OPTm
nr.crt.

Cu timpul ajungem să tragem tare de noi, mai ales când cineva pleacă. Ajungeam aiurea, prin cartiere mărginașe, prost luminate, cartiere apatice, cafenele de prost gust. Ceva trebuia schimbat. Poziția lui, dreaptă și pală, apărea constant, ca o imagine de pe un film vechi, ușor blurată.

Pentru orice există mai tot timpul cineva care a scris ceva.

Despre asta.

Despre altceva

Despre similarități apasătoare.

Despre alții și alții și alții s-a tot scris.

Răceala din oase, monturile de fri ...

Clopotul dăngăne ascuțit chemând la liturghia de seară pe ceangăii din sat. Grămezi tropăitoare de picioare molfăie glodul cleios de pe drumul neasfaltat, bătând cărări ca două linii de șenile către sfânta biserică catolică. Pe șoseaua principală, urmele de cizme de cauciuc desenează trunchiul unui copac găunos care se lățește sub fulgii amestecați cu ploaia măruntă de început de iarnă: trunchiul gros duce până în buza bisericii, pentru ca în dreptul fiecărui birt să se desprindă câte o ramură s ...

Era întuneric, nu se vedea și nici nu se auzea nimic. Mă aflam în neant până când am reușit să aud pe cineva pășind pe mulci.

Sunt singură, mi-am spus mie însămi și am încercat să deschid ochii.

Nu am văzut nimic altceva în jurul meu decât mulci, copacii ce se aflau deasupra mea și lumina care se strecura ușor printre aceștia. M-am întrebat unde mă aflam, nu mai fusesem niciodată într-un asemenea loc. Oare mă aflam în sălbăticie? Dar nu era nimeni împrejurul meu. Și nici ciripitul păsărilor, u ...

Efluvii ale aceluiași parfum – vaporizat de unde? – străbăteau întreaga sală, aneantizând mirosul de transpirație emanat de trupurile celor care se produceau la aparate.

Flaviu Sebastian Sîrbu număra a treia rundă de abdomene pe stinghia înclinată, cu labele picioarelor fixate sub opritoarele cu burete din capătul de sus al dispozitivului de culturism. Ori de câte ori termina o cursă și expira, putea să o vadă din capul oaselor pe încasatoarea de la ghișeul înalt de lemn din stânga intrării. Fa ...

Am visat. Pe bunica o mușcase un câine. În vis m-am trezit fără să-mi pot aminti dacă bunica mai trăiește. Trăiește. Undeva la capătul orașului, încuiată în casă și fără graniță între ieri, azi și mâine. De sub pat se auzeau zgomote înfundate, ca și cum acolo și-ar fi găsit adăpost insecte gigantice care, trezite și ele, se mișcau haotic. Haotic pentru mine. Poate mișcarea lor avea un rost, alt rost.

Apoi m-am trezit iar, copleșit de neputința de a schimba cursul lucrurilor, de indiferența soa ...

Ai găsit? Ți-ai luat?

Nu, mamă, n-am găsit.

Nu-nțeleg, toată lumea găsește, Valeria a găsit, tu nu. Mâine vin cu tine.

Nu știu de ce te grăbești, mai e timp.

Era bine în casă, n-o mai ardea soarele de iulie. A lăsat să curgă apa în chiuveta din baie în timp ce se uita în oglindă. Și-a aruncat de câteva ori cu apă pe față. S-a așezat pe vine într-un colț din baie. De-o parte ușa închisă, de cealaltă, faianța coral. Privea marginea de jos a caloriferului, ar fi trebuit să șteargă praful. Valer ...

1.

Tinu se așază pe scuterașul său mic și pornește motorul. Se află în capul satului, tocmai servise două, trei pahare pentru sănătate, dar a știut că ar trebui să se oprească. La sat e normal să se bea chiar și la volan, deci, nu prea ține cont. Totuși, trebuie să fie foarte atent, nu a crescut destul ca să își poată lua permisul, iar poliția patrulează apăsat.

Niciodată nu a purtat cască, nici nu îi vede rostul. Crede că vântul care-i trece prin păr merită riscul, dar nici Tinu nu e la vârst ...

— Bună seara, îmi cer scuze, poate voiați să închideți. Nu stau mult. Am venit doar să mă rog puțin și plec. Știu, nu sunt un enoriaș al acestei biserici. De fapt, nu am o biserică la care merg. Intru rar, când și când. Atunci când sufletul e plin și dă pe afară. Uite, azi am venit fiindcă am visat un înger care avea aripile negre. Nici nu știu dacă era înger. Era un fost amic, dar avea aripi. Negre. Mi-a zis cineva să merg la o biserică să aprind o lumânare. Aveți lumânări?

Femeia mică, aproap ...

— Stați confortabil? Acum pot să vă povestesc despre crimă.

Îmi place să fac pe gazda, chiar dacă nu sunt la mine acasă. Ca acum. Ne-au adus înapoi la hotelul unde eram cazați. O casă de oaspeți peste care au adăugat un etaj. Nu poți avea mari așteptări de la un orășel aflat la marginea deșertului. Am scăpat de zăduful zilei, dar încă suntem bântuiți de căldură. M-au așezat în capul mesei faimoase, cică aici a semnat capitularea un general din Marele Război. O poveste memorabilă, sunt sigur. La ...

Inițial, începuse să sforăie ca un tractoraș. Unul din ăla micuț care începe, ușor-ușor, să urce pe miriște. Două minute mai târziu, era deja un T34 angajat deplin în bătălia de la Kursk.

Mi-am amintit de comparațiile astea astăzi, pe când îmi căzuse sub ochi, din aleatoriul netului, un fel de studiu despre sforăit – posibile cauze și remedii. Mi-am amintit cea mai sforăitoare întâmplare din viața mea!

S-a petrecut, cândva, demult, pe vremea când mergeam, vineri noaptea, la slujbele unei mănă ...

M-am așezat la birou și am deschis calculatorul. Era ora 15:22. Mi-am spus că e suficient timp. Am lansat Word-ul și am scris nici mai mult, nici mai puțin de treizeci și cinci de cuvinte.

Apoi am stat pe gânduri vreo două-trei minute. Am răsfoit puțin notițele. Aveam toate indicațiile necesare, dar am simțit că lipsește ceva. Era un gol pe care nu îl puteam vedea printre notițe. Știam că e acolo și mă vedeam cum cad în el.

În jurul meu era un vid. Am încercat să vizualizez ceea ce deja scrise ...

— Belește-l!

Țin un teleobiectiv enorm în mână. De fapt îl țin cu ambele mâini, are în jur de trei kilograme. A costat, probabil, o avere.

Raul se uită în ochii mei, își ridică mâinile și repetă:

— Belește-l! Ce, ți-e frică de scule?

Trag de timp, încă nu mi-e clar în ce registru ar trebui să continui. Să par ofensată, să ies din sală, sau să mă arunc la jugulara lui? Îmi vine să le fac pe toate trei.

— Așa, fără mânuși de dantelă?

— Exact așa!

E tot cu mâinile ridicate, seamănă cu un ...

Priveam îndelung prin fereastră, stând neclintit și nesimțitor. Mintea mea continua să rătăcească, stârnită de neliniștea zilei de ieri. Vinovăția a încercat să-și croiască drum în inima mea, dar fără succes. Eram ca de piatră. Palatul fremăta de mișcare și agitație. Nobili, servitori, chiar și țăranii din afara zidurilor castelului, toată lumea își ținea respirația și, în mijlocul acestui vârtej, simțeam cum soarta își încetinește fusul care se învârte.

Trepidare. Cred că întotdeauna mi-a urmă ...

Ne-am întâlnit fără să vrem, dar asta nu m-a făcut să mă simt mai puțin răscolit de faptul că, după atâta timp, ne-am putut vedea din nou. De data asta, privirile nu ni se mai căutau flămând. Era diferit. Mă simțeam stânjenit, deși încercam să par puternic prin indiferență, iar ea încerca același lucru afișând o falsă nepăsare, în timp ce lumea noastră se năruia atunci și acolo.

Cele câteva cuvinte pe care le-am schimbat erau îmbibate cu amarul politeții adresate cuiva care te-a sfâșiat, care ț ...

Sunt eu, Magdalena, Maria Magdalena. Știi, acea Maria a Ta.

Am așteptat mult momentul acesta, au trecut secole între noi, dar ce a fost, cine suntem, cine am devenit nu se va stinge niciodată. Timpul câteodată vindecă, dar de la fel de multe ori doar amână un destin frânt, îi prelungește agonia.

Aș fi vrut să Te mai întâlnesc o dată, să povestim ca atunci când cuvintele Tale erau pe toate buzele, când vorba Ta era cuvântul cel mai des pomenit, în umbra măslinilor sau în arșița pustietății.

D ...

Apa rece îmi curgea încet pe frunte. O doamnă, trecută de a doua tinerețe, stătea în genunchi, aplecată asupra mea. Ținea între degetele subțiri bidonul din care turna cu atenție, iar cu palma celeilalte mâini mă plesnea peste obraji. Pielea fină îi mirosea a ambră, inelele subțiri păreau două bucăți mici de smarald în lumina fierbinte a zilei de august care trecea prin plasticul albăstrui al petului. Am vrut să mă ridic, dar durerea ascuțită din șold mă ținea lipit de asfaltul încins al aleii d ...

Harfista locuia într-o odaie în formă triunghiulară ce avea în mijloc o canapea ca un melc răsucit. Acolo se așeza Harfista atunci când începea să cânte la corzile din fir de pescuit, după ce își punea mănușile din macrame prinse cu butoni de umeri. Pe degetele sale cu rizomi, Harfista nu purta niciodată vreun inel. Pereții din odaie erau tapetați cu stele de mare și frunze uscate culese direct din Cabinetul Curiozităților. Iar la întâlnirea dintre doi pereți cocârjați se găsea, într-un acvariu ...

Gust de cafea și un iPad pe masă. Imaginea perfectă a zilelor solitare în care prezența altora e binevenită.

Murmurul de voci, zgomotul produs de mașinăria de cafea și ciocnirea ușoară a paharelor la atingere trezește în mine dorul după bucuriile simple, după dorința de a privi viața stând într-o încăpere în forfotă, de a ieși din cochilia confortabilă a solitudinii.

Muzica instrumentală din fundal cu notele ei nostalgice îmi amintește de momentele demult lăsate în trecut, dar trezite ...

£9,50 – atît costă azi o oră din viața mea. știi că ai un job prost când ești plătit cu ora, când – mai mult decât orice – ți se cere timp

acum un an, eram patru generații în viață. două bunici & două stră-. ne lăudam de-o căruță de ani că imediat ce vom face copii, vom fi cinci generații în viață. de azi, mai avem doar părinții + un bunic. spuma a secat. enunțul s-a agramat. cuvântul s-a tocit. orice sursă de plăcere o căutăm nu din hedonism, ci din disperarea de a reconstitui poate ceva. b ...

Budapesta, în prezent.

"Pictorul a pus toată pasiunea pentru femeia iubită în această pânză. În culori și forme descoperim dragoste pentru pictură și devotament pentru jumătatea devenită model. A făcut-o nemuritoare, a protejat-o, a îmbrățișat în cele din urmă cel mai mare sacrificiu. Și-a dat viața pentru a-și salva soția și pânza, devenite una și...".

Așa sună o parte din textul imprimat pe o placă dreptunghiulară argintie, prinsă de peretele îmbrăcat în postav verde din Galeria de Pictu ...

Își luase obiceiul de a-și privi mâinile încă de când era mică. O fascinau, parcă aveau o voință proprie. Îi plăcea să observe și mâinile celorlalți. Oamenii vorbeau cu mâinile, se deschideau către lume sau se închideau în sine, primeau sau ofereau. Nicio altă parte a corpului uman nu i se părea la fel de expresivă, cu excepția ochilor, iar ochii erau domeniul fratelui ei. Îi plăcuse să picteze și îi realizase portretul chiar înainte să plece. Era reușit și toată familia îl lăudase, dar pe ea nu ...

Diminețile rostogolite prin ceață, dinspre linia orizontului alunecând lent spre țărm, cu soarele încă iluminând printre fâșii semitransparente de nori, erau tot ce își dorea acum. Pășea pe stabilopozi, cu pas săltat, sprinten, zgribulită, cu ochii mereu spre cer, nu spre muchiile dintre ei, știind bine că s-ar putea împiedica în orice secundă. Încă o entorsă sau fractură ți-ar mai trebui acum, nu te potolești niciodată!, auzea vocea mamei de cândva răsărind acum odată cu soarele palid, cețos, m ...

Mașina a demarat în trombă, ridicând nori de praf. Cauciucurile scârțâiau la fiecare curbă, cu același sentiment de grabă pe care îl resimțeam și eu. Sprijinindu-mi capul în palmă, priveam pierdută pe geamurile fumurii, cu ochii năpădiți de lacrimi. Din când în când, șoferul mă urmărea în oglinda retrovizoare, așteptând parcă să mă prăbușesc. Dar nu o făceam. Cu respirația întretăiată, îmi alungam lacrimile și îmi masam tâmplele. Nu îmi aduceam aminte când dormisem ultima dată. Dovadă erau cearc ...

A venit toamna, iar eu stau și îmi beau cafeaua. Singură, pe marginea lacului, să mă pierd puțin în liniștea serii. Se mai aude în depărtare serenada broaștelor, muzica din fundalul vieții mele.

Tiptil, fricoasă, se apropie o pisică, crezând că mă apucam de pescuit. Dezamăgire... asta am văzut în ochii ei micuți de chihlimbar. S-a îndepărtat, lăsându-mi spațiu și timp cu gândurile mele.

Nu am crezut că o să îmi placă aici, în pustietate, unde drumul se oprește. Nu mi-am imaginat că locul este ...

pașii pe care trebuie să-i faci nu-ți vine să-i faci. că-s așa de mici, așa îndepărtați de destinație. că încă ești un dependent de shot-uri cheap de dopamină [cheap, dar care-ți mănâncă toți banii]. & pentru că încă ești un laș, care speră că drumul afară din canale va fi pe sus, luat de un uragan nemilos & norocos, care să te prindă în vârtejul lui haotic & să te tragă afară, spre un loc mai liniștit

mi-am pierdut prezentul executând versiunile trecute ale mele. iar acuma-mi pierd prezentu ...

Intră cu Sandra de mână, ne salutară pe rând și se așezară la celălalt capăt al mesei. Își luară ceva de băut și se dădură la bârfe. Ela citea cu voce tare o postare insultătoare la adresa manifestanților din Piață. Un personaj agramat din teritoriu arunca niște rahat la comandă pe rețea. Țelină îl urmărea de mai multă vreme, se infiltrase printre prietenii din listă și din când în când îi dădea în bune cu like-uri și felicitări pentru gândirea neo-proletară. Deși nu era mare sculă, ne cam ambal ...

Profesorul ridică stickul cu două degete în aer și îl privi aproape cu scârbă.

— Ce e asta?

Studentul zâmbea calm, deși ochii îi jucau ușor neliniștiți.

— Lucrarea mea de licență.

Profesorul se aplecă peste biroul plin de hârtii, dosare, cărți și lucrări. Pentru a-l vedea pe student, se ridică din scaun. Era scund și îndesat și vraful de hârtii aproape îl acoperea.

— Și de ce mă rog, mi-o aduci așa? Ești cumva din tribul celor care își închipuie că salvează planeta dacă își obligă profesoru ...

Eram amândouă în camera ei. Mi-a cerut să îmi ridic tricoul. Și l-a ridicat și ea. În sfârșit, se întâmpla. Visul i se împlinise. Avea, într-adevăr, talia mai subțire decât a mea acum. A vorbit mult despre cuceririle ei și a băut doar apă toată după-amiaza. Când să plec, m-a rugat să iau eu pungile de pufuleți care rămăseseră neîncepute.

În drum spre casă, mi-am lăsat obrazul fierbinte să devină una cu geamul autobuzului și spațiul interior una cu amintirile proaspete ale acelei revederi, care ...

Când a văzut că-și ia telefonul de pe noptieră, a dat ochii peste cap. O reacție inutilă, desigur, fiindcă el face asta zilnic. Și tot zilnic, gestul o cam răvășește. Mai bine ar ține ochii strânși, ca să nu-i mai urmărească degetele, degetele lui frumoase, chiar așa grăsune cum sunt, să nu le mai urmărească cum se întind și apucă telefonul. E ceva infam în gestul ăsta. INFAM.

Și ea are un telefon, dar nu-l va folosi niciodată împotriva relației lor, așa cum face el, se gândește și extrage din ...

am învățat să fiu mai îngăduitor cu celelalte, fostele versiuni ale mele. acu' un an-doi am început să-mi aliniez toate aceste clone ale mele care mi-au împânzit & bântuit biografia & să le execut fără milă. să le anihilez, să le extirp cu bune & rele. că eram X & Y. găsesc azi scuze? scuze aveam și atunci. e mai ușor să execuți foste versiuni ale tale & să le pui în cârcă toată mizeria în care te afli acum, decât să faci un upgrade versiunii tale actuale, s-o iei din loc & să înoți cu viteză ...

Peste 6 săptămâni, împlinesc 30 de ani. Săptămâna viitoare se deschide Lidl-ul din Mihai Bravu; mare eveniment. Plănuiesc să mă duc cu mama la deschidere. (În orice caz, în primele zile).

De ceva vreme dau târcoale magazinului în timpul plimbării mele zilnice. Mă uit lung la stadiul lucrărilor și la grupurile de muncitori de pe șantier. Sunt curioasă, dar nu întreb pe nimeni când se va deschide.

Așteptam de mult timp, mai exact de aproape un an, să se termine renovarea. Mama nu știe cum să se ...

Dintre toate milioanele de sms-uri pe care le trimitem în fiecare zi, există un număr mic ce nu ajunge niciodată. Undeva între emițător, punctul de plecare, satelit și telefonul receptor, mesajul se rătăcește. Unele dispar direct din atmosferă și se dizolvă în infinitul universului; altele plutesc pe sub nori, altele pot provoca mici erori instrumentelor de măsurare din aeronave sau pot, în straturile inferioare ale aerului, să distorsioneze semnalele pe care păsările și insectele le percep. Alt ...

Fusese bazinul de apă care alimenta Parcul Romanescu pe timpul domniei lui Carol I. Construit să arate precum ruina unui castel medieval, era răspunsul României la stilul de arhitectură neo-gotic, care abia dacă își mai lăsa, discret, dâra de parfum peste Europa.

Anii aceia erau infuzați de romantism, prin urmare trebuie să înțelegem cuplurile care căutau, la adăpostul zidurilor crăpate și ale turnurilor cu creneluri, să topească într-un sărut toată însingurarea de lume. Unele cupluri mai timi ...

Bătrânul profesor pensionar se apropia încet de banca lui. "Banca lui" – vorba vine "banca lui", pentru că la ora asta a dimineții aproape toate băncile din parc erau libere, așa că oricare dintre ele ar fi putut fi a lui. Chiar dacă într-o dimineață și-a găsit banca ocupată, nu a făcut o criză din asta, ci s-a așezat pe alta din apropiere pentru lectura de dimineață a ziarelor. Dar banca lui preferată avea totuși un avantaj față de celelalte: era așezată cam la jumătatea aleii principale, cea c ...

De fiecare dată când umblu aiurea pe străzile de la Romană (unde am decis eu mai demult că frumusețea backgroundului începe cu tine, de fapt, și apoi cu apusul în culori aprinse), îmi amintesc ce ciudat e să mă plimb în capitala asta, unde simt că o să port legitimație de veșnic turist, și să știu că nu ești acasă, pe Rosetti. (Nu am de unde să știu dacă ești sau nu, de fapt.) Mă cuprind anxietatea și neliniștea, merg în pas alergător și mă întreb dacă la mine e problema, dacă sunt deja dependen ...

Într-o zi, decid să o iau la pas pe drumul ce se deschide în fața mea.

Încep să merg timid: drept, stâng, drept, stâng, drept, stâng… Sună oarecum ciudat, parcă nu e tocmai ritmul care trebuie, însă în viață întotdeauna mi s-a spus să încep un drum pășind cu dreptul, pentru noroc. Ce-o mai fi și cu norocul ăsta și picioarele.

Calc apăsat, vrând parcă să-mi las urma în asfaltul dur, care mă respinge. Sunt prea slabă ca să le arăt oamenilor că am pășit aici, că am existat aici, că am trăit aici. ...

​ Despre și cu M. 32(0)

Toate păreau în regulă.

Treaba stă în felul următor: printre sughițuri și plânsete, încerc să învăț să merg.

Sunt vânătăi peste tot și mă doare fundul.

Bicicleta mea mă aruncă direct cu capu-n noapte. ¨

*Același scârțâit al lanțului care-ți spune ai nevoie de somn, pune mâna și mai trage pe dreapta-n somn, leagă bicicleta undeva unde știi c-ai s-o găsești a doua zi, ia un taxi spre casă, în taxi, în timpul marii odi ...

Lângă satul sărac și lipsit de apă se întindea o livadă foarte mare. Avea apă din belșug și o mulțime de pomi fructiferi își făceau loc în livadă. Era atât de mare și de bogată în pomi fructiferi, încât nu puteai vedea dintr-o parte în cealaltă.

În urmă cu câțiva ani, boierul își împărțise pământul în parcele mici și le vânduse țăranilor, dar livada o păstrase pentru el. Pământul vândut țăranilor era pietros, abrupt și fără apă, în timp ce livada avea pământ bun și plat. Livada boierului era ce ...

În curând, vom uita cu totul de noi.

Rugăciunile nu sunt doar vorbe goale.

Libertatea este doar atunci când te predai cu totul.

În acest joc de-a implozia, nu prea exista prea mult spațiu

pentru erupție.

Uneori, să pleci este la fel de ușor ca un gest ocazional și

la fel de simplu cât să eliberezi

un lampion pe cerul nopții.

ceva adus cu tine, de care

nu ai vrut nicicum să te desparți.

Un maidan se îndepărtează, se coboară și se ridică spre nicăieri, o ma ...

Închid ochii împăcat că am protejat binele. Știu exact ce mă așteaptă. Mă așteaptă întunericul abisal și amorf, pe care îl trăiesc în fracțiunea aceea de secundă, de fiecare dată când clipesc. Pe lângă reflexia luminii în diferitele obiecte și ființe care mă înconjoară, această întunecime îmi este și ea la fel de familiară. De câte ori clipesc, de exact atâtea ori... o simt.

Acum însă, în mod cu totul neașteptat, se întâmplă exact opusul. Interiorul ploapelor îmi este inundat de mii și mii d ...

În dimineața rece de decembrie, tufele înghețate de trandafiri și de mâna-Maicii-Domnului de-abia se mai vedeau în ceața deasă. Roșul foarte stins pâlpâia în vârful tufelor, iar frunzele uscate, maronii le năpădiseră pe cele încă verzi. Griul înecăcios înghițise toată curtea, nu se mai vedea nimic la câțiva metri în față. Câte o pasăre părea că iese de nicăieri, iar casele din jur nici măcar nu se mai ghiceau. Pâcla se destrăma încet pe lângă șipcile gălbui ale gardului din față. Soarele difuz î ...

Se șterse la gură și începu să fredoneze:

– John stătea pe mal și boraaaa beția era singura stare

pe care

și-o mai putea

procuraaaaa

cocaină heroină nemaaaa! - urlă el la o Lună pe care n-o mai vedea decât în amintire. Râul îi preluă bolboroseala etilică și el își închipui râul ca pe un tovarăș de beție, care-l ajuta, îi ducea voma cât mai departe și-l spăla și-l iubea și-l iubea, da... Dâmbovița. Nicio altă evadare cu nume de femeie.

Se mângâia însă la gându ...

Deși era perioada Crăciunului, aproape întreg cartierul era cufundat într-o beznă atipică acelei perioade. Dacă în anii trecuți luminile multicolore spărgeau geamurile și se revărsau peste zăpada de afară care le amplifica, acum, totul era mut. Nici măcar luna nu se lăsa văzută și se ascundea în spatele unor nori obezi care erau pe cale să înece cartierul într-o ploaie înghețată.

Singura lumină intermitentă venea de la etajul trei al unui apartament modest, proaspăt dat în chirie. Un brăduț mic ...

"Îți scriu pentru că e singurul mod în care mă pot exprima direct, fără să-mi fie teamă de consecințe. Să sperăm că nu vei judeca aspru decizia mea și vei înțelege ce-ți voi spune. De trei ani am primit foaia cu parafa. Nici acum nu știu dacă a fost pe bune sau nu. Mi-au băgat placa cu tulburare emoțională, pe lângă alte rânduri de medicamente, cantități și intervale. Aș vrea să mă iei în seamă când îți spun că mi-am căutat-o singură, dar presimt că vei mustăci cum o faci de obicei când nu-ți co ...

Mai existau după‐amiezi când te pierdeai în faţa monitorului, privindu‐i fotografiile, apoi citeai versurile pe care i le‐ai scris, te enervai, parcă erai într‐un text absurd, ai fi vrut să mai citești conversaţiile, dar nu mai puteai, consistenţa relaţiei tale umane cu ea părea din ce în ce mai incredibilă, parcă era materia unui vis, a altui vis, culmea era că încă nu o visaseși vreodată la propriu, la cât erai de obsedat, nu‐ţi place cuvântul "obsedat", probabil deoarec ...

Aici în provincie facem câte o bucurie pe seară.

Aici creștem copiii cu covrigi și suc la cutie cu paiul.

Fluxul ăsta continuu te încarcă și te neglijează în același timp.

Scamele înserării puțin praf, toropeala plăcută a cadrelor.

Repaus.

Zăpușeala din cap.

Acasă mereu străină, mereu alta.

Noaptea era mult mai lentă ca orice mișcare de om mahmur. Nicicând nu eram mai agilă, am făcut din liniștea mea culcușul preferat acasă.

Din când în când ațipeam toropită, cuibă ...

Eu dormeam, dar nu știam că dormeam. Așa se întâmplă pe întuneric, nu știi unde ești, câteodată nu mai știi nici măcar cine ești. Tocmai coborâsem într-o vale adâncă de tot, traversam pădurea aia mare. La noi a fost mereu frica asta, că trebuie să treci de pădure ca să ajungi în altă parte. Peste tot unde te uiți e numai pădure. Și spuneți-mi voi, chiar dacă ai avea de toate, poți să stai doar acasă? Toată lumea pleacă. De mici copii ne învățau părinții ce e curajul, că dacă nici să treci pădure ...

Ecran este porecla noului nostru coleg de gașcă.

Sincer, nu credeam că vom mai primi curând pe cineva. Noi, cei șase membri vechi ai grupului, trei fete și trei băieți, eram de destul de mult timp împreună și devenisem atât de uniți încât ne consideram o familie, chiar dacă nu în sensul ei tradițional.

Magaie este cel care l-a adus.

A spus că l-a văzut în gara veche cum copia reclame pe un șervețel și i s-a părut că e suficient de ciudat ca să facă parte din clubul nostru.

Culmea e că toți ...

Pe Moș Crăciun, pe adevăratul Moș Crăciun, nu din aceia care umblă prin oraș cu cerșitul sau care sunt actori plătiți să facă figurație la serbări școlare, Alexandru nu l-a văzut niciodată. Întotdeauna găsea o scuză din asta tâmpită ca să nu vină el în persoană să dea cadouri: n-are timp moșul (normal că n-are, că se duce la ăia bogați); e bolnav, vezi și tu ce frig e; a venit, dar nu erai tu acasă (de ce nu e punctual, de ce nu vine la data stabilită?). Și se scuza moșul: eu n-am putut să vin, ...

Închid ochii împăcat că am protejat binele. Știu exact ce mă așteaptă. Mă așteaptă întunericul abisal și amorf, pe care îl trăiesc în fracțiunea aceea de secundă, de fiecare dată când clipesc. Pe lângă reflexia luminii în diferitele obiecte și ființe care mă înconjoară, această întunecime îmi este și ea la fel de familiară. De câte ori clipesc, de exact atâtea ori... o simt.

Acum însă, în mod cu totul neașteptat, se întâmplă exact opusul. Interiorul ploapelor îmi este inundat de mii și mii d ...

Vai, ce frumos e decembrie! Își zise ea sarcastic în gând dându-și ochii peste cap. Se plimba pe strada luminată în prea multe culori, cu haina de blană lungă și buzele date cu ruj roșu. Știa că așa poți să îți mai astupi golurile emoțioanale de la un timp. Și până la urmă, cine are dreptul să judece cum abordează ea perioada sărbătorilor? E o lume liberă și măcar cinismul pe care îl folosește ca mecanism de autoapărare nu face rău nimănui. Așa-i spusese și terapeuta dimineață.

După ea, dec ...

Iar am uitat să cobor jaluzeaua de la bucătărie, iar acum, că am intrat să-mi fac cafeaua, direct în ochii lui m-am uitat. De parcă un păpușar invizibil trage de un fir, iar privirea mea se îndreaptă fără să vreau spre blocul de vis-a-vis și spre balconul de la etajul 4.

Iar el stă acolo, ușor adus de spate, cu ochii strălucitori și zâmbet mulțumit, ca un instructor de programare neurolingvistică. Acum că l-am văzut, s-a dus naibii bruma mea de bună dispoziție. Parcă nici cafeaua nu-mi mai plac ...

De câteva sãptãmâni, afișele puse de administratorul scãrii, Alionte Greieruș, erau înlocuite cu altele, în care textul rãmânea în principiu același dar lipseau câteva litere din unele cuvinte. La început, toți locatarii s-au amuzat, apoi au început sã își punã întrebãri. Cel mai afectat era, desigur, autorul afișelor, domnul Greieruș, pensionar, fost profesor de matematicã, foarte riguros când era vorba de ceva ieșit din mâna lui.

De dimineațã, când a plecat spre Teatru, Zora, numitã în secre ...

Se privește în oglindă. Pântecul său protuberant, se revarsă într-o frumusețe stranie, fertilă, peste marginea lenjeriei. E un pic bombat, cineva ar putea crede, dacă ar vedea-o, că este în primele luni de sarcină. Arată așa de frumos abdomenul ei, rotund, întins, proaspăt, aproape ireal la cei 39 de ani pe care îi va împlini peste doar câteva zile. Simte o dorință nedisimulată să se atingă, să vadă că totuși carnea asta a ei e încă tare, că nu se observă urmele timpului. Dar nu îi trebuie mai m ...

Ileana e înaltă, firavă și mioapă. Tânără, dar nu în mod ostentativ, cu o moliciune a mișcărilor necalculată și cu părul lung până la mijloc. Ochii îi are verzi, albaștri sau gri, în funcție de persoanele care o descriu. Părinții ei sunt oameni cu facultate, așa că n-a putut fi altfel decât ca ei. O emoționează transparența perdelelor, trandafirii plantați de tatăl ei, și preferă plajele fără muzică, doar cu valuri. Crede că a fost un om normal până în ziua în care s-a îndrăgostit. Iubiți a mai ...

— Mă ucid temperaturile astea, spuse bătrânul în timp ce se așeză pe prima bancă liberă din parcul Crângași, punând alături cutia și plasa plină de marfă.

Bărbatul nu era chiar bătrân, iar marfa nu era chiar marfă. Dacă ne luam după datele din buletin mai avea puțin și făcea 60, dar după aspect (asta în măsura în care îi aruncai o privire cu scopul clar de a-i ghici vârsta), probabil i-ai fi dat un 65. Trecea neobservat în general, cum trec cei mai mulți oameni, în goana lor spre destinații car ...

Bârfa e chemare și nevoie de bază a omului. La fel cum un învățat simte nevoie să adune cât mai multe cunoștințe și apoi să le împărtășească prin prelegeri și pagini scrise, tipărite și răspândite, așa și restul oamenilor sunt mânați de dorința de afla și de a spune mai departe. Iar în redacția ziarului Punctul, bârfa e cel mai natural element. Atomul în jurul căruia se coagulează știri, reportaje, anchete. Ziariștii își construiesc articolele de la frânturi de informație, de la discuții purta ...

În minte ta e un câmp vizual plin de ce făceai acum cinci, cincisprezece ani, umplându-ți plămânii de aerul alocat amintirilor, cu spectacolul bogat și încet-încet al rememorării. În ceea ce privește amintirile, ele sunt, în mare parte, nedistingibile: aici jucăria preferată avea culoarea roșie, acolo albastră; aici o pereche de mâini murdare te țineau de mână ore în șir, acolo o pereche de mâini murdare erau stigmatul autoexilării. Suntem cultivatori ai amintirilor preferate. (Sau nu). Povestim ...

Înțeleg mai bine de ce oamenii au tendința să se refugieze în muncă. În primii ani credeam că o fac doar pentru bonusuri, măriri de salariu, o bătaie pe creștet, pardon, feedback pozitiv. Acum îmi dau seama că mulți alegeau să se transforme în roboței pentru că în adâncul sufletelor țipau după validare, iar cei ce nu recunoșteau nevoia de confirmare fugeau ca Ussain Bolt de probleme.

Mi-am ales prost momentul pentru asemenea revelații, dar cred că a fost o pură întâmplare. Doi colegi vorbeau d ...

"Uite că mănânc singur.", își spuse Andrei Timiș și tăie încă o bucată din file-ul de biban cu sos pesto din farfurie. "Terasa asta e un loc îmbietor." În seara aceea se număra printre invitații sărbătoririi căsătoriei lui Ovidiu Apostoaie cu Carmen. "Ăștia rămân împreună. Eu și literatura. Femeile, toate."

Scria un roman, cu mari interludii, un soi de autoficțiune în care își transforma în narațiune viața din ultimii 15 ani, cavalcadele cu prietenii, întâmplările memorabile, cuceririle amoroas ...

Ținuse acest bilet ani în șir, într-o casetă metalică, cumpărată cândva cu bomboane, o cutie ovală, cu două cununițe de trandafiri pictate pe capac. Multă vreme îl păstrase ca să-l arate prietenilor, cu orgoliul posesorului de bunătăți, gândindu-se la el ca la cea mai mare valoare trecută, prezentă și viitoare. În perioada liceului avea câțiva prieteni care veneau duminicile pe la el și care îl întrebau, așa cum se întrebă despre animalele de companie, "Ce-ți mai face Clintonul? Îl mai ai?" Se d ...

Ce bine că e duminică. Ce bine că dormi târziu. Am timp să fac eu pâinea cu unt azi. Și ceaiul rusesc. Nu-ți place să-i zic așa. "Bunica ta ought to know better." Prăjesc patru felii. Trei tu, și una pentru mine. Las untul să se topească. Pun sare. Multă sare. Fără zahăr în ceai. Tu îl bei fierbinte. Noroc că avem tavă, altfel cum era să ți-l aduc.

—Ninge!

—If I never see snow again, it will still be too soon.

Dar noi aici stăm, iar tu ai să vezi zăpadă cât timp o s-o văd și eu, nu-i așa ...

Reveria este atunci când, uitându-te în jur, ai brusc senzația că copilăria durează toată viață. Cred că prima reverie pe care am putut-o localiza în mediul înconjurător a avut de-a face cu ceva atât de banal precum o conservă. Da, da, o conservă.

Când eram mic, în familia mea conservele erau o raritate. Doar cele cu bulion își găseau locul pe rafturile din bucătărie. Nu și cele cu mâncare. Erau anii 90, o perioadă, după cum știți, dificilă, plină de traume financiare, dar din ce aveam, din ce ...

Merse din nou o bună bucată de vreme, dar la un moment dat își dădu seama că se rătăcise, și nici nu cunoștea zona în care ajunsese. Deși nu se vedeau semnele că ar fi nimerit într-un cartier mai bogat, atmosfera se schimbase pe nesimțite. Aici nu mai erau patrule de bărbați cu barbă de trei zile, ochi roșii de oboseală și de stres și hotărâre nestrămutată de a-și apăra colțul de stradă, ci mai degrabă zonarzi fumători de diverse, băutori din sticle trecute din m ...

Like Someone In Love

2012 Not rated 1h49m

Drama

In Tokyo, a young sex worker develops an unexpected connection with a widower over a period of two days.

Domnul Yasushi Inoue, redactorul revistei Clubul Vânătorului Japonez, m-a rugat să scriu o recenzie despre Like Someone In Love. Bun, am înțeles că trebuie să scriu cam orice visează el noaptea, dar am încercat să-i explic că nu am mai scris niciodată o recenzie. Știam cât de neînduplecat este, așa că l-am rugat măcar să mă aj ...

just a flawless day

chaos smiles and tears rain

blood flows minutes too

why do you die

wouldn’t you rather lie

say you’re still a fly

pay somebody else

play another life

be a spoon

Dintre băncile lungi și prăfuite de la UNATC se auzea zgomotul strident al agitației studenților. În fața catedrei, fără să se uite în amfiteatru, stătea un bărbat cu părul lung până la umeri, gri pe alocuri, cu un pulover negru, subțire, traversat de o dungă albă pe piept. Ci ...

Am atâta ură acumulată, încât mi-e frică. Nu știu de unde sau către ce se va ajunge, dar simt o dorință turbată de a face rău. Și aș face. Aș sparge seturi întregi de farfurii și aș buși orice om care ar avea tupeul să mă privească în vreun fel care să nu-mi convină. Mă enervează până și simplul fapt că cineva are impertinența să mă contrazică. Nu suport. În sinea mea sunt conștient că greșesc și că tre’ să-i ascult și să-i accept. Dar nu mai pot! Nu sunt cel mai bun om de pe pământ, știu asta, ...

— Bună ziua, vă rog, aș vrea să cumpăr un vis.

Bătrânul negustor o privi calm pe femeia din fața sa. Încă îi mai cântărea, din obișnuință, pe cei ce-i treceau pragul.

Cel puțin nu era o adolescentă. Obosise oarecum de graba – da, i-ar zice mai repede grabă, decât superficialitate – celor tineri. El trata pe oricine și de fiecare dată foarte serios, deși nu mai avea demult magazinul uriaș, mustind de visuri, de la început. Nimeni nu-i luase locul în comerțul respectiv și bătrânul știa asta – nu ...

Raluca de Soleil este artistx interdisciplinarx, scrie despre nebunie, queerness și interconectare. Poeziile lor sunt reacții creative la muzică, film și spectacol și intenționează să ofere un spațiu sigur pentru abordări intuitive asupra vindecării traumei. Își imaginează, învață despre și încearcă să practice alternative aboliționiste și intersecționale la sistemele de oprimare care locuiesc în mințile noastre și le împiedică să evolueze. Este autoarea volumului de poezii *Adulthood is a lif ...

La masa verde de plastic din fața frizeriei din orașul lor micuț, stăteam pe două scaune gemene din același material urât atât de tare, ca într-un film prost cu buget redus în care recuzita și personajele pare că s-au luat la mâna a doua sau mai degrabă a șaptea. Era un soare sufocant, în caz că sentimentele nu ne erau suficient de în gât și plămânii nu ar fi avut nevoie de o cantitate în plus de aer, că de obicei ne respiram reciproc. Dar acum era diferit și distanța se accentuase cu timpul, pe ...

În noaptea aceea n-a mai dormit nimeni. Mă sufocau lacrimile, reținute cât puteam. Căutam un strop de aer, în dreptul ușii. Larissa era lângă mine, stârnind interesul temnicerilor noștri:

— Parcă nu cu fătuci ca ele purta împăratul război! l-am auzit pe unul dintre cei doi soldați austrieci care ne păzeau, comentând în limba mea maternă.

— Asta nici mie nu-mi place, Vasile, îi răspunse celălalt.

— Nici cu voi nu mi-e rușine! am intervenit eu. În loc să vă luptați cu turcul, de-l aveți în sp ...

Poul Lynggaard Damgaard (n. 1977) este un poet danez care locuiește în Aarhus, Danemarca. Din 2012, numele său este legat de Hald Hovedgaard, Centrul Danez pentru Scriitori și Traducători. Este membru al Societății sciitorilor danezi. Textele sale au fost publicate în diverse reviste și antologii internaționale. A participat la mai multe festivaluri internaționale de poezie din Europa (International Poetry Festival, "Ditët e Naimit", Edition XXI, 2017, Tetovë, Macedonia, "Orpheus", Internati ...

Între "Rușine!", "Rușine să-i fie!" sau "Nu i-ar fi rușine!" și "Fără de rușine!" ori "N-are pic de rușine!" este o diferență de cantitate de nuanță. Opinia publică o sancționează ori de câte ori se poziționează într-o instanță care dă verdicte și pune note la purtare. Este vorba mai cu seamă despre rușinea pe care oamenii educați, civilizați sau cu bun simț o resimt drept absentă în exprimările nepotrivite și jenante ale celor care duc lipsă de rușine.

Dar, firește, mai există și un ...

Recunoșteam clădiri, reclame, magazine, cafeneaua din colț, unde mă opream uneori, însă trotuarele rămâneau goale, pe carosabil nu trecea nicio mașină. Orașul arăta prea pustiu, chiar pentru primii zori. Mergeam repede, ascultând liniștea nefirească și un presentiment vag se trezea, creștea în mine. Curând, ceva avea să se întâmple.

Ceva foarte rău.

Întâi, am auzit clincănitul de gheare pe pavaj. Cineva își plimba câinele... Nu te uita, nu întoarce capul. Am grăbit pasul, însă sunetul n ...

la masa de Crăciun, mama lui îmi spune o poveste despre cum, atunci când avea opt ani, el a găsit un fluture cu o aripă ruptă. îmi spune despre cum i-a plăcut atât de mult încât l-a luat în mâini, l-a ținut ascuns (în siguranță) la pieptul lui și l-a păstrat într-un borcan. îmi spune despre cum a sunat la un veterinar și a urmat instrucțiunile, i-a tăiat și cealaltă aripă – ca să fie egale. mi-aș dori să-i pot explica băiețelului ăla de opt ani că o cușcă formată din mâini blânde este tot o cușc ...

Premieră absolută

Moussa șovăi puțin înainte de a-i întinde vânzătorului bancnotele uzate. Nu exista benzinărie în sat, de fapt doar în capitală erau câteva, în rest oamenii cumpărau de la un nene care aducea cu cisterna și vindea apoi la sticlă, direct din bătătură. Venise împingând de scuter, așa cum o făceau și alții, și avu ceva de furcă până-l făcu să pornească. Drumul spre marele oraș era plin de gropi, dar destul de liber. Doar țărâna roșie stârnită de vânt îl orbi de câteva ori. ...

Era noaptea solstițiului de iarnă. Pe fundul mării, peștoaica bătrână își strânsese cei doisprezece mii de copii și nepoți în jurul ei și le spunea povestea:

"A fost odată ca niciodată. A fost un peștișor negru care trăia cu mama lui într-un pârâu. Acest pârâu izvora din peretele muntelui, iar apoi se vărsa într-o cascadă. Casa peștișorului negru și a mamei lui se găsea după o stâncă mare, sub o streașină de verdeață și mușchi. Noaptea, dormeau amândoi sub streașina verde. Peștișorul negru își ...

Îmi amintesc și acum dimineața ploioasă de septembrie în care am pășit pentru a nu știu câta oară peste pragul mânjit cu noroi, o scândură lată de două palme, ce mi se părea că ține loc de vamă între lumea de afară și hărmălaia care nu se sfârșea niciodată în cârciuma lui Bebe Măcel. Nu plăteam niciun bănuț la intrare, dar nici nu mi se cerea socoteală atunci când voiam să plec. Am încercat să inspir cât mai puțin din aerul acela cenușiu, un melanj dintre fumul ieșit din țigări de contrabandă și ...

— În momentul în care am aprins țigara invers, mi-am dat seama că sacul ăla rupt de gunoi întins pe acoperiș nu ar fi putut niciodată substitui impermeabilitatea unei țigle. La fel și cu tine. Mă rog, cu mine. Degeaba încercam să pătrund părțile ascunse, să mi se pară că înțeleg mecanismele unui ceva ce nu reușisem vreodată să definesc, era doar un căcat învelit în foiță de aur. Păcălea? Da. Atrăgea? Da. Ce se întâmpla mai departe puteai afla doar dacă atingerea depășea cu puțin presiunea unui f ...

Tastez primele litere. Înainte de acest "tastez primele litere" era doar o pagină albă la care mă holbez deja de vreo jumătate de oră, fără să-mi vină vreo idee. Nu știu ce va urma. Ar trebui să-mi scriu gândurile. Și le scriu. Mă gândesc pentru cine scriu. Pentru tine? Tu te întrebi acum dacă "pentru tine" se referă chiar la tine, cititorul, editorul? Oricum ar fi, povestea a început.

Deci uite care-i treaba. Ar trebui să existe un cimitir al poveștilor neterminate, nu crezi? Să mergem acolo ș ...

Ne-am întâlnit într-o campanie electorală în urmă cu zece ani. În fapt, nici nu mi-era foarte clar ce căutam acolo. Eram singur și m-am băgat mai mult din curiozitate. Conta ideea că, poate, cunosc pe cineva. Era un mix de implicare civică și socializare. Alții merg la dansuri latino sau la cenacluri literare. Ori stau și frunzăresc înfrigurați tot soiul de site-uri de matrimoniale, populate acum de aplicații de inteligență artificială, fără o persoană reală în spate. Aveam atunci un blog renumi ...

— Hai să mergem în cimitir! Ne suim în mașină și în cinci minute ajungem!

— Dar nu vreau, mi se pare o idee stupidă! Și ar putea să ne vadă cineva...

— Cine naiba vine acolo la 2 noaptea? Ai văzut tu oameni dornici de morminte la ora asta?

— Sincer, nu cred că e dornic vreun om vreodată de moarte ori de cimitire! Nu îți înțeleg obsesia asta deloc! Să o lăsăm baltă!

— Nu, eu vreau să fie totul autentic. Vreau realitate crudă, vreau să șochez. Arta nu trebuie să fie logică. Trebuie să fie cât ...

Așadar, o întâmplare care m-a umplut de jenă? Păi, să vă povestesc una...

Trebuia să te duci pe chei și să sari în Dunăre făcând "bomba" cu genunchii la piept; dacă te ținea curajul, o comiteai de pe macaraua portuară. Trebuia să plonjezi de pe bac. Trebuia să te duci cât mai mult în larg, acolo unde domneau vârtejurile. Cam astea erau "legile hormonale" ale verilor la Brăila. Dacă erai băiat și nu te țineau balamalele pentru aceste activități de kamikaze, riscai să acumulezi niște frustrări. ...

Părea un joc de copii. Și, într-un fel, chiar era. Se inspiraseră din romanele de spionaj, acolo unde cei care doreau să ia legătura lăsau mesaje codate în locuri publice. O dungă cu creta pe a treia bancă de pe aleea cu castani, o piatră lăsată pe pervazul casei părăsite de la marginea străzii, sau orice alt detaliu care pentru ceilalți oameni ar fi trecut neobservat, dar pentru ei însemna că trebuie să vorbească.

Desigur, ar fi putut să vorbească la telefon. Dar se fereau să nu știe ai lor. I ...

Doi bărbați săraci, amândoi îmbrăcați cu haine puține și ponosite, tremurau în gerul iernii. Unul dintre cei doi l-a întrebat pe celălalt: Și ție ți-e frig?

Al doilea bărbat, căruia îi clănțăneau dinții de ger, i-a răspuns: Da... Dacă aș muri ar fi mai bine decât să tremur în halul ăsta... Dar tu amice?

Primul bărbat sărac i-a răspuns: Da... Simt că, încet încet, îmi îngheață sângele.

Apoi, fără să mai stea pe gânduri, s-a dezbrăcat și hainele lui i le-a dat celuilalt bărbat. Apoi i-a sp ...

A venit primăvara, Duduțule! Am văzut pământul proaspăt cum se umflă ca un pântec din loc în loc și primul gând care mi-a trecut prin minte a fost că s-au trezit râmele și te așteaptă să le scoți din pământ. Când m-am apropiat de grădină, mi-am dat seama că nu era nicio râmă acolo: bulbii de zambilă crăpaseră și ieșeau lacomi la lumină. Se încălzește afară și-or să crească repejor tijele lor lungi, aplecate sub greutatea bobocilor strânși știulete. E soiul bun, de zambilă bătută, frumoasă, pe ca ...

Dan se așază pe partea cealaltă a mesei unde mușamaua galben-ocru cu trandafiri roz spălăcit era deja tocită. În bucătărie era cald, mijloc de iulie, perdeaua de la fereastră flutura de la toate ușile deschise, mama prăjea a doua porție de cartofi noi, iar eu mă topeam de căldură.

Îmi trăsesem reiații negri și o maletă pe mine și n-ar fi reușit nimeni pe lume să mă facă să-mi schimb outfitul. Mă enerva pălăvrăgeala lor, dar știam bine că dacă Dan e la noi, mă va lăsa să stau mai mult în oraș.

...

Ieșim din bloc cu mătușa. Fiecare ține în mână o plasă. Sunt din rafie, țin la greu. Te poți baza pe o plasă de rafie. Avem kilogramele de carne congelată bocnă să țină până la București, nu doar cea cumpărată cu noaptea-n cap. În frigiderul noastru și al vecinei de la patru, am adunat carne pentru mătușa. De la cozi, de la vecina de la etajul 2 care aduce carne de la Comtim, a mai cumpărat și mama de la sârboiacele de la lucru. Mai avem în plase marfă cumpărată de la sârbii care vin chiar ...

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost un bărbat tare ghinionist; pe orice punea mâna îi mergea prost și nu-i reușea. Până într-o zi, când și-a spus: "Gata! Așa nu mai merge, nu mai pot să stau și să mă uit cum toate îmi merg prost. Trebuie să plec și să-mi găsesc Norocul, să-l întreb când vine și rândul meu. Trebuie să găsesc o cale de ieșire din toate nevoile astea."

Bărbatul a pornit la drum. A mers până a întâlnit un lup. Lupul i-a tăiat calea și l-a întrebat: " ...

Acțiune și reacțiune. Forța patimii pe care am pus-o în jocul de ruletă a declanșat o forță la fel de puternică, dar de sens opus. Contraofensiva ruletei și rezultatul ei: eșecul, ratarea, ruina. Acțiune și reacțiune. 

Ziua de aprilie era senină și liniștită. De undeva de sus, în stânga băncii pe care stăteam, razele soarelui se cerneau printre petalele magnoliilor proaspăt înflorite. Era bine că adia și vântul, fiindcă parfumul florilor împrăștia astfel mirosul trupului meu. Nu apucasem să mă ...

\1. Într-o seară fără direcție

Lipsit de orice talent în lumea asta muritoare, stăteam într-o seară la Control pe terasă, cu nasul înfundat în băutură, când aud dinspre masa lui Marcu pe cineva strigând faux iritat, nervos și nu prea:

— OK, păi și atunci ce faceți cu milenara misoginie gay? Cum rezolvați misoginia milenară venită dinspre comunitate?

Foarte ok, foarte usual, mi-am spus, mna, seară în mijlocul Bucureștiului, ce să faci,  ai conflict meniniști vs. feministe.

*Într-adevăr, ...

Durerea de spate apăruse din nou, precum o multitudine de cuie care încercau să pătrundă cât mai adânc în coloana vertebrală. La început se insinuase discret, aproape imperceptibil, era mai mult ca o stare de agitație, se trezise pentru că undeva, în exterior, departe, exista o nepotrivire, ceva era în locul nepotrivit. Apoi, disconfortul se transformase într-o durere suportabilă, credea că e din vina poziției necorespunzătoare, trecuseră deja 3 ani de când își impusese dormitul pe spate. Una di ...

*În ziua în care o groapă din asfalt a împlinit un an, câțiva tineri au sărbătorit-o ca pe o ființă imaculată: cu preștiință și fast cumințit. Adevărul e că până la vârsta de 1 an, nimănui nu i se poate găsi vreo vină. I-au adus flori, au turnat o sticlă de șampanie pe gâtul gropiței de 1 an și au aprins chiar și câteva artificii. Foarte probabil, i-au cântat "La mulți ani". Tot atunci, ca să marcheze ceremonios momentul – mult mai important în micile lor istorii decât în istoria deja zbuciu ...

Sunt talentul care apăsa cândva pe umerii lui Roger. Odată cu lăsarea serii s-a trezit cu mintea destul de limpede ca să înțeleagă enormitatea circumstanțelor în care se afla: se împlineau trei zile de când fusese închis într-o celulă de trei pe patru metri cu pat, chiuvetă și cearșafuri albe și nu mai putea citi. În fiecare seară, o asistentă corpolentă îl escorta la coada în capătul căreia se distribuiau pastilele, unde Roger se înșiruia prudent alături de alți 20 – 25 de camarazi și apoi îngh ...

Fuga de realitate

ba încă și mai departe fuga de imaginație,

mai departe decât toate, fuga de tine însuți,

fuga dinaintea fugii, exilul 

lipsit de apă și cuvinte, pierderea

de bunăvoie a iubirii și amintirii,

ecoul

care nu mai corespunde strigătului și acesta sună confuz,

mâna se preface într-una uriașă și dispare

informă, toate gesturile până la urmă imposibile,

dacă nu inutile,

lipsa de necesitate a cântecului, ștergerea 

culorii, nici braț mișcându-se, nici unghie care crește. ...

Frunzele noastre s-au transformat peste noapte în bucăți de hârtie. După ploaia din dimineața aceea, pe foi au apărut chipurile unor ființe pe care, până atunci, eram obișnuiți să le privim de sus. Din acea zi, oamenii s-au adunat în jurul trunchiurilor noastre, în parcuri, în grădini, pe marginea șoselelor, în cimitire, în pădurile de lângă marile orașe și au început să urle de fericire. În bătaia vântului din acea primă zi de toamnă, noile noastre frunze foșneau electrizate, amintind de râsete ...

— Ce-ți place să faci cel mai mult?

— Îmi place să trag de fiare, de bestiile din cuvinte.

anonim

Colțarul era în așteptarea asistentei care trebuia să-i dea verdictul: avea sau nu sindromul Cotard. Sperase într-o genealogie aleasă, cu lemn Mpingo adus din Africa, îmbrăcat în pânză cu elemente decorative din Mexicul precolumbian, cu ladă pentru depozitare, toate astea simțea că îi dispar, pur și simplu. Asistenta întârzia. Ahora bien, este una dintre acele zile, știți voi, î ...

O țineam strâns de mâna prin mănușile groase, veneam nu mai știu de unde, înghețasem rău și abia așteptam să mă bag în pat, sub două plăpumi, să mă încălzesc. 

Nu era țipenie de om în spatele blocului, zăpada trosnea sub cizmulițele mele cu talpa subțire și eu simțeam în aerul rece ceva nelămurit, periculos, alimentat și de întunericul de afară și de lipsa iluminatului public.

 Nu-mi plăcea să pun mâna pe mânerul înghețat al ușii grele cu geam securit din spate, dar nu aveam ce să fac, mama av ...

Mona are o ezitare înainte de a chema liftul care se pare că e undeva pe la etajul zece. Se uită în spate. Nimeni. Își potrivește cu grijă geanta pe umăr urmărind zgomotul cablurilor de la lift. Se mai uită o dată în urmă. E stresată, poate doar foarte obosită, are senzația dezagreabilă că o urmărește cineva din întuneric. Inima începe să-i bată mai accelerat ca de obicei, ar da orice să fie acum în casă. În sfârșit liftul ajunge. În clipa când pune mâna pe ușă e îmbrâncită cu brutalitate din sp ...

Alerga în spatele ei, pe aleea pietonală ce ducea spre piața centrală. Trecuse de ora opt, soarele oscilase puțin între cele două coline, deasupra lacului, apoi se lăsase pe-o parte, spre vest, pe jumătate adormit. Dacă se grăbeau puțin, aveau să-l găsească, precum în atâtea alte seri, prins în stufărișul mocirlos de pe lacul cel mic. O privea protector, alergând mereu către ea, în ritmul impus de pașii ei. Pe podul care traversa lacul cel mare s-au intersectat cu un lung alai de bicicliști, apa ...

Pe când încă mai erai în căutarea perfecțiunii, la capătul podului cel vechi de la Cernavodă, dinspre halta Dunărea, în noaptea aceea când ai dormit în post, printre altele, ai visat-o pe fetișcana de care ai fost îndrăgostit de prin a șaptea sau a opta până prin clasa a zecea, dacă nu și mai mult.

Făceați dragoste, deși este un fel de a spune, deoarece nu vă mișcați în niciun fel, erați doar îmbrățișați, goi pușcă, amândoi în poziția lotus.

Levitați așa, învârtindu-vă ușor, chiar printre s ...

Am 55 de ani. Sunt pensionar. Pe caz de boală. Cardiac. Am și diabet, sunt insulino-dependent. În urmă cu mai bine de zece ani am suferit o intervenție pe cord deschis cu un nume sofisticat, dublu bypass. Țin minte că mi-au spus medicii că jumătate de inimă era uscată, ca o scoarță de copac, în timp ce cealaltă era moale, dar prea moale, mai fragilă decât este normal pentru o inimă. O inimă sănătoasă duce mult, e puternică, mai puternică decât ar crede majoritatea. Pe atunci soția mea trăia și e ...

Sânzienele vin, își fac simțită prezența în viața noastră, la trei zile după cea mai lungă zi din an, aflată sub semnul focului, al Soarelui. Sunt entități ce plutesc în aer, iubitoare, luminoase, benefice omului, aducătoare de fertilitate culturilor vegetale și femeilor căsătorite, tămăduitoare ale bolilor și suferințelor trupești și sufletești.

De-a lungul timpului, am simțit pe propria-mi piele impulsul regenerator indus de Sânziene. Se spune, pe bună dreptate, că în noaptea de Sânziene ...

Era un bloc mic și nou într-o poziție pe care n-o înțelegeam, pe o stradă îngustă al cărei nume m-a atras imediat. Închiriaserăm două studiouri pentru o săptămână: hol – holișor adică, baie, mai mult holișor și, când am ajuns în living, m-am oprit pentru că am dat de televizor. Apăsarea butonului de pornit televizorul era de fiecare dată un moment extrem de important oriunde ajungeam pentru că făcea legătura cu alte locuri și cu alte gesturi.

R. dezinfecta cu spirt tot ce găsea, M. și T. erau î ...

You do not have to be good.

You do not have to walk on your knees

for a hundred miles through the desert repenting.

You only have to let the soft animal of your body

love what it loves.

Tell me about despair, yours, and I will tell you mine.

Meanwhile the world goes on.

Meanwhile the sun and the clear pebbles of the rain

are moving across the landscapes,

over the prairies and the deep trees,

the mountains and the rivers.

Meanwhile the wild geese, hig ...

Maria Filimon, de pe str. Nicolae Vicol, lua cu ea un spray paralizant ori de câte ori ieșea noaptea ca să-și plimbe dalmațianul. Ținea tubul în mână ca pe-un tăiș pregătit de atac. Adocian observase detaliul de la câțiva metri distanță, din mașina cu geamuri fumurii pe care o închiria ocazional pentru serile de supraveghere (ori pentru diminețile de supraveghere, preferatele lui, datorită clarității detaliilor în atitudinea destinatarelor și, per total, a ușurinței filajului). Pitit pe scaun ...

Până la mașină nu erau mai mult de zece metri, dar frigul îi intrase deja în oase. Își frecă mâinile, înjură scurt și așteptă să se încălzească. Prea devreme pentru muzică, avea chef de o țigară. Rujul uitat de nevastă-sa pe bord țipă nu, un zâmbet malițios apăru la fel de repede ca bricheta din buzunarul interior. În mașină se auzea cum hârtia ardea ușor, fumul inspecta fiecare colț. Crăpă un pic geamul și plecă spre aeroport.

Spera ca americanul de la compania Weinstein să nu fie un înfumurat ...

1

Răcoarea din bloc îl învălui ca și când ar fi intrat într-o peșteră. Era ora la care bătrânele își făceau siesta. Și tăblița de la parter cu mesajul PĂSTRAȚI LINIȘTEA îi dădea mereu senzația că trăia într-un templu al vrăjitoarelor și că un zgomot mai puternic ar fi putut dezlănțui fulgere și blesteme, gremlini și cranii zburătoare.

I se spunea Libanezu', avea treișpe ani și tocmai îi aburise pe niște puștani mai mici că le va arăta ceva paranormal: cei trei sâni ai maică-sii, care trăgea ...

Ideea cu filmul mi-a venit într-o seară, când pierdeam vremea pe Facebook. Am aflat că la Dracula Film Festival există o secțiune a concursului dedicată filmelor făcute cu telefonul. Da, exact așa, "cu telefonul". Adică, m-am gândit, caută fix amatori cu ceva cunoștințe de bază și cu idei.

Păi n-am eu idei?

— Coa, i-am zis a doua zi la școală lui Damian, lasă tu căcatul ăla de TikTok, că pe tine nu te urmărește nici dracu, e aplicație pentru pizde, și hai să facem ceva ca lumea!

— Am cinci su ...

În dimineața asta Babornița s-a întors de la piață devreme, când eu abia făcusem ochi. Mergea ca un tanc cu bateriile aproape terminate, oprindu-se din când în când și pornind vitejește de fiecare dată ca și cum i-ar fi dat cineva un șut în fund. E grasă, îmbrăcată, iarnă-vară, cu-un halat verde, peste o grămadă de țolobeturi care ies în valuri, una dintr-alta, până la colanții negri, priponiți de călcâiele lătărețe care bat tălpile unor papuci vomitați de vreun container de gunoi. Babornița chi ...

Și în sfârșit trecem acum la domeniul morții,

care operează ca un escadron, o paranteză deschisă,

un paragraf și o cheie, o mână mare și o diereză; 

pentru care pupitru asirian? pentru care amvon creștin,

bătaia puternică a mobilierului vandal

sau, mult mai slab, accentul retras la începutul cuvântului?

Pentru a se încheia mâine într-o reprezentare falică,

în diabet și în oala albă de noapte,

într-o față geometrică, în defunct,

pentru asta devi ...

I

Cele trei proiecții antropomorfe îndoite de la mijloc care ridicau baroasele deasupra capetelor și le prăvăleau icnind în lumina anemică strecurată prin cadrele ferestrelor fără geam te-ar fi putut trimite cu gândul la niște căutători de comori din incinta vreunei zidiri arhaice, cu atât mai mult cu cât vastul spațiu dezafectat care găzduise cândva animale, apăsător și întunecos, părea o construcție mitică abia descoperită în inima vreunei jungle sau în morena cine știe cărui ghețar mil ...

Născut dintr-o femeie cu șerpi la picioare

Adesea Antonie Varitz vorbea singur. Cu voce tare. Ca acum, în una din multele încăperi spațioase ale imobilului său, imaginându-și că era ghidul unei cete de admiratori, cărora le făcea un tur al casei memoriale a reputatului chirurg Antonie Varitz, poreclit "Imperatorul".

Le prezenta o colecție:

– Bisturiul, foarfeca angulată, fierăstrăul Gigli, dalta, ciupitorul de os, dermatomul, depărtătorul Kocher, portacele.

Aruncându- ...

Prințesa nu era tocmai o prințesă ca în povești. Nu avea rochie lungă cu crinolină, nu avea o coroană cu diamante și nici nu trăia la o curte cu alai și servitori și treburi dintr-astea foarte nobile și regale. În schimb, avea sânge albastru. Pentru că strămoșii ei, cândva, au fost prinți și voievozi. Numai că scăpătaseră și pierduseră tot, iar prințesa ajunsese o fată obișnuită, în blugi și adidași, care muncea de la nouă la cinci în fiecare zi, de luni până vineri, uneori și sâmbăta. Plătea fa ...

Că veni vorba de patronul fiică-sii, Bănel, da, bătrânul îl știe din tinerețe. Prieteni și colegi la Fabrica de Ulei, da, Bănel magazioner la silozuri, cu creionul chimic după ureche și carnet în buzunarul de la piept al halatului, încă de atunci priceput, destupat la cap, lucra cu acte, intrări, ieșiri, devize, în timp ce Vasile lucra mai ales cu cârca, pe banda transportoare... Și țața Tudora cu ce se ocupa? întreabă Carol într-o doară și este lămurit numaidecât: Io, maică, treizeci de ani bă ...

Pentru mătușa Stănica, de fapt o soră a bunicii dinspre mamăăă, ce cozonaci mai făceaaa, "creația" cozonacilor era o chestiune de onoare! Mari, pufoși, săltăreți, cu umplutură de nucă, cacao, rahat, stafide, poate și esență de rom, deși de asta nu mai sunt sigur, ce mai, buni ca pâinea lui Dumnezeu, care trebuie să fi fost sau să fie… tot cozonacul!

Dumnezeu vorbește cu fiecare în felul său! Cu mine, prin intermediul filmelor, cu tanti Stănica prin intermediul cozonacilor!

De Paște, trei carti ...

Ca să înțelegi mai bine de ce am făcut alegerile pe care le-am făcut, trebuie să-ți spun că eram un tânăr mai fraged decât ești dumneata acum, abia trecut de primul sfert de veac al vieții sale, când mi-am părăsit țara. Ce experiență de viață puteam să am, când toată tinerețea mi-o petrecusem într-un stat comunist, în care totul era planificat pentru individ, iar deciziile sale aveau valoare pur formală? Ce știam eu despre tehnica de a te vinde la angajare, de exemplu, pe care voi, cei de astăzi ...

Ori de câte ori trec pe la pivnițele Hanului Zlătari, mă-ntâlnesc și cu fantoma unui manf,  dând pinteni ca nebunul. Sunt multe locuri în București pe unde flutură subțire fumul de masala si umbra câte unui șal de Stambul. Dar nimic nu se compară cu acest manaf, care păzește intrarea spre Lipscani, cu un iatagan într-o mână și cu un cap de om în cealaltă. 

Am citit cândva în Istoria lui Papazoglu că în timpul Zaverei, un comandant turc a dat ordin să fie vânați toți grecii din București. C ...

Stein Iden (n. 1966) este un poet și scriitor norvegian. Licențiat în literatură comparată al Universității din Bergen, Norvegia. Între 1997-2001 a fost profesor în cadrul Școlii de Literatură a Liceului Heimly. Autorul volumului de proză scurtă Pettersen m. fl. (Pettersen et al, editura Olav, 2005) și al volumului de literatură pentru copii intitulat 17. mai-tyveriet (Furtișagul din 17 Mai, editura Olav, 2004). Volumul de poeme haiku Gjest (Oaspete, editura Olav, 2003) reprezint ...

Mi se pare mie sau after-shave-ul ăstuia miroase a sulf?!

Individul negricios se strecoară, presându-și o palmă pe abdomen, printre șevalet și masa reglabilă, atent să nu-și atingă sacoul roșu, impecabil, de ele. Se oprește în fața peretelui în care îmi bat în cuie icoanele și le cercetează curios. Zăbovește mai mult în fața celor mari, pictate pe lemn, cu un singur sfânt și nu pierde aproape nicio secundă, pufnind ușor, scurt, pe nas, în fața celor pe sticlă. Din când în când, reflex, ridică ...

Începutul ăsta de vară ploios îmi răscolește durerile și mă face mai ursuză decât sunt de obicei. Mă duc la școală să copiez niște date din online în catalog.

Plouă torențial până la Vlăhița. Copacii bătrâni de pe marginea drumului se clatină în bătaia vântului. Mi-amintesc că voiam să mă opresc la Cața, să caut bureți usturoși. Un câine negru, slab și înalt încearcă să traverseze și se răzgândește. Virez și reușesc să evit o ciocnire, dar simt că-mi amorțesc picioarele și tremur în timp ce tra ...

Am citit recent Father Said/Spuse Tatăl de Hal Sirowitz (Brooklyn, New York: Soft Skull Press, 2004) și m-a impresionat în primul rând prin legăturile lui cu spațiul natal. Hal SIROWITZ este un poet american din New York, Statele Unite ale Americii. Este laureatul mai multor premii, printre care Poetul Laureat al Cartierului Queens și Premiul Frederick Delius. În 2003 a fost beneficiarul unei burse din cadrul Fundației Naționale pentru Arte New York. Volumul său de poezie Spuse Mama a fost t ...

Isus din întuneric este cartea confirmării lui Găvan, conferindu-i un loc important în literatura actuală. Ceea ce anunțase prin scrierile anterioare (una dintre ele deja tradusă în germană) se materializează fără cusur în Isus din întuneric, operă de maturitate, cu mesaj estetic ferm și efuziuni lirice, cu tușe realiste și cu un imaginar care pornește de la goticul german și se îndreaptă spre expresionismul revenit în modă în romanul ultimilor ani.

Doina RUȘTI

S-au oprit la un rest ...

Oare ce-i în sufletul acestui băiat cerșetor,

Ceva ce eu nu aud, nu simt și nici măcar nu văd,

Ceva ce nu pot ști și nu pot înțelege foarte ușor,

Și totuși mă cheamă să mă întorc, să-l revăd?

Oare nu-i el decât o umbră lăsată de soare –

Un boț cafeniu de humă, un destin schimonosit?

Și totuși cântă firesc la flaut o melodie uluitoare,

De parcă Soarta nu l-ar fi tăiat cu un cuțit!

...

La terapia cu Ileana nu puteam să aleg niciodată scenariul după care urma să se desfășoare ședința. De obicei, o așteptam pe ea să-l aleagă, exact cum acasă apăsam din telecomandă OK-ul pentru serialul preferat de pe Netflix. Nici măcar un salvamar. Episodul al șaptelea, sezonul 34.

Dacă era vineri, însemna că secretara Ilenei mă aștepta în încăperea unde se afla recepția clinicii, făcând programări la telefon pentru alți clienți. O plăteam. Cash. Ea îmi oferea un pahar cu apă. Pe săptămâna vii ...

Așa începe.

Ai un coșmar, nu-ți amintești nimic din el și e perfect normal, mulți oameni nu-și amintesc. Trec câteva zile. În loc să adoarmă, creierul devine regizor de filme horror, tu ești protagonistul, tu ești călăul, tu ești victima, tu ești vânătorul, tu ești cel care fuge.

La început, vezi totul în nuanțe sepia, cu timpul începe să devină tot mai viu. Îți spui că ești prea obosit și stresat de la muncă și îți cumperi suplimente pentru somn liniștit. În primele zile par să aibă oarece ...

Se întâmpla în urmă cu mai bine de zece ani. Era început de februarie și afară era un frig de crăpau pietrele. Nici urmă de ninsoare, cu toate că o tot așteptasem încă de la Crăciun. Crengile copacilor erau acoperite de mici bobițe de gheață care semănau cu niște șiraguri nesfârșite de mărgele strălucind străvezii pe fondul lăptos al cerului. Aveam de terminat un text, și cum brusc îmi pierise cheful să urmăresc demonstrația încâlcită pe care mă chinuisem să o țes acolo, mi-am sprijinit capul în ...

Protestele din Kârgâzstan au început în ziua în care i-am făcut bunicului pomana de 7 ani. În timp ce noi eram strânși în curte, cu pomana întinsă pe mese, și ne chinuiam să ținem aprinse lumânările pe care vântul le tot stingea, așteptând să vină preotul, la mai bine de 5.000 de km, oamenii ieșeau în stradă pentru a protesta împotriva alegerilor pe care președintele Jeenbekov le falsificase. Vedeam asta pe facebook, unde un coleg de-al meu, originar din Asia Centrală, distribuia informații pe c ...

Când i-a cerut voie să plece, mama s-a mirat. Cătălin avea 18 ani și niciodată nu dăduse semne că s-ar fi văzut cu vreo fată, că are o iubită sau măcar vreuna pe care o place, un crush, chiar și fără să existe reciprocitate. E drept că mai ieșea cu ceilalți tineri din sat seara, să fure porumb și să-l mânce copt, sau să spargă la semințe sărate stinse cu bere, dar întotdeauna acolo, în capătul lor de sat. Și ea îi știa pe toți cu care se întâlnea, chit că mai veneau unii de la Băcănușa, de pe ...

antrenorul minții decide: vom întineri,

vom elimina voluntar trecutul și viitorul,

gândurile asociative, produse ale rațiunii.

uită, dar coordonat.

în vremea aceea, corpul creștea mai cu seama noaptea,

ferit de vești. să fi lăsat în urmă solzii și pielea

și poate aș fi scăpat.

în vremea aceea, o altă limbă creștea mai cu seamă ziua,

gard viu de asimilare. să fi lăsat în urmă tranșeele și minele

și poate aș fi scăpat.

voi folosi doar degetele ...

Voiam să povestesc cuiva despre visul meu, mă vedeam ca parazitul unei comete, trăind intens un delir necunoscut, și apoi, brusc, devenit praf cosmic. Ajungeam departe, printre supernove și pâlnii negre, în locuri în care o feminitate entuziastă m-ar culege pe buzele ei și m-ar aduce din nou pe lume printr-un salt vaginal. Dar, ca de obicei, nimeni nu-l bagă în seamă pe cel din colț. Sunt deci un bufon insignifiant. Alerg până la capătul țigării. În jos se deschide o cascadă ...

Era greu de spus când și cum începuse, al naibii de greu... Degeaba se străduia să-și amintească. Fiecare încercare se solda cu o senzație de durere în piept și în cap, spre ceafă. Simțea cu claritate că pierduse ceva ireversibil, el și ceilalți care ocupau curtea aceea. Să fi fost o instituție? Un fost spațiu de birouri? Cum au ajuns acolo? Părea că se trezește dintr-un lung somn care nu-l odihnise deloc. Poate că nu mai dormeau nici când închideau ochii. În loc de răspunsuri, năvăleau imagini ...

BUNĂ, SUNT MOARTEA. De fapt, o mesageră a ei. Sunt o Umbră. Umbra de teren, mai exact. Ca să știți, eu sunt prima care vin la voi. Într-un fel de inspecție. Preventivă. Mă uit, analizez, fac bilanțul și-l prezint mai departe. După aia mai trece un timp... mult, puțin, uite, asta chiar nu o știu... Oricum, când sunt trimisă, ajung cu un scop. Că, altfel, aș sta numa' pe garduri și aș hărăți câinii... Pe mine mă simțiți la colțul străzii când tot întoarceți capul după fantome. Nici seara nu vă dau ...

N-o să vă păcălesc, nu cred deloc, dar absolut deloc, într-o sărbătoare unică a dragostei, într-un fel de baie publică, numai bună de frecventat pentru oameni din culturi felurite, cu tradiții, mentalități și povești de viață scrise cu cerneluri diferite. Așadar, nu cred în Valentine's Day (cu toată cohorta de inimioare, ursuleți, floricele și alte lucrușoare roșii, roz și diminutivate), iar studenții mei știu bine acest lucru, pentru că îi bat la cap cu timp și fără timp să-și găsească (sau să- ...

Ileana era frumoasă. Situația trecuse la început neobservată în camera de cămin în care fusese cazată împreună cu încă cinci fete, rtrecuse neobservată și la facultate unde mai avea nouăsprezece colege de an și nici un coleg.

Era cumva de înțeles că s-a întâmplat una ca asta. Fetele ar fi vrut toate să fie "femeia șnur, fără țâțe fără cur", ori șoldurile de violoncel ale Ilenei țâșneau în lături din tiparul care era la modă. Mai avea și  un permanent cam nereușit în părul pe care și-l tapa în c ...

(...) însă atunci ar fi numai felul în care eu

vorbesc

despre fața ei, despre mișcările încetinite prin straturi

de remușcări tulburi, de gânduri doar ale mele,

ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –

și ea – adevărata ei ființă atunci?

Gică dă să pornească pe alee, își ia seama și se întoarce, se proțăpește în fața șefului și spune liniștit: Nu facem azi pe partea aia dinspre gard că nu e timp și plouă până diseară, las 'pă mâine, se dă câțiva pași ...

Marin Constantin ducea o viață mizeră. Locuia într-un mic apartament dintr-un bloc vechi și dărăpănat, pentru care abia reușea să plătească întreținerea, dar neajunsurile i se păreau ceva firesc — nu-și putea închipui să trăiască altfel. Ar fi fost tare neliniștit dacă vreun vecin mai milostiv s-ar fi oferit să-i repare și lui, fără vreo cheltuială, țevile sparte de la baie sau încuietoarea defectă de la ușă. Un asemenea gest de bunăvoință complet neașteptat risca să strice tihna unui trai anost ...

Pe noptiera ta neagră e un aparat de radio Blaupunkt cu luminiță verde în frunte. Mă gândesc: acolo înăuntru sunt atâtea voci. 

Stau în picioare lângă umărul tău și nu îndrăznesc să mă mișc: tu vrei să auzi tot, dar sub noi este o poștă, și telegraful face vocile să hârâie. Mi se pare că tocmai îi aud pe Stan și Bran. Zâmbești. 

Înainte stătea în odaia ta un surdomut, care făcea focul în soba neagră din sufragerie. Deschidea portițele argintate. Punea lemnele. Adăuga hârtii și un strop de ga ...

Bate mingea când nici nu te-aștepți și unde nici nu-ți trece prin cap c-ar mai fi vreun loc de fixat încă o poartă. Peretele din spatele casei noastre e totuși cel mai tentant pentru ghetele lui. Ce-i pasă că-i un zid de peste 65 de ani?! E-un puști al naibii de neastâmpărat. Îl cheamă Vlad. Învață bine și a primit de la părinți o bicicletă – o bijuterie, ce mai, are și sonerie cu pietre Swarovski, – dar a urcat în șa doar de vreo două ori, i-a strâmbat o spiță, s-a bosumflat și a dus-o în fundu ...

Ca orice plan făcut pe genunchi, și acesta lăsa loc unor întrebări. Nimic esențial, bineînțeles, doar chestii de detaliu, de exemplu: "ce o să se întâmple dacă-mi iese?" sau "ce o să se întâmple dacă nu-mi iese?". Ca să nu mai vorbim de: "cum mă voi întoarce după?" Ca să le elimin, ar fi trebuit să studiez temeinic teoria, eventual să execut una sau două misiuni mai simple, de testare, dar nu mai aveam răbdare pentru așa ceva. De-ndată ce m-am convins că șmecheria era funcțională, am și realizat ...

Cei doi priveau prin geamul murdar al ferestrei oamenii care se perindau pe strada Luterană. Se aflau sus, în mansarda imobilului de la numărul trei, într-o cămăruță prăfuită, pe care femeia o închiriase cu două săptămâni în urmă. El fuma, privind îngândurat la un cerșetor care se oprise pe trotuarul de vis-a-vis, în fața bisericii. De după colț, dinspre Sala Palatului, se iviră doi bătrâni, soț și soție, care pășeau încet, ținându-se de mână. În tot acest timp, Eliza admira sprâncenele groase, ...

Hotărâseră amândoi să se lase de fumat. Erau mai degrabă forțați de împrejurări financiare, ceea ce o făcea să-și guste eșecul și mai amar. Totul se învârtea în sfera bizarului: avea senzația din ce în ce mai acută că, odată ce renunțase la gestul de a-și aprinde o țigară, îi pierise o doză esențială de farmec personal. Primele trei zile de abstinență i se consumaseră oarecum într-o apatie rezonabilă; își luase avânt, se autoconvinsese că numai și numai lucruri bune îi așteaptă la capătul unei s ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul – strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă, la ea, ...

În 2031 și-ar putea sărbători a șase suta zi onomastică. Și-a dat seama de asta înaintea celui mai recent interviu acordat revistei Rolling Stones, în momentul când a fost felicitat cu ocazia împlinirii a cinci sute nouăzeci de ani. Nu-și amintește de când nu mai ține asemenea socoteli și, pentru câteva momente, i s-a făcut o poftă teribilă să-și înfigă colții în jugulara tânără și pulsândă a jurnalistului, alt obicei pe care nu-l mai practică de multă vreme. Acum există atâția donatori, dispuși ...

I.

CADAVRU abandonat în imobilul cu GHINION, proclamă ziarul. Comisarul Weston își mută mobilul la urechea stângă și se strâmbă iritat, dând click pe titlu. Articolul este previzibil, ceea ce nu-l face mai puțin neplăcut:

Un cadavru carbonizat a fost descoperit, ieri, în ruinele imobilului nr. 17 din strada Vântului turbat, afectat acum două săptămâni de un puternic incendiu. Descoperirea a fost făcută de V. M. care își scosese câinele la plimbare. Animalul fără lesă s-a strecurat în cur ...

 Dosar de roman Manuscrisul fanariot

"Nicio poveste nu începe pe prima pagină" - aceasta e prima propoziție din romanul Manuscrisul fanariot, fără a fi doar o afirmație în vânt. În toate cărțile mele există o geografie amănunțită care nu intră integral în ficțiune și a cărei viață continuă dincolo de roman, populată de personaje, care generează alte istorii, cum este cazul morarului rătăcit în Bozărie sau al Maricăi Alba. Deși personaje periferice, ele se întregesc în extra-ficțiune, în ...

Mă întorc în Parcul Herăstrău și o iau în pas alert pe alei și pe lângă lac până la Fântâna Miorița sau până la Băneasa. Îmi prelungesc astfel drumul meu lung prin năuceala caniculei, făcând o parte din el pe jos. Dietelor severe, suprapuse cu posturi ținute cu strictețe, însoțite de rugă- ciuni, le-am adăugat de o vreme șapte-opt kilometri de mers pe jos zilnic, adesea forțând nota, trăgând de mine până dau să mă rup, obsedată de pragul celor șaptezeci de kilograme, sub ...

De data asta au mobilizat bac-urile, companiile republicane de securitate, escadroanele mobile. Și blindatele care i-au evacuat pe zad-iștii de la Notre Dame des Landes, numai bune să treacă prin baricadele în flăcări cu lamele și să tragă proiectile ușoare la sute de metri. Polițiștii și jandarmii înaintând ca piliturile de fier pe bulevardele Parisului către centrul magnetului ca să apere Palatul. De pe Quai Francois Mitterand pe Quai de Tullieries, în sus pe Victor Hugo până la Arcul de T ...

Înainte de a primi recomandarea femeii din magazin, trăiam o viață monotonă. Pe scurt, lucram pe șantier, asta, deși absolvisem Literele. Ironia sorții...? Eu sperasem la un "Șantier" á la Mircea Eliade, dar m-am regăsit printre betoane, printre cuie, printre ciocane, printre patente, printre fiare, printre cofrage etc., etc. Obiecte dintr-acestea pe care le găsești la raionul "lucrează din greu". Zis și făcut. Lucram din greu pentru a primi la finalul unei construcții... câțiva lei. Trebuie s ...

Ușor se cern sufletele blânde ale lumii. Agale și lin ca făina. Miji ochii și printre gratiile strălucitoare ale genelor pulverizate de praf și lumină întrezări strada Olari, un univers din lumea veche, în inima Bucureștiului – și a lui. Traian se plimba des pe aici, își spuse ca de fiecare dată, apoi deschise ochii complet pentru a lăsa întreaga atmosferă a locului să-i străbată fiecare fibră.

Plecase din țară de ceva timp, și deși inițial zona asta a orașului fusese descoperirea lui Răzvan, f ...

În casa noastră se intra printr-o încăpere luminoasă perfect pătrată, care era un fel de barieră, căci abia din această incintă urmau două rânduri de obloane groase, în spatele cărora se aflau ușile dinspre salon.

Această încăpere de la intrare se numea balcon, cu toate că semăna mai curând cu o cameră de primire. Pe două laturi în loc de perete avea ferestre împărțite în ochiuri mici. Ușa era și ea încadrată de ferestre. Practic era un fel de verandă largă, considerată balcon, probabil datorit ...

Multă vreme nu am crezut și nici astăzi nu sunt cu totul convins că într-adevăr așa au stat lucrurile, că fusese doar un accident nefericit, o întâmplare dintre cele pe care nu le poți prevedea, nici ocoli, precum un cutremur de pământ, că Dinu nu voise să se întoarcă din drum când apăruseră primii nori întunecați și nici când vântul le arunca în ochi praful de pe marginea apei, că Dani i-a zis băi, nu-i a bună și chiar a vrut să-l ia de o aripă și să-l tragă după el spre stație, ești un fricos, ...

​ Dacă te plimbi prin Medina marocană după orele prânzului nimerești în plină siestă. Căldura și aromele pline ale souk-ului îți invadează simțurile, iar mintea refuză să le mai disocieze de o anumită stare de contemplație vecină cu somnolența. De la notele picante ale măslinelor murate și ale condimentelor cu nume greu de ținut minte, dar cu sonorități ritmate, cumin, curcuma, coriandru, înșiruite pe culori, în coșulețe ca niște pălării țuguiate, la cele proaspete de mentă verde și cele dulci, ...

Dracula s-a multiplicat în milioane și miliarde de exemplare. În noi toți. Pentru că avem nevoie să ne fie frică non-stop. 

Probabil că frica face parte din noi. Suntem ființe fragile într-o lume plină de riscuri. Totul, de jur împrejurul nostru, de când ne naștem și până murim, constituie o amenințare potențială: fragilitatea organismului, microorganisme letale, catastrofele naturale, neajunsurile noastre fizice, egoismul celor din jurul nostru. Frica de tot și de toate (chiar și neconștientiz ...

Același lucru m-am întrebat și eu mult timp după ce l-am găsit în cutia cu medicamente. Stătea întins pe spate, cu mâinile împreunate pe piept și capul sprijinit de o fașă sterilă. Purta pelerină neagră, plastron alb și mult fixativ în părul tapat excesiv. Când am ridicat capacul, a deschis ochii și a început să scuipe ca o pisică încolțită, arătându-și dantura sănătoasă.
Reacția lui m-a luat prin surprindere și, tresărind, am fost aproape să scap din mână cutia. Micul intrus, care între timp ...

Dacă nu mă păcălește memoria, am luat prima oară contact cu literatura lui Bohumil Hrabal în clasa a IX-a. A fost dragoste la prima citire: micuță și subțirică, mă aștepta pe un raft de la Biblioteca Județeană, pitită între două volume de Čapek – "O singurătate prea zgomotoasă". Cartea aia m-a făcut K.O. și a devenit unul dintre romanele mele de suflet. Dar Hrabal nu exercita asupra mea doar o hipnoză stilistică, ci mă introducea într-o lume atât de cunoscută, încât bariera ficțiune-realitate se ...

TĂCUT ȘI MURIBUND

 Era soarele alb pe cer și se lăsa așteptată o seară de Mai - prin lanurile de secară secerau păsări de cristal macii rătăciți pe câmpuri, răvășind miresme

santal.

 Pășeam iarba moale și îmi era teamă să nu îi frâng răcoarea sub apăsarea timpului meu greu - o, de aș fi fost ușor ca un fulg, ca un vânt, ca o lamură de păpădie, ca o ciocârlie să zbor și să mă așez ușor în brânca blândă fără a îi rupe din verdele tânăr aișor cu floarea-i plăpândă.

 Mă ...

ce s-a întâmplat cu dracula... la galați

e pe bune, nu e ficțiune, scrie-n romanul bram stoker asta

dracula, ascuns într-o cutie cu pământ, a debarcat în portul Galați

(la pagina 411 pentru cine nu crede)

chiar și universitatea din galați se laudă pe site cu asta

galați – locul în care a debarcat dracula

e cel mai important lucru despre galați, figurează la nr.1

abia mai apoi se explică de unde vine cuvântul galați

și că pe-aici s-au mai întâmplat și altele

mai mult, politicienii au pro ...

"Imagine all the people

Sharing all the world“

Expediez această scrisoare tuturor ziarelor din America, tuturor luptătorilor fără cauză, vouă, îmbolnăviților de viață, vouă, împătimiților de moarte.

Mă numesc A. Stranger, am 70 de ani și câte ceva de spus. Am fost un hipiot firav, am ajuns și am rămas un simplu profesor de filosofie la capătul pământului – dar, să știți, întotdeauna mi-a fost cald în Alaska. Mereu îmi aduc aminte, chiar și astăzi, în clipa asta nemăsurată, de *Vara Iubiri ...

Balconul lui Martin L. avea cea mai bună priveliște din oraș. Puteai vedea parcul, cu toți pomii care se scuturau și oamenii care mișunau pe alei. Cei care se plimbau cu copii aveau o figură resemnată, dar oarecum fericită. Tinerii nu păreau mulțumiți, poate pentru că întotdeauna își doreau mai mult. Bătrânii, ai căror copii probabil că deveniseră adulți ce-și detestau viața personală, se uitau acum cu coada ochiului la ceasurile de la mână, temându-se.

Era un peisaj încărcat. Martin urmărea cu ...

Printre multele nuanțe ale unei legături amoroase se află și următoarea, consemnată în legile lumii fanariote: dacă o fată a făcut dragoste cu un bărbat care a rugat-o doar o singură dată - nu are drept la nicio despăgubire. Dimpotrivă, dacă a cedat după o perioadă lungă de rugăminți, cadouri și alte acte ale seducției, iar după aceea bărbatul n-o mai vrea, ei bine, în cazul acesta seducătorul va trebui s-o înzestreze, s-o despăgubească într-un fel.

Maria, o orfană din Prahova, crescută de un ...

Contele Dracula stă pe pintenul de stâncă și privește spre castelul Bran, nostalgic, deși cel mai adesea merge la cetatea Poenari, unde se simte încă transpirația cu sânge a celor ce au ridicat-o până li s-au spart hainele de pe ei. Atunci, prin secolul 15, era doar un voievod crud, fără maniere, neepilat și cu o privire ca de câine turbat (cum altfel?). Acum, și-a mai tras un tatuaj (tot craniu, evident), are barba aia lungă de hipster, pe care nu o suporta când era voievod, și părul lung prins ...

În seara asta am întâlnire cu dracul.

Totul a început în urmă cu 15 zile. Mă întorceam de la o serată așa-zis mistică împreună cu niște dubioși cunoscuți pe un grup secret de Facebook. Unul din cultele astea noi care-ți promit că-n spatele lumii flowerpower în care trăiești se află o organizație secretă care controlează totul. Sau însuși necuratul. Uneori nici nu se face distincție între cele două entități la fel de posibile.

Eram destul de amețit de la tot romul pe care-l băusem pentru p ...

Ar fi vrut să nu-l mai doară spatele. Era singurul lui gând în timp ce sprijinea televizorul pe suportul Vesa. Știa că cele două cleme din spate se fixau pe tija metalică într-o poziție precisă și ar fi avut nevoie de ajutor. Greutatea și dimensiunea incomodă a diagonalei îl obligau să acționeze precaut. Iar cel mai tare îl enerva când nu găsea patentul sau te miri ce altă piesă, în timp ce cu o mână proptea de genunchi rama ecranului și cu cealaltă bâjbâia în căutarea ei. Atunci îl auzeai cu câ ...

În memoria lui Marcel Petrișor, stins din viață săptămâna trecută

Ca un făcut, toată lumea plecase din librărie, rămăseseră numai Luca și fata, iar librăreselor deja începuse să nu le miroasă a bine... Au ieșit pe bulevard și din câțiva pași au și ajuns în Cișmigiu. Era o seară de toamnă liniștită, care îmbia la plimbări lungi, ieșiri subtile din timp, când vârstele partenerilor nu mai fac nicio diferență și cei doi se pot contopi până la uitarea de sine. Luca a simțit că nu se poate împo ...

Mi-e imposibil să mă gândesc la soarta Contelui Dracula fără să nu mi se încurce mintea în jungla consumeristă a legendei sale. Înainte de toate, posteritatea lui Dracula este o orgie pop, în care advertising-ul și bișnița de stațiune s-au încâlcit într-o alianță indestructibilă. De la "Nosferatu" lui Murnau (1922) și până la pălinca și brelocurile cu dinți de vampir de pe tarabele Branului – o maree globală de capitaluri plimbă figura Contelui într-o bulă atemporală a kitsch-ului și a falsului. ...

Telefonul sună înfundat. Adelina lăsă cartea lângă cana cu ceai de iasomie, le va face o poză pentru Facebook după ce vorbește, și se duse să răspundă. Număr necunoscut.

​ — Doamna Adelina, eu sunt. Ștefi, vecinul.

​ De fiecare dată se enerva când o lua prin surprindere vocea gâjâită a bețivului curții, de fiecare dată își propunea să-i salveze numărul în memoria telefonului. De fiecare dată uita. Era îngrijorată de capacitatea ei de concentrare diminuată, simțea tot mai des că pierde controlu ...

Locuiesc într-un crin (I)

Înspre tine duc mai multe cărări:

degetele lungi și de culoarea lămâii,

sânii abia treziți din somn. Și cearșafurile

pe care le-ai învolburat toată noaptea.

Eu locuiesc într-un crin și tu ești crinul acela.

Celulele mele te iau în brațe cu o mie de brațe.

Foamea mea este de carne tânără,

îmbrățișările mele sunt carnivore!

De când te-am luat în brațe am dat în mintea crinilor.

Doamne, mi-a căzu ...

M-am întrebat de multe ori dacă a fost noroc sau ghinion curat să-l întâlnesc tocmai într-o bodegă mizerabilă din gara orașului S. Nu vreau să numesc acel loc, pentru că mi-a spus că vine destul de des pe acolo atunci când are nevoie de puțină liniște și că nu-i plac oamenii superficiali și gălăgioși, a repetat-o de câteva ori în cele trei ore, sau atâtea cred că au fost, dacă mă uit pe biletul de tren, pe care încă îl păstrez.

Habar n-am de ce mi-a făcut semn să mă așez la masa lui, l-am zărit ...

Toată ziua bătuse dinspre mare un vânt rece care adunase peste burg niște nori negri, uriași, încrețise apa canalelor și alungase oamenii în case. Pe la trei după-amiază a început să ningă și de nicăieri o ceață groasă se lăsase dintr-odată peste Piața Mare. Un strat subțire de zăpadă era acum pe clopotniță, pe acoperișurile caselor lipite unele de altele, pe străzile înguste, pietruite, iar crengile copacilor își întindeau spre nori degetele de stalagmitele.

Pe când închideau obloanele și împi ...

Sânii unei femei

până la urmă

sânii unei femei

sunt doar doi ochi

care văd totul cu lapte

și cu lăcomie

femeia este o specie suprarealistă

de melci.

forever Bach

forever Bach

ți-am spus

și tu m-ai privit mai cu atenție

mi-aș dori să scriu ca muzica lui

am adăugat

să mă mut acolo

o vară măcar

și ochii tăi m-au văzut

s-au făcut prispa grației tale

aș fi fost un violoncel am zâmbit

pentru că este ca o set ...

Dracula merge încet spre frigider.

Deschide frigiderul și încearcă să-și dea seama dacă sticlele care stau culcate pe ultimul raft de jos nu cumva stau acolo de foarte multă vreme.

Trecuse ceva timp de când nu se mai transformase în liliac și chestia asta îl făcea să se simtă cumva bătrân.

Avea doi prieteni care erau sataniști declarați, niște penibili. Dar utili. Unul dintre ei lucra la spital, un spital oarecare – de ce să intrăm în detalii?! Pentru a-și hrăni orgoliul de satanist, turna sâ ...

Praga va rămâne a ei pentru totdeauna. E o axiomă. Acel oraș are o umbră ce planează asupra sa, un spirit ce-și flutură aripile și în vâlvătaie, pot simți mirosul parfumului ei. Mireasma s-a îmbibat în ziduri ca sudoarea unui ev încheiat.

Și totuși, astăzi sunt aici. Am revenit la locul crimei. M-am mințit spunându-mi că trebuie să plec în vacanță. E perioada din an în care fug din biroul cocoțat la etajul al șaselea al unui zgârie-nor din Aurel Vlaicu. Scap de vocile care repetă la obsesie a ...

Se șterse încet la gură. Sângele, bine cunoscutul gust metalic. Învățase să se uite adânc. O profunzime a suprafețelor în care își găsea multiplicate gesturile și privirile. Un bărbat înecat ieșea la suprafață din apele oglinzilor de fiecare dată când își plimba degetele pe malul lor limpede.

Îl chema Matei și nu se recunoștea niciodată. De parcă ar fi trecut mereu pe lângă el, se întorcea să se salute, iar el se uita în altă parte sau răspundea stânjenit. Atâția bărbați înecați ieșiseră din og ...

Întunericul îl înghițise pentru o secundă, așa se simțise momentul ăla când a fulgerat și s-a făcut liniște, când noaptea a înghițit satul cu totul și lupii au început să urle cât mai aprope de el. Asudase peste tot și simțea tricoul jilav sub cămașă, transpirația de la subraț îl ardea, de parcă, frecându-se, pielea începea să se jupoaie pe interiorul brațelor. Își simțea gambele încordate, gata să cedeze, nu era făcut pentru alergat. Dacă ar fi putut să se oprească măcar pentru o clipă să-și tr ...

Este cel mai important bloc din București, pentru că în el m-am născut eu. În jur se bate mingea în draci, se aud țipete din curtea școlii, se face politică pe banca de sub corcoduș, se sparg semințe de dovleac în dinți, mașini rulează cu viteză, se aud manele. Un zumzet nesfârșit, asta ar înregistra o dronă survolând cartierul zile la rând. Specia umană dezamorsată în acest experiment urbanistic eșuat care e Dristorul: străzi de toate mărimile, în toate direcțiile, sufocate de mașini, mărg ...

Muzica e prea tare, lumina e prea roșie, iar la masa de alături domnește o veselie tristă. Din câte își dă seama, oamenii sărbătoresc un divorț. Se așezase lângă ei atras de înfățișarea sărbătoritei, o blondă rotofeie, genul care nu pare prea interesat de formele propriului corp. Crezuse că va avea, în sfârșit, o noapte ușoară, mai ales că în fața proaspetei divorțate tronau o halbă de bere aburindă și un cotlet uriaș, asortat cu ditamai porția de murături. Apoi apăruse ca din senin spilcuitul c ...

Așteptând culoarea verde a semaforului, în aglomerația de oameni și de gânduri, Ioana se trezi zâmbind. Avea în față librăria Meteorit, unde găsea mereu Familia Popescu și Arta Popescu ale lui Cristian Popescu, pe care după ce le citise și recitise, le îndoise și subliniase, le plânse și le oftase, și le căutase-n poezii și-n stradă și-n oameni și-n filmele de la cinematecă, și-n pâinea înmuiată în zeamă de roșii, se lămurise că acestea două sunt un fel de specialitatea casei a librăriei M ...

"Să construiești comunismul fără alcool e ca și cum ai avea capitalism fără reclame." "Un bețiv sovietic autentic bea singur de dimineață  devreme fără vreun motiv anume." (Vasile Ernu, Născut în URSS)

Când o vizită pe Tania în primăvara lui 1996, Sammy era încă un american naiv și bine intenționat în care trei femei -Olga, Tania și Irina- își puseseră mari speranțe.  Serioja, ca orice mascul rus cu oarecare experiență, era cam sceptic în legătură cu intențiile (dubioase, fără îndoială) ale p ...

Toți ȋmi spuneau că uneori dispar tineri prin zona asta, poliția ȋi caută și nu găsește nimic; că noaptea, după ora unu, se vede din cȃnd ȋn cȃnd o umbră care bȃntuie pe străduțele din Centrul Vechi, mai ales ȋntre Covaci și Gabroveni. O umbră? Tot ce se poate. Poliția patrulează din cȃnd ȋn cȃnd pe acolo, ȋnsă nu reține niciodată pe nimeni. Martorii oculari sunt mereu atȃt de beți, ȋncȃt portretul robot al suspectului e ȋntotdeauna neclar și se schimbă de la o relatare la alta.  

Am cumpărat ...

Printre bărbații din Cărămizi, unul le era orășenilor foarte cunoscut. Așa cum toată lumea o știa pe Justiția, tot așa îl știa și pe Vasile, bărbatu-su și tatăl lui Rămurel și al Clementinei. Tânăr, Vasile fusese un bărbat înalt, frumos, cu ochi de tăciune, cu o mustață neagră ca pana corbului peste gura plină de dinți, dintre care unul strălucea ca aurul în lumina soarelui. Dintele acesta din față chiar era din aur și îl deosebea pe Vasile Crivăț de ceilalți. Purta o palărie cu o pană de păun p ...

ascuns în tine

adevărul calea și viața

la ore și geografii repetabile

pompa de idei și pompa de simțuri

sau poate invers

până la primul adevăr ce se prelinge din tine

ca o apă vie

ca o renaștere

ca o eliberare

și totuși

ascuns în tine

cu alte instrumente de sterilizat

și cu alte tehnici de extracție

adevărul calea și viața

*

babymoon

soarele de maia și secară

se răcorește sub dulapuri și canapele

pr ...

Am bănuit că-și mușcase buzele înainte să intre în restaurant. A intrat elegant, cumva leneșă – acea lene specifică burgheziei, fermă. Purta o bluză roșie cu umerii goi și privirile tuturor pe ea. Părul - strâns într-un coc de balerină, care îi provoca migrene dese, dar îi lăsa gâtul lung la vedere. Făcea abuz de dermatograf negru, ceea ce îi dădea un aer trist și-i scotea în evidență cearcănele de insomniacă. Insomniacii au un fel de resemnare în ceea ce privește somnul și odihna, însă la ea, i ...

1. Lina dezbrăcă în grabă și ultima fustă. Răcoarea îi urca iute până sus, deasupra buricului, de parcă intrase pe jumătate goală în apă rece de pârâu. Își făcu hainele ghem și le îndesă în grabă în plasa împletită, pe care o piti în tufa de rododendron de după fântână. Îmbrăcă rochia scurtă până la genunchi și ieși la lumină.

Ionuț o aștepta pe bicicletă, lângă toacă, la locul lor. Avea exact patruzeci și șapte de minute până la slujba de Vecernie. Astăzi era rândul ei la curățat de bureți pen ...

A deschis ușa, ramă de lemn, sticlă mătuită, clanță ce imita bronzul. Pe un dreptunghi alb, cu chenar albastru scrisa: Serviciul Personal, Doamna Irina STĂNESCU. A ciocănit și a intrat.

— Bună!

Un birou simplu, alb, cu blatul din sticlă groasă. În spatele unui monitor argintiu, pe care se putea vedea mărul Apple, o doamnă de vârsta a doua, elegantă.

— Bogdan! Intră, nu te formaliza.

A dat din cap, a strâns din buze.

— Săru-mâna.

Doamna, nu era Stănescu, era secretara, doamna Oancea, a mim ...

Atunci când s-a așezat pe canapeaua din sufragerie, ca să-și bea ceaiul rece, obosită de canicula care coborâse deja peste oraș, Ariadna a văzut că raftul de cărți din fața ei era înclinat. Ca și cum podeaua ar fi fost inegală. Avea pe jos un parchet vechi, de la construirea casei. S-a uitat apoi mai atent și a văzut că o ușoară înclinare aveau toate mobilele, dar la raftul de cărți era cel mai vizibil. Cu peste zece ani în urmă, când plătise niște lucrări de rașchetare a parchetului, muncitorii ...

camioneta

într-o vreme (când eram foarte singură)

îmi plăcea să mă uit la

filme americane de dragoste

o masochistă în cinematografele semipustii ale Chișinăului

îmi alegeam cel mai bun loc și

lăsam să se reverse peste mine

lumina multicoloră a așteptării

în filmele alea protagoniștii se iubeau mult

se certau, după care se împăcau pasional și tandru

apoi făceau câte o escapadă la cea mai apropiată benzinărie

să-și cumpere mâncare, gumă de meste ...

De câteva luni, în familia Geamandură nu mai exista liniște. Încă din februarie tatăl începuse să caute frenetic oferte pentru cele șapte zile de concediu pe care dorea dinadins să și le petreacă pe litoral. Obligatoriu în România! Nu își dorea vacanță la greci, bulgari sau alte națiuni ce aveau ieșire la mare. El era un patriot convins, considerând că aceleași condiții ca acolo sunt și la noi, doar că prețurile ar fi diferite, însă nu cu mult. Doamna Geamandură nu își mai bătea capul să-l convi ...

Își strânse cu grijă în jurul corpului șalul și se apropie de docuri. Soarele nu răsărise încă și deasupra apei negre se ridica frigul. Știa că pescarii ies în larg cu mult înainte de miezul nopții, să pescuiască cu foc. Mai ales în nopțile fără lună, peștii însetați de lumină ieșeau la suprafața apei, atrași de flăcările cazanelor cu cărbuni încinși și pirită. Adunați în trene vii, se repezeau în plase, semănând mai mult cu un stol de păsări, care zbura haotic în spuma fosforescentă a siajului, ...

uneori am senzația că sunt o masă întinsă pe care stau infinite feluri de mâncare, felurile pe care le-am mâncat și cele care așteaptă să fie mâncate până la sfârșitul vieții, zici că mi-a fost o foame grozavă în copilărie, e caraghios că în oricare parte mă uit în trecutul meu apropiat sau îndepărtat, întâi simt în cerul gurii un gust, apoi în nări un miros și de-abia apoi văd parte dintr-un decor, toate se varsă rapid într-o stare, poate știi deja cum e, starea de Provița sau de Pompei sau de ...

Am scos din buzunar pagina de ziar făcută ghemotoc și am îndreptat-o cu muchia palmei pe volan, până ce am putut să văd clar fotografia Soniei Dimeș. Nu mai era cea în costum de elevă, pe care-o folosiseră cu fiecare ocazie. Părea să fi fost surprinsă de fotograf într-un moment de neatenție, poate în timp ce se îndepărta de școală, avea o expresie relaxată și zâmbea șmecherește, privind peste umăr spre cineva care nu încăpuse în imagine. O adolescentă de paisprezece ani, nu neapărat frumoasă, da ...

Ceasul sună prelung, cu un țârâit spart și puternic. Era un ceas de masă vechi rusesc, Slava, pe care îl găsise la țară, printre vechituri. Nu avusese nevoie de prea multe reparații. Îl curățase și acum mergea foarte bine. Era extrem de util, pentru era sigur că dimineața va suna.

Coborî din pat și vru să aprindă lumina. Nu venise curentul, deși era deja 6. Înjură printre dinți, dar cu voce scăzută. În ultimul timp curentul nu mai venea la ora 6, așa cum era programul. Uneori se făcea 6,30 până ...

1. Trăia în cea mai friguroasă odaie din casă, unica fără sobă. El a ales-o. A ales-o pentru un lucru pentru care toți ceilalți o ocoleau. Nu se încălzea și asta lui îi convenea de minune. Se obișnuise să doarmă în încăperi neîncălzite și, de asta, se mutase în camera aia din fund, în care toți intrau în palton și numai el stătea în chiloți. Parcă ar fi fost un personaj din Șalamov.

Mânca foarte repede. Farfuria cu borș din fața lui o golea într-o clipită, sculându-se de la masă în timp ce ceil ...

lumina lasă urme

limitele sunt scoicile din burțile

pescărușilor

indiferent de situație lumina

lasă urme

se poate ca locul acesta să

ne conțină

să uităm că în desprindere celălalt

e pretutindeni

și iertarea poți să ți-o imaginezi tăcută

atenția cadru, fără strălucire

salvarea de îndoială căutând în rană

nu e mare lucru

te trezești

în spațiul liber conuri parfumate

dintr-o lună care nu a existat

în calendar

...

− Aici se află cele mai multe materiale memorialistice, în special jurnale și scrisori, spuse Octa, arătându-i hârțogăria de pe măsuța din fața canapelei, de pe birouri și din rafturile din lemn alb, făcute la comandă. Dacă există cumva acel jurnal, numai aici ar putea să fie. În ce perioadă spuneți c-a fost adus?

În rochia cărămizie, Bianca părea scoasă din benzile desenate.

− A fost adus prin vară, aproximativ, acum 6-7 luni.

− Atunci, numai aici poate să fie. Cele mai vechi sunt pe biroul ...

Am 30 de ani ca un pumn de alice și o 

multitudine de obiecte și atitudini pe care 

le-aș putea descrie sau enumera

ca să devin o poetă a 

acumulării

cum am auzit recent despre o tipă care aduna

în poezia ei orice

la fel ca bătrânii care de la un timp încep

să strângă pe balcon toate vechiturile din oraș

în simplitatea mea de începătoare se aud

doar detunături

ca săptămâna trecută când ceva a explodat

și în mine se auzea țiuitul prelung pe care îl

scot două microfoane pornite c ...

Alix s-a uitat la mine, apoi la cerul senin, plin cu stele. Era noapte și, de pe stâcile-promontoriu, insula părea o corabie navigând spre larg. 

– Arată-mi!

Am întins mâinile spre ea, cu degetele desfăcute, de parcă împingeam o barieră nevăzută, care s-a subțiat, dispărând cu totul când Alix și-a lipit palmele de ale mele.

Brusc, am avut senzația acută, copleșitoare a cuiva trezit dintr-o comă profundă. Imagini, sunete, mirosuri au explodat în jurul meu într-un năucitor foc de artificii. ...

Suntem în trei, patru sau cinci aprilie, nici nu contează, important este că a venit primăvara, din sevele căreia îmi iau energia sub formă de lumină, culoare și mireasmă. Renasc azi, mâine, și tot așa până știu și eu când...

Cineva (poate chiar eu), dintr-o rutină zilnică, a pus ceasul să sune și sună obsesiv. În alte condiții m-aș fi necăjit, dar azi, indiferent în ce zi calendaristică suntem, independent de îndatoririle zilnice, azi nu vreau să fac ce trebuie. Ci doar să exist. Am oprit, cre ...

cred că e o bună întrebare în chetă, la fel ca în viață, e mai bine

să ai decât să nu ai, adică e mai bine să suferi după moartea tatălui

decât să nu ai unul, să nu-l fi cunoscut, să fii fiul mormântului gol

d-aia cheta m-a ajutat unde nu a putut tata, el oricum nu avea viziunea

asta cea nouă a tipilor cu muzică & casetofoane, el avea magnetofon

& era disco, eu am descoperit CD-ul și am devenit porno, asta era

lupta mea cu tatăl meu, cel cu care am fumat un ...

A cincea zi în care de la Salonul 8 nu primesc niciun cuvânt. Dimineața asta murdară, cu vânt răscolitor și stropi grei mă indispune, dar nu-mi permit să le las la vedere. Pacienții. În cazul lor, intuiția e infailibilă, cu cât scade mai mult capacitatea de a se ancora în realitate, cu atât mai mult li se amplifică intuiția și puterea imaginației, capabilă să construiască lumi în afara celei de care s-au înstrăinat. Pe coridorul alb și nesfârșit de întortocheat dintr-o dată, înaintez instinctiv, ...

respirație asistată

m-am născut cu puţin timp înainte ca la radio

să se difuzeze trei zile și trei nopţi

concertul pentru vioară și orchestră de beethoven. mama a cumpărat discul electrecord

 

și l-a ascultat

până când cercul s-a făcut tot mai mic, aproape cât puricele în care se strânge o inimă slabă în faţa emoţiei;

se făcuse târziu, târziu,

iar tu

așteptai

să împlinesc vârsta potrivită.

 

au trecut patruzeci d ...

Ildikó nu avea chef să se ducă acasă, de aceea rămânea în Grozăveștiul verde, în camera de cămin unde putea să-și admire picioarele lungi, oja cyclam, țigările Sobranie și să scrie îndelung pe Skype în fereastra care avea ca etichetă numele de Zsófia. Mult mai departe și mult mai panicată, Zsófia nu credea că o să mai prindă avionul și scria rapid în fereastra bleu. Ildikó era sigură că Zsófia nu mai avea timp, așa că îi trimitea o mulțime de mesaje inundate de semne de exclamare, rămase fără ră ...

Era în jur de ora 22 când intră pe ușa apartamentului. Tocmai când Marcel se ridică din fotoliu, ca să vină în întâmpinarea fiului, din televizor se auziră strigăte și urale. Dinamo dăduse gol. Se bătea cu nu știu ce echipă ca să evite retrogradarea, puțin îl interesa pe Gabriel de asta. Altceva era important. În momentul golului, Marcel nu tresări, nu schiță absolut nimic.

Dacă nu se poate bucura de golul echipei lui favorite, înseamnă că situația pierderii lui Lucky îl apasă îngrozitor de tar ...

Numele limbii

Capul fierbinte, carapacea gândurilor tot mai fragilă.

Liniștea dintre noi e o aripă când fulgii cad

de mărimea lacrimilor duhului orb.

Între cutele pielii e locul sincerității.

Dezlegarea privirii în numele sângele nou,

în numele limbii de șarpe

pentru care despici între sâni adevărul în două.

Un cearșaf alb acoperă toate casele lumii.

Ceața mi se mută în ochi.

Legată la ochi

În fiecare anotimp era o ninsoare, o ploaie,

o ...

fragilitate

de-acum n-am să mai sufăr

nu știu ce curge din felinare

sub așternuturi o fragilitate

obositoare se joacă

de-a febra

până respir tăcerea ia forme ciudate.

se amestecă bine

te rog nu fi disperat roagă-te

înghite și taci

ca să nu-ți fie rău alunecă

în deschizăturile blocului

aburii fermentează

ce dă în clocot se-amestecă bine

vorbește-mi când vine tramvaiul

deschide-mi venele cu delicatețe.

cev ...

N-am văzut decât un gândac rotund, negru, toaletându-și antenele pe butonul soneriei. Relaxarea cu care se îngrijea lăsa de înțeles că locatarul apartamentului cu numărul 18 nu dorea să fie deranjat. M-am oprit în fața ușii acoperite cu un mucus verzui de culoarea urzicii opărite. Părea chiar îmbietor, mai că nu mă invita să mușc din el. M-am abținut. Cunoșteam capcana, câțiva colegi de-ai mei căzuseră deja în ea; dacă aș fi încercat să-l ating fie și cu vârful unghiei, ar fi început să clocotea ...

ultima dâră de lumină primul întuneric proiectat în geam

fără să ne strângem mâinile am înțeles

că nu am cum să privesc moartea în ochi,

ți-am strigat tare că există Dumnezeu! Ți-am spus!

tu ai lăsat capul în pământ,

iar eu am continuat să strig,

trebuie să îți pară rău!

iarăși nu ai zis nimic,

ai dispărut.

la masa acea de lemn rotundă nu a mai rămas nimeni,

am plâns fără să vreau,

am tăcut apoi,

important este că și tu ai înțeles,

fiecare reflex ...

Fata era mult mai tânără decât își închipuise. Sau poate că era doar o impresie, auzise de undeva că asiaticele rămân neschimbate multă vreme, la hotarul unei vârste nedefinite, pentru ca dintr-odată, peste noapte, să îmbătrânească în galop, arătând atunci mai bătrâne decât erau în realitate. Nu părea nici timidă, nici ezitantă, și asta îl puse cumva în încurcătură. Li Mei? Miss Li Mei? repetă, încercând să pronunțe cât mai clar, știa că tonalitatea greșită putea fi fatală în această limbă care- ...

Chiar aveam nevoie să știu cum își ascundeau pirații comorile, dar n-am aflat mare lucru, de fapt n-am aflat nimic. Citeam cu Dan, Vittorio și Tudor cam tot ce se putea despre pirați, dacă stau bine să-mi amintesc de unde ne venise nebunia asta, nu era nici de la vreun film, nici de la vreo carte veche descoperită de Dan, el era cu cărțile vechi. În curtea lui locuia un scriitor bătrân a cărui poză am văzut-o în manualele pentru clasele mai mari, era mândru că-i era vecin și stătea de vorbă cu e ...

Rahatul răscolit mirosea exact așa, a rahat răscolit. Și exact asta o să le zică și lor când or să-l întrebe, probabil întâi Snoaba apoi el, că mirosul ăsta pe care îl simt ei când intra în curte nu este altceva decât miros de rahat de porc. Apoi o să adauge pentru el : Pesemne că ai uitat, de când n-ai mai trecut pe aici, ai uitat cum e să ai porci și găini, cum e să rânești după ei, cum e să trăiești la țară. Poate o să continue, sau poate nu, cu: Ai uitat și nu vrei să îți aduci aminte, a ...

Provocat de muzeul Literaturii să scrie o pagină despre unul dintre obiectele expuse în muzeu, Radu Aldulescu a scris povestirea de mai jos, pe care o găsiți expusă și în București Mall.

Un tip la treizeci și ceva de ani, înalt, robust, cu aspect prosper, în haine de firmă, cu o borsetă de piele ciocolatie pe șoldul stâng, prinsă cu o curelușă peste piept. Ăsta-i omul meu, mi-am spus. Străin de oraș, ca și mine, care mă împotmolisem aici de două săptămâni, așteptând, fără să știu ce. De b ...

piranesi

corporalitatea la roșu a unei clădiri începute și abandonate în 2008

pereții de cărămidă care n-o să mai fie niciodată dați cu glet

scările de beton pe care n-o să mai pună nimeni mochetă

- perspectiva infinită a romei potențiale

 

graffiti cu porc încălecați peste taguri

trei plăci de tablă sudate și văruite

băltoaca pe care n-o poți trece decât sărind cu pas mare pe trei bca-uri

- detaliile inutile ale antichităților săpate din grăd ...

Făceam dragoste în apartamentul cu vedere la Dunăre. Era un apartament cu o cameră, dar foarte spațios, într-un bloc vechi. Avea mobilă de lemn masiv înăuntru, proprietarul era un bătrânel cu gusturi alese, fost profesor universitar. Se mutase la casă, undeva în apropierea orașului. Suporta prea greu agitația citadină. L-am ales împreună. Îi spuneam "cel mai romantic apartament din oraș". Într-adevăr, era splendid când apunea soarele! Razele roșiatice încălzeau pereții, iar peisajul devenea o fo ...

Vara venise dintr-o dată, în după-amiaza în care Ranij dădea telefoane în speranța de a vinde un încărcător frontal, într-o explozie de lumină fierbinte, și oamenii ieșiseră din case trăgând cu ochiul după primii concitadini care aveau să se plimbe în tricouri și pantaloni scurți. Norvegianul admirase, cu două zile înainte, picioarele goale din blugii scurți ai femeii din fața poștei, dar era una dintre ridicolii care se grăbesc și ies înainte de timp îmbrăcați subțire, de parcă ar fi putut să p ...

În ’91, în vară, sau poate ’92, nu țin minte exact, uneori am pierderi albe de memorie, când plâng și zac și nu știu ce-am uitat.

Mă închid într-un bol imens de sticlă, dintre cele cu fulgi de zăpadă și-amintiri ce cad lin și-apoi mor pe gulerul de vulpe argintie purtat de bunica mea Miroslava - Slauca pe limba noastră - când era vie și luminoasă, în veci pururi numelui ei slavă.

Nu mai divaghez, despre o zi de vară specială vreau să povestesc când ne-a vizitat un grup de belgieni acasă, la ...

Cobori scările în spirală și mergi ascultând zgomotul făcut de șlapi, pe cărarea prăfuită care te duce la faleză. Plaja e îngustă, cu un nisip murdar, resturi de tot felul, sticle de la băieții care fac noaptea focuri aproape de mal. Între mare și blocurile înalte se întinde un mal înverzit de pământ, cu pomi tineri și bănci pe care seara stau pensionarii. După ce cureți locul de scoici și mucuri, aproape de mare, deschizi cartea și observi că, nu departe de tine, un copil aduce apă cu o găletuș ...

A Jorge Teillier

“La amistad es un pájaro

de amor con la cola cortada".

                            Jules Renard 

A esta mesa baja

la sangre de la memoria vuelta vino.

Hemos de beber como aldeanos sin apuro.

Por el puro gusto de vernos la cara

después de tanto tiempo.

Cuando pájaros jóvenes

solíamos rondar los nidales más

preciados.

A la vuelta de la esquina

nos esperaba el futuro cereal,

el aire, el vuelo.

Cua ...

– Noroiul ăsta, a spus nenea Janko în timp ce râcâia cu lama toporului pământul uscat de pe un buștean, ăsta îți omoară lanțul!

Așa-mi zicea el mereu, și uita imediat. Că mi-a zis, vreau să spun. Și mi-o repeta de fiecare dată când îi așezam un buștean mai murdar de pământ pe capră. El chiar nu putea lăsa așa ceva să i se întâmple. Cum să lase să i se strice lanțul, când fierăstrăul acela electric, împreună cu toporul cu lamă groasă, special pentru crăpat lemne, și scuterul erau toată avuția lu ...

Intrasem într‑o sală imensă, luminată de candelabre sofisticate, ca după primul pas să se cufunde în beznă totală, lăsându-mă un timp să mă acomodez cu întunericul, până când mi‑am dat seama că în centru se afla o groapă adâncă, pe marginile căreia se zăreau poteci, de‑o parte și de alta.

Te‑am văzut, imediat după ce m-ai strigat, erai dincolo de prăpastie și mă întrebai încotro aveam s‑o apuc: Spune‑mi neapărat încotro o ei! Să nu cumva să pășești, până când nu aflu în ce direcție!

Voce ta um ...

Poemele de mai jos sunt puțin cunoscute în limba română, patru dintre ele fiind chiar inedite. Scrise de Baudelaire în diverse perioade de creație, ele nu au ajuns să facă parte din corpusul canonic al versurilor poetului. Totuși, lectura lor ne dezvăluie un Baudelaire burlesc, mânuind cu perfectă nonșalanță satira mușcătoare, dedându-se unor exerciții de virtuozitate compozițională și montând mici comedii sintetice în care rolul principal în joacă limba. Este o altă față a modernității baude ...

O pată gri fără contur ca o spărtură în pelicula albă a șoselei. Încetinesc. Ninge dens, orbitor, din toate direcțiile, nori căzuți se dizolvă pe capota mașinii și pe culmile dealurilor dimprejur înecând pâlcurile de copaci, casele rare și șoseaua pustie, și în plasma asta rece numai zumzetul motorului și duruitul anvelopelor pe asfalt îmi amintesc că sunt pe drum și continuu să merg, imaginile satului se derulează pe parbriz mecanic, defazate, ca și cum aș privi un film vechi, cu niște actori î ...

Șed turcește pe podeaua goală am aprins lumânarea în poală patru pereţi sunt la fel peste tot îngheaţă vorba te socot
îţi ninge la tâmple dezgândirea să nu se întâmple
atâta lungă vreme am așteptat viitorul din trecut să cheme hoinăream la întâmplare printre odăi demolate cândva închisoare azi ne strivește cerul pieptiș în casa noastră fără de acoperiș te-ai spulbera în stele te-ai vârî-n pământ vuiet de vânt
nu-ţi afli locul n-ai vr ...

o plajă din Pacific îmi arată încă semnele,

îmi aduce aminte că m-am scufundat. puțin mai pur, puțin mai tânăr.

din loc în loc, balizele împinse de curenți, departe de ceilalți.

aceste gesturi, bunăoară pustii. cu o detentă pe care nu o voi cunoaște.

aceste gesturi

le-am petrecut singur.

pentru că din ea începe să se desprindă noua lume – proaspătă, transparentă.

prin ea se vede – se deosebesc contururile celorlalte lumi. în tranzit, deodată umane.

...

Motto: I then observed that nothing in the whole world was without its use and that the most pitiful performances were serviceable for something. (Ludvig Holberg, The Journey of Niels Klim to the World Underground)

Mă îmbolnăvisem și în fiecare zi număram firele de păr care cădeau pe prosopul alb, încă umed. Țineam pieptenele strâns și îl mișcam lent ca nu cumva să smulg fire care n-ar fi trebuit să cadă azi, le adunam apoi pe cele căzute într-un ghem pe care-l aruncam în toaletă, și îmi ...

Un zid cu graffiti.

Ana pare că iese din zid și vorbește publicului.

ANA

Ana are mere. Ana are mere. Ana are mere...

Prima propoziție pe care am învățat să o scriu la școală.

Întâi am învățat să facem bastonașe.

N-am înțeles de ce facem bastonașe.

Bastonașele sunt rele, bat copii, am zis.

Nu, a zis tovarășa învățătoare.

Bastonașele noastre sunt bune, ajută bătrânii să meargă.

Așa am învățat să fac bastonașe bune.

Apoi n-ul dintr-un bastonaș. Și m-ul. Două bastonașe lipite.

Apoi a ...

Domnul Milescu se apropie de fereastră, urmărind cu privirea porumbeii care ciuguleau grăunțe aruncate și câteva pisici care îi pândeau cu poftă. Se anunțase la buletinul meteo o zi ploioasă, dar nimic din ceea ce vedea pe geamul bucătăriei de la primul etaj nu confirma prognoza. Curaj, Fane, încă o mie și câteva zile până la pensie. Ia-uite ce zi frumosă, peste o săptămână-s Floriile…

Își șterse câteva lacrimi apărute la colțul ochiului drept, pentru că ziua aceea mai avea și altă însemnătat ...

Trionfo: Diferența de față

Articolul este denumit și sex floral, cu multe arome care pot fi utilizate ca versiune casetofonă, cu postare adecvată. Deci, când a îngenuncheat, l-a rezolvat. Mă voi și mă voi în tine. Folosiți-vă mâinile când vă bucurați de maxilar. Remorcher în junglă. Lumina soarelui poate fi și mai rea.

Trionfo: Nu atinsesem nicicând

Nu atinsesem nicicând

așa mare. Post-șoc.

Când a dat să

mare, zimțată. Am murit.

Atât de nu

doare sau, ...

Eroilor

Nu împlinisem încă 27 de ani când am văzut pentru prima dată suferința întipărită pe trupul și chipul tatălui meu. Ceea ce trăia el acum nu se compara cu câte o așchie în deget pe care i-o scoteam cu acul ascuțit și sterilizat cu spirt, când eram copil. A fost suficientă o fracțiune de secundă pentru ca scurtcircuitul să se producă în creierul meu. Tocmai ce mă pregăteam să intru în salonul de bărbați, de la etajul al șaselea al spitalului universitar, din vecinătatea stației de met ...

ies din program

din aria de acoperire

din rețeaua de fantasme a lumii

înregistrez pe repede-înainte

dragoste epuizare și conflict

vortex de mâna maicii domnului

iubire ascunsă în portfard

cu 1% baterie

totul devine o descărcare de energie

și de cuvânt

nft ((non-fungible token)

suntem

o singură imagine

în spații fără pereți

printre lanțuri

programe digitale

coduri de bare

posibilul

...

[re-amintire]

mâna ta era lângă măr

ți se vedea foarte bine brațul alb din locul în care stăteam

îmi controlam atent mușchii să nu scot vreun foșnet ceva

nu voiam să știi că aștept să te hotărăști de care parte alegi să-ți lași mâna să decidă în locul tău

nu te mai văzusem de foarte mult timp

nu mă vedeai acum

nu știai că aș fi putut să te văd atât de brusc de după un perete de sticlă și o perdea ce mai mult lăsa să se vadă decât ascundea

când er ...

Lunganul se strecară în magazin cu pași furișați, ca și cum ar merge pe o funie suspendată. E un tip înalt și slăbănog, cu brațele exagerat de lungi, până aproape de genunchi, îmbrăcat într-un costum larg, care pare că flutură pe corpul lui uscățiv, de individ care mănâncă doar lunea și joia.

Călca împrăștiat și larg, ezitant, de parc-ar păși pe ouă dinamitate, și oricând ar putea sări în aer.

Tovarășul lui, un bărbat mic, rotund, foarte brunet și transpirat, are pe el tot un costum, dar măcar ...

Gura ei bătrână râdea constant, dar nu pe bune, se vedea după ridurile radiind din colțurile gurii, iar unele cute brăzdau până și bărbia albicioasă. Buzele ei subțiri nu descriau niciodată cercuri, doar forme frânte, strâmbe, brutale. Nu era dată cu ruj, nu folosea nici machiaj și era al treilea curs la care venea cu același pulover gri. Părea o femeie de la țară plecată la piață, dar pronunța foarte exact cuvintele franțuzești și avea un arsenal greu de epuizat de expresii și fraze alambicate. ...

Marc B. și Vira T. erau îndrăgostiți unul de celălalt. Cel puțin așa pretindea fiecare. Nu poți știi niciodată ce este cu adevărat în sufletul omului. Voiau să se căsătorească. Vira urma să-i ia numele lui Marc și să devină doamna B. Erau proaspăt ieșiți de pe bâncile facultății. Marc era mai puțin optimist decât în adolescență. Vira arăta bine. Acum simțeau că viața era de partea lor.

Fiind doi tineri care aveau visuri, se subînțelege că erau și muncitori. Amândoi își petreceau zilele muncind. ...

scrisoáre

scrisori, s.f.

se referă la ceea ce au găsit când au căutat-o în buzunarele rochiei rupte

în momentul în care se ridicase pe vârfuri ca să arunce un ochi peste gard,

“reținută" fiind la granița din sud-vest. (Navighează la sintagma "Isus ca refugiat").

(Îvr.) se referă la frunze uscate cu care să îți contruiești un cuib, să crești pui zdraveni, atâta timp cât ai chef pentru ca nimănui nu-i pasă ce faci tu, sau daca iarna asta e nașpa, sau câte ...

În această versiune balcanică a filmului Thelma and Louise, eu și Marija conduceam ore-n șir, zile lungi, traversând platourile înalte, canioanele, lăsând într-o parte cascadele învolburate, trecând prin deșertul portocaliu, prin pădurile de pini visători și plopi lucitori. Mergeam pe șosele înguste ca agrafele, suspendate la sute de metri, care îți dau o amețeală de beție cu absint. Fugeam de trecutul nostru pe care distanța îl făcea, însă, mai ușor de înțeles. Ne-am retrăit copilăria, anii a ...

Cobus, scria Admistadt, a fost un orfan crescut în familia unui morar și a soției acestuia. Cei doi nu puteau avea copii. Morarul era un bărbat aspru, care se îmbăta des și nu se sfia să-și încingă atât soția, cât și pe el. Pe de altă parte, ea era o femeie delicată și iubitoare, prin urmare copilăria lui Cobus fusese împărțită între iadul creat de bărbat și raiul izvorât din dragostea femeii. Neavând o cale de mijloc, micul Cobus și-a dezvoltat un simț deosebit de ascuțit, atât al binelui, cât ...

Ține foarte bine minte ziua în care maică-sa s-a hotărât să o dea. Ziua trădării. Tocmai murise taică-su pe front, asta după ce jucase la cărți toată averea. Pământuri, cai, vite, tot. Nu a mai rămas decât casa, cu o curte mică spre stradă, cu doi trandafiri și-un cais și nucul din spate. Atât, pe asta nu a putut-o pierde, că nu era pe numele lui. Așa a spus maica, când a venit un sergent de a adus scrisoarea și ajutorul de înmormântare.

Încă de când se întorceau de la cimitir le-a făcut atente ...

Peisaj de anul trecut

De la fereastra spitalului

se văd

un automobil Škoda Fabia,

câteva bănci ruginite

și un copac înflorit.

Mașina e a unui doctor,

băncile cică sunt acolo de când lumea,

dar copacul -

- nu l-am remarcat pana acum.

L-or fi internat ieri

și probabil că-i vor da drumul

când va rămâne din nou fără flori.

*

luăm analiza din pumn, să ne lămurim,

o să doară, dar măcar știm o treabă,

cuțitul din pl ...

În gangul din fața casei se vedeau câteva mucuri de țigări, turtite cu talpa piciorului. Zoli apăsă soneria și așteptă două secunde lungi. D-l Porumb abia se trezise. Îi făcu semn să intre, iar Zoli își ținu un timp respirația. În casa d-lui Porumb mirosea ca într-un stomac balonat. 

− Câte ai adus?

USB-ul argintiu străluci o clipă printre degetele bătrâne.

 − În total 7, mormăi Zoli. Două sunt cu sex oral, restul, cu diverse...

Stickul dispăru pe jumătate în mufă, iar degetele groase ale d- ...

eu sunt unul dintre cei care

și mie îmi plac zilele de iarnă

și serile când sunetul unui capac de bere

scăpat pe o suprafață de marmură

se aude ca un segment sonor fracturat.

mă pot plimba pe străzile murdare

să dau buzna în magazine

care îmi par mereu melancolice și sadice.

și-mi par interesante

tocmai pentru că mă gândesc

că nici alții nu pot dormi ca tine

că vin cu ochii injectați să-și cumpere

un pachet de țigări și calmante de ...

Întrebând în stânga și‐n dreapta prin fundul Ferentarilor, puțin până‐n prânz ajunse. Peste gardul de scândură văruită se vedea o tufă de trandafiri din care creștea geamul unei vitrine până‐n streașina casei cu acoperișul învelit în tablă. Citi: Eledur și, dedesubt, La Gică Dei. Perdelele de doc albastru, trase, arătau îmbâcsite de praf în lumina puternică a miezului de zi. Poarta se deschisese până s‐apuce s‐o atingă, parcă sub presiunea respirației. Merse pe o alee îngustă de asfalt, umbr ...

Aura terminase de format numărul din nouă cifre, cu prefix de București. Discul se rotise în sens invers, de îndată ce fata scosese degetul arătător din spațiul cifrei trei. La celălalt capăt al firului, într-o garsonieră din Militari în care locuiau unchiul și mătușa ei, telefonul sunase de cinci ori. La al șaselea apel răspunsese o voce de femeie. Mătușa ei.

O dată pe săptămână, Aura, elevă în clasa a cincea, dicta cu voce tare, cât mai rar și cât mai clar, cuvintele de pe o listă. Erau scris ...

Veneam de la morgă și mă dureau mâinile. Liftul urca încet, cu un huruit familiar. Etajul șase, garsoniera de pe stânga, Nerva Traian. Balconul mic dădea spre Emil Gîrleanu, spre intersecția puțin câș și spre un pâlc de copaci. Vântul îi pieptăna încet, frunzele păreau valurile mării molcome, gigantice, ispititoare. Fiecare copac avea o nuanță diferită de verde, de la cel închis al arțarului, până la vernilul arbustului exotic crescut lângă mesteacăn. Voiam să am ochii suficient de ageri încât s ...

"did you try to live on your own / when you burned down the house and home? / did you stand too close to the fire? / like a liar looking for forgiveness from a stone"

greenday, "21 guns"

motto:

iubirea noastră a fost sau n-a fost, cântec fără noimă

cântat la un fluier înfundat cu câlți într-o ruină

cântec inutil printre plante cățărătoare,

șobolani și viermi alunecoși,

mers cu tălpile goale pe toate sticlele de vin sparte din lume

iubirea noastră a ...

Motto: "La maison natale est plus qu’un corps de logis, elle est un corps de songes".

"Toute enfance est fabuleuse, naturellement fabuleuse". (Gaston Bachelard)

Aleea cãtre casã nu era dreaptã, ci fãcea câteva ocoluri, respectând copacii care fuseserã plantați de mult timp acolo. O alee pietruitã, în zig-zag aproape, ca un drum care ar gândi aproape singur și ar oscila de mai multe ori înainte sã meargã mai departe.

Casa se vedea, totuși, prin verdeața abundentã, o grãdina sãlbaticã, cine ...

Privesc ochii unui pirapitinga, un pacu mai mare, probabil mort.

Stau în genunchi lângă cada din baie, baia mea care îmi povestește mucegaiuri, țin peștele de aproape un metru în brațe, miroase a Amazon, a sălbăticie, a alge, sufletul meu poate fi oriunde, ochii peștelui se trec prin ochii mei ca printr-o strecurătoare, văd cerurile Americii, mă opintesc, ridic namila, îmi scapă, trebuie să o învelesc într-un prosop, ceva, alunecă, este peștele meu mântuitor, alunec și eu, mă duc pe spate, ghem ...

M-a chemat în bucătărie, să mă asculte la istorie. Nu sunt în stare să învăț și stiu că am față de proastă când mi-e frică și mă milogesc. Ea începe calm-horror, fără să mă privească, ce bine, că-mi vine să râd. Măi fată, istoria e ca o poveste, îți plac poveștile, de ce stai ca proasta în fața cărții și nu reții nimic. Ce-i așa greu, nu știu ce-i, chiar mă întreb, înainte de-a încasa prima palmă, care doare cel mai rău. Țipă din ce în ce mai tare, răspunde măi, răspunde, zi ceva, nu te-am trimi ...

la fel de mută

mai știu și eu de ce trăiesc

de ce continui viețuirea

sub cerul toamnei

însoțită de soarele grăbit

roșu/ imens

în asfințitul/ aproape înghețat

mai știu și eu de merită

să mă mai sprijin

de înălțimile

în care lumina se arată

dimineața

sunt întrebări

ce par

îndreptățite să primească

de la cine (?)

așteptatele răspunsuri

se revarsă doar tăcerea

una la fel de mută

precum mișcarea razelor

...

Orașul ăsta e o tumoare, își spuse așteptând la semafor. Materie vie multiplicându-se celulă cu celulă, una în alta, una peste alta, răspândind o boală infecțioasă, fără nume. Cumpărase o pâine și se întorcea în apartament. Ultimul etaj, un bloc nou-nouț. Pete de vopsea pe ferestrele din casa scării, ca niște hărți incomplete ale unor lumi îndepărtate, mai bune. În jur, tot blocuri, o periferie a Moscovei post-comuniste în plin avânt imobiliar. Apartamentul era curat, spațios, dar gol, nici m ...

Ecranizare de Cristi Toporan

cu Andreea Perju, Anghel Damian, Raluca Straia, Tamara Roman

Când a sunat din nou, Catrinel a întins degetul spre reject, convinsă că n-o să răspundă, însă în ultima și infima miliardime de secundă, când arătorul aproape atinsese banda roșie a Samsungului, se răzgândi. "Ți-am spus să nu mă suni!". Vocea îi ieși cu un semiton mai sus decât intenționase. "Ți-am spus: am treabă!" Acum cuvintele veniră aproape în șoaptă, așa că Paul o întrebă l ...

Dar poștașul nu îi adusese pensia, ci factura la lumină. Deschide-o tu, Petre, spuse doamna Maria, și citește-mi totalul, doar știi că nu văd bine de aproape. După ruperea hârtiei dintr-o mișcare și parcurgerea foilor împăturite, poștașul decretă, ridicându-și chipiul - opt sute de lei. Vai de mine, de ce așa mult, întrebă doamna Maria, Poate e recalcularea, O fi, dar tot mi se pare mult, eu plătesc banii ăștia în patru luni, Știu eu ce să zic, tanti, spuse poștașul Petre înghițind în sec, mi-e ...

Se treziseră târziu, pe la prânz, după seara de Crăciun care se prelungise și la restaurant, apoi în camera în care se culcaseră și care se încălzise de nu mai putuse să respire.

—  Arzi ca focul!

Chiar că simțea că ies flăcări din ea, se făcuse roșie la față ca mărul pe care-l mâncase și care, de cât de înfiorător de dulce fusese, o făcuse să fiarbă la propriu. Un rac în suc propriu!

— Poate că ai făcut febră! Remember?

Adam râdea în hohote, cu o poftă de vorbit și de iubit din ce în ce ...

Locuiesc în zona medievală a orașului. Așa-mi place să-i zic. De fapt, nu, nu-mi place deloc, dar asta e. Strada pe care am ajuns să-mi fac casa e cuprinsă într-o peninsulă de sălbăticie de la periferie. De parcă clătita orașului ar fi dat peste o arsură lipită de fundul tigăii și nu s-a putut întinde frumos. A rămas așa, un petic de câmp, cu câteva case răzlețe, și mai multe clădiri abandonate, între cartiere compacte mai vechi sau mai noi. Fără utilități, fără lumină pe stradă, legat de restul ...

Vista

nu știi tu contextul, dar îl saluți:

de 20 de ani

poezia e trimisă

la masa copiilor.

nu și la colț, nu și la colț.

tu nu ți-i arăți, nici nu-i ai.

uite un om într-un istoric de redundanțe. ne ocolim sistematic.

uite un om care mi-a fost prieten și nu mai îmi e.

comuni, celebritățile literare, pe minimum de interacțiune,

maximum de afectare: iată cu cine mă-nsoțesc,

de la cine mă contaminez. cui scrii

*când scrii, când te ...

Poezie de dragoste

E atât de bine
să te trezești dimineața singur
și să nu trebuiască să-i spui cuiva
că-l iubești
când nu-l mai iubești.

15%

ea încearcă să obțină
chestii de la bărbați
pe care nu poate să le obțină
fiindcă nu e cu 15% mai drăguță

30 de cenți, două bilete, dragoste

mă gândeam intens la tine
am urcat în autobuz i-am dat șoferului
30 de cenți și i-am cerut două bilete
înainte să-mi da ...

Ioana

Ceea voi spune acum nu ar trebui să fie o încercare de a-mi cere iertare, ci, mai degrabă, o sforțare de a mă face înțeleasă.  La cei 73 de ani ai mei, am rămas singură, iar tăcerea țiuie prin toate ungherele casei mele. În 1968, când am început s-o construim, am vrut-o mare, încăpătoare, cu tavanuri înalte, cu verandă luminoasă. De fapt, nu știu dacă am avut de ales, căci alte câteva sute de case din sat arătau la fel: verandă, casă mare, tindă și câteva dormitoare. Acest tip de casă ...

Sâmbăta asta, vreau să termin cartea lui Salman Rushdie, Luke and the Fire of Life. Mulțimea de personaje mă face să pierd firul poveștii destul de des. Pentru o fabulă de copii, mi se pare că subiectul este mult prea stufos. Ori, se poate ca plictisul meu să fie cauzat de pauzele prea lungi pe care le-am făcut de când am început cartea. 

Alături de mine, Adam parcurge încet un album cu benzi desenate. Din timp în timp, se oprește din citit ca să se uite la mine. 

La pagina cincizeci și patr ...

Sora Ratched face toate acestea de îndeajuns de mult timp. În profesia ei, ceea ce-i diferenția pe cei cu slabe șanse de succes de cei care își ating fără greș obiectivul stă în abilitatea de a-l citi pe cel din fața ta. De a-l descoase cu grijă și a asculta ticăitul rotițelor lui. "Ascultă, ascultă bine și mergi în tandem cu ele. Mișcă-le apoi, ușor, cu grijă, către tine și acum fă-le să se ghideze după tine." Toate acestea veneau într-adevăr dintr-o afinitate îndreptată către om, empatie, poat ...

Străbat poteca în umbră și ies la strada principală, pe Mioriței. Nu cred că există stradă mai cunoscută în orașul ăsta decât strada Mioriței. Nu știu de ce e așa celebră. Nu e atât de lungă și nu sunt decât blocuri acolo. Iar în spatele acelor blocuri se află Școala Generală nr. 2, acolo unde am făcut primele 8 clase, atât eu cât și soră-mea. Traversez strada și pe partea cealaltă văd o altă amprentă de ciment, acoperită de gresie. Acolo se afla o gheretă de la care ne cumpăram dimineața cornur ...

Să nu scrii nimic de care să-ți fie rușine în clipele de supremă singurătate. Mai bine moartea, decât să trișezi ori să minți.

(Emil Cioran – Caiete)

Dragă Veronica,

Primul lucru pe care vreau să-l știi despre mine este că m-am născut din orgoliu. Părinții mei s-au cunoscut abia după ce trăiseră deja prima și adevărata iubire. Sau, dacă nu neapărat adevărată, acea iubire de care nu au uitat niciodată. Când l-a cunoscut pe tata, mama avea deja un copil, pe sora mea. Avea și un soț la a ...

O paranteză a viețuirii digitale

Ne înstrăinăm la început

ca porumbeii care zboară flușturatici

când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată

pe jos, lângă barieră.

mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului

felii verde petrol de la putregai

sau macaroane întărite ori margini de pizza.

nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer,

nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise

(e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,

...

Maestru al frumuseții, meșter al fulgului de nea, 
inventator inimitabil, 
decorator al Pământului, atât de superb & diferit de plictisitoarea Lună 
mulțumesc pentru acest cadou.

Am compus o rugăciune de dimineață pentru tine, 
conține, cu precizie, tot ce contează. 
Începe așa – Facă-se voia Ta. 
Mi-a luat două zile s-o scriu. Nu are pretenții de elocvență.

Ai venit și m-ai scos de-atâtea ori 
din anii mei disperați, fără ieșire. 
I-ai lăsat pe prietenii mei strălucitori să se ...

Era o vară fierbinte, cu temperaturi de 34 de grade Celsius la început de iunie. Deși visam din aprilie să merg în vacanță la mare, după 2 luni de căldură, eram sătulă de soare. Ajunsesem să fac și 4 dușuri pe zi, dimineța înainte să plec la job, după-amiaza, când mă întorceam de la job, seara, înainte să plec la terasă și noaptea, după ce mă întorceam de la terasă. Așa încât când a venit august, m-am hotărât să plec într-o țară cu climă răcoroasă, oricare ar fi fost aia. 

M-am uitat la știri, ...

spangen, rotterdam. nu se pune problema dacă vine apa, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine viața, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine moartea, ci când și cum se etajează. administrarea problemelor: a eșua suportabil. nu se pune problema să nu te pregătești pentru înghițire.

pentru îmbrățișarea a ce va să vină: structuri de stratificare. cel mai jos punct din parc este pentagonul plăcerii (pe o latură ai și un fragmen ...

La început i se păruse doar un tip haios și atât. Oricum, totul era prea nou, abia pătrunsese și ea în lumea adevărată, trebuia să se concentreze la atâtea lucruri noi de făcut, de aranjat în noul spațiu, de conversat în engleză, mai întâi de înțeles accentul acela imposibil (avea până și vise cu accent irlandez). Era exclus, total exclus. Imposibil. Mai bine cursurile, chiar dacă unele îngrozitor de plictisitoare, mai bine să hălăduiască aiurea prin orașul care mirosea atât de altfel: a iarbă p ...

345/sinonimele mortalității strugurilor) sms defavorizat (zile lor vorba lor lumea drogurilor

dor de clarități fiziologice uite soarele uite șuruburile zilei uite raporturile pe care le stabilește umbra cu ce ne-a obișnuit să luăm drept prezență e exact cât am lăsat să ni se întâmple de la un reper la celălalt forțările au mereu ceva trist florile presate în scopuri școlare precizează irisul vegetal care nu mai privește decât cu ochii noștri speră că nu o să-i ...

   Pe 31 decembrie 2015, Paul și Camelia erau într-un hotel din Strasbourg. Ea se dichisea de zor în baie și, din când în când, striga câte ceva, observații de-ale ei: cum i se văd porii și alunița de sub ochiul drept în oglinjoara rotundă, cum e crăpat vasul de veceu, cât de repede se murdărește chiuveta sau cum i se înroșește imediat pielea când o atinge, la care el răspundea cu un aha, îhâm, da, păi da, în timp ce-și scotea șosetele, le arunca într-un colț ca să nu le vadă ea și își lipea tăl ...

Buza de jos

A urcat în autobusul de nouăsprezece și un sfert, a plătit cincisprezece sau douăzeci de lei (nu știu prețul exact pentru că nu mai folosesc mijloace de transport în comun) și s-a pierdut printre pasageri transpirați cu pălării pe cap și priviri leneșe. La radio se derulau niște șlagăre vechi atât de cunoscute urechilor, că pasagerii nici nu le mai auzeau.
S-a așezat pe unul din singurele locuri libere, lângă un bărbat cu figură de hipiot, plin de mătreață pe umeri și-n ...

Alb, alb nemărginit și gândul negru de suicid. Un aisberg plutește în depărtare ca o părere de rău. Sunt pregătit oricând să mor. Sunt îmbrăcat la patru ace. Am să-mi pătez de sânge smochingul. Nu-i nimic. Sângele va fi înghițit fără sfială de zăpadă. Am să mor singur în miezul frigului. Mă gândeam să sar în apă și să mă înec, dar nu am cum să reușesc, pentru că apa e prietena mea bună. Să-mi bag capul în zăpadă și să mă asfixiez. Nu pot, căci zăpada e mama mea. Să mă las mâncat de o focă leopar ...

anamorfoză

dincolo de strada cu rumeguș

fără iluzii n-aș fi venit

oameni mici se plimbă pe

trupul meu ca pe o cale regală

spasmele mele nu mint niciodată

doar se ascund după balansoare

lumea pare a fi un citat din mine

când eram mai tânăr.

elegie imperfectă

ce prosternare și toamna asta

singur de n-aș fi și tot m-aș ascunde

mări și pustiuri înaintea mea

înapoia mea doar cenușa prietenilor.

cuvinte am încetat să mai s ...

Abisol 

Uite-te la mine cine sunt fără vise 

Uite-te la mine cine sunt fără vise

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine 

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine

Uite-te la mine cine sunt fără vise 

Uite-te la mine cine sunt fără vise

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine 

Și eu mă uit la tine și văd foarte bine

Abisol 

Abisol

Abisol este o notă muzicală pe care am inventat-o eu 

Cunoașteți perfect râsu ...

15 septembrie 

Azi am ajuns la Iași, poimâine plec la Chișinău. Sunt invitat la un festival de proză, prin Goethe-Institut. Am fost azi la autogara Iași să iau un bilet pentru cursa de ora 9, marți, 17 septembrie. S-au uitat pe acolo la mine ca la un extraterestru. Cum un bilet pentru marți? Cum pentru Chișinău?! Pentru Chișinău nu se vând bilete decât la autobuz. "Și dacă sunt prea mulți pasageri?" mă întreb. Probabil că se trage la sorți. Sau cei în plus sunt aruncați pe drum din autob ...

Considerată de mulți critici, dar și de cititorii obișnuiți, printre primii poeți lirici contemporani americani, Louise Glück s-a identificat cu o varietate de stiluri retorice, altele decât poemul liric tradițional, care rămâne punctul ei forte. Poeziile sale individuale sunt citite cel mai bine în contextul unor volume de versuri, rostite de voci concurente într-o relație deschisă, dialogică sau într-o secvență care le oferă o dimensiune narativă. Poeziile ei variază de la confesionalismul ...

18:04 la sat

decupaje incerte

se încadrează în imaginea pe care o fixezi

cât încerci să adormi

timpul coboară în tine

numărând momente, un dor inexplicabil

coboară de pe ploape

și desenează ceața somnului

orele de dinainte de moarte

cer un buton de reluare 

și o mână cu zece degete

carnea mea adună visele

le pune deoparte, pentru ziua când va fi găsit fundul sacului

mulțimea lor arde mocnit

despărțind în forme defect ...

"Negru lapte al zorilor seara îl bem, la amiază îl bem, dimineața îl bem, noaptea, îl bem și îl bem." S-a trezit cu refrenul ăsta în cap, s-a dus la bucătărie și-a aprins o țigară și și-a pus două degete de vodcă, nu conta că era 3 dimineața. Totul era pregătit. Avea să treacă muntele la Poienile de sub Munte, prietenii lui îl așteptau dincolo, i-au promis că îl duc până la Lviv și de acolo îl trec în Polonia. Mai avea un pas până în Germania. Totul era pregătit. Nu, el nu avea să riște ca to ...

De pe banca din fața casei, acolo unde, în ultimii ani, când artrita îl obliga să stea într-un loc și să-și trăiască încă o dată viața, de astă dată doar ca spectator, Tono avea să-și amintească tot mai des de cazul Ionelei Sematovici, de acel sfârșit de vară, 1992, pe care făcuse tot posibilul să-l uite. De vină era singurătatea. Exista un remediu pentru asta, și anume cedarea la insistențele fiicei lui, care îi sugera cu fiecare ocazie că i-ar fi prins bine să se mute la ea. Nepoții s-ar bucur ...

Când a trecut pentru prima dată pe lângă fereastra ei, aproape că n-a remarcat-o pe bătrână. Era îngândurat și neatent la detaliile din jur. Îi puteai citi pe figură acea blazare tipică unui funcționar public; îi puteai zări, dincolo de lentilele groase ale ochelarilor, vederea ștearsă a unuia care tocmai își pierduse ore întregi printre sute de foi și de calcule, sau care stătuse înfipt ore în șir într-un scaun incomod, în spatele unui ghișeu de unde răspundea altora politicos și mecanic, fără ...

Căsuța lor din Blaj avea aerul unui kibbuț. Doar în aminitirile lor tandru construite, străbuncii erau grofi, aveau doar tacâmuri de argint și menajere crescute de călugărițele Ursuline. În realitate, casa lor găzduia toate nimicurile posibile, ca un decor de teatru gata să se prăbușească. E umitor câte lucruri pot coabita pașnic în casele oamenilor: volume broșate și bibelouri înspăimântător de urâte, poze vechi cu margini dințate lăsate alandala pe un o masă instabilă, o umbrelă japoneză parca ...

De cum se lumină de ziuă, porniră spre Dom cu o barcă cu motor pilotată de Alfred Rippley, însă nu înainte ca bodyguardul acestuia să-l percheziționeze. 

Imensitatea pacifică era netulburată, o netezime perfectă se întindea peste oglinda de jad a apei. Rudy sorbea dintr-o limonadă. O frunzuliță de mentă se legăna între cuburile de gheață, clinchetul cristalului scump era inaudibil în huruitul motorului. 

Cu o seară în urmă, la petrecerea de pe Jaluit, un atol desenat ca un șarpe în salba Insul ...

Ne-am trezit în plină revoluție a zăpezii,
steagul ei alb flutură peste toate,
peisajul a dispărut,
nici măcar un șoarece nu punctează golul,
și după aceste ferestre

clădirile guvernamentale sunt îngropate,
școlile și bibliotecile îngropate, poșta s-a dus
sub nămeții tăcuți,
calea ferată delicat blocată,
lumea a căzut în uitare.

În curând, o să-mi pun cizmele
și-o să pășesc afară ca pe apă,
câinele meu o să salte ca un delfin
și eu o să scutur o creangă încărcată,
un ...

S-a trezit într-o dimineață cu sentimentul că totul ar putea să iasă bine până la urmă. Nu că lucrurile n-ar fi fost în regulă cu viața lui în general. Era vorba de altceva, care nu ținea neapărat de chestiuni materiale sau de cât de bine se va descurca în cutare afacere. Era ceva cu totul diferit, și tocmai senzația asta îi dădea o satisfacție ciudată, un fel de plenitudine a simțurilor. O stare de bine venită de niciunde, de care se bucura ca un copil în timp ce privea pe fereastră la lumina c ...

I

Îmi spui să-ți scriu ce mai fac cum se adună zilele

după ce anii s-au scăzut dintr-un depozit

unde paznicul nu lasă pe nimeni să pătrundă 

o misiune care umflă de rîs broaștele pe lîngă zid 

în așteptarea ploii: un copil cu stropitoare 

și o elice de unde porni vîntul ce doborî Troia:

așa trecu vara valpurgică împărăția ierbii pe țigle

sub care strigă Nas-Lung că vrea să treacă dincolo

cu buzunarul plin de nasturi și gămălii de ace

de partea revoluției la modă – o paiață-taximetris ...

Față de toate celelalte mașini ale lumii, mașina asta roșie a reușit, nu se știe cum, să își conserve mirosul. Nu tabla, nu grația, nu motorul, doar mirosul. La orice oră din zi, dacă îi deschideai portiera, te întâmpina cu același damf despre care nu puteai spune imediat dacă iți place sau nu. Dezgustător nu era în nici un caz și nici nu trebuia să mergi până acolo încât să găsești cu precizie ce parte a sa miroase așa. Suntem cu toții de acord că fiecare lucru are mirosul său, însă nu toate re ...

Să se uite la fiii săi, de pe balcon, este una dintre cele mai frecvente plăceri. Priviți de sus, sunt două insecte galbene, pe asfaltul bătrân. Dacă n-ar fi fost ei, acum ar fi cântat într-o filarmonică mare. Un frison îi reteză gândul, ca de obicei. Nu băieții îl ținuseră pe loc. Dacă era să caute un vinovat, singurul, etern singurul și fără scuze, era el. Un timp savură acest curaj de-a se învinovăți. Dar știa bine, dedesubt se afla, neclintită, ziua de mai. Acea zi. Dar cine nu are astfel ...

Acul minutarului zvâcni de câteva ori în aer înainte să-și oprească vârful pe tâmpla starletei pop și capătul, negru și gras ca o muscă, pe colțul buzelor încremenite într-un sărut perpetuu. Pentru Oleg, lămureau sec literele inegale ale dedicației. Încă un minut până la zece. Bărbatul întinse mâna spre aragaz și înclină ibricul de cafea. Prin ochiul firav de apă, își ițeau vârfurile munți de zaț. Scoase din gură capătul creionului pe care îl molfăise în ultima jumătate de oră și-l azvârli cât ...

ÎNGERUL MEU ANTIGLONȚ

Și dacă eu cad,

Și dacă mă prăbușesc,

E pentru că n-am știut cât și cum să mă iubesc.

N-am avut grijă de Îngerul meu păzitor.

L-am lăsat singur,

Deși el nu s-a îndurat să mă lase să mor

Și, împotriva tuturor, oameni și demoni,

Dar mai ales împotriva mea,

A stat cu aripile desfăcute,

A stat ca o pavăză grea.

A răbdat, a cumpănit, a așteptat.

Infinita tristețe a Îngerului meu antiglonț

E legătura cu tot ce n-am fost.

Așadar, în ceasul al douăsprezecelea-mi s ...

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate.
Dar poate am avut și alte motive.
Poate îmi părea rău după vasele mele de argint.
Sau din neatenție, când îmi încheiam sandala.
Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă
a soțului meu, Lot.
Înțelegând brusc că nici de-aș cădea moartă
el nu s-ar opri din drum.
Sau din nesupunerea omului umilit.
Să văd dacă suntem urmăriți.
Înfricoșată de tăcerea lui Dumnezeu, sperând că s-a răzgândit.
Fiicele noastre dispăruseră după deal.
Îmi simțeam ...

E o plăcere să te privesc, Adeline. Sigură pe tine, fiecare gest al tău pare studiat și exersat, jucăm o partidă de șah în care tu deții controlul. Știi să asculți, pentru că ai învățat că bărbații ca mine, de vârsta tatălui tău, cu verighetă pe deget, au nevoie și de asta, nu numai de sex. Nu-i vorbă, în pat ești la fel de profesionistă ca în afara lui, e normal, pui suflet în ceea ce faci, clientul trebuie să vadă că te implici. Asta e cheia către fidelizare în orice meserie. Sunt convins că ă ...

"Te plimb de două ore."
[Cu viteza melcului.]
"Locuiești aici de atâţia ani de-ai

voștri, ai oamenilor, și a trebuit să vin eu să-ţi arăt. Ai vrut să revezi Strada Mătăsari, fiindcă acolo stătea prietena ta Ingrid Schwalb. Te-am dus pe străduţe despre care habar nu aveai că există. Strata Bâlciului! Mi-ar fi plăcut să citesc toţi pomii ăia uriași. Am descoperit că, în urmă cu șaptesprezece generaţii de câini, a existat o prinţesă a tuturor câinilor de pe ...

Locuiesc într-un imobil interbelic cu trei etaje. Toate camerele au tavanul înalt, podele acoperite de covoare bătute în cuie și mobilier masiv, imperial. De fapt, sunt două clădiri identice și aproape lipite una de cealaltă, cu ferestre mari și alungite, coridoare întunecate și două balcoane lungi și atât de încărcate de vegetație, încât abia dacă se mai zăresc dedesubt contururile stâlpilor albi de ipsos. Cele două balcoane străbat dintr-o parte în alta imobilele, trec pe deasupra scărilor de ...

Astă-noapte am visat un vis pentru care nu am studii: am visat că sunt tractorist, dar eu nu am făcut niciodată școala de tractoriști.

Speriat, căci eram totuși la volan fără carnet de tractorist, cu motorul pornit, duduind, cu plugul cu trei brăzdare înfipt la mijlocul ogorului, am întors cheia în contact și am oprit motorul. Am coborât din pat, am privit în oglindă și m-am văzut: un copil de vreo șase ani, în pantaloni scurți, cu o mică pufoaică pe umeri, cu picioarele subțiri pătate de mo ...

Se vede că ți-e rău.

Dar o putem rezolva noi cumva.

Nu?

Adevărul e că ești cam distrus.

Auzi ce-ți spun.

Nu ești singur.

Și ți-ar prinde bine o mînă de ajutor, după o zi în care ți-ai făcut bagajele

pe întuneric, ai luat autobuze spre nord, ți-ai lăsat scaunul pe spate

și ai rînjit și spaima ți s-a cățărat pe picioare,

ți-a trecut printre degete și prin păr…

Sunt tot timpul aici, răbdător.

Mai știi tu pe altcineva ca mine.

Eu zic să te gîndești la ea așa cum merită:

încă un nume ...

Mă aflam în orașul unei sfârșeli toxice, acel oraș care nu se dezmeticește pe deplin niciodată pentru că aerul -sursa vieții- nu devine niciodată îndeajuns de respirabil. Canicula, asezonată cu otrăvurile degajate din marile guri de foc industriale, își făcea de cap în miezul zilei, chinuind deopotrivă și călăi și victime, cum am putea numi, forțând puțin nota, personajele acestei cărți. În fond și la urma urmei, toți suntem victime și călăi în același timp pentru visele și sentimentele noastre, ...

Autoare de poezie, proză, teatru, nominalizată la Premiul Pulitzer în 2018, Faleeha Hassan este o scriitoare irakiană care acum locuiește în SUA. Viața ei este profund marcată de experiența războiului. Faleeha s-a născut la Najaf în 1967, în timpul conflictului dintre Kurdistan și Irak. Războiul cu Iranul a izbucnit în 1980, când ea era încă elevă la gimnaziu, iar autoritățile au anunțat că vor închide școala "temporar" până la sfârșitul războiului, ceea ce nu s-a întâmplat decât cu opt ani m ...

Într-o seară mama a hotărât că e timpul să-mi spună despre
ceea ce ea numea plăcere deși se vedea că toată
ceremonia îi dădea un fel de neliniște, pe care a încercat
s-o acopere luându-mă de mână, de parcă tocmai murise cineva din familie -
a continuat să mă țină de mână cât a vorbit
și ce spunea era mai degrabă un discurs despre inginerie mecanică
decât o discuție despre plăcere. În mîna cealaltă
avea o carte din care cred că-și luase datele principale.
Făcuse același lucru c ...

Fostul palat nu se vedea nici acum, cu toate că el se afla la câțiva metri de scările sale interminabile, care urcau prin ploaie și ceață, printre brazi. Mihai și ai săi prieteni se iluzionaseră că, venind la Sinaia, își vor prelungi atmosfera de Crăciun, cu zăpadă și seri de iarnă, dar era un decembrie în care se cuibărise toată mizeria lui noiembrie. Întreaga zi au așteptat ca ploaia să se transforme în ninsoare, ceea ce nu se întâmplă. Mihai era, prin natura profesiei, un împătimit al muzeelo ...

Un bărbat și o femeie de la o mare corporație vizitaseră școala Rebeccăi: aceeași corporație ce subscrisese noua aripă a gimnaziului, care acum purta numele companiei respective. În onoarea colaborării cu școala, bărbatul și femeia le-au promis elevilor cadouri promoționale pe care le puteau revendica devenind fani ai companiei pe rețeaua de socializare folosită cam de un an încoace de toți cei de vârsta Rebeccăi. Rebecca se alăturase și ea bazei de fani și primise prin poștă șampon, balsam și s ...

 CAMERA MAUVE

Muzica se oprește și, în lipsa ei, vorbăria mesenilor pare un zgomot estompat. O parte dintre reflectoarele cu lumini intermitente au luat și ele pauză. Ea e deja obosită, n-a mai fost de mult timp la o nuntă. Bărbatul din fața ei, cu cămașă cadrilată și fără cravată, o țintuiește cu privirea. O mirase de la bun început ținuta lui deplasată pentru o petrecere de nuntă, apoi felul în care fuma, fără să le ceară voie celor de la masă, se potrivea cu aerul lui nepăsător față de ev ...

și la revedere

goodbye pasăre care te-ai izbit în geam

goodbye milimetru în plus de gârbo

ciao aripioare colorate la care am ținut

emergente din răcitura indiferenței

pupsi furie în casă

de cea mai înaltă puritate furie

goodbye noroi al urmelor 

pe coridorul personal 

noroi încărcat emoțional goodbye

stroboscopie

nostalgizat de fortificații

armuri și formațiuni de luptă

munca agentului epidemic

în rândul armatelor

capătă coloratură onestă

...

Și iar am alunecat peste orizont
și luminile Tulsei s-au derulat în fața mea.
Ah, uită-te la tine, am spus,
ești ca o lumină uitată pe prispă
aproape treizeci de ani. 

Nu te ambala,
Ron. Da, luminile sunt ținute aprinse pentru tine și oricine
altcineva vrea să se năpustească spre mine într-un flux de lumină,
mi-a spus orașul, treaz, dar știam
că ești tu. Cine altul mi-ar vorbi așa?
I-am zis, Întotdeauna a fost ceva special între noi,
nu?

*Da, între ti ...

Ziua în care m-am simțit cel mai singură a fost aceea în care trupul meu a dat viață altui trup. De fapt, dacă ar fi fost doar o zi, puteam spune că am scăpat ieftin, dar a durat nu mai puțin de o săptămână. Aș fi putut fi prima moartă dintre fiicele mamei mele dacă soarta n-ar fi avut alte planuri cu mine.  

A început într-o marți, pe seară, fără să fi avut dinainte vreun semn. Era una dintre acele seri cărora deja le pierdusem șirul, în care stăteam cu soacra mea în salonul cel mare, ea croșe ...

TEATRU

TIPUL, apoi TIPA 

TIPUL se privește în oglindă. Are o mustață à la Hitler. Intră TIPA, îi observă mustața și-ncepe să râdă. Nu se mai oprește din râs. TIPUL e deconcertat, nu știe cum să reacționeze și cum s-o oprească pe TIPĂ din râs. Își lasă brațele a neputință. La un moment dat, TIPA încetează să mai râdă.

TIPUL Asta-i părerea ta? 

TIPA Știi că ești nebun, nu? 

TIPUL De ce? 

TIPA Mai și-ntrebi... 

TIPUL Mă așteptam să-ți placă. 

TIPA De unde până ...

Uneori, la trezire, își închidea
ochii, să vadă casa albă, încă o dată,
casa din somn, pe care n-o avea
și unde nu intrase, oricât încercase, disperată.

Ce-mi spunea despre acea casă?
Poartă albă; verandă; ușă cu luminator;
deasupra țărmului pietros, acoperișul cu terasă;
Vânturi sărate scuturând pinii din decor.

E-acum acolo, oriunde-o fi acel ceva?
Doar un nebun poate spera să dea pe mare
de portul proiectat de-o minte visătoare.
Noapte de noapte mă îmbarc, iubi ...

cele sfinte păsărilor

e o chestiune ideologică să privești în gol

zile în șir

cum plouă

de la facerea lumii

foarte curând după

pe țărmul mării sau pe malul

unui fluviu celebru

când culorile se amestecă în descreșteri

progresive de lumină

și păsările îți spun cuvinte neștiute și foșnesc zgomotos

ceva ca o mare sărbătoare

s-a întâmplat 

cu noi așteptând 

inexact un 

soi de hipnoză

Hrănitoarea de păsări

și sentimentul că iarna ...

Dumnezeu are milă pentru copiii de grădiniță,
pentru copiii de școală – mai puțin.
Iar de adulți nu i-e milă deloc.

Îi părăsește
și uneori ei se târăsc pe burtă
în nisipul fierbinte și aspru,
caută însângerați adăpostul.

Poate
o să-i fie milă de cei ce iubesc cu adevărat
și o să aibă grijă de ei
și o să le facă umbră
ca un copac deasupra celui adormit pe-o bancă.

Poate și noi o să cheltuim pe ei
ultimii noștri bănuți de bunătate
moșteniți de la mama,

Așa, ca feric ...

Secreții urbane

Orașul își deversează secrețiile

Cu un jet scurt, dar direct

(aș adăuga bine țintit),

Ne împroașcă în față

Ca într-o saga musonică

În care murim și renaștem,

Fecundați de polenul noxelor

Și al petalelor de helicobacter.

Lăzi vechi și nefolositoare

Din balconul de la dormitor

Înțeleg mai bine singurătatea vârfurilor înzăpezite,

Teama portarului în fața loviturii de la unsprezece metri,

Ultima dorință a patinatorului

Când gh ...

— O să meargă și doamna Strâmbeanu cu noi, mi-a scris mama un mesaj că ne roagă s-o luăm și pe ea. Am văzut doar acum câteva ore, în aeroport, când am deschis telefonul.

— Bine, doar că n-o să mai putem asculta audiobook-urile pe care le-am pregătit. Sper să se abțină măcar pe Cercul mincinoșilor, e aproape imposibil să nu te prindă cartea aia. 

— Suntem deja în întârziere, o sun să iasă. Doamna Strâmbeanu, puteți ieși în stația de pe partea cealaltă a drumului, da, da, suntem deja la spital ...

Asta e doar ca să-ți arăt cine e șeful pe aici.
Să pășești cu dreptul în viață, ca să zic așa.
Să-ți intri în mână, ca să zic așa.
Poți s-o înduri ca un bărbat
sau să plângi ca un copil mic.
E alegerea ta. N-are nimic de-a face cu Mine.
Dacă ai atitudinea potrivită
poți să trăiești al dracului de interesant,
cu toate recompensele pe care ți le aduc curajul
și frumusețea acceptării condiției tale.
Și gândește-te cât bine le-ai face alor tăi,
mamei și tatălui tău, bunicilo ...

Vrea și nu vrea să ajungă mai repede. Nu s-au schimbat prea multe de ultima dată, doar bucata de scândură pe care o mână criminală a scris "PASTRAȚI LINIȘTEA" atârnă acum într-o singură sârmă și împrăștie miros de butoi putrezit. Trece de poartă, și ea e cam scorojită, trece de clădirea mare și albă al cărei nume nu vrea să-l mai pronunțe, într-un gest de sfidare prostească și inutilă pentru nedreptatea făcută, trece și de un gard de piatră de jumătate de metru pe care în zilele de vizită toat ...

     Da, îl ura. Dacă ar fi fost prozator și nu un modest poet care-și cunoștea lucid locul, (undeva pe la poziția 123 dintr-un clasament al poeților români contemporani, asemănător celui din tenisul mondial), ar fi putut adăuga: "îl ura cu toate puterile sufletului său". Asta în timp ce obiectul urii sale, Sandrino, dădea în curtea casei sale ceva de mâncare câinelui mare, blând, alb și flocos, legat inutil cu un lanț gros de o cușcă în paragină.

De pe terasa aflată la nivelul acoperișului cas ...

Aveam de făcut o treabă în Italia
și, plini de noi înșine
(de condiția noastră
de Poeți din America) am plecat
de la Roma la Fano,
ne-am întîlnit cu primarul,
ne-am conversat pe una-alta
(ce înseamnă flat drink,
a întrebat cineva, ce
înseamnă cheap date). Ne recunoșteam

în literații italieni omologii:
academicul, apologistul,
arogantul, amorosul,
rebelul, superficialul – plus
un administrator (conservatorul), într-un costum
de un gri regulamentar, care, ca un bun ghi ...

Pe ecranul telelefonului îi apăru brusc o petunie uriașă, vibrantă, o petunie nerușinată de-a Georgiei O'Keffee. Preferata ei. Era screen-ul căutat îndelung în appstore după ce ajunsă într-o excursie, în studenție, la Santa Fe, descoperise o colecție botanică uluitoare, în muzeul dedicat acestei pictorițe de care nu auzise până atunci. Cum și în ce fel asociase aceea imagine cu ea, sensibilitatea ei poetică putea da răspuns. Telefonul acesta okeffean era conexiunea ei cu lumea, era de cele mai ...

Curățăm cartofi. Avem salată, ceapă verde, câteva roșii, toate din grădina noastră de bloc, și puțină telemea. Tot e ceva. Mama face cartofi prăjiți. Și plămâni de porc trași prin făină și prăjiți. Tot e ceva. Plămânul e moale. Dăm de zgârciuri. Mestecăm cu totul și nu scoatem zgîrciurile din gură decât atunci când le-am lasat, mestecându-le, fără urmă de carne de plâmân. Așa spunem râzând. Carne de plămân. Și rădem, râdem, facem haz de necaz. Ne îmbărbătăm spunând alții nici atâta n-au. M ...

Hei, arăți exact ca poza ta de pe Facebook.
Nu, nu arăți! Îți citesc porii ca pe o hartă
a tot ce e greșit cu lumea
plus tot ce în regulă cu ea. Câmpuri și câmpuri
de narcise și roze și maci extinzându-se
până la marginea teritoriilor
sălbatice, virgine, neexplorate cu balonul.
Care-i cuvântul pentru asta? Se-adună
ca tăcerea între coapsele mele și mi se îneacă
în gât precum consoanele
golite de silabe. Oooooooooo
și-apoi nimic. Stau pe marginea drumului
și mi se citește ...

De fiecare dată când se apropie sezonul friguros, o parte din mine se ascunde în trupul și inima Africii primilor mei ani. Prea puține date și imagini au mai rămas intacte. Unele s-au dus de tot, altele sunt alterate de timp, diluate de filtrele vieții de după. Doar senzații, fulgurații de imagini, zgomote, mirosuri... 

Africa e o stare, 

o pulsație sălbatică de o frumusețe carnală, 

de floare roșie, 

de fluture nocturn, 

din catifea și aur asemenea celor 

pe care, în inocența crudă a copi ...

Îi numeau Guzgani. O dată la câteva nopți apăreau la frontieră și începeau să mișune orbiți de beznă și de frică. 

Nikos se obișnuise atât de mult cu colcăiala refugiaților, încât îi clasificase în rândul sunetelor naturii. O specie inferioară foșnetului de vânt. 

Când primise telefonul de înștiințare în legătură cu noua captură, moțăia în pat, cu ochii mijiți în lumina LCD-ului, urmărind un meci în reluare al lui Panathinaikos, echipa lui de suflet încă din copilărie, când bătea mingea pe str ...

Spre sfârșitul lui august, după ploile grele și soarele

de-o săptămână, se coceau murele.

La început, doar una, un cocoloș mov, strălucitor

printre altele, roșii, verzi, tari ca niște noduri.

O mâncai și dulce îi era carnea

ca vinul îngroșat: sîngele verii în ea

lăsînd pete pe limbă și poftă de cules.

Cele roșii s-au înnegrit și pofta ne-a trimis

cu bidoanele pentru lapte, toate oalele și cutiile

până unde mărăcinii zgâriau și iarba udă ne albea cizmele.

În jurul izlazelor, câmpuril ...

Vă puteți închipuit încă de la început că Păsărarul are pe cap o pălărie imensă din paie, că târâie în jurul lui colivii mai mici sau mai mari și că șuieră în toate limbile păsărilor. Înfățișarea lui de zburătoare și fascinația aproape bolnăvicioasă pe care o are pentru oameni, care îl sperie și de care nu se poate lipsi însă prea mult timp, îl fac să rămână întotdeauna singur. Căci nici păsările nu îi pot alunga singurătatea și nici oamenii nu reușesc să o facă. Vara, femei parfumate, în roc ...

autoportret cu saxofon

nu îți vorbesc pre limba veacului, pentru că

limba veacului

e peltică

și rea la gust.

o să trebuiască să o spun altfel, să sap șanțuri de apărare,

să ridic turnuri

în jurul a ceea ce am crezut că poate scânci

cu glasul fiului meu?

cheamă-mă

și o să-ți povestesc în amănunt ultimele progrese ale

tehnocraților care îmi înlocuiesc sângele

și poartă negocieri cu luna plină de deasupra

bursei de mărfuri eu când

aud un saxofon este brooklyn

i ...

FLORI

Cei mai mulți bărbați se gândesc rareori
să facă gestul, măcar tu ai încercat.
Era cât pe ce să-mi cumperi flori
dar ceva s-a întâmplat.

Florăria se-nchisese. Sau aveai
îndoieli – cele pe care minți ca ale
noastre le rumegă întruna. Sau nu știai
dacă o să vreau florile tale.

Când mi-ai spus am zâmbit și te-am îmbrățișat.
Acum nu mai pot decât să zâmbesc.
Și uite, florile pe care aproape mi le-ai luat
în continuare nu se ofilesc.

(trad. Dan SOCIU) ...

(Mi.Gook) 

Pentru M.U.

nu avem brațe vajnice

poate că există un deficit major de drojdie în univers

iar praful de copt e doar un biet surogat

încercăm să eliminăm glutenul și zahărul din alimentația zilnică

ciocolata e permisă doar în porții mici. nu mai mult de una pe săptămână

pronunțăm puțin spre deloc următoarele sintagme și cuvinte:

- izolare la domiciliu

- distanțare socială

- SARS-CoV-2 (deși acest termen are propria lui poetică)

nu avem brațe vajnice

da ...

Sany s-a trezit cu noaptea-n cap, și-a luat pe el hainele verzi, și-a tras cizmele de gumă în picioare, și-a pus clopul cu pană de fazan pe cap și a luat pușca din cui. Mare nădejde n-avea în ea. Era veche și nefolosită, iar cartușele cine știe dacă s-ar mai fi aprins. Mai multă încredere avea în Fürge, corcitura de câine lup și ciobănesc mioritic pe care îl hrănea de mic și care nu o singură dată își arătase devotamentul. A ieșit în curte, a dezlegat câinele din lanț și a pornit încruntat spre ...

La mare distanță II

Deși mama murise cu doi ani înainte

tata încă-i ținea pe pat perna din trusou

și lînga perna ei sticle de apă fierbinte

și îi reînnoia abonamentul la metrou.

Nu puteai să-l vizitezi oricînd. Oricine venea

la el, cu-o oră-nainte trebuia să-l sune,

strîngea lucrurile mamei și le ascundea

ca și cum iubirea ar fi fost o infracțiune.

Nu voia să riște priviri neîncrezătoare

deși credea că-n curînd o să-i audă cheia

în broască, să-i pună capăt orelor amare. ...

   Marele clișeu legat de femei: pantofii. Unele parcă n-ar ști, așa că îl împănează în continuare: le vezi pe stradă în pantofi cu toc subțire, înalt bine, și câteva reușesc să meargă drept-aproape normal, dar altele n-au cum, pentru că unii pantofi sunt cum sunt, așa că labele picioarelor se sprijină pe partea din față și pe cea exterioară și atunci mersul iese crăcănat și seamănă cu o încercare stângace de a imita mersul masculin a lui Ellen Barkin. 

  Toată copilăria mă gândeam -când venea ...

autorul tastează cu predestinare

un cabalist

litere spadă

trasoare

pălăria Saturn cu inele de diamant roșu

trece din baia de purificare 

în caietul cu litere vii

un rabin își spală fața de șase ori 

în manuscrisul

despre întunericul din oglinzi

a avea sau a fi

pe tabla lapis lazuli

zece porunci salvează 

un eremit

1 noiembrie 2019, Authors’ Day

sunt o imagine poetică

în casa a șaptea a căsătoriei 

unde nu e nici-o planetă 

și nici-o efemeridă

creierul meu e tot m ...

Plin de cuțite

1. Are spatele plin de cuțite. În jurul lamelor sunt bilețele cu însemnări.

2. Doarme cu fața în jos în interiorul unui contur desenat cu creta în jurul lui.

3. Mereu are de furcă cu detectoarele de metal.

4. La aniversări, există posibilitatea să fie întrebat: ați putea să-mi împrumutați unul din cuțite să feliez acest tort de ciocolată?

5. Preferă să stea cu spatele la perete. În restaurant, se așează la masa din colț.

6. Un detectiv îi pune întrebări despre bil ...

Andrew Singer

Exil

(partea întâi)

“Exile" – cuvântul își strânge mâna cu cele cinci litere ale ei

peste cele două mâini ale mele, cățărându-se

tăcut prin eterul de vaselină –

fiecare deget-îmblăciu al mâinilor mele

este un fugar acum, un corp întrezărit

avântându-se printre coloanele de cărămidă ale unui portic –

edificiul stingerii ținuturilor.

Exil – mână înmănușată, omniprezentă,

ramnificație bestială desfăcându-se în jos pentru a atinge

și, paradoxal, a prinde grohotișul –

pa ...

Fără îndoială, eram emoționat. Rar mi se întâmplă asta, pentru că, de cele mai multe ori, am asimilat emoția cu necunoscutul și mereu am încercat să fug de necunoscut. Acum, însă, era altceva. Urma s-o cunosc pe cea care-mi bântuia gândurile de mai bine de o lună. Îi știam o bună parte din viața ei, îi știam teribilul secret, dar nu o cunoșteam. Pentru că eram de pe atunci convins că nu cunoști un om, chiar dacă îi știi faptele. Îl știi mult mai bine după ce ai stat alături de el, i-ai văzut mic ...

Se ilumina încet în sâmbăta aceea a sfinților Evsignie, Nona și Fabie, ca un tăiș știrb râcâind întunericul din jurul trupurilor noastre se arăta ziua și nevolnică. Clopotele bătură alene și o pieliță de lumină ca o scufie se așternu peste oraș. Strigoii, care or fi fost, dănțuiră pentru ultima oară, răsuflară cu îndoială din lumina lăptoasă și se așternură la drum. Un înger nevăzut ochilor lumii făcu repede ordine în grămada lor împingându-i spre altă noapte și ei, jucăușii, se duseră nepăsător ...

Broadway melody

O femeie de vârsta mea dezbrăcată e un coșmar.
O femeie de vârsta mea dezbrăcată e un coșmar total.
Nu contează. De ce să conteze.
Nimeni n-o spune pentru că e rar
să fie cineva dispus s-o șoptească măcar
pentru că e ca și cum ar cumpăra spațiu de reclamă s-o afișeze.

Să afișeze cât de oribilă e viața după ce moare
cîâ de oribil e să-și tot tragă ultima răsuflare
când continuă să trăiască.
Urăsc cuplurile bătrîne când încearcă să ...

Într-o zi de sâmbătă dimineața, directorul unei instituții publice oarecare, - n-am să-i spun numele din considerație, cât și pentru a evita orice scandal, conducea grăbit o mașină neagră, impunătoare, pe una din principalele artere care traversa de la est la vest orașul. Din cauza restricțiilor datorate pandemiei de virus, străzile erau la acea oră aproape pustii, frumoase și triste. În copacii care străjuiau bulevardul apăruseră cele dintâi semne ale primăverii, dar dimineața era încă răcoroas ...

Sonet XLIII

Ce buze-am sărutat, unde și cînd

am uitat; și ce brațe m-au ținut

strîns pînă dimineață. A-nceput

să plouă, fantome vechi bat oftînd

la geam și-așteaptă-n noapte să răspund.

Aud în inimă un țipăt mut

îi plîng pe cei ce i-am uitat demult

bărbați ce fețele-n trecut și-ascund.

Astfel în iarnă un pom însingurat

nu știe ce păsări îl fermecau

dar simte-n crengi tăcerea adîncă:

Nu știu buzele cui mă sărutau

știu doar că vara-n mine a cîntat

cîndva și că în mine nu mai cîntă ...

Personaje: Venerus Pipiri, Narcisa Cocoș

Decor: Cabinetul doamnei psiholog Narcisa Cocoș: un birou, o canapea, câteva planșe. 

Narcisa Cocoș, o femeie corpolentă, cu voce groasă și cu părul prins într-un coc în vârful capului, completează o fișă la birou. Se aude muzică de relaxare întreruptă de o bătaie în ușă.   

NARCISA (fără să ridice ochii): Da. Poftește.

*Venerus pătrunde timid în încăpere și rămâne nemișcat, la intrare. Își tot aranjează o șuviță de păr pe frunte. Po ...

LUKOIL

Când vine Paștele și cerul devine mai blând

și toți sunt mai intenși, și spun vorbe ca Paște, Înviere

atunci morții încep să se răsucească în pământ

și-și fac loc cu coatele în noroiul rece.

Am fost nevoit să-mi îngrop prieteni

știu cum e să-ți îngropi prietenii în noroi

cum își îngroapă un câine osul

și să aștepți până când cerul

devine mai blînd.

Pentru unele grupuri sociale

astfel de ritualuri sunt foarte importante

mă refer, în primul rând, la afaceriștii mijlocii ...

Nu era nici o epidemie când tata a fost băgat la "izolare", acum 65 de ani și aproape opt luni. Într-o dimineață, la Medgidia, a fost înhățat de pe stradă. Era inginer chimist și conducea laboratorul de la IMUM, care era la marginea orașului. A fost mai întâi dus la Constanța unde a fost interogat și bătut îndelung, metodic. La Constanța, s-a experimentat pe el, printre primii, o tortură specială: a fost băgat în seiful băncii, unde după câteva ore se termina aerul respirabil. Apoi a ajuns în pu ...

Un popas în pădure, în cea mai lungă noapte a anului

Cred că știu a cui e pădurea.
Dar casa lui e-n sat, altundeva;
Și n-o să afle că m-opresc
să-i văd copacii îngropați în nea.

Căluțul simte că e nefiresc
în mijlocul sălbăticiei să-l popresc,
la iazul înghețat, sub cerul de cerneală
și-n jur luminile descresc.

Își sună clopoțeii, trage de zăbală
să-ntrebe dacă nu e o greșală.
Iar altceva nu se aude-oricum:
vîntul blînd, ninsoarea domoală.

Codrul e-adînc, întun ...

nu putea fi decât mirosul tristeții tale care de obicei se ascunde în acel loc al gâtului tău în care plictisul rutinei se ciocnește de uscăciunea rece a spaimei 

sau de preaplinul lasciv al salivei vreunui mascul în călduri care se freacă de tine 

chiar de acel loc 

în care pliurile ușor vinete de piele

se acoperă de pliurile acestei eșarfe 

ascunzând singurul spațiu minuscul dintre vertebrele arcuite ce susțin greutatea unui cap dinamitat de plăcere 

ceafa transpirată de dorința ...

Omul între ghilimele

Era un om între ghilimele. Altfel spus, corpul său ocupa un spațiu flancat de o parte și de alta de un semn mare, gras și buclat. Bucle jos la stânga, bucle sus la dreapta. Când respira, buclele fâlfâiau sub respirația sa, surprinse că irealul, asupra căruia vegheau, pulsa cu atât de multă viață. Când vorbea, cuvintele sale nu puteau fi legate de vreun loc real, ci păreau să provină din ele însele, precum un organism unicelular reproducându-se prin diviziune intracelula ...

Consumat

De ce să crezi în magie,

să te prefaci interesat de astrologie

sau de tarot? Adevărul e că ești liber, 

iar ceea ce ți se poate întâmpla

azi, nimeni nu știe. E posibil

ca personalitatea să-ți treacă 

printr-o transformare radicală în următoarea

jumătate de oră. Așa se întîmplă. Ești consumat

de încrederea în justiție, de speranța 

într-o lume mai bună, de raționalitatea

destinului, de vise, de minciuni

și batjocuri – Nimeni nu obține 

ceea ce vrea. O stea neagră trec ...

A venit o dată la mine la o trecere de pietoni, s-a apropiat și m-a privit cu o curiozitate infinită în ochii alungiți, migdalați, de tătar. Nu i-am spus nimic și ne-am revăzut peste o vreme la o petrecere de ziariști, a venit iar la mine și a început să plângă. Îi vedeam ochii înlăcrimați și îi auzeam hohotele dar o clipă i-am surprins și privirea piezișă. Să se asigure că m-a prins. Eram cu Elena, ne-am așezat pe niște trepte, l-am flancat, Elena îl ținea de mână. Ne-a spus că trece printr-o p ...

Luna tace ca și cum toți ar fi pentru totdeauna și ea nicăieri, niciodată.
Pare să simtă un fel de atenție, ca lumina, pentru tot.
Uite ce peisaje - își spune singură - ce viziuni!

Numai cind te vede pe tine tace de tot, numai la tine nu se poate uita
cu ochi clari, liniștiți, larg deschiși, fără teamă, fără greșeală.

Ochii ei tulburi au răbdat mult, fără bucurie
au privit un număr monstruos de parcări și elemenți ruginiți de calorifer.
Te-a privit dormind și ar fi făcut duș ...

 Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într ...

– Și pentru că s-a făcut noapte, ca urmare a mișcării de rotație a pământului – îl informă Mombasadorul George pe explorator –  ți-am pregătit un însoțitor. El te va conduce pe direcția urmată de povestea noastră până se crapă de ziuă. De-acolo, te descurci tu, că doar ești explorator cu diplomă. Acum, dă-mi voie să ți-l preziiiint peeee... 

Trăgând o draperie de pluș brodată cu leul și unicornul, Mombasadorul dădu la iveală un personaj atletic, îmbrăcat într-un elegant costum bleumarin cu dung ...

Ne-am închis într-o cameră

și am

schimbat capetele între noi

și ne-am 

legat la ochi

cu o batistă neagră.

Hai hai

în vatra de sînge a străzii

în cartierul cu rufe

pe acoperișuri

prin cimitire după flori

în inima doamnei

în gaura cheii

      în mă-sa de amintire

în spîrcul silabelor

în tren

pe tren

sub tren

la ora monstruoasă 

cînd timpul făcea fum în tigaie

cînd un orb rătăcea sub pămînt

cînd capetele își smulg cu dinții

batista neagră.

— Am visat – spune capul blond – ...

am luat cina și am vorbit despre realizări

ce înseamnă să faci ceva în viață să-ți atingi potențialul 

să le închizi gura părinților blocați pe traseu 

poate să scrii o carte bună să adormi fără somnifere

să te surprinzi în oglinzile hotelurilor de provincie

să-ți sugi burta

carnea ta are nevoie să iasă din câmpul gravitației 

pentru femeia cu fața încă tânără

viața înseamnă încălcarea punctuală a regulilor impuse de tată

să câștigi toate concursurile să nu fii un nor sterp i-a spus ...

- Măi Răducane, ce căutăm noi la prăpădenia asta? m-a întrebat tata, după ce ne-am așezat pe gradenele vechi.

Am așteptat să-și aprindă o țigară, spre a reface gestul de demult, de pe 23 August, dar mi-am amintit că se împliniseră deja zece ani de când se lăsase de fumat. O făcuse brusc, după ce un medic îl informase că, la două pachete pe zi (după 3-4 pe front), viața are prostul obicei de-a se deteriora și – la un moment dat – de-a se stinge cu totul. Ca țigara. A doua zi după vizita medicul ...

23/ SINESTALGII MIȘUNÂND SUBCLAVICULAR) sms dezmețit (anume care definire rămâne când

digresiune în vorbele altora uite azi conductele ruginite sub borduri plastic ascund ultimele șervețele umede și negociază caracteristicile stimulilor dincoace de care trebuie să stabilim ce și cum pâinea prăjită nu moare niciodată dar dezvoltarea gusturilor muzicale se oprește la 24 ce zic fluidele corporale despre asta când pornesc briza întunericului și strălucesc ca un graffitti pe peretele unui gang lu ...

Ralu. Talentul ei de tragediană, lacrimile ei izbăvitoare și energia vulcanică. Când eram doar noi doi, obișnuia să mă smulgă de pe oriunde m-aș fi ascuns prin Casa cu Lei și să mergem amândoi în oraș, gătiți de duminică, ea purtând vestigiile anilor de relaxare comunistă, când se găseau blugi și ochelari de soare, așadar purtând niște țoale americane sau germane în orașul unde uniforma era alcătuită din taioare gri și pantaloni de stofă, largi, care acopereau până la vârf pantofi negri, prăfuiț ...