuia miroase a sulf?!

Individul negricios se strecoară, presându-și o palmă pe abdomen, printre șevalet și masa reglabilă, atent să nu-și atingă sacoul roșu, impecabil, de ele. Se oprește în fața peretelui în care îmi bat în cuie icoanele și le cercetează curios. Zăbovește mai mult în fața celor mari, pictate pe lemn, cu un singur sfânt și nu pierde aproape nicio secundă, pufnind ușor, scurt, pe nas, în fața celor pe sticlă. Din când în când, reflex, ridică ...

Începutul ăsta de vară ploios îmi răscolește durerile și mă face mai ursuză decât sunt de obicei. Mă duc la școală să copiez niște date din online în catalog.

Plouă torențial până la Vlăhița. Copacii bătrâni de pe marginea drumului se clatină în bătaia vântului. Mi-amintesc că voiam să mă opresc la Cața, să caut bureți usturoși. Un câine negru, slab și înalt încearcă să traverseze și se răzgândește. Virez și reușesc să evit o ciocnire, dar simt că-mi amorțesc picioarele și tremur în timp ce tra ...

Am citit recent Father Said/Spuse Tatăl de Hal Sirowitz (Brooklyn, New York: Soft Skull Press, 2004) și m-a impresionat în primul rând prin legăturile lui cu spațiul natal. Hal SIROWITZ este un poet american din New York, Statele Unite ale Americii. Este laureatul mai multor premii, printre care Poetul Laureat al Cartierului Queens și Premiul Frederick Delius. În 2003 a fost beneficiarul unei burse din cadrul Fundației Naționale pentru Arte New York. Volumul său de poezie Spuse Mama a fost t ...

Oare ce-i în sufletul acestui băiat cerșetor,

Ceva ce eu nu aud, nu simt și nici măcar nu văd,

Ceva ce nu pot ști și nu pot înțelege foarte ușor,

Și totuși mă cheamă să mă întorc, să-l revăd?

Oare nu-i el decât o umbră lăsată de soare –

Un boț cafeniu de humă, un destin schimonosit?

Și totuși cântă firesc la flaut o melodie uluitoare,

De parcă Soarta nu l-ar fi tăiat cu un cuțit!

...

La terapia cu Ileana nu puteam să aleg niciodată scenariul după care urma să se desfășoare ședința. De obicei, o așteptam pe ea să-l aleagă, exact cum acasă apăsam din telecomandă OK-ul pentru serialul preferat de pe Netflix. Nici măcar un salvamar. Episodul al șaptelea, sezonul 34.

Dacă era vineri, însemna că secretara Ilenei mă aștepta în încăperea unde se afla recepția clinicii, făcând programări la telefon pentru alți clienți. O plăteam. Cash. Ea îmi oferea un pahar cu apă. Pe săptămâna vii ...

Așa începe.

Ai un coșmar, nu-ți amintești nimic din el și e perfect normal, mulți oameni nu-și amintesc. Trec câteva zile. În loc să adoarmă, creierul devine regizor de filme horror, tu ești protagonistul, tu ești călăul, tu ești victima, tu ești vânătorul, tu ești cel care fuge.

La început, vezi totul în nuanțe sepia, cu timpul începe să devină tot mai viu. Îți spui că ești prea obosit și stresat de la muncă și îți cumperi suplimente pentru somn liniștit. În primele zile par să aibă oarece ...

Se întâmpla în urmă cu mai bine de zece ani. Era început de februarie și afară era un frig de crăpau pietrele. Nici urmă de ninsoare, cu toate că o tot așteptasem încă de la Crăciun. Crengile copacilor erau acoperite de mici bobițe de gheață care semănau cu niște șiraguri nesfârșite de mărgele strălucind străvezii pe fondul lăptos al cerului. Aveam de terminat un text, și cum brusc îmi pierise cheful să urmăresc demonstrația încâlcită pe care mă chinuisem să o țes acolo, mi-am sprijinit capul în ...

Protestele din Kârgâzstan au început în ziua în care i-am făcut bunicului pomana de 7 ani. În timp ce noi eram strânși în curte, cu pomana întinsă pe mese, și ne chinuiam să ținem aprinse lumânările pe care vântul le tot stingea, așteptând să vină preotul, la mai bine de 5.000 de km, oamenii ieșeau în stradă pentru a protesta împotriva alegerilor pe care președintele Jeenbekov le falsificase. Vedeam asta pe facebook, unde un coleg de-al meu, originar din Asia Centrală, distribuia informații pe c ...

Când i-a cerut voie să plece, mama s-a mirat. Cătălin avea 18 ani și niciodată nu dăduse semne că s-ar fi văzut cu vreo fată, că are o iubită sau măcar vreuna pe care o place, un crush, chiar și fără să existe reciprocitate. E drept că mai ieșea cu ceilalți tineri din sat seara, să fure porumb și să-l mânce copt, sau să spargă la semințe sărate stinse cu bere, dar întotdeauna acolo, în capătul lor de sat. Și ea îi știa pe toți cu care se întâlnea, chit că mai veneau unii de la Băcănușa, de pe ...

antrenorul minții decide: vom întineri,

vom elimina voluntar trecutul și viitorul,

gândurile asociative, produse ale rațiunii.

uită, dar coordonat.

în vremea aceea, corpul creștea mai cu seama noaptea,

ferit de vești. să fi lăsat în urmă solzii și pielea

și poate aș fi scăpat.

în vremea aceea, o altă limbă creștea mai cu seamă ziua,

gard viu de asimilare. să fi lăsat în urmă tranșeele și minele

și poate aș fi scăpat.

voi folosi doar degetele ...

Voiam să povestesc cuiva despre visul meu, mă vedeam ca parazitul unei comete, trăind intens un delir necunoscut, și apoi, brusc, devenit praf cosmic. Ajungeam departe, printre supernove și pâlnii negre, în locuri în care o feminitate entuziastă m-ar culege pe buzele ei și m-ar aduce din nou pe lume printr-un salt vaginal. Dar, ca de obicei, nimeni nu-l bagă în seamă pe cel din colț. Sunt deci un bufon insignifiant. Alerg până la capătul țigării. În jos se deschide o cascadă ...

Era greu de spus când și cum începuse, al naibii de greu... Degeaba se străduia să-și amintească. Fiecare încercare se solda cu o senzație de durere în piept și în cap, spre ceafă. Simțea cu claritate că pierduse ceva ireversibil, el și ceilalți care ocupau curtea aceea. Să fi fost o instituție? Un fost spațiu de birouri? Cum au ajuns acolo? Părea că se trezește dintr-un lung somn care nu-l odihnise deloc. Poate că nu mai dormeau nici când închideau ochii. În loc de răspunsuri, năvăleau imagini ...

BUNĂ, SUNT MOARTEA. De fapt, o mesageră a ei. Sunt o Umbră. Umbra de teren, mai exact. Ca să știți, eu sunt prima care vin la voi. Într-un fel de inspecție. Preventivă. Mă uit, analizez, fac bilanțul și-l prezint mai departe. După aia mai trece un timp... mult, puțin, uite, asta chiar nu o știu... Oricum, când sunt trimisă, ajung cu un scop. Că, altfel, aș sta numa' pe garduri și aș hărăți câinii... Pe mine mă simțiți la colțul străzii când tot întoarceți capul după fantome. Nici seara nu vă dau ...

N-o să vă păcălesc, nu cred deloc, dar absolut deloc, într-o sărbătoare unică a dragostei, într-un fel de baie publică, numai bună de frecventat pentru oameni din culturi felurite, cu tradiții, mentalități și povești de viață scrise cu cerneluri diferite. Așadar, nu cred în Valentine's Day (cu toată cohorta de inimioare, ursuleți, floricele și alte lucrușoare roșii, roz și diminutivate), iar studenții mei știu bine acest lucru, pentru că îi bat la cap cu timp și fără timp să-și găsească (sau să- ...

Ileana era frumoasă. Situația trecuse la început neobservată în camera de cămin în care fusese cazată împreună cu încă cinci fete, rtrecuse neobservată și la facultate unde mai avea nouăsprezece colege de an și nici un coleg.

Era cumva de înțeles că s-a întâmplat una ca asta. Fetele ar fi vrut toate să fie "femeia șnur, fără țâțe fără cur", ori șoldurile de violoncel ale Ilenei țâșneau în lături din tiparul care era la modă. Mai avea și  un permanent cam nereușit în părul pe care și-l tapa în c ...

(...) însă atunci ar fi numai felul în care eu

vorbesc

despre fața ei, despre mișcările încetinite prin straturi

de remușcări tulburi, de gânduri doar ale mele,

ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –

și ea – adevărata ei ființă atunci?

Gică dă să pornească pe alee, își ia seama și se întoarce, se proțăpește în fața șefului și spune liniștit: Nu facem azi pe partea aia dinspre gard că nu e timp și plouă până diseară, las 'pă mâine, se dă câțiva pași ...

Marin Constantin ducea o viață mizeră. Locuia într-un mic apartament dintr-un bloc vechi și dărăpănat, pentru care abia reușea să plătească întreținerea, dar neajunsurile i se păreau ceva firesc — nu-și putea închipui să trăiască altfel. Ar fi fost tare neliniștit dacă vreun vecin mai milostiv s-ar fi oferit să-i repare și lui, fără vreo cheltuială, țevile sparte de la baie sau încuietoarea defectă de la ușă. Un asemenea gest de bunăvoință complet neașteptat risca să strice tihna unui trai anost ...

Pe noptiera ta neagră e un aparat de radio Blaupunkt cu luminiță verde în frunte. Mă gândesc: acolo înăuntru sunt atâtea voci. 

Stau în picioare lângă umărul tău și nu îndrăznesc să mă mișc: tu vrei să auzi tot, dar sub noi este o poștă, și telegraful face vocile să hârâie. Mi se pare că tocmai îi aud pe Stan și Bran. Zâmbești. 

Înainte stătea în odaia ta un surdomut, care făcea focul în soba neagră din sufragerie. Deschidea portițele argintate. Punea lemnele. Adăuga hârtii și un strop de ga ...

Bate mingea când nici nu te-aștepți și unde nici nu-ți trece prin cap c-ar mai fi vreun loc de fixat încă o poartă. Peretele din spatele casei noastre e totuși cel mai tentant pentru ghetele lui. Ce-i pasă că-i un zid de peste 65 de ani?! E-un puști al naibii de neastâmpărat. Îl cheamă Vlad. Învață bine și a primit de la părinți o bicicletă – o bijuterie, ce mai, are și sonerie cu pietre Swarovski, – dar a urcat în șa doar de vreo două ori, i-a strâmbat o spiță, s-a bosumflat și a dus-o în fundu ...

Ca orice plan făcut pe genunchi, și acesta lăsa loc unor întrebări. Nimic esențial, bineînțeles, doar chestii de detaliu, de exemplu: "ce o să se întâmple dacă-mi iese?" sau "ce o să se întâmple dacă nu-mi iese?". Ca să nu mai vorbim de: "cum mă voi întoarce după?" Ca să le elimin, ar fi trebuit să studiez temeinic teoria, eventual să execut una sau două misiuni mai simple, de testare, dar nu mai aveam răbdare pentru așa ceva. De-ndată ce m-am convins că șmecheria era funcțională, am și realizat ...

Cei doi priveau prin geamul murdar al ferestrei oamenii care se perindau pe strada Luterană. Se aflau sus, în mansarda imobilului de la numărul trei, într-o cămăruță prăfuită, pe care femeia o închiriase cu două săptămâni în urmă. El fuma, privind îngândurat la un cerșetor care se oprise pe trotuarul de vis-a-vis, în fața bisericii. De după colț, dinspre Sala Palatului, se iviră doi bătrâni, soț și soție, care pășeau încet, ținându-se de mână. În tot acest timp, Eliza admira sprâncenele groase, ...

Hotărâseră amândoi să se lase de fumat. Erau mai degrabă forțați de împrejurări financiare, ceea ce o făcea să-și guste eșecul și mai amar. Totul se învârtea în sfera bizarului: avea senzația din ce în ce mai acută că, odată ce renunțase la gestul de a-și aprinde o țigară, îi pierise o doză esențială de farmec personal. Primele trei zile de abstinență i se consumaseră oarecum într-o apatie rezonabilă; își luase avânt, se autoconvinsese că numai și numai lucruri bune îi așteaptă la capătul unei s ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul – strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă, la ea, ...

În 2031 și-ar putea sărbători a șase suta zi onomastică. Și-a dat seama de asta înaintea celui mai recent interviu acordat revistei Rolling Stones, în momentul când a fost felicitat cu ocazia împlinirii a cinci sute nouăzeci de ani. Nu-și amintește de când nu mai ține asemenea socoteli și, pentru câteva momente, i s-a făcut o poftă teribilă să-și înfigă colții în jugulara tânără și pulsândă a jurnalistului, alt obicei pe care nu-l mai practică de multă vreme. Acum există atâția donatori, dispuși ...

I.

CADAVRU abandonat în imobilul cu GHINION, proclamă ziarul. Comisarul Weston își mută mobilul la urechea stângă și se strâmbă iritat, dând click pe titlu. Articolul este previzibil, ceea ce nu-l face mai puțin neplăcut:

Un cadavru carbonizat a fost descoperit, ieri, în ruinele imobilului nr. 17 din strada Vântului turbat, afectat acum două săptămâni de un puternic incendiu. Descoperirea a fost făcută de V. M. care își scosese câinele la plimbare. Animalul fără lesă s-a strecurat în cur ...

 Dosar de roman Manuscrisul fanariot

"Nicio poveste nu începe pe prima pagină" - aceasta e prima propoziție din romanul Manuscrisul fanariot, fără a fi doar o afirmație în vânt. În toate cărțile mele există o geografie amănunțită care nu intră integral în ficțiune și a cărei viață continuă dincolo de roman, populată de personaje, care generează alte istorii, cum este cazul morarului rătăcit în Bozărie sau al Maricăi Alba. Deși personaje periferice, ele se întregesc în extra-ficțiune, în ...

Mă întorc în Parcul Herăstrău și o iau în pas alert pe alei și pe lângă lac până la Fântâna Miorița sau până la Băneasa. Îmi prelungesc astfel drumul meu lung prin năuceala caniculei, făcând o parte din el pe jos. Dietelor severe, suprapuse cu posturi ținute cu strictețe, însoțite de rugă- ciuni, le-am adăugat de o vreme șapte-opt kilometri de mers pe jos zilnic, adesea forțând nota, trăgând de mine până dau să mă rup, obsedată de pragul celor șaptezeci de kilograme, sub ...

7 motive ca să te lași de meserie

De data asta au mobilizat bac-urile, companiile republicane de securitate, escadroanele mobile. Și blindatele care i-au evacuat pe zad-iștii de la Notre Dame des Landes, numai bune să treacă prin baricadele în flăcări cu lamele și să tragă proiectile ușoare la sute de metri. Polițiștii și jandarmii înaintând ca piliturile de fier pe bulevardele Parisului către centrul magnetului ca să apere Palatul. De pe Quai Francois Mitterand pe Quai de Tullieri ...

Înainte de a primi recomandarea femeii din magazin, trăiam o viață monotonă. Pe scurt, lucram pe șantier, asta, deși absolvisem Literele. Ironia sorții...? Eu sperasem la un "Șantier" á la Mircea Eliade, dar m-am regăsit printre betoane, printre cuie, printre ciocane, printre patente, printre fiare, printre cofrage etc., etc. Obiecte dintr-acestea pe care le găsești la raionul "lucrează din greu". Zis și făcut. Lucram din greu pentru a primi la finalul unei construcții... câțiva lei. Trebuie s ...

Ușor se cern sufletele blânde ale lumii. Agale și lin ca făina. Miji ochii și printre gratiile strălucitoare ale genelor pulverizate de praf și lumină întrezări strada Olari, un univers din lumea veche, în inima Bucureștiului – și a lui. Traian se plimba des pe aici, își spuse ca de fiecare dată, apoi deschise ochii complet pentru a lăsa întreaga atmosferă a locului să-i străbată fiecare fibră.

Plecase din țară de ceva timp, și deși inițial zona asta a orașului fusese descoperirea lui Răzvan, f ...

În casa noastră se intra printr-o încăpere luminoasă perfect pătrată, care era un fel de barieră, căci abia din această incintă urmau două rânduri de obloane groase, în spatele cărora se aflau ușile dinspre salon.

Această încăpere de la intrare se numea balcon, cu toate că semăna mai curând cu o cameră de primire. Pe două laturi în loc de perete avea ferestre împărțite în ochiuri mici. Ușa era și ea încadrată de ferestre. Practic era un fel de verandă largă, considerată balcon, probabil datorit ...

Multă vreme nu am crezut și nici astăzi nu sunt cu totul convins că într-adevăr așa au stat lucrurile, că fusese doar un accident nefericit, o întâmplare dintre cele pe care nu le poți prevedea, nici ocoli, precum un cutremur de pământ, că Dinu nu voise să se întoarcă din drum când apăruseră primii nori întunecați și nici când vântul le arunca în ochi praful de pe marginea apei, că Dani i-a zis băi, nu-i a bună și chiar a vrut să-l ia de o aripă și să-l tragă după el spre stație, ești un fricos, ...

​ Dacă te plimbi prin Medina marocană după orele prânzului nimerești în plină siestă. Căldura și aromele pline ale souk-ului îți invadează simțurile, iar mintea refuză să le mai disocieze de o anumită stare de contemplație vecină cu somnolența. De la notele picante ale măslinelor murate și ale condimentelor cu nume greu de ținut minte, dar cu sonorități ritmate, cumin, curcuma, coriandru, înșiruite pe culori, în coșulețe ca niște pălării țuguiate, la cele proaspete de mentă verde și cele dulci, ...

Dracula s-a multiplicat în milioane și miliarde de exemplare. În noi toți. Pentru că avem nevoie să ne fie frică non-stop. 

Probabil că frica face parte din noi. Suntem ființe fragile într-o lume plină de riscuri. Totul, de jur împrejurul nostru, de când ne naștem și până murim, constituie o amenințare potențială: fragilitatea organismului, microorganisme letale, catastrofele naturale, neajunsurile noastre fizice, egoismul celor din jurul nostru. Frica de tot și de toate (chiar și neconștientiz ...

Același lucru m-am întrebat și eu mult timp după ce l-am găsit în cutia cu medicamente. Stătea întins pe spate, cu mâinile împreunate pe piept și capul sprijinit de o fașă sterilă. Purta pelerină neagră, plastron alb și mult fixativ în părul tapat excesiv. Când am ridicat capacul, a deschis ochii și a început să scuipe ca o pisică încolțită, arătându-și dantura sănătoasă.
Reacția lui m-a luat prin surprindere și, tresărind, am fost aproape să scap din mână cutia. Micul intrus, care între timp ...

Dacă nu mă păcălește memoria, am luat prima oară contact cu literatura lui Bohumil Hrabal în clasa a IX-a. A fost dragoste la prima citire: micuță și subțirică, mă aștepta pe un raft de la Biblioteca Județeană, pitită între două volume de Čapek – "O singurătate prea zgomotoasă". Cartea aia m-a făcut K.O. și a devenit unul dintre romanele mele de suflet. Dar Hrabal nu exercita asupra mea doar o hipnoză stilistică, ci mă introducea într-o lume atât de cunoscută, încât bariera ficțiune-realitate se ...

TĂCUT ȘI MURIBUND

 Era soarele alb pe cer și se lăsa așteptată o seară de Mai - prin lanurile de secară secerau păsări de cristal macii rătăciți pe câmpuri, răvășind miresme

santal.

 Pășeam iarba moale și îmi era teamă să nu îi frâng răcoarea sub apăsarea timpului meu greu - o, de aș fi fost ușor ca un fulg, ca un vânt, ca o lamură de păpădie, ca o ciocârlie să zbor și să mă așez ușor în brânca blândă fără a îi rupe din verdele tânăr aișor cu floarea-i plăpândă.

 Mă ...

ce s-a întâmplat cu dracula... la galați

e pe bune, nu e ficțiune, scrie-n romanul bram stoker asta

dracula, ascuns într-o cutie cu pământ, a debarcat în portul Galați

(la pagina 411 pentru cine nu crede)

chiar și universitatea din galați se laudă pe site cu asta

galați – locul în care a debarcat dracula

e cel mai important lucru despre galați, figurează la nr.1

abia mai apoi se explică de unde vine cuvântul galați

și că pe-aici s-au mai întâmplat și altele

mai mult, politicienii au pro ...

"Imagine all the people

Sharing all the world“

Expediez această scrisoare tuturor ziarelor din America, tuturor luptătorilor fără cauză, vouă, îmbolnăviților de viață, vouă, împătimiților de moarte.

Mă numesc A. Stranger, am 70 de ani și câte ceva de spus. Am fost un hipiot firav, am ajuns și am rămas un simplu profesor de filosofie la capătul pământului – dar, să știți, întotdeauna mi-a fost cald în Alaska. Mereu îmi aduc aminte, chiar și astăzi, în clipa asta nemăsurată, de *Vara Iubiri ...

Balconul lui Martin L. avea cea mai bună priveliște din oraș. Puteai vedea parcul, cu toți pomii care se scuturau și oamenii care mișunau pe alei. Cei care se plimbau cu copii aveau o figură resemnată, dar oarecum fericită. Tinerii nu păreau mulțumiți, poate pentru că întotdeauna își doreau mai mult. Bătrânii, ai căror copii probabil că deveniseră adulți ce-și detestau viața personală, se uitau acum cu coada ochiului la ceasurile de la mână, temându-se.

Era un peisaj încărcat. Martin urmărea cu ...

Printre multele nuanțe ale unei legături amoroase se află și următoarea, consemnată în legile lumii fanariote: dacă o fată a făcut dragoste cu un bărbat care a rugat-o doar o singură dată - nu are drept la nicio despăgubire. Dimpotrivă, dacă a cedat după o perioadă lungă de rugăminți, cadouri și alte acte ale seducției, iar după aceea bărbatul n-o mai vrea, ei bine, în cazul acesta seducătorul va trebui s-o înzestreze, s-o despăgubească într-un fel.

Maria, o orfană din Prahova, crescută de un ...

Contele Dracula stă pe pintenul de stâncă și privește spre castelul Bran, nostalgic, deși cel mai adesea merge la cetatea Poenari, unde se simte încă transpirația cu sânge a celor ce au ridicat-o până li s-au spart hainele de pe ei. Atunci, prin secolul 15, era doar un voievod crud, fără maniere, neepilat și cu o privire ca de câine turbat (cum altfel?). Acum, și-a mai tras un tatuaj (tot craniu, evident), are barba aia lungă de hipster, pe care nu o suporta când era voievod, și părul lung prins ...

În seara asta am întâlnire cu dracul.

Totul a început în urmă cu 15 zile. Mă întorceam de la o serată așa-zis mistică împreună cu niște dubioși cunoscuți pe un grup secret de Facebook. Unul din cultele astea noi care-ți promit că-n spatele lumii flowerpower în care trăiești se află o organizație secretă care controlează totul. Sau însuși necuratul. Uneori nici nu se face distincție între cele două entități la fel de posibile.

Eram destul de amețit de la tot romul pe care-l băusem pentru p ...

Ar fi vrut să nu-l mai doară spatele. Era singurul lui gând în timp ce sprijinea televizorul pe suportul Vesa. Știa că cele două cleme din spate se fixau pe tija metalică într-o poziție precisă și ar fi avut nevoie de ajutor. Greutatea și dimensiunea incomodă a diagonalei îl obligau să acționeze precaut. Iar cel mai tare îl enerva când nu găsea patentul sau te miri ce altă piesă, în timp ce cu o mână proptea de genunchi rama ecranului și cu cealaltă bâjbâia în căutarea ei. Atunci îl auzeai cu câ ...

În memoria lui Marcel Petrișor, stins din viață săptămâna trecută

Ca un făcut, toată lumea plecase din librărie, rămăseseră numai Luca și fata, iar librăreselor deja începuse să nu le miroasă a bine... Au ieșit pe bulevard și din câțiva pași au și ajuns în Cișmigiu. Era o seară de toamnă liniștită, care îmbia la plimbări lungi, ieșiri subtile din timp, când vârstele partenerilor nu mai fac nicio diferență și cei doi se pot contopi până la uitarea de sine. Luca a simțit că nu se poate împo ...

Mi-e imposibil să mă gândesc la soarta Contelui Dracula fără să nu mi se încurce mintea în jungla consumeristă a legendei sale. Înainte de toate, posteritatea lui Dracula este o orgie pop, în care advertising-ul și bișnița de stațiune s-au încâlcit într-o alianță indestructibilă. De la "Nosferatu" lui Murnau (1922) și până la pălinca și brelocurile cu dinți de vampir de pe tarabele Branului – o maree globală de capitaluri plimbă figura Contelui într-o bulă atemporală a kitsch-ului și a falsului. ...

Telefonul sună înfundat. Adelina lăsă cartea lângă cana cu ceai de iasomie, le va face o poză pentru Facebook după ce vorbește, și se duse să răspundă. Număr necunoscut.

​ — Doamna Adelina, eu sunt. Ștefi, vecinul.

​ De fiecare dată se enerva când o lua prin surprindere vocea gâjâită a bețivului curții, de fiecare dată își propunea să-i salveze numărul în memoria telefonului. De fiecare dată uita. Era îngrijorată de capacitatea ei de concentrare diminuată, simțea tot mai des că pierde controlu ...

Locuiesc într-un crin (I)

Înspre tine duc mai multe cărări:

degetele lungi și de culoarea lămâii,

sânii abia treziți din somn. Și cearșafurile

pe care le-ai învolburat toată noaptea.

Eu locuiesc într-un crin și tu ești crinul acela.

Celulele mele te iau în brațe cu o mie de brațe.

Foamea mea este de carne tânără,

îmbrățișările mele sunt carnivore!

De când te-am luat în brațe am dat în mintea crinilor.

Doamne, mi-a căzu ...

M-am întrebat de multe ori dacă a fost noroc sau ghinion curat să-l întâlnesc tocmai într-o bodegă mizerabilă din gara orașului S. Nu vreau să numesc acel loc, pentru că mi-a spus că vine destul de des pe acolo atunci când are nevoie de puțină liniște și că nu-i plac oamenii superficiali și gălăgioși, a repetat-o de câteva ori în cele trei ore, sau atâtea cred că au fost, dacă mă uit pe biletul de tren, pe care încă îl păstrez.

Habar n-am de ce mi-a făcut semn să mă așez la masa lui, l-am zărit ...

Toată ziua bătuse dinspre mare un vânt rece care adunase peste burg niște nori negri, uriași, încrețise apa canalelor și alungase oamenii în case. Pe la trei după-amiază a început să ningă și de nicăieri o ceață groasă se lăsase dintr-odată peste Piața Mare. Un strat subțire de zăpadă era acum pe clopotniță, pe acoperișurile caselor lipite unele de altele, pe străzile înguste, pietruite, iar crengile copacilor își întindeau spre nori degetele de stalagmitele.

Pe când închideau obloanele și împi ...

Sânii unei femei

până la urmă

sânii unei femei

sunt doar doi ochi

care văd totul cu lapte

și cu lăcomie

femeia este o specie suprarealistă

de melci.

forever Bach

forever Bach

ți-am spus

și tu m-ai privit mai cu atenție

mi-aș dori să scriu ca muzica lui

am adăugat

să mă mut acolo

o vară măcar

și ochii tăi m-au văzut

s-au făcut prispa grației tale

aș fi fost un violoncel am zâmbit

pentru că este ca o set ...

Dracula merge încet spre frigider.

Deschide frigiderul și încearcă să-și dea seama dacă sticlele care stau culcate pe ultimul raft de jos nu cumva stau acolo de foarte multă vreme.

Trecuse ceva timp de când nu se mai transformase în liliac și chestia asta îl făcea să se simtă cumva bătrân.

Avea doi prieteni care erau sataniști declarați, niște penibili. Dar utili. Unul dintre ei lucra la spital, un spital oarecare – de ce să intrăm în detalii?! Pentru a-și hrăni orgoliul de satanist, turna sâ ...

Praga va rămâne a ei pentru totdeauna. E o axiomă. Acel oraș are o umbră ce planează asupra sa, un spirit ce-și flutură aripile și în vâlvătaie, pot simți mirosul parfumului ei. Mireasma s-a îmbibat în ziduri ca sudoarea unui ev încheiat.

Și totuși, astăzi sunt aici. Am revenit la locul crimei. M-am mințit spunându-mi că trebuie să plec în vacanță. E perioada din an în care fug din biroul cocoțat la etajul al șaselea al unui zgârie-nor din Aurel Vlaicu. Scap de vocile care repetă la obsesie a ...

Se șterse încet la gură. Sângele, bine cunoscutul gust metalic. Învățase să se uite adânc. O profunzime a suprafețelor în care își găsea multiplicate gesturile și privirile. Un bărbat înecat ieșea la suprafață din apele oglinzilor de fiecare dată când își plimba degetele pe malul lor limpede.

Îl chema Matei și nu se recunoștea niciodată. De parcă ar fi trecut mereu pe lângă el, se întorcea să se salute, iar el se uita în altă parte sau răspundea stânjenit. Atâția bărbați înecați ieșiseră din og ...

Întunericul îl înghițise pentru o secundă, așa se simțise momentul ăla când a fulgerat și s-a făcut liniște, când noaptea a înghițit satul cu totul și lupii au început să urle cât mai aprope de el. Asudase peste tot și simțea tricoul jilav sub cămașă, transpirația de la subraț îl ardea, de parcă, frecându-se, pielea începea să se jupoaie pe interiorul brațelor. Își simțea gambele încordate, gata să cedeze, nu era făcut pentru alergat. Dacă ar fi putut să se oprească măcar pentru o clipă să-și tr ...

Este cel mai important bloc din București, pentru că în el m-am născut eu. În jur se bate mingea în draci, se aud țipete din curtea școlii, se face politică pe banca de sub corcoduș, se sparg semințe de dovleac în dinți, mașini rulează cu viteză, se aud manele. Un zumzet nesfârșit, asta ar înregistra o dronă survolând cartierul zile la rând. Specia umană dezamorsată în acest experiment urbanistic eșuat care e Dristorul: străzi de toate mărimile, în toate direcțiile, sufocate de mașini, mărg ...

Muzica e prea tare, lumina e prea roșie, iar la masa de alături domnește o veselie tristă. Din câte își dă seama, oamenii sărbătoresc un divorț. Se așezase lângă ei atras de înfățișarea sărbătoritei, o blondă rotofeie, genul care nu pare prea interesat de formele propriului corp. Crezuse că va avea, în sfârșit, o noapte ușoară, mai ales că în fața proaspetei divorțate tronau o halbă de bere aburindă și un cotlet uriaș, asortat cu ditamai porția de murături. Apoi apăruse ca din senin spilcuitul c ...

Așteptând culoarea verde a semaforului, în aglomerația de oameni și de gânduri, Ioana se trezi zâmbind. Avea în față librăria Meteorit, unde găsea mereu Familia Popescu și Arta Popescu ale lui Cristian Popescu, pe care după ce le citise și recitise, le îndoise și subliniase, le plânse și le oftase, și le căutase-n poezii și-n stradă și-n oameni și-n filmele de la cinematecă, și-n pâinea înmuiată în zeamă de roșii, se lămurise că acestea două sunt un fel de specialitatea casei a librăriei M ...

"Să construiești comunismul fără alcool e ca și cum ai avea capitalism fără reclame." "Un bețiv sovietic autentic bea singur de dimineață  devreme fără vreun motiv anume." (Vasile Ernu, Născut în URSS)

Când o vizită pe Tania în primăvara lui 1996, Sammy era încă un american naiv și bine intenționat în care trei femei -Olga, Tania și Irina- își puseseră mari speranțe.  Serioja, ca orice mascul rus cu oarecare experiență, era cam sceptic în legătură cu intențiile (dubioase, fără îndoială) ale p ...

Toți ȋmi spuneau că uneori dispar tineri prin zona asta, poliția ȋi caută și nu găsește nimic; că noaptea, după ora unu, se vede din cȃnd ȋn cȃnd o umbră care bȃntuie pe străduțele din Centrul Vechi, mai ales ȋntre Covaci și Gabroveni. O umbră? Tot ce se poate. Poliția patrulează din cȃnd ȋn cȃnd pe acolo, ȋnsă nu reține niciodată pe nimeni. Martorii oculari sunt mereu atȃt de beți, ȋncȃt portretul robot al suspectului e ȋntotdeauna neclar și se schimbă de la o relatare la alta.  

Am cumpărat ...

Printre bărbații din Cărămizi, unul le era orășenilor foarte cunoscut. Așa cum toată lumea o știa pe Justiția, tot așa îl știa și pe Vasile, bărbatu-su și tatăl lui Rămurel și al Clementinei. Tânăr, Vasile fusese un bărbat înalt, frumos, cu ochi de tăciune, cu o mustață neagră ca pana corbului peste gura plină de dinți, dintre care unul strălucea ca aurul în lumina soarelui. Dintele acesta din față chiar era din aur și îl deosebea pe Vasile Crivăț de ceilalți. Purta o palărie cu o pană de păun p ...

ascuns în tine

adevărul calea și viața

la ore și geografii repetabile

pompa de idei și pompa de simțuri

sau poate invers

până la primul adevăr ce se prelinge din tine

ca o apă vie

ca o renaștere

ca o eliberare

și totuși

ascuns în tine

cu alte instrumente de sterilizat

și cu alte tehnici de extracție

adevărul calea și viața

*

babymoon

soarele de maia și secară

se răcorește sub dulapuri și canapele

pr ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul - strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă la ea, i ...

1. Lina dezbrăcă în grabă și ultima fustă. Răcoarea îi urca iute până sus, deasupra buricului, de parcă intrase pe jumătate goală în apă rece de pârâu. Își făcu hainele ghem și le îndesă în grabă în plasa împletită, pe care o piti în tufa de rododendron de după fântână. Îmbrăcă rochia scurtă până la genunchi și ieși la lumină.

Ionuț o aștepta pe bicicletă, lângă toacă, la locul lor. Avea exact patruzeci și șapte de minute până la slujba de Vecernie. Astăzi era rândul ei la curățat de bureți pen ...

A deschis ușa, ramă de lemn, sticlă mătuită, clanță ce imita bronzul. Pe un dreptunghi alb, cu chenar albastru scrisa: Serviciul Personal, Doamna Irina STĂNESCU. A ciocănit și a intrat.

— Bună!

Un birou simplu, alb, cu blatul din sticlă groasă. În spatele unui monitor argintiu, pe care se putea vedea mărul Apple, o doamnă de vârsta a doua, elegantă.

— Bogdan! Intră, nu te formaliza.

A dat din cap, a strâns din buze.

— Săru-mâna.

Doamna, nu era Stănescu, era secretara, doamna Oancea, a mim ...

Atunci când s-a așezat pe canapeaua din sufragerie, ca să-și bea ceaiul rece, obosită de canicula care coborâse deja peste oraș, Ariadna a văzut că raftul de cărți din fața ei era înclinat. Ca și cum podeaua ar fi fost inegală. Avea pe jos un parchet vechi, de la construirea casei. S-a uitat apoi mai atent și a văzut că o ușoară înclinare aveau toate mobilele, dar la raftul de cărți era cel mai vizibil. Cu peste zece ani în urmă, când plătise niște lucrări de rașchetare a parchetului, muncitorii ...

camioneta

într-o vreme (când eram foarte singură)

îmi plăcea să mă uit la

filme americane de dragoste

o masochistă în cinematografele semipustii ale Chișinăului

îmi alegeam cel mai bun loc și

lăsam să se reverse peste mine

lumina multicoloră a așteptării

în filmele alea protagoniștii se iubeau mult

se certau, după care se împăcau pasional și tandru

apoi făceau câte o escapadă la cea mai apropiată benzinărie

să-și cumpere mâncare, gumă de meste ...

De câteva luni, în familia Geamandură nu mai exista liniște. Încă din februarie tatăl începuse să caute frenetic oferte pentru cele șapte zile de concediu pe care dorea dinadins să și le petreacă pe litoral. Obligatoriu în România! Nu își dorea vacanță la greci, bulgari sau alte națiuni ce aveau ieșire la mare. El era un patriot convins, considerând că aceleași condiții ca acolo sunt și la noi, doar că prețurile ar fi diferite, însă nu cu mult. Doamna Geamandură nu își mai bătea capul să-l convi ...

Își strânse cu grijă în jurul corpului șalul și se apropie de docuri. Soarele nu răsărise încă și deasupra apei negre se ridica frigul. Știa că pescarii ies în larg cu mult înainte de miezul nopții, să pescuiască cu foc. Mai ales în nopțile fără lună, peștii însetați de lumină ieșeau la suprafața apei, atrași de flăcările cazanelor cu cărbuni încinși și pirită. Adunați în trene vii, se repezeau în plase, semănând mai mult cu un stol de păsări, care zbura haotic în spuma fosforescentă a siajului, ...

uneori am senzația că sunt o masă întinsă pe care stau infinite feluri de mâncare, felurile pe care le-am mâncat și cele care așteaptă să fie mâncate până la sfârșitul vieții, zici că mi-a fost o foame grozavă în copilărie, e caraghios că în oricare parte mă uit în trecutul meu apropiat sau îndepărtat, întâi simt în cerul gurii un gust, apoi în nări un miros și de-abia apoi văd parte dintr-un decor, toate se varsă rapid într-o stare, poate știi deja cum e, starea de Provița sau de Pompei sau de ...

Am scos din buzunar pagina de ziar făcută ghemotoc și am îndreptat-o cu muchia palmei pe volan, până ce am putut să văd clar fotografia Soniei Dimeș. Nu mai era cea în costum de elevă, pe care-o folosiseră cu fiecare ocazie. Părea să fi fost surprinsă de fotograf într-un moment de neatenție, poate în timp ce se îndepărta de școală, avea o expresie relaxată și zâmbea șmecherește, privind peste umăr spre cineva care nu încăpuse în imagine. O adolescentă de paisprezece ani, nu neapărat frumoasă, da ...

Ceasul sună prelung, cu un țârâit spart și puternic. Era un ceas de masă vechi rusesc, Slava, pe care îl găsise la țară, printre vechituri. Nu avusese nevoie de prea multe reparații. Îl curățase și acum mergea foarte bine. Era extrem de util, pentru era sigur că dimineața va suna.

Coborî din pat și vru să aprindă lumina. Nu venise curentul, deși era deja 6. Înjură printre dinți, dar cu voce scăzută. În ultimul timp curentul nu mai venea la ora 6, așa cum era programul. Uneori se făcea 6,30 până ...

1. Trăia în cea mai friguroasă odaie din casă, unica fără sobă. El a ales-o. A ales-o pentru un lucru pentru care toți ceilalți o ocoleau. Nu se încălzea și asta lui îi convenea de minune. Se obișnuise să doarmă în încăperi neîncălzite și, de asta, se mutase în camera aia din fund, în care toți intrau în palton și numai el stătea în chiloți. Parcă ar fi fost un personaj din Șalamov.

Mânca foarte repede. Farfuria cu borș din fața lui o golea într-o clipită, sculându-se de la masă în timp ce ceil ...

lumina lasă urme

limitele sunt scoicile din burțile

pescărușilor

indiferent de situație lumina

lasă urme

se poate ca locul acesta să

ne conțină

să uităm că în desprindere celălalt

e pretutindeni

și iertarea poți să ți-o imaginezi tăcută

atenția cadru, fără strălucire

salvarea de îndoială căutând în rană

nu e mare lucru

te trezești

în spațiul liber conuri parfumate

dintr-o lună care nu a existat

în calendar

...

− Aici se află cele mai multe materiale memorialistice, în special jurnale și scrisori, spuse Octa, arătându-i hârțogăria de pe măsuța din fața canapelei, de pe birouri și din rafturile din lemn alb, făcute la comandă. Dacă există cumva acel jurnal, numai aici ar putea să fie. În ce perioadă spuneți c-a fost adus?

În rochia cărămizie, Bianca părea scoasă din benzile desenate.

− A fost adus prin vară, aproximativ, acum 6-7 luni.

− Atunci, numai aici poate să fie. Cele mai vechi sunt pe biroul ...

Am 30 de ani ca un pumn de alice și o 

multitudine de obiecte și atitudini pe care 

le-aș putea descrie sau enumera

ca să devin o poetă a 

acumulării

cum am auzit recent despre o tipă care aduna

în poezia ei orice

la fel ca bătrânii care de la un timp încep

să strângă pe balcon toate vechiturile din oraș

în simplitatea mea de începătoare se aud

doar detunături

ca săptămâna trecută când ceva a explodat

și în mine se auzea țiuitul prelung pe care îl

scot două microfoane pornite c ...

Alix s-a uitat la mine, apoi la cerul senin, plin cu stele. Era noapte și, de pe stâcile-promontoriu, insula părea o corabie navigând spre larg. 

– Arată-mi!

Am întins mâinile spre ea, cu degetele desfăcute, de parcă împingeam o barieră nevăzută, care s-a subțiat, dispărând cu totul când Alix și-a lipit palmele de ale mele.

Brusc, am avut senzația acută, copleșitoare a cuiva trezit dintr-o comă profundă. Imagini, sunete, mirosuri au explodat în jurul meu într-un năucitor foc de artificii. ...

Suntem în trei, patru sau cinci aprilie, nici nu contează, important este că a venit primăvara, din sevele căreia îmi iau energia sub formă de lumină, culoare și mireasmă. Renasc azi, mâine, și tot așa până știu și eu când...

Cineva (poate chiar eu), dintr-o rutină zilnică, a pus ceasul să sune și sună obsesiv. În alte condiții m-aș fi necăjit, dar azi, indiferent în ce zi calendaristică suntem, independent de îndatoririle zilnice, azi nu vreau să fac ce trebuie. Ci doar să exist. Am oprit, cre ...

cred că e o bună întrebare în chetă, la fel ca în viață, e mai bine

să ai decât să nu ai, adică e mai bine să suferi după moartea tatălui

decât să nu ai unul, să nu-l fi cunoscut, să fii fiul mormântului gol

d-aia cheta m-a ajutat unde nu a putut tata, el oricum nu avea viziunea

asta cea nouă a tipilor cu muzică & casetofoane, el avea magnetofon

& era disco, eu am descoperit CD-ul și am devenit porno, asta era

lupta mea cu tatăl meu, cel cu care am fumat un ...

A cincea zi în care de la Salonul 8 nu primesc niciun cuvânt. Dimineața asta murdară, cu vânt răscolitor și stropi grei mă indispune, dar nu-mi permit să le las la vedere. Pacienții. În cazul lor, intuiția e infailibilă, cu cât scade mai mult capacitatea de a se ancora în realitate, cu atât mai mult li se amplifică intuiția și puterea imaginației, capabilă să construiască lumi în afara celei de care s-au înstrăinat. Pe coridorul alb și nesfârșit de întortocheat dintr-o dată, înaintez instinctiv, ...

respirație asistată

m-am născut cu puţin timp înainte ca la radio

să se difuzeze trei zile și trei nopţi

concertul pentru vioară și orchestră de beethoven. mama a cumpărat discul electrecord

 

și l-a ascultat

până când cercul s-a făcut tot mai mic, aproape cât puricele în care se strânge o inimă slabă în faţa emoţiei;

se făcuse târziu, târziu,

iar tu

așteptai

să împlinesc vârsta potrivită.

 

au trecut patruzeci d ...

Ildikó nu avea chef să se ducă acasă, de aceea rămânea în Grozăveștiul verde, în camera de cămin unde putea să-și admire picioarele lungi, oja cyclam, țigările Sobranie și să scrie îndelung pe Skype în fereastra care avea ca etichetă numele de Zsófia. Mult mai departe și mult mai panicată, Zsófia nu credea că o să mai prindă avionul și scria rapid în fereastra bleu. Ildikó era sigură că Zsófia nu mai avea timp, așa că îi trimitea o mulțime de mesaje inundate de semne de exclamare, rămase fără ră ...

Era în jur de ora 22 când intră pe ușa apartamentului. Tocmai când Marcel se ridică din fotoliu, ca să vină în întâmpinarea fiului, din televizor se auziră strigăte și urale. Dinamo dăduse gol. Se bătea cu nu știu ce echipă ca să evite retrogradarea, puțin îl interesa pe Gabriel de asta. Altceva era important. În momentul golului, Marcel nu tresări, nu schiță absolut nimic.

Dacă nu se poate bucura de golul echipei lui favorite, înseamnă că situația pierderii lui Lucky îl apasă îngrozitor de tar ...

Numele limbii

Capul fierbinte, carapacea gândurilor tot mai fragilă.

Liniștea dintre noi e o aripă când fulgii cad

de mărimea lacrimilor duhului orb.

Între cutele pielii e locul sincerității.

Dezlegarea privirii în numele sângele nou,

în numele limbii de șarpe

pentru care despici între sâni adevărul în două.

Un cearșaf alb acoperă toate casele lumii.

Ceața mi se mută în ochi.

Legată la ochi

În fiecare anotimp era o ninsoare, o ploaie,

o ...

fragilitate

de-acum n-am să mai sufăr

nu știu ce curge din felinare

sub așternuturi o fragilitate

obositoare se joacă

de-a febra

până respir tăcerea ia forme ciudate.

se amestecă bine

te rog nu fi disperat roagă-te

înghite și taci

ca să nu-ți fie rău alunecă

în deschizăturile blocului

aburii fermentează

ce dă în clocot se-amestecă bine

vorbește-mi când vine tramvaiul

deschide-mi venele cu delicatețe.

cev ...

N-am văzut decât un gândac rotund, negru, toaletându-și antenele pe butonul soneriei. Relaxarea cu care se îngrijea lăsa de înțeles că locatarul apartamentului cu numărul 18 nu dorea să fie deranjat. M-am oprit în fața ușii acoperite cu un mucus verzui de culoarea urzicii opărite. Părea chiar îmbietor, mai că nu mă invita să mușc din el. M-am abținut. Cunoșteam capcana, câțiva colegi de-ai mei căzuseră deja în ea; dacă aș fi încercat să-l ating fie și cu vârful unghiei, ar fi început să clocotea ...

ultima dâră de lumină primul întuneric proiectat în geam

fără să ne strângem mâinile am înțeles

că nu am cum să privesc moartea în ochi,

ți-am strigat tare că există Dumnezeu! Ți-am spus!

tu ai lăsat capul în pământ,

iar eu am continuat să strig,

trebuie să îți pară rău!

iarăși nu ai zis nimic,

ai dispărut.

la masa acea de lemn rotundă nu a mai rămas nimeni,

am plâns fără să vreau,

am tăcut apoi,

important este că și tu ai înțeles,

fiecare reflex ...

Fata era mult mai tânără decât își închipuise. Sau poate că era doar o impresie, auzise de undeva că asiaticele rămân neschimbate multă vreme, la hotarul unei vârste nedefinite, pentru ca dintr-odată, peste noapte, să îmbătrânească în galop, arătând atunci mai bătrâne decât erau în realitate. Nu părea nici timidă, nici ezitantă, și asta îl puse cumva în încurcătură. Li Mei? Miss Li Mei? repetă, încercând să pronunțe cât mai clar, știa că tonalitatea greșită putea fi fatală în această limbă care- ...

Chiar aveam nevoie să știu cum își ascundeau pirații comorile, dar n-am aflat mare lucru, de fapt n-am aflat nimic. Citeam cu Dan, Vittorio și Tudor cam tot ce se putea despre pirați, dacă stau bine să-mi amintesc de unde ne venise nebunia asta, nu era nici de la vreun film, nici de la vreo carte veche descoperită de Dan, el era cu cărțile vechi. În curtea lui locuia un scriitor bătrân a cărui poză am văzut-o în manualele pentru clasele mai mari, era mândru că-i era vecin și stătea de vorbă cu e ...

Rahatul răscolit mirosea exact așa, a rahat răscolit. Și exact asta o să le zică și lor când or să-l întrebe, probabil întâi Snoaba apoi el, că mirosul ăsta pe care îl simt ei când intra în curte nu este altceva decât miros de rahat de porc. Apoi o să adauge pentru el : Pesemne că ai uitat, de când n-ai mai trecut pe aici, ai uitat cum e să ai porci și găini, cum e să rânești după ei, cum e să trăiești la țară. Poate o să continue, sau poate nu, cu: Ai uitat și nu vrei să îți aduci aminte, a ...

Provocat de muzeul Literaturii să scrie o pagină despre unul dintre obiectele expuse în muzeu, Radu Aldulescu a scris povestirea de mai jos, pe care o găsiți expusă și în București Mall.

Un tip la treizeci și ceva de ani, înalt, robust, cu aspect prosper, în haine de firmă, cu o borsetă de piele ciocolatie pe șoldul stâng, prinsă cu o curelușă peste piept. Ăsta-i omul meu, mi-am spus. Străin de oraș, ca și mine, care mă împotmolisem aici de două săptămâni, așteptând, fără să știu ce. De b ...

piranesi

corporalitatea la roșu a unei clădiri începute și abandonate în 2008

pereții de cărămidă care n-o să mai fie niciodată dați cu glet

scările de beton pe care n-o să mai pună nimeni mochetă

- perspectiva infinită a romei potențiale

 

graffiti cu porc încălecați peste taguri

trei plăci de tablă sudate și văruite

băltoaca pe care n-o poți trece decât sărind cu pas mare pe trei bca-uri

- detaliile inutile ale antichităților săpate din grăd ...

Făceam dragoste în apartamentul cu vedere la Dunăre. Era un apartament cu o cameră, dar foarte spațios, într-un bloc vechi. Avea mobilă de lemn masiv înăuntru, proprietarul era un bătrânel cu gusturi alese, fost profesor universitar. Se mutase la casă, undeva în apropierea orașului. Suporta prea greu agitația citadină. L-am ales împreună. Îi spuneam "cel mai romantic apartament din oraș". Într-adevăr, era splendid când apunea soarele! Razele roșiatice încălzeau pereții, iar peisajul devenea o fo ...

Vara venise dintr-o dată, în după-amiaza în care Ranij dădea telefoane în speranța de a vinde un încărcător frontal, într-o explozie de lumină fierbinte, și oamenii ieșiseră din case trăgând cu ochiul după primii concitadini care aveau să se plimbe în tricouri și pantaloni scurți. Norvegianul admirase, cu două zile înainte, picioarele goale din blugii scurți ai femeii din fața poștei, dar era una dintre ridicolii care se grăbesc și ies înainte de timp îmbrăcați subțire, de parcă ar fi putut să p ...

În ’91, în vară, sau poate ’92, nu țin minte exact, uneori am pierderi albe de memorie, când plâng și zac și nu știu ce-am uitat.

Mă închid într-un bol imens de sticlă, dintre cele cu fulgi de zăpadă și-amintiri ce cad lin și-apoi mor pe gulerul de vulpe argintie purtat de bunica mea Miroslava - Slauca pe limba noastră - când era vie și luminoasă, în veci pururi numelui ei slavă.

Nu mai divaghez, despre o zi de vară specială vreau să povestesc când ne-a vizitat un grup de belgieni acasă, la ...

Cobori scările în spirală și mergi ascultând zgomotul făcut de șlapi, pe cărarea prăfuită care te duce la faleză. Plaja e îngustă, cu un nisip murdar, resturi de tot felul, sticle de la băieții care fac noaptea focuri aproape de mal. Între mare și blocurile înalte se întinde un mal înverzit de pământ, cu pomi tineri și bănci pe care seara stau pensionarii. După ce cureți locul de scoici și mucuri, aproape de mare, deschizi cartea și observi că, nu departe de tine, un copil aduce apă cu o găletuș ...

A Jorge Teillier

“La amistad es un pájaro

de amor con la cola cortada".

                            Jules Renard 

A esta mesa baja

la sangre de la memoria vuelta vino.

Hemos de beber como aldeanos sin apuro.

Por el puro gusto de vernos la cara

después de tanto tiempo.

Cuando pájaros jóvenes

solíamos rondar los nidales más

preciados.

A la vuelta de la esquina

nos esperaba el futuro cereal,

el aire, el vuelo.

Cua ...

– Noroiul ăsta, a spus nenea Janko în timp ce râcâia cu lama toporului pământul uscat de pe un buștean, ăsta îți omoară lanțul!

Așa-mi zicea el mereu, și uita imediat. Că mi-a zis, vreau să spun. Și mi-o repeta de fiecare dată când îi așezam un buștean mai murdar de pământ pe capră. El chiar nu putea lăsa așa ceva să i se întâmple. Cum să lase să i se strice lanțul, când fierăstrăul acela electric, împreună cu toporul cu lamă groasă, special pentru crăpat lemne, și scuterul erau toată avuția lu ...

Intrasem într‑o sală imensă, luminată de candelabre sofisticate, ca după primul pas să se cufunde în beznă totală, lăsându-mă un timp să mă acomodez cu întunericul, până când mi‑am dat seama că în centru se afla o groapă adâncă, pe marginile căreia se zăreau poteci, de‑o parte și de alta.

Te‑am văzut, imediat după ce m-ai strigat, erai dincolo de prăpastie și mă întrebai încotro aveam s‑o apuc: Spune‑mi neapărat încotro o ei! Să nu cumva să pășești, până când nu aflu în ce direcție!

Voce ta um ...

Poemele de mai jos sunt puțin cunoscute în limba română, patru dintre ele fiind chiar inedite. Scrise de Baudelaire în diverse perioade de creație, ele nu au ajuns să facă parte din corpusul canonic al versurilor poetului. Totuși, lectura lor ne dezvăluie un Baudelaire burlesc, mânuind cu perfectă nonșalanță satira mușcătoare, dedându-se unor exerciții de virtuozitate compozițională și montând mici comedii sintetice în care rolul principal în joacă limba. Este o altă față a modernității baude ...

O pată gri fără contur ca o spărtură în pelicula albă a șoselei. Încetinesc. Ninge dens, orbitor, din toate direcțiile, nori căzuți se dizolvă pe capota mașinii și pe culmile dealurilor dimprejur înecând pâlcurile de copaci, casele rare și șoseaua pustie, și în plasma asta rece numai zumzetul motorului și duruitul anvelopelor pe asfalt îmi amintesc că sunt pe drum și continuu să merg, imaginile satului se derulează pe parbriz mecanic, defazate, ca și cum aș privi un film vechi, cu niște actori î ...

Șed turcește pe podeaua goală am aprins lumânarea în poală patru pereţi sunt la fel peste tot îngheaţă vorba te socot
îţi ninge la tâmple dezgândirea să nu se întâmple
atâta lungă vreme am așteptat viitorul din trecut să cheme hoinăream la întâmplare printre odăi demolate cândva închisoare azi ne strivește cerul pieptiș în casa noastră fără de acoperiș te-ai spulbera în stele te-ai vârî-n pământ vuiet de vânt
nu-ţi afli locul n-ai vr ...

o plajă din Pacific îmi arată încă semnele,

îmi aduce aminte că m-am scufundat. puțin mai pur, puțin mai tânăr.

din loc în loc, balizele împinse de curenți, departe de ceilalți.

aceste gesturi, bunăoară pustii. cu o detentă pe care nu o voi cunoaște.

aceste gesturi

le-am petrecut singur.

pentru că din ea începe să se desprindă noua lume – proaspătă, transparentă.

prin ea se vede – se deosebesc contururile celorlalte lumi. în tranzit, deodată umane.

...

Motto: I then observed that nothing in the whole world was without its use and that the most pitiful performances were serviceable for something. (Ludvig Holberg, The Journey of Niels Klim to the World Underground)

Mă îmbolnăvisem și în fiecare zi număram firele de păr care cădeau pe prosopul alb, încă umed. Țineam pieptenele strâns și îl mișcam lent ca nu cumva să smulg fire care n-ar fi trebuit să cadă azi, le adunam apoi pe cele căzute într-un ghem pe care-l aruncam în toaletă, și îmi ...

Un zid cu graffiti.

Ana pare că iese din zid și vorbește publicului.

ANA

Ana are mere. Ana are mere. Ana are mere...

Prima propoziție pe care am învățat să o scriu la școală.

Întâi am învățat să facem bastonașe.

N-am înțeles de ce facem bastonașe.

Bastonașele sunt rele, bat copii, am zis.

Nu, a zis tovarășa învățătoare.

Bastonașele noastre sunt bune, ajută bătrânii să meargă.

Așa am învățat să fac bastonașe bune.

Apoi n-ul dintr-un bastonaș. Și m-ul. Două bastonașe lipite.

Apoi a ...

Domnul Milescu se apropie de fereastră, urmărind cu privirea porumbeii care ciuguleau grăunțe aruncate și câteva pisici care îi pândeau cu poftă. Se anunțase la buletinul meteo o zi ploioasă, dar nimic din ceea ce vedea pe geamul bucătăriei de la primul etaj nu confirma prognoza. Curaj, Fane, încă o mie și câteva zile până la pensie. Ia-uite ce zi frumosă, peste o săptămână-s Floriile…

Își șterse câteva lacrimi apărute la colțul ochiului drept, pentru că ziua aceea mai avea și altă însemnătat ...

Trionfo: Diferența de față

Articolul este denumit și sex floral, cu multe arome care pot fi utilizate ca versiune casetofonă, cu postare adecvată. Deci, când a îngenuncheat, l-a rezolvat. Mă voi și mă voi în tine. Folosiți-vă mâinile când vă bucurați de maxilar. Remorcher în junglă. Lumina soarelui poate fi și mai rea.

Trionfo: Nu atinsesem nicicând

Nu atinsesem nicicând

așa mare. Post-șoc.

Când a dat să

mare, zimțată. Am murit.

Atât de nu

doare sau, ...

Eroilor

Nu împlinisem încă 27 de ani când am văzut pentru prima dată suferința întipărită pe trupul și chipul tatălui meu. Ceea ce trăia el acum nu se compara cu câte o așchie în deget pe care i-o scoteam cu acul ascuțit și sterilizat cu spirt, când eram copil. A fost suficientă o fracțiune de secundă pentru ca scurtcircuitul să se producă în creierul meu. Tocmai ce mă pregăteam să intru în salonul de bărbați, de la etajul al șaselea al spitalului universitar, din vecinătatea stației de met ...

ies din program

din aria de acoperire

din rețeaua de fantasme a lumii

înregistrez pe repede-înainte

dragoste epuizare și conflict

vortex de mâna maicii domnului

iubire ascunsă în portfard

cu 1% baterie

totul devine o descărcare de energie

și de cuvânt

nft ((non-fungible token)

suntem

o singură imagine

în spații fără pereți

printre lanțuri

programe digitale

coduri de bare

posibilul

...

[re-amintire]

mâna ta era lângă măr

ți se vedea foarte bine brațul alb din locul în care stăteam

îmi controlam atent mușchii să nu scot vreun foșnet ceva

nu voiam să știi că aștept să te hotărăști de care parte alegi să-ți lași mâna să decidă în locul tău

nu te mai văzusem de foarte mult timp

nu mă vedeai acum

nu știai că aș fi putut să te văd atât de brusc de după un perete de sticlă și o perdea ce mai mult lăsa să se vadă decât ascundea

când er ...

Lunganul se strecară în magazin cu pași furișați, ca și cum ar merge pe o funie suspendată. E un tip înalt și slăbănog, cu brațele exagerat de lungi, până aproape de genunchi, îmbrăcat într-un costum larg, care pare că flutură pe corpul lui uscățiv, de individ care mănâncă doar lunea și joia.

Călca împrăștiat și larg, ezitant, de parc-ar păși pe ouă dinamitate, și oricând ar putea sări în aer.

Tovarășul lui, un bărbat mic, rotund, foarte brunet și transpirat, are pe el tot un costum, dar măcar ...

Gura ei bătrână râdea constant, dar nu pe bune, se vedea după ridurile radiind din colțurile gurii, iar unele cute brăzdau până și bărbia albicioasă. Buzele ei subțiri nu descriau niciodată cercuri, doar forme frânte, strâmbe, brutale. Nu era dată cu ruj, nu folosea nici machiaj și era al treilea curs la care venea cu același pulover gri. Părea o femeie de la țară plecată la piață, dar pronunța foarte exact cuvintele franțuzești și avea un arsenal greu de epuizat de expresii și fraze alambicate. ...

Marc B. și Vira T. erau îndrăgostiți unul de celălalt. Cel puțin așa pretindea fiecare. Nu poți știi niciodată ce este cu adevărat în sufletul omului. Voiau să se căsătorească. Vira urma să-i ia numele lui Marc și să devină doamna B. Erau proaspăt ieșiți de pe bâncile facultății. Marc era mai puțin optimist decât în adolescență. Vira arăta bine. Acum simțeau că viața era de partea lor.

Fiind doi tineri care aveau visuri, se subînțelege că erau și muncitori. Amândoi își petreceau zilele muncind. ...

scrisoáre

scrisori, s.f.

se referă la ceea ce au găsit când au căutat-o în buzunarele rochiei rupte

în momentul în care se ridicase pe vârfuri ca să arunce un ochi peste gard,

“reținută" fiind la granița din sud-vest. (Navighează la sintagma "Isus ca refugiat").

(Îvr.) se referă la frunze uscate cu care să îți contruiești un cuib, să crești pui zdraveni, atâta timp cât ai chef pentru ca nimănui nu-i pasă ce faci tu, sau daca iarna asta e nașpa, sau câte ...

În această versiune balcanică a filmului Thelma and Louise, eu și Marija conduceam ore-n șir, zile lungi, traversând platourile înalte, canioanele, lăsând într-o parte cascadele învolburate, trecând prin deșertul portocaliu, prin pădurile de pini visători și plopi lucitori. Mergeam pe șosele înguste ca agrafele, suspendate la sute de metri, care îți dau o amețeală de beție cu absint. Fugeam de trecutul nostru pe care distanța îl făcea, însă, mai ușor de înțeles. Ne-am retrăit copilăria, anii a ...

Cobus, scria Admistadt, a fost un orfan crescut în familia unui morar și a soției acestuia. Cei doi nu puteau avea copii. Morarul era un bărbat aspru, care se îmbăta des și nu se sfia să-și încingă atât soția, cât și pe el. Pe de altă parte, ea era o femeie delicată și iubitoare, prin urmare copilăria lui Cobus fusese împărțită între iadul creat de bărbat și raiul izvorât din dragostea femeii. Neavând o cale de mijloc, micul Cobus și-a dezvoltat un simț deosebit de ascuțit, atât al binelui, cât ...

Ține foarte bine minte ziua în care maică-sa s-a hotărât să o dea. Ziua trădării. Tocmai murise taică-su pe front, asta după ce jucase la cărți toată averea. Pământuri, cai, vite, tot. Nu a mai rămas decât casa, cu o curte mică spre stradă, cu doi trandafiri și-un cais și nucul din spate. Atât, pe asta nu a putut-o pierde, că nu era pe numele lui. Așa a spus maica, când a venit un sergent de a adus scrisoarea și ajutorul de înmormântare.

Încă de când se întorceau de la cimitir le-a făcut atente ...

Peisaj de anul trecut

De la fereastra spitalului

se văd

un automobil Škoda Fabia,

câteva bănci ruginite

și un copac înflorit.

Mașina e a unui doctor,

băncile cică sunt acolo de când lumea,

dar copacul -

- nu l-am remarcat pana acum.

L-or fi internat ieri

și probabil că-i vor da drumul

când va rămâne din nou fără flori.

*

luăm analiza din pumn, să ne lămurim,

o să doară, dar măcar știm o treabă,

cuțitul din pl ...

În gangul din fața casei se vedeau câteva mucuri de țigări, turtite cu talpa piciorului. Zoli apăsă soneria și așteptă două secunde lungi. D-l Porumb abia se trezise. Îi făcu semn să intre, iar Zoli își ținu un timp respirația. În casa d-lui Porumb mirosea ca într-un stomac balonat. 

− Câte ai adus?

USB-ul argintiu străluci o clipă printre degetele bătrâne.

 − În total 7, mormăi Zoli. Două sunt cu sex oral, restul, cu diverse...

Stickul dispăru pe jumătate în mufă, iar degetele groase ale d- ...

eu sunt unul dintre cei care

și mie îmi plac zilele de iarnă

și serile când sunetul unui capac de bere

scăpat pe o suprafață de marmură

se aude ca un segment sonor fracturat.

mă pot plimba pe străzile murdare

să dau buzna în magazine

care îmi par mereu melancolice și sadice.

și-mi par interesante

tocmai pentru că mă gândesc

că nici alții nu pot dormi ca tine

că vin cu ochii injectați să-și cumpere

un pachet de țigări și calmante de ...

Întrebând în stânga și‐n dreapta prin fundul Ferentarilor, puțin până‐n prânz ajunse. Peste gardul de scândură văruită se vedea o tufă de trandafiri din care creștea geamul unei vitrine până‐n streașina casei cu acoperișul învelit în tablă. Citi: Eledur și, dedesubt, La Gică Dei. Perdelele de doc albastru, trase, arătau îmbâcsite de praf în lumina puternică a miezului de zi. Poarta se deschisese până s‐apuce s‐o atingă, parcă sub presiunea respirației. Merse pe o alee îngustă de asfalt, umbr ...

Aura terminase de format numărul din nouă cifre, cu prefix de București. Discul se rotise în sens invers, de îndată ce fata scosese degetul arătător din spațiul cifrei trei. La celălalt capăt al firului, într-o garsonieră din Militari în care locuiau unchiul și mătușa ei, telefonul sunase de cinci ori. La al șaselea apel răspunsese o voce de femeie. Mătușa ei.

O dată pe săptămână, Aura, elevă în clasa a cincea, dicta cu voce tare, cât mai rar și cât mai clar, cuvintele de pe o listă. Erau scris ...

Veneam de la morgă și mă dureau mâinile. Liftul urca încet, cu un huruit familiar. Etajul șase, garsoniera de pe stânga, Nerva Traian. Balconul mic dădea spre Emil Gîrleanu, spre intersecția puțin câș și spre un pâlc de copaci. Vântul îi pieptăna încet, frunzele păreau valurile mării molcome, gigantice, ispititoare. Fiecare copac avea o nuanță diferită de verde, de la cel închis al arțarului, până la vernilul arbustului exotic crescut lângă mesteacăn. Voiam să am ochii suficient de ageri încât s ...

"did you try to live on your own / when you burned down the house and home? / did you stand too close to the fire? / like a liar looking for forgiveness from a stone"

greenday, "21 guns"

motto:

iubirea noastră a fost sau n-a fost, cântec fără noimă

cântat la un fluier înfundat cu câlți într-o ruină

cântec inutil printre plante cățărătoare,

șobolani și viermi alunecoși,

mers cu tălpile goale pe toate sticlele de vin sparte din lume

iubirea noastră a ...

Motto: "La maison natale est plus qu’un corps de logis, elle est un corps de songes".

"Toute enfance est fabuleuse, naturellement fabuleuse". (Gaston Bachelard)

Aleea cãtre casã nu era dreaptã, ci fãcea câteva ocoluri, respectând copacii care fuseserã plantați de mult timp acolo. O alee pietruitã, în zig-zag aproape, ca un drum care ar gândi aproape singur și ar oscila de mai multe ori înainte sã meargã mai departe.

Casa se vedea, totuși, prin verdeața abundentã, o grãdina sãlbaticã, cine ...

Privesc ochii unui pirapitinga, un pacu mai mare, probabil mort.

Stau în genunchi lângă cada din baie, baia mea care îmi povestește mucegaiuri, țin peștele de aproape un metru în brațe, miroase a Amazon, a sălbăticie, a alge, sufletul meu poate fi oriunde, ochii peștelui se trec prin ochii mei ca printr-o strecurătoare, văd cerurile Americii, mă opintesc, ridic namila, îmi scapă, trebuie să o învelesc într-un prosop, ceva, alunecă, este peștele meu mântuitor, alunec și eu, mă duc pe spate, ghem ...

M-a chemat în bucătărie, să mă asculte la istorie. Nu sunt în stare să învăț și stiu că am față de proastă când mi-e frică și mă milogesc. Ea începe calm-horror, fără să mă privească, ce bine, că-mi vine să râd. Măi fată, istoria e ca o poveste, îți plac poveștile, de ce stai ca proasta în fața cărții și nu reții nimic. Ce-i așa greu, nu știu ce-i, chiar mă întreb, înainte de-a încasa prima palmă, care doare cel mai rău. Țipă din ce în ce mai tare, răspunde măi, răspunde, zi ceva, nu te-am trimi ...

la fel de mută

mai știu și eu de ce trăiesc

de ce continui viețuirea

sub cerul toamnei

însoțită de soarele grăbit

roșu/ imens

în asfințitul/ aproape înghețat

mai știu și eu de merită

să mă mai sprijin

de înălțimile

în care lumina se arată

dimineața

sunt întrebări

ce par

îndreptățite să primească

de la cine (?)

așteptatele răspunsuri

se revarsă doar tăcerea

una la fel de mută

precum mișcarea razelor

...

Orașul ăsta e o tumoare, își spuse așteptând la semafor. Materie vie multiplicându-se celulă cu celulă, una în alta, una peste alta, răspândind o boală infecțioasă, fără nume. Cumpărase o pâine și se întorcea în apartament. Ultimul etaj, un bloc nou-nouț. Pete de vopsea pe ferestrele din casa scării, ca niște hărți incomplete ale unor lumi îndepărtate, mai bune. În jur, tot blocuri, o periferie a Moscovei post-comuniste în plin avânt imobiliar. Apartamentul era curat, spațios, dar gol, nici m ...

Ecranizare de Cristi Toporan

cu Andreea Perju, Anghel Damian, Raluca Straia, Tamara Roman

Când a sunat din nou, Catrinel a întins degetul spre reject, convinsă că n-o să răspundă, însă în ultima și infima miliardime de secundă, când arătorul aproape atinsese banda roșie a Samsungului, se răzgândi. "Ți-am spus să nu mă suni!". Vocea îi ieși cu un semiton mai sus decât intenționase. "Ți-am spus: am treabă!" Acum cuvintele veniră aproape în șoaptă, așa că Paul o întrebă l ...

Dar poștașul nu îi adusese pensia, ci factura la lumină. Deschide-o tu, Petre, spuse doamna Maria, și citește-mi totalul, doar știi că nu văd bine de aproape. După ruperea hârtiei dintr-o mișcare și parcurgerea foilor împăturite, poștașul decretă, ridicându-și chipiul - opt sute de lei. Vai de mine, de ce așa mult, întrebă doamna Maria, Poate e recalcularea, O fi, dar tot mi se pare mult, eu plătesc banii ăștia în patru luni, Știu eu ce să zic, tanti, spuse poștașul Petre înghițind în sec, mi-e ...

Se treziseră târziu, pe la prânz, după seara de Crăciun care se prelungise și la restaurant, apoi în camera în care se culcaseră și care se încălzise de nu mai putuse să respire.

—  Arzi ca focul!

Chiar că simțea că ies flăcări din ea, se făcuse roșie la față ca mărul pe care-l mâncase și care, de cât de înfiorător de dulce fusese, o făcuse să fiarbă la propriu. Un rac în suc propriu!

— Poate că ai făcut febră! Remember?

Adam râdea în hohote, cu o poftă de vorbit și de iubit din ce în ce ...

Locuiesc în zona medievală a orașului. Așa-mi place să-i zic. De fapt, nu, nu-mi place deloc, dar asta e. Strada pe care am ajuns să-mi fac casa e cuprinsă într-o peninsulă de sălbăticie de la periferie. De parcă clătita orașului ar fi dat peste o arsură lipită de fundul tigăii și nu s-a putut întinde frumos. A rămas așa, un petic de câmp, cu câteva case răzlețe, și mai multe clădiri abandonate, între cartiere compacte mai vechi sau mai noi. Fără utilități, fără lumină pe stradă, legat de restul ...

Vista

nu știi tu contextul, dar îl saluți:

de 20 de ani

poezia e trimisă

la masa copiilor.

nu și la colț, nu și la colț.

tu nu ți-i arăți, nici nu-i ai.

uite un om într-un istoric de redundanțe. ne ocolim sistematic.

uite un om care mi-a fost prieten și nu mai îmi e.

comuni, celebritățile literare, pe minimum de interacțiune,

maximum de afectare: iată cu cine mă-nsoțesc,

de la cine mă contaminez. cui scrii

*când scrii, când te ...

Poezie de dragoste

E atât de bine
să te trezești dimineața singur
și să nu trebuiască să-i spui cuiva
că-l iubești
când nu-l mai iubești.

15%

ea încearcă să obțină
chestii de la bărbați
pe care nu poate să le obțină
fiindcă nu e cu 15% mai drăguță

30 de cenți, două bilete, dragoste

mă gândeam intens la tine
am urcat în autobuz i-am dat șoferului
30 de cenți și i-am cerut două bilete
înainte să-mi da ...

Ioana

Ceea voi spune acum nu ar trebui să fie o încercare de a-mi cere iertare, ci, mai degrabă, o sforțare de a mă face înțeleasă.  La cei 73 de ani ai mei, am rămas singură, iar tăcerea țiuie prin toate ungherele casei mele. În 1968, când am început s-o construim, am vrut-o mare, încăpătoare, cu tavanuri înalte, cu verandă luminoasă. De fapt, nu știu dacă am avut de ales, căci alte câteva sute de case din sat arătau la fel: verandă, casă mare, tindă și câteva dormitoare. Acest tip de casă ...

Sâmbăta asta, vreau să termin cartea lui Salman Rushdie, Luke and the Fire of Life. Mulțimea de personaje mă face să pierd firul poveștii destul de des. Pentru o fabulă de copii, mi se pare că subiectul este mult prea stufos. Ori, se poate ca plictisul meu să fie cauzat de pauzele prea lungi pe care le-am făcut de când am început cartea. 

Alături de mine, Adam parcurge încet un album cu benzi desenate. Din timp în timp, se oprește din citit ca să se uite la mine. 

La pagina cincizeci și patr ...

Sora Ratched face toate acestea de îndeajuns de mult timp. În profesia ei, ceea ce-i diferenția pe cei cu slabe șanse de succes de cei care își ating fără greș obiectivul stă în abilitatea de a-l citi pe cel din fața ta. De a-l descoase cu grijă și a asculta ticăitul rotițelor lui. "Ascultă, ascultă bine și mergi în tandem cu ele. Mișcă-le apoi, ușor, cu grijă, către tine și acum fă-le să se ghideze după tine." Toate acestea veneau într-adevăr dintr-o afinitate îndreptată către om, empatie, poat ...

Străbat poteca în umbră și ies la strada principală, pe Mioriței. Nu cred că există stradă mai cunoscută în orașul ăsta decât strada Mioriței. Nu știu de ce e așa celebră. Nu e atât de lungă și nu sunt decât blocuri acolo. Iar în spatele acelor blocuri se află Școala Generală nr. 2, acolo unde am făcut primele 8 clase, atât eu cât și soră-mea. Traversez strada și pe partea cealaltă văd o altă amprentă de ciment, acoperită de gresie. Acolo se afla o gheretă de la care ne cumpăram dimineața cornur ...

Să nu scrii nimic de care să-ți fie rușine în clipele de supremă singurătate. Mai bine moartea, decât să trișezi ori să minți.

(Emil Cioran – Caiete)

Dragă Veronica,

Primul lucru pe care vreau să-l știi despre mine este că m-am născut din orgoliu. Părinții mei s-au cunoscut abia după ce trăiseră deja prima și adevărata iubire. Sau, dacă nu neapărat adevărată, acea iubire de care nu au uitat niciodată. Când l-a cunoscut pe tata, mama avea deja un copil, pe sora mea. Avea și un soț la a ...

O paranteză a viețuirii digitale

Ne înstrăinăm la început

ca porumbeii care zboară flușturatici

când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată

pe jos, lângă barieră.

mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului

felii verde petrol de la putregai

sau macaroane întărite ori margini de pizza.

nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer,

nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise

(e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,

...

Maestru al frumuseții, meșter al fulgului de nea, 
inventator inimitabil, 
decorator al Pământului, atât de superb & diferit de plictisitoarea Lună 
mulțumesc pentru acest cadou.

Am compus o rugăciune de dimineață pentru tine, 
conține, cu precizie, tot ce contează. 
Începe așa – Facă-se voia Ta. 
Mi-a luat două zile s-o scriu. Nu are pretenții de elocvență.

Ai venit și m-ai scos de-atâtea ori 
din anii mei disperați, fără ieșire. 
I-ai lăsat pe prietenii mei strălucitori să se ...

Era o vară fierbinte, cu temperaturi de 34 de grade Celsius la început de iunie. Deși visam din aprilie să merg în vacanță la mare, după 2 luni de căldură, eram sătulă de soare. Ajunsesem să fac și 4 dușuri pe zi, dimineța înainte să plec la job, după-amiaza, când mă întorceam de la job, seara, înainte să plec la terasă și noaptea, după ce mă întorceam de la terasă. Așa încât când a venit august, m-am hotărât să plec într-o țară cu climă răcoroasă, oricare ar fi fost aia. 

M-am uitat la știri, ...

spangen, rotterdam. nu se pune problema dacă vine apa, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine viața, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine moartea, ci când și cum se etajează. administrarea problemelor: a eșua suportabil. nu se pune problema să nu te pregătești pentru înghițire.

pentru îmbrățișarea a ce va să vină: structuri de stratificare. cel mai jos punct din parc este pentagonul plăcerii (pe o latură ai și un fragmen ...

La început i se păruse doar un tip haios și atât. Oricum, totul era prea nou, abia pătrunsese și ea în lumea adevărată, trebuia să se concentreze la atâtea lucruri noi de făcut, de aranjat în noul spațiu, de conversat în engleză, mai întâi de înțeles accentul acela imposibil (avea până și vise cu accent irlandez). Era exclus, total exclus. Imposibil. Mai bine cursurile, chiar dacă unele îngrozitor de plictisitoare, mai bine să hălăduiască aiurea prin orașul care mirosea atât de altfel: a iarbă p ...

345/sinonimele mortalității strugurilor) sms defavorizat (zile lor vorba lor lumea drogurilor

dor de clarități fiziologice uite soarele uite șuruburile zilei uite raporturile pe care le stabilește umbra cu ce ne-a obișnuit să luăm drept prezență e exact cât am lăsat să ni se întâmple de la un reper la celălalt forțările au mereu ceva trist florile presate în scopuri școlare precizează irisul vegetal care nu mai privește decât cu ochii noștri speră că nu o să-i ...

   Pe 31 decembrie 2015, Paul și Camelia erau într-un hotel din Strasbourg. Ea se dichisea de zor în baie și, din când în când, striga câte ceva, observații de-ale ei: cum i se văd porii și alunița de sub ochiul drept în oglinjoara rotundă, cum e crăpat vasul de veceu, cât de repede se murdărește chiuveta sau cum i se înroșește imediat pielea când o atinge, la care el răspundea cu un aha, îhâm, da, păi da, în timp ce-și scotea șosetele, le arunca într-un colț ca să nu le vadă ea și își lipea tăl ...